PREMIUL SEIUN PENTRU CEL MAI BUN ROMAN STRĂIN
Lucrurile stau astfel: tu ești omul fără soț.
Ești cheia tuturor evenimentelor care se petrec aici.
La propriu.
Lumea se poate sfârși în orice clipă. Poate fi un cataclism natural. Sau un fenomen cosmic. Dar cel mai probabil va fi o eroare umană. Numărătoarea inversă a omenirii este declanșată atunci când un germene de natură extraterestră extrem de versatil ajunge pe Pământ și provoacă instantaneu moartea tuturor locuitorilor unui orășel. Singurii supraviețuitori, un nou-născut și un bătrân, reprezintă răspunsul căutat de oamenii de știință. Tot ce au de făcut este să înșele timpul.
Din acest moment, mai sunt trei minute până la declanșarea
dispozitivului nuclear de autodistrugere
„Germenul Andromeda a introdus un nou gen literar, tehno-thrillerul… Crichton reușește să-și țină treji toată noaptea cititorii și să-i determine să lipsească de la job a doua zi.“ San Francisco Chronicle
„Crichton este unul dintre marii noștri povestitori.“Newsday
„Literatura science-fiction ne înfricoșa cândva pentru că ni se părea atât de stranie, dar ne sperie astăzi pentru că ni se pare atât de familiară. Germenul Andromeda este la fel de realistă ca țeasta și oasele încrucișate de pe eticheta unei sticle cu otravă – și la fel de îngrozitor de eficientă.“ Life
„Captivantă și inteligentă.“ The Washington Post Book World
„Împletește cu măiestrie aventura palpitantă și prelegerea științifică și-i educă subtil pe cititori.“ St. Louis Post-Dispatch
„Suspans fără oprire… O experiență pasionantă.“ The Pittsburgh Press
„Tensiunea de pe fiecare pagină taie răsuflarea.“ San Antonio Express News
„Cu treizeci de ani înainte ca oamenii de știință să descopere variatele efecte letale ale microorganismelor, Crichton a prezis un virus la fel de periculos… Acest roman vă va urmări peste ani.“ The Huffington Post
FRAGMENT
2 Vandenberg
La cinci sute de kilometri distanță, în încăperea mare, pătrată și lipsită de ferestre ce servea drept centru de comandă al programului Scoop, locotenentul Edgar Comroe stătea cu picioarele pe masă și cu un teanc de articole din publicații științifice la îndemână. Comroe era ofițerul de serviciu din acea noapte, însărcinare ce se repeta o dată pe lună. Conducea operațiunile nocturne ale unei echipe ce număra douăsprezece persoane. În noaptea aceea, monitorizau activitatea și rapoartele trimise de echipajul camionetei cu numele de cod „Caper One“, care tocmai traversa deșertul Arizona.
Lui Comroe îi displăcea ceea ce făcea. Încăperea era cenușie și luminată cu tuburi fluorescente. Tonul general, utilitar și minimal îi părea monoton. Locotenentul venea la Centrul de comandă numai când aveau loc lansări, iar atunci atmosfera era complet diferită. Sala se umplea de tehnicieni preocupați, care lucrau la însărcinări complexe, animați de așteptările ce precedă în mod obișnuit lansarea oricărui obiect spațial.
Nopțile erau însă plictisitoare. Noaptea nu se întâmpla nimic. Comroe folosea timpul mort pentru a citi ce nu apucase până atunci. De profesie medic cardiolog, era interesat mai ales de stresul indus asupra organismelor de accelerațiile mult superioare forței gravitaționale terestre.
În seara asta studia un articol științific intitulat „Stoichiometria capacității de transport a oxigenului și gradienții de difuziune la creșterea presiunii gazelor sangvine“. O lectură dificilă, care nu-i trezea prea mult interesul. De aceea nu s-a supărat când difuzorul de deasupra capului său s-a activat și l-a întrerupt, începând să transmită mesajele vocale din camioneta lui Shawn și Crane.
— „Caper One“ spre „Vandal Deca“, a spus Shawn. „Caper One“ spre „Vandal Deca“. Recepție? Terminat.
Comroe i-a confirmat recepția.
— Ne pregătim să intrăm în Piedmont pentru a recupera satelitul.
— Foarte bine, „Caper One“. Lăsați conexiunea radio deschisă.
— Recepționat.
