Furia, de Bob Woodward – capitol in avanpremiera

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi cadru apropiat, text care spune „FURIA YOOD WOODWARI WARD BOB FURIA BOB WOODWARD ag”

Început de an. Privirile întregii lumi s-au îndreptat spre Statele Unite ale Americii, de unde veștile și imaginile păreau incredibile. În țara care fusese întotdeauna liderul democrației, președintele Trump și adepții lui încercau, practic, să demoleze sistemului, atacând însăși inima acestuia, Capitoliul. Zidurile democrației s-au clătinat, dar nu au reușit să fie dărâmate, iar Trump a ajuns singurul președinte care a intrat pentru a doua oară în procesul de demitere. Cine este acest om, de fapt? Și ce gândește el? „Furia” este cartea care va răspunde acestor întrebări rostite sau gândite de întreaga lume.

FRAGMENT

PATRUZECI ȘI PATRU

Primele şase luni ale anului 2020 au fost o perioadă dificilă pentru Fauci, care încerca din răsputeri să pună de acord obligaţia de a oferi publicului informaţii medicale exacte şi sfaturi necesare pentru a combate Covid‑19 cu unele dintre declaraţiile şi atitudinile controversate şi inutile ale lui Trump.

În opinia lui Fauci, unele dintre primele decizii ale lui Trump fuseseră printre cele mai bune pe care le luase – restricţionarea călătoriilor din China (31 ianuarie) şi Europa (11 martie) şi rugămintea ca americanii bolnavi să rămână acasă şi să practice o igienă bună prin proiectul celor „cincisprezece zile pentru a încetini răspândirea“ (16 martie), apoi prelungirea acestuia pentru încă treizeci de zile (29 martie). Preşedintele se ridicase la înălţimea sarcinii şi îi ascultase pe el, Birx, Redfield şi alţii.

Când Trump s‑a angajat în dorinţe deşarte legate de virus, gândindu‑se că va dispărea de la sine, Fauci putea măcar să corecteze afirmaţiile la televizor.

Apoi, pe 7 aprilie, Trump a spus despre virus: „Va dispărea“. El o mai spusese de multe ori înainte, dar în ziua aceea, Mark Meadows, în prima sa săptămână ca şef de personal la Casa Albă, numise în funcţie un nou secretar de presă la Casa Albă, Kayleigh McEnany. În vârstă de 31 de ani şi absolventă a Facultăţii de Drept de la Harvard, purtătoare de cuvânt intransigentă în campania lui Trump, McEnany a limitat apariţiile televizate ale lui Fauci.

În cadrul acestui sistem, pentru a obţine un interviu cu Fauci, toate canalele de ştiri erau obligate să trimită o cerere în scris la Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane, care, la rândul său, urma să o transmită la Casa Albă spre aprobare. Era ca şi cum cererile dispăreau într‑o gaură neagră. Fără acţiune, fără răspuns. Doar una din zece cereri era aprobată, astfel încât să nu pară că Fauci era complet redus la tăcere.

Pe 17 aprilie, în mijlocul a ceea ce se presupunea a fi prelungirea cu treizeci de zile a celor „cincisprezece zile pentru a încetini răspândirea“, Trump a scris pe Twitter: „Eliberaţi Minnesota“, „Eliberaţi Michigan“ şi „Eliberaţi Virginia“, exprimându‑şi susţinerea pentru o subversiune a propriilor sale linii directoare. Fauci a rămas uluit. El şi‑a întrebat colegii: „Ce se întâmplă?“

Răspunsul a fost evident. Cele mai bune ore se încheiaseră. Casa Albă şi Trump erau absolut hotărâţi să deschidă ţara. Acesta era Planul A. Nu exista un Plan B, un element esenţial, credea Fauci, atunci când te confruntai cu un virus scăpat de sub control.

Fauci a acordat un interviu revistei Science şi a spus că atunci când se spuneau diferite lucruri, care nu erau factuale, la conferinţele de presă ale grupului operativ privind coronavirusul, „Nu puteam să sar în faţa microfonului şi să‑l dau la o parte“.

Acesta a fost cel mai tăios nivel la care a ajuns Fauci în public, deşi adesea adopta un ton provocator în discuţiile cu preşedintele la conferinţele de presă ale grupului operativ zilnic.

După ce preşedintele a spus încă o dată că virusul va dispărea, Fauci a decis că era mai bine să‑i strice buna dispoziţie la următoarea întâlnire a grupului operativ, care avea loc în Biroul Oval şi se presupunea a fi confidenţială.

