Semnal editorial 236 + Fragment: Michel Bussi – Legături de sânge

Nu este disponibilă nicio descriere.

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Legături de sânge de Michel Bussi, apărut de curînd în „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, traducere din limba franceză şi note de Alexandra Cozmolici.

Un roman iniţiatic despre memorie, identitate şi familie, în care misterul şi aventura se împletesc cu problematica psihologică şi socială.

Vechi fief al lui Mazarin şi colonie penitenciară secole la rînd, insula Mornesey ascunde o istorie tumultuoasă şi un mister care fascinează localnicii şi turiştii deopotrivă: legendara Nebunie Mazarin, comoara fabuloasă ce ar fi fost îngropată aici cu sute de ani în urmă. În vara cînd împlineşte şaisprezece ani, Colin, un băiat orfan, alege nu întîmplător o tabără din Mornesey: pe situl de la abaţie şi-a petrecut primii ani din viaţă şi tot în apele insulei s-ar fi sinucis tatăl lui, arheolog implicat într-o afacere necurată cu imobiliare. Toată viaţa i s-a spus că tatăl lui a murit, dar semne stranii şi o profeţie enigmatică a mamei lui îl încredinţează că acesta se ascunde undeva şi că într-o zi o să-l regăsească. Să fie o coincidenţă că tocmai în timpul vacanţei lui evadează doi deţinuţi din penitenciarul Mornesey? Şi ce e cu necunoscutul acela, pe care l-a văzut în amintire de atîtea ori? Încercînd să afle răspunsul la întrebări care l-au bîntuit toată copilăria, Colin porneşte într-o cursă contracronometru plină de pericole, la capătul căreia vor ieşi la iveală secrete dureroase şi adevăruri tulburătoare. Un roman iniţiatic despre memorie, identitate şi familie, în care misterul şi aventura se împletesc cu problematica psihologică şi socială.

„O poveste halucinantă, personaje emoţionante şi un deznodămînt genial.” (Elle)

„O intrigă palpitantă, cu o ţesătură impecabilă.” (La Voix du Nord)

„Întîmplări cumplite se desfăşoară în fundal, referinţe culturale apar la tot pasul, iar construcţia romanului e complexă şi totodată extraordinar de dinamică. Eşafodajul cărţii e magia lui Bussi: suntem în cel mai picaresc dintre romanele sale.” (la Repubblica)

„Vă intersectaţi cu cineva şi, o clipă, vi se pare că-l recunoaşteţi… înainte să vă daţi seama că e o prostie şi să realizaţi: acel cineva, o ştiţi prea bine, a murit. Imaginaţia a luat-o înaintea raţiunii. Silueta, umbra, vocea, rîsul acelea nu pot fi ale bunicului, ale prietenului din copilărie, ale fostului vecin. Acest roman s-a născut tocmai din senzaţia asta răscolitoare.” (Michel Bussi)

Michel Bussi s-a născut în 1965 la Louviers (Haute Normandie, Franţa) şi este scriitor, politolog şi profesor de geografie la Universitatea din Rouen. A început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingînd repede cifra-record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha Crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009, 2018), Nymphéas noirs (2011; Nuferi negri, Polirom, 2018), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următoarea reuşită, Un avion sans elle (2012; Fetiţa cu ochi albaştri, Polirom, 2015), tradus în 25 de ţări, l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute chiar în anul apariţiei: Prix Maison de la Presse, Prix du Roman Populaire, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon.

FRAGMENT

„Răbdător, Simon reușise să convingă câteva turiste de iulie sau de august să-l urmeze în garsoniera lui de deasupra terasei Grand Cormoran și a portului, însă trebuia să recunoască: nu printre miss Camping Grand Large de pe insula Mornesey avea să-și găsească el marea dragoste. Simon Casanova era exigent când venea vorba de sentimente.

