Semnal editorial 255 + Fragment în avanpremieră: Hannu Rajaniemi – Tărâmul verii

Moartea e doar începutul. Crima e irelevantă.

„Se citește ca John le Carré, dacă acesta ar fi consumat LSD înainte să scrie Cârtița.“
NPR

În 1938, moartea nu mai e capătul vieții. Dimpotrivă, este o continuare în altă dimensiune, pentru că oamenii au descoperit viața de apoi. Imperiul Britanic s-a extins până la Tărâmul Verii, o metropolă pentru cei recent decedați. Dar Britania nu e singura care vrea puterea în viața asta – și în următoarea. Spionii sovietici sunt și ei acolo, cu tehnologia potrivită pentru a construi un nou zeu.

Agenta Rachel White nimerește în miijlocul unui complot și trebuie să facă imposibilul: să prindă un om care e deja mort.


„Conspirații și intrigi tipice romanelor cu spioni, dar cu un fundal extrem de ingenios.“
Chicago Tribune

„Ca tot ce era permanent în Tărâmul Verii, casa fusese clădită din suflete. Fiecare dintre cărămizile ei era o piatră luz, miezul adamantin care rămânea după Destrămarea completă a unui suflet, când gândul și memoria nu mai existau. Cu milenii în urmă, Vechii Morți – denumirea escatologilor pentru cei din civilizația pierdută care precedase epoca modernă – le adunaseră și le utilizaseră pentru a crea Orașul Verii. Iar apoi străvechii constructori dispăruseră. După ce inventarea ectofonului deschisese explorarea vieții de apoi, la începutul secolului, sosiseră morții Angliei. Eterhitecții remodelaseră orașul, inclusiv casa lui Peter, care devenise o reședință victoriană potrivită unui gentleman. Însă cărămizile păstraseră și alte memorii și, dacă nu le arătai cine era stăpânul, se cam risipeau.“

Data apariției19 ian. 2021
Titlu originalSummerland
ColecțiaArmada
ISBN978-606-43-0707-1
Cod bară9786064307071
AutorHannu Rajaniemi
TraducătorMihai Dan Pavelescu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini296
EdituraArmada

FRAGMENT

„RĂZBOAIE MICI “ 

8 NOIEMBRIE 1938

Peter Bloom se pomeni bântuind un camion cu muniție, în timp ce Madridul ardea. El nu putea să vadă flăcările. Lumea materială era invizibilă pentru fantome, cu excepția electricității şi a scânteilor-sufletelor celor vii. Clădirile şi străzile erau schelete de cablaje luminescente. Creierele omeneşti străluceau ca nişte lampioane de hârtie. În rest, totul era o ceață cenuşie, spălăcită. El ar fi fost pierdut fără speranțe, dacă n-ar fi existat baliza din ectofonul agentei sale Inez Giral, care-l călăuzise aici din Tărâmul Verii pentru întâlnirea lor. 

Acum se agăța de bobinele strălucitoare ale circuitelor telefoanelor ca un băiețaş care se ține de fusta mamei şi o asculta pe Inez descriind lumea celor vii. 

– Acoperişurile de pe Gran Vía ard, spunea ea. Şi bombele cad ca nişte pere negre. Mai întâi cele mari, ca să dărâme clădirile. După aceea bombele incendiare, care să le dea foc. Şrapnele, ca să-i țină pe pompieri la distanță. Acelaşi spectacol în fiecare noapte. În curând nu va mai rămâne nimic care să ardă. 

Glasul îi era remarcabil de calm pentru o femeie care şofa pe timp de noapte un camion încărcat cu explozibili printr-un oraş bombardat. 

– Ziua, când încercăm să dormim, avioanele ne paraşutează pliante, ca nişte pescăruşi care se găinățează. Propagandă şi Tichete pentru falsul paradis al lui Franco. Fasciştii pierd, aşa că încearcă să ne omoare pe toți şi să ne momească sufletele în Raiul lor fals. 

Peter auzi tunete îndepărtate. 

– Ce-s zgomotele astea? întrebă el.

 – Trag din nou în Telefónica.

 – Un reporter mi-a spus că fasciştii îl folosesc ca țintă de antrenament. 

Telefónica era un zgârie-nori solid, aflat în punctul cel mai înalt al Madridului. Pentru hipervederea lui Peter, era o imagine doar schițată din sârme şi pânze de păianjen. Îşi putea imagina încântarea unui ofițer de artilerie care l-ar fi dărâmat, la fel cum el obişnuia să demoleze fortificațiile din carton pe care le construia pentru jocurile lui de-a războiul din copilărie. 

– N-au decât, replică Inez mândră. Respinge proiectilele. 

În cuvintele ei exista mândrie, de parcă Telefónica reprezenta Republica în sine, un edificiu imposibil care se împotrivea de unul singur tuturor tunurilor din lume.

La fel de bine ar fi putut vorbi despre Republica Spania însăşi. Cu doi ani în urmă, o rebeliune a minerilor şi furia dezlănțuită împotriva unei Biserici care nu mai era capabilă să ofere răspunsuri despre moarte creaseră un stat bizar, utopic, în peninsula iberică. O coaliție de generali condusă de Francisco Franco decisese să restabilească ordinea firească a lucrurilor. Fără chef, Britania îl susținuse pe Franco. La rândul ei, Uniunea Sovietică îşi pusese trupele înapoia facțiunilor comuniste ale Republicii. În felul acesta, Spania devenise un vas de cultură Petri, o miniatură a conflictelor mai mari ce aveau să urmeze. De aceea se afla Peter aici. Franco pierdea, iar SIS trebuia să înțeleagă motivele. Ei aveau nevoie de mai multe surse de informații din Republică, aşa cum era Inez. 