– Trebuie să avem grijă, a spus Fauci, adresându‑se intenţionat nu doar lui Trump, ci şi celorlalţi membri ai grupului operativ prezenţi. Virusul nu va dispărea, pur şi simplu. Nu va dispărea de la sine. Acest lucru depinde de noi. (…)

În ciuda declaraţiilor publice contradictorii ale lui Trump, potrivit cărora considera că virusul va dispărea cu sau fără vaccinare, presiunea pentru găsirea unui vaccin era continuă. Ca parte a operaţiunii Viteza Luminii, companiile farmaceutice primeau în avans miliarde de dolari pentru a fabrica milioane de doze de medicamente care puteau să nu treacă de teste sau chiar să nu fie folosite niciodată. Proiectul avea scopul de a se asigura că în cazul aprobării unui nou vaccin, companiile farmaceutice vor avea imediat stocul necesar. (…)

În mod neaşteptat, Trump m‑a sunat vineri, 19 iunie, la 10.30. Nu mai vorbiserăm de mai bine de două săptămâni.

I‑am spus că terminasem o primă versiune a acestei cărţi, dar mă confruntam cu o serie de blocaje în privinţa convorbirilor sale telefonice cu preşedintele chinez Xi Jinping.

– Am avut discuţii telefonice foarte bune cu el, a spus Trump, dar de când ne‑au trimis ciuma, nu mai sunt atât de încântat de ei, înţelegi?

I‑am amintit că îmi mai spusese acest lucru. Dar rapoartele mele arătau că unii dintre consilierii săi sugerau ceva mult mai sinistru. Există unele dovezi că situaţia este destul de neclară şi îngrijorătoare. Că ei lasă… intenţionat virusul să se răspândească. Dumneavoastră ce credeţi?

– Eu sunt cel care a spus asta mai tare şi mai clar decât oricine altcineva, a spus Trump, dacă vrei să ştii adevărul. Eu sunt liderul grupului respectiv. Pentru că eu cred că puteau să‑l păstreze… Acum, începe la Beijing, ceea ce este interesant. Pentru că eu spuneam… dar, ştii, au o problemă la Beijing.

– Ce pun la cale? am întrebat. Care este motivul lor?

– Cred că ar fi putut să facă o treabă mult mai bună ca să‑l împiedice să se răspândească în restul lumii, inclusiv în Statele Unite şi Europa, a spus Trump. Credeţi că l‑au lăsat intenţionat să se răspândească în Statele Unite şi restul lumii? am întrebat.

– Există posibilitatea. Nu spun că au făcut‑o, dar există cu siguranţă o posibilitate. El a adăugat: Dar s‑a răspândit în Europa, Statele Unite şi în restul lumii. Da.

– Dacă ei chiar au făcut asta intenţionat, domnule preşedinte Trump…

– Nici nu se uscase cerneala pe marele meu acord comercial, a spus el. Ei cumpără foarte multe lucruri. Și… apropo, chiar cumpără. Și asta e ceva ce urmăresc în fiecare zi. Cumpără foarte mult. Cumpără cantităţi uriaşe de produse industriale şi agricole. Dar cerneala nici nu se uscase pe tratat când a apărut ciuma.

Cu două zile mai devreme, The Wall Street Journal publicase un fragment din cartea fostului consilier pe probleme de Securitate Naţională, John Bolton, The Room Where It Happened (Camera în care s‑a întâmplat). În aceasta, Bolton a scris despre o întâlnire între Trump şi Xi: „În mod uimitor, Trump a mutat apoi conversaţia spre viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA, făcând aluzie la capacitatea economică a Chinei şi stăruind pe lângă Xi să se asigure că va câştiga. El a subliniat cât de importantă era pentru fermierii americani creşterea achiziţiilor chinezeşti de soia şi grâu în perspectiva rezultatului electoral“.

Trump a continuat.

– Bob, uite ce se întâmplă. Nu uita, ţi‑am spus, bursa este aproape de un maximum istoric şi încă nu s‑a terminat cu pandemia. Am… am un miting electoral mâine‑seară în Oklahoma. S‑au înscris peste 1,2 milioane de oameni. Nu putem accepta decât aproximativ 50, 60 de mii. Pentru că, ştii tu, este o arenă mare, nu‑i aşa? Dar putem accepta 22 000 într‑o arenă, 40 000 în alta. Vom avea două arene pline. Dar gândeşte‑te la asta. Nimeni nu a mai avut vreodată mitinguri de genul ăsta.