Cu toate astea, de trei zile se întâlnea cu tipa care lucra la ghișeul de bilete al ruinelor abației Saint-Antoine. Candice. O studentă din Arras, o blondă drăguță care reușise să transforme picarda pe care o vorbea într-o normandă cu accent scandinav. Cu puțin noroc, poate reușea să discute cu ea mai multe decât cu celelalte tipe din camping. Stabiliseră să se-ntâlnească pe plaja golfului Rubis, la lăsarea nopţii. Candice se pregătea să-și dea examenul ca să devină profesoară de istorie, dar Simon nu se gândea c-o să stea amândoi să dezbată sub clar de lună despre viața călugărilor benedictini sau patrimoniul insular al cardinalului Mazarin.

Era un tip destul de ambițios, atât în ce privește studiile, cât și sentimentele. În privinţa diplomelor, reușise întotdeauna să onoreze toate oportunitățile pe care le avusese. Cât despre fizic, făcea parte din generația celor care se dau cu placa, fac drumeții şi se simt bine în corpul lor, de care el avea mare grijă şi pe care nu ezita să şi-l arate. Ca fire, era de o tenacitate rară, pe care puțini dintre apropiaţi o bănuiau. Încrezător, aștepta orice oportunitate cu braţele deschise. Ar fi fost ca dracu’ dacă nu s-ar fi ivit şi pentru el câteva în astea două luni de vară.

Cu puțin înainte de ora trei, blocând pista de biciclete ce se-ntindea de-a lungul route de l’Abbaye, Simon le făcea morală unor vajnici turiști ai căror copii mici, între patru și opt ani, nu purtau cască. Tatăl încerca să pară înțelegător, mama nu-și ascundea enervarea, iar fiica mai mare, foarte drăguță, foarte bronzată, ținea privirea-n pământ. Simon se gândea că e o fată tristă, cu chipul ascuns de pletele negre și de bretonul care-i intra în ochi. Genul de puștoaică frumoasă care se ceartă toată ziua cu părinții și frații ei mai mici și care, seara, după ce sfânta familie se bagă la somn, iese pe furiș să se întâlnească cu prietenii la un foc de tabără pe plajă. Focuri de tabără ilegale, din cauza recifelor și a bărcilor, iar interzicerea lor făcea şi ea parte din sarcinile lui Simon. Însă ideea de-a hăitui adolescenți naufragiați pe plajă, de-a coborî de pe bicicleta lui roșie fix în toiul bălăcelii de la miezul nopții, îl făcea să se gândească prea mult la jandarmul din Saint-Tropez.

Exclus!

Îi dădea înainte, adâncit în gândurile sale, expunând familiei codul de conduită pentru bicicliștii aflați pe insulă. Frumoasa ținea în continuare ochii plecați, pozând în mironosiță în fața părinților, visând cu siguranță la olandezul drăguț pe care-o să-l întâlnească din nou la lăsarea nopţii. Simon tocmai ajunsese la partea cu pericolele prezentate de aleea ce ducea spre mare, în urma surpării malului stâncos, când telefonul, pe care-l avea la curea, a început să-i vibreze.

— Vă rog să mă scuzaţi.

Simon s-a dat înapoi câțiva metri. A citit numele de pe ecran: Clara. Secretara de la primărie. Singura angajată care nu era în concediu sau care nu fusese transferată la biroul de turism pe timpul verii.

— Ia zi, Clara.

— Casa? S-a întâmplat o chestie dubioasă pe partea cu fortăreața. Au sunat niște turiști la primărie.

Tonul Clarei îi trăda panica.

— Ce vrei să spui cu „dubioasă“?

— Nu știau nici ei prea multe. Gen focuri de armă. Țipete. În fața cimitirului, chiar înainte de intrarea în închisoare.

Clara nu era genul care să facă din țânțar armăsar. Simon a concediat imediat vajnica familie de turiști, nu înainte să-ncerce pentru ultima dată să-i surprindă frumoasei adolescente privirea.

Frate, își zicea Simon încălecându-și bicicleta cu un puseu plăcut de adrenalină, oare se întâmpla în sfârșit ceva interesant şi pe insula asta?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.