Lecturi 244: Tony Mott – Iarna crimelor perfecte

Tony Mott – Iarna crimelor perfecte (2019) 226p., TPB, 13×20, Colecția Mystery & Thriller, 26 (32) lei, ISBN: 978-606-749-455-6

Descrierea editurii: „Dacă o singură victimă poate părea un doar un accident, mai multe victime alcătuiesc un puzzle care poate părea imposibil de descifrat. Fiecare dintre noi își dorește să ucidă, spune Ion Fora. Fiecare dintre noi