– Reacţia dumneavoastră la proteste? am întrebat, schimbând subiectul.

– Cred că democraţii liberali sunt slabi şi s‑au ocupat foarte prost de oraşele lor. Și cred că oamenii puternici s‑au descurcat foarte bine. Vei vedea ce se întâmplă în Oklahoma. Vei vedea ce se întâmplă în Oklahoma, a repetat. Suntem pregătiţi.

– Noi doi avem un lucru în comun, am spus. Suntem albi şi privilegiaţi. Tatăl meu a fost avocat şi judecător în Illinois. Și ştim amândoi ce a făcut tatăl dumneavoastră. Nu aveţi senzaţia că privilegiul ăsta v‑a izolat şi, într‑o anumită măsură, v‑a amplasat într‑o peşteră, aşa cum m‑a amplasat şi pe mine şi cred că mulţi oameni albi privilegiaţi trăiesc izolaţi… într‑o peşteră? Și că trebuie să ieşim din peşteră pentru a înţelege furia şi durerea pe care le îndură, în special oamenii de culoare din ţara asta?

– Nu, a spus Trump. Chiar ai băut Kool‑Aid, nu‑i aşa? Ascultă‑te numai, a spus el, cu vocea lui batjocoritoare şi neîncrezătoare. Uau! Nu, nu simt deloc asta.

– Nu?

– Am făcut mai mult pentru comunitatea de culoare decât oricare alt preşedinte din istorie, poate cu excepţia lui Lincoln, repetând una dintre replicile sale preferate.

El spusese acest lucru public de cel puţin cinci ori până în acel moment, doar în anul 2020.

– Nu cred că este de la Kool‑Aid, domnule preşedinte, cred că există o realitate pe care o simt oamenii de culoare. Și o parte din treaba noastră este… adică, noi doi am discutat despre asta acum câteva luni, să guvernaţi într‑un mediu în care există două Americi…

– Da, a spus el. Și, apropo, Bob, este aşa de mult timp. Mai mult decât am fost pe aici. A fost aşa sub Obama şi este aşa de mult timp. A existat o mare dezbinare sub Obama. A fost o dezbinare mult mai silenţioasă, dar au existat o ură uriaşă şi o dezbinare extraordinară, mai mult decât există acum.

– Sunteţi convins de asta?

– Da. Sunt.

La alegerile din 2016, Trump văzuse limpede şi folosise aceste dezbinări… vârtejul clocotitor al furiei şi al urii.

– Uitaţi, am mai vorbit despre asta, i‑am spus. Am vorbit despre ceasul istoriei, vă amintiţi?

Șase luni mai devreme, în decembrie, făcusem referire la celebra carte din 1962 a Barbarei Tuchman The Guns of August (Armele din august), despre modul în care Primul Război Mondial izbucnise accidental. Îi descrisesem lui Trump începutul cărţii lui Tuchman: o scenă în care vechea ordine nu‑şi dădea seama că murea pe ceasul istoriei.

– Și am spus că analiza mea era că aţi venit şi aţi pus mâna pe ceasul istoriei când aţi fost ales. Și că democraţii şi partidul dumneavoastră, republicanii, nu ştiau ce se întâmplă în America. Vă amintiţi? Sunteţi de acord cu asta?

– Sigur, a spus Trump. Îmi amintesc. Îmi amintesc. Este încă adevărat. Este încă adevărat despre, ştii tu, democraţi şi mulţi oameni din Partidul Republican. Dar eu ştiu ce se întâmplă. Știu sigur ce se întâmplă.

– A fost o schimbare, am spus. Și este substanţială. Și, cred, o mare responsabilitate le revine persoanelor albe, privilegiate ca mine, ca dumneavoastră, şi nu cred că mi se trage de la Kool‑Aid. Cred că este vorba de a înţelege puncte de vedere care nouă s‑ar putea să nu ni se pară atât de fireşti.

– Dar nu trebuie să fiu acolo ca să înţeleg un punct de vedere, a spus el. Nu trebuie să fiu de culoare ca să înţeleg punctul de vedere al unui om de culoare. Nu trebuie să fi trecut tu prin sclavie ca să înţelegi atrocitatea oribilă pe care au suferit‑o oamenii. Nu trebuie. Știi, nu trebuie să mă pun în poziţia asta. O pot înţelege deplin fără să fiu în poziţia asta. (…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.