Era una dintre regulile procedurii de recuperare a sateliților, inclusă în Manualul de reguli ale programului Scoop. Așa-numitul MR era un volum gros, cu coperte gri, aflat în acel moment pe un colț al biroului lui Comroe. Îl putea consulta oricând dorea. Comroe știa că discuțiile dintre camionetă și bază erau înregistrate și incluse ulterior în arhivele permanente ale programului, dar nu înțelesese niciodată de ce aveau nevoie de o astfel de măsură. I se păruse mereu că operațiunea era cât se poate de simplă: camioneta pleca din bază, lua capsula și se întorcea.
A ridicat din umeri și s-a întors la articolul despre gazele sangvine. Îl asculta pe Shawn numai cu o ureche.
— Am intrat în localitate, s-a auzit vocea bărbatului. Tocmai am trecut de o benzinărie și de un motel. E liniște. Niciun semn de viață. Semnalele dinspre satelit sunt mai puternice. În curând ajungem la biserică. Nu se văd lumini sau alte semne de activitate.
Comroe a lăsat din mână revista pe care o citea. Auzea limpede încordarea din vocea lui Shawn. În mod normal, i s-ar fi părut distractiv că doi bărbați în toată firea se înfiorau la intrarea într-un orășel liniștit din deșert. Îl știa însă pe Shawn; orice alte virtuți ar fi avut, îi lipsea complet imaginația. Era genul de om care ar fi adormit la un film de groază.
Comroe a început să asculte.
Se auzeau pârâituri de paraziți și, peste ele, torsul motorului camionetei. Și vocile joase ale celor doi bărbați.
Shawn: E foarte liniște pe-aici.
Crane: Da, domnule.
A urmat o pauză.
Crane: Domnule?
Shawn: Da?
Crane: Ați văzut chestia aia?
Shawn: Ce anume?
Crane: În spate, pe trotuar. Părea să fie un corp.
Shawn: Ai vedenii.
Altă pauză, după care Comroe a auzit un scrâșnet de frâne în timp ce camioneta se oprea.
Shawn: Isuse Hristoase!
Crane: Încă unul, domnule.
Shawn: Pare mort.
Crane: Să cobor…
Shawn: Nu, rămâi în mașină.
Vocea lui Shawn a devenit mai puternică și mai oficială când a transmis spre bază.
— „Caper One“ spre „Vandal Deca“. Terminat.
Comroe a luat microfonul.
— Recepție. Ce se petrece?
— Zărim corpuri, a continuat Shawn încordat. Multe corpuri. Par lipsite de viață.
— Sunteți siguri, „Caper One“?
— Pentru numele lui Dumnezeu, a zis Shawn. Firește că suntem siguri.
— Continuați să căutați capsula, „Caper One“, a spus Comroe calm.
A privit prin încăpere în timp ce spunea asta. Ceilalți doisprezece membri ai echipei de noapte îl priveau cu ochi goi ce nu păreau să vadă nimic. Ascultau transmisiunea.
Motorul camionetei a început din nou să toarcă.
Comroe și-a coborât picioarele de pe masă și a apăsat butonul roșu de pe consola lui pe care scria „Securitate“, izolând astfel în mod automat Centrul de comandă. Nimeni nu mai putea intra sau ieși fără permisiunea lui.
A ridicat apoi receptorul telefonului.
— Faceți-mi legătura cu maiorul Manchek, a cerut el. M-A-N-C-H-E-K. Apel urgent. Aștept.
Manchek era ofițerul-șef curent, direct responsabil de toate activitățile programului Scoop pe durata lunii februarie.
În timp ce aștepta, a prins receptorul între falcă și umăr și și-a aprins o țigară, ascultându-l pe Shawn prin difuzor.
Shawn: Și ție ți se par morți, Crane?
Crane: Da, domnule. Par cumva liniștiți, dar morți.
Shawn: Dintr-un motiv sau altul, nu par chiar morți. Lipsește ceva… Ceva ciudat… Dar sunt peste tot. Par să fie câteva zeci.
Crane: Ca și cum ar fi căzut lați. S-ar fi împiedicat și ar fi căzut morți la pământ.
Shawn: Peste tot, pe străzi, pe trotuare…
Alt moment de tăcere.
Crane: Domnule!
Shawn: Isuse!
Crane: Îl vedeți? Bărbatul în halat alb care traversează strada…
Shawn: Îl văd.
Crane: Trece peste ei de parcă…
Shawn: Vine spre noi.
Crane: Domnule, dacă nu vă supărați, cred că ar trebui s-o luăm din loc…
Următoarele sunete au fost un urlet ascuțit și un zornăit. Transmisiunea a încetat și Centrul de comandă al programului Scoop nu a mai reușit să-i contacteze pe cei doi bărbați.
FanSF 