Lecturi 247: Matt Haig – Biblioteca de la miezul nopții

Matt Haig – Biblioteca de la miezul nopții (Midnight Library, 2020) 308p., TPB, 13×20, Nemira, 2020, Trad. Cristina Nan, Red. Mihaela Stan, 35.99 (39.99) lei, ISBN 978-606-43-0942-6

Nota Goodreads: 4.39 (7316 note)

Descrierea editurii: „O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună? Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent. Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?”

Pe lângă timp, temă recurentă în scrierile lui, depresia și felul în care poți trece peste aceasta sunt temele principale ale acestei înduioșătoare povești publicate de autorul extraordinarului roman „Umanii” (despre care am scris, hăt-departe, tocmai în 2016) în anul de grație 2020. Și o face printr-o splendidă poveste fantasy ce pornește de la o premisă SF: existența universurilor paralele și simultane, infinite la număr, în care toți ducem vieți paralele, dar care au apucat pe un alt curs.

Nora Seed are parte de cea mai oribilă zi din viața ei: pe lângă faptul că toate îi merg pe dos de când se știe, tatăl i-a murit pe când ea avea doar șase ani, mama i-a murit și ea de curând, fratele ei nu mai vrea să știe de mult de ea, după ce tot ea a renunțat la visul lor de-a înființa o trupă rock care urma să devină faimoasă în toată lumea, acum șeful o dă afară din amărâtul lui de magazin de muzică, un vecin îi bate la ușă și o anunță că pisica ei zace moartă pe drum, iar singura ei sursă suplimentară de venit, orele de pregătire la pian cu un tânăr, a dispărut și ea, căci a uitat complet că avea oră cu el în această zi, așa că… ce să vezi, într-un orășel uitat de lume, mohorât cum sunt toate orășelele englezești în care timpul pare că a încremenit în loc în anii cincizeci cei plini de smog și ceață, o tânără de 35 de ani, nițel cam șleampătă și parcă mereu deprimată, care a renunțat cu totul la visul de-a deveni cineva, se hotărăște că nu mai are pentru ce să trăiască.

Numai că, surpriză! Soarta nu o lasă în pace. Și-n loc să se trezească în rai sau iad, unde să stea la taclale pe teme filosofice cu cine s-o nimeri pe acolo, că tot a făcut studii în domeniu, Nora se trezește într-o bibliotecă nesfârșită. Unde dă peste nimeni alta decât doamna Elm, fosta ei bibliotecară de la școală, alături de care a avut parte de nenumărate clipe plăcute pe când era copil. Iar aceasta îi explică ideea cu care am pornit și eu la drum acest articol: că e pe cale să moară, e-adevărat, numai că i se mai dă o șansă, că nu e totul pierdut, și că își poate alege o altă existență, mai plăcută, pentru a continua să trăiască mai departe. Pentru a găsi un motiv să meargă mai departe.

Ideea e cam așa: Nora poate începe o nouă viață, intrând în pielea unei alte Nora, dintr-un alt univers, paralel, unde viața ei a urmat un cu totul alt făgaș.

„Nora citise despre universurile multiple și știa câte ceva despre psihologia Gestalt. Despre felul în care creierul uman preia informații complexe despre lume și le simplifică, astfel încât, atunci când un om se uită la un copac, traduce multitudinea complexă de frunze și de crengi în ceea ce numim „copac”. A fi om înseamnă a rezuma constant lumea la o poveste ușor de înțeles, care menține lucrurile simple.”

Într-unul și-a urmat visul de-a deveni o înotătoare faimoasă, continuând de fapt visul tatălui ei și ajungând la Olimpiadă. Lucru care a făcut ca tatăl ei să nu se mai îmbolnăvească de inimă și să moară prematur. Într-un alt univers, Nora și-a urmat cea mai bună prietenă în Australia, ca să urmărească balenele cu cocoașă, numai că acolo află că prietena ei a murit într-un accident de mașină. În alt univers, și-a urmat visul de-a ajunge în arhipelagul Svalbard, ca să urmărească topirea ghețarilor. Într-altul, s-a căsătorit cu Dan, cel care o ceruse de nevastă, și a urmat visul acestuia, acela de a cumpăra un pub la țară, de care să se ocupe amândoi; numai că Dan al ei se dovedește o acritură care bea de stinge și o mai și înșală cu altă femeie. În altul, ea și formația rock înființată de fratele ei, ea însăși și un prieten de-ai lor a căpătat faimă mondială, numai că fratele ei s-a sinucis de prea mult bine ce-i era. Și așa mai departe.

„Toate viețile pe care le trăise până atunci, din momentul în care pășise în bibliotecă, fuseseră într-adevăr visul altcuiva. Viața de femeie căsătorită, care trăia la țară, fusese visul lui Dan. Călătoria în Australia fusese visul lui Izzy, iar regretul Norei că nu o însoțise reprezentase mai degrabă o vină față de propria prietenă decât o părere de rău pentru ea însăși. Visul de a deveni campioană la înot îi aparținuse tatălui ei. Și da, era adevărat că, în tinerețe, o interesaseră Cercul Polar Arctic și posibilitatea de a deveni glaciolog, dar chiar și acestea îi fuseseră insuflate mai ales de discuțiile cu doamna Elm, în biblioteca școlii. Iar trupa The Labyrinths, ei bine, acela fusese dintotdeauna visul fratelui ei.”

Ani de zile, Matt Haig s-a luptat cu depresia. De aceea a început să scrie povești încărcate de empatie, cu personaje care par c-au ajuns la capătul puterilor, s-au săturat de viață și au luat o hotărâre irevocabilă. Scrierile sale oferă sfaturi prețioase pentru tratarea depresiei, le îmbracă în haine atrăgătoare și ne oferă, așa cum sună și-o poveste recentă de-a sa, motive să iubim viața. Viața e frumoasă și trebuie să apreciem acest dar prețios. Nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de necazuri, să ne dăm bătuți, să renunțăm și să alegem calea de pe care nu mai există întoarcere. Nu trebuie să adoptăm ideea că eșecul se transmite din generație în generație, că dacă părinții noștri nu au reușit să facă ceva, nici noi nu vom mai fi în stare. Viața-i frumoasă, trăiți-o din plin și bucurați-vă de orice clipă. Asta vă spune Matt Haig. Și cred că o spune foarte bine.

„… Și-a dat seama că nu încercase să-și pună capăt vieții pentru că era nefericită, ci pentru că reușise să se convingă că nu avea cum să scape de nefericire.”

2 gânduri despre &8222;Lecturi 247: Matt Haig – Biblioteca de la miezul nopții&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.