Problema era că el nu ştia absolut deloc de ce anume avea ea nevoie. 

Străbătură în tăcere oraşul spectral. Peter încercă să se închipuie stând alături de Inez în cabină. BRIAR, recrutorul SIS local pe care femeia îl cunoştea ca „tovarăşul Eric“, îi telegrafiase lui o fotografie. O tânără aprigă în salopetă albastră curată, cu sprâncene subțiri ca trasate cu creionul şi gură surprinzător de largă. Nu părea că i-ar fi suferit prea mult pe proşti. 

El îşi drese glasul; deşi gâtlejul îi era imaterial, obiceiurile celor vii erau greu de abandonat. 

Señorita… 

– Spune-mi „tovarăşa“, aşa cum fac toți. Deşi, de fapt, noi nu suntem tovarăşi, nu? 

– Sper că putem fi, replică Peter. Ceea ce faci tu este foarte curajos. 

Inez râse scurt, amar.

– Mă măguleşti, tovarăşe Fantomă. Curajul este pentru muritori. Eu am un Tichet pentru Raiul Republicii noastre, pentru Raiul poporului. Îl repet în fiecare noapte şi formele acelea mici şi stranii îmi furnică prin creier de parcă aş spune Tatăl Nostru. Dacă voi fi lovită de un proiectil, Tichetul mă va duce acolo unde merg toți revoluționarii buni. 

Glasul îi era inexpresiv. Peter îi privi scânteia-sufletului, un oraş miniatural de flăcări, o floare strălucitoare de mărimea palmei lui, cu petale roşii şi albastre întrețesute. Regretă că nu avea mai multă experiență în citirea sufletelor. Singurele nuanțe pe care le recunoştea în mintea lui Inez erau furia şi frustrarea. 

– Nu asta am vrut să spun, zise el. Simplul fapt că vorbeşti cu mine te-ar putea băga în necazuri mai mari decât să fii omorâtă. Este curajos să-ți rişti sufletul pentru pace. 

Inez scuipă. Prin microfon se auzi ca o împuşcătură înăbuşită. Scânteia-sufletului ei fulgeră roşu-vişiniu. 

– Cine zice că eu vreau pace? Fasciştii n-au decât să ardă oraşul. Focul ne va face mai puri, iar ei vor arde în văpăi mai fierbinți în Iad. Când tovarăşul Eric a spus să vorbesc cu tine şi mi-a dat telefonul, mi-am zis „de ce nu?“, şi-aşa mă plictisesc când şofez, aşa că pot vorbi şi şofa în acelaşi timp. Dar nu-mi place s-ascult minciuni. Aşa că nu-mi vorbi mie despre pace. Poate că voi decide că prefer zgomotele armelor, decât sunetul vocii tale. 

Peter blestemă în gând. În mod evident, BRIAR o judecase greşit pe Inez şi nici nu reuşise s-o cultive corespunzător. Raportul lui descrisese frustrarea femeii față de felul cum Republica trata Biserica, însă asta nu era de ajuns. Ea nu era încă pregătită pentru a fi controlată. 

– Inez, spuse el, te rog, ascultă-mă. Tovarăşul Eric a avut dreptate. Putem sta pur şi simplu de vorbă, despre orice doreşti. Doar… 

Ea întrerupse legătura. Circuitul care-l ancora pe Peter de telefon dispăru şi el fu ejectat înapoi în ceața sură şi rece.

Se răsuci, dezorientat. Baliza lui Inez se pierdea în depărtare. Mişcarea şi gândul erau acelaşi lucru pentru o fantomă. Peter se concentră asupra formei balizei şi țâşni după ea în zbor, lipsit de efort şi de trup. 

Ar fi putut să revină la Curtea Verii şi să dea toată vina pe BRIAR. Era ispititor, însă Secția Iberică, pe care o conducea Peter, nu-şi putea îngădui să comită altă gafă fără să atragă o examinare atentă din partea Șefului, directorul SIS. 

Mai ales când Peter însuşi era cauza finală a gafelor lor. Fără ca Inez s-o fi ştiut, ei chiar erau tovarăşi, deşi misiunea lui era s-o convingă să trădeze cauza pe care o serveau amândoi. 

Trebuia să scoată de la ea ceva care să merite să fie raportat, dar cum?

 Baliza se pierdu în labirintul de cabluri şi scântei ale sufletelor. Pentru o vedere mai bună, Peter coborî în direcția kata – a patra dimensiune în care se puteau deplasa doar morții. 

Madridul se extinse deasupra lui într-un desen de lumină şi văpăi, şi Peter se simți ca o pasăre care zbura sub un firmament straniu, inversat. Unde radio pulsau dinspre Telefónica. Frontul era aproape şi el întrezări o moarte – fulgerul roşu al unei scântei a sufletului părăsindu-şi corpul, aidoma unei rachete trase spre cer. 

Apoi zări ectotancul. 

La început păru destul de inocent, un vortex alb care creştea încet în semiobscuritate, ca laptele turnat în ceai. Examinarea de aproape dezvăluia că albul era de fapt un amestec indescriptibil de frumos a nenumărate culori tremurătoare. Peter simți impulsul brusc de a plonja direct în el, cu toate că ştia că asta ar fi însemnat sfârşitul cert. 

Ectotancul trecu ca un plug printr-un grup de luminițe omeneşti care erau probabil o baricadă republicană. Artificii stacojii de suflete moarte înfloriră în siajul lui, apoi descriseră o buclă şi plonjară în vârtejul alb, neputând să se împotrivească atracției sale. Când sufletele dispărură în albeață, vortexul ectotanc crescu şi avansă pe stradă ca o amibă flămândă.

Baliza lui Inez se îndrepta direct spre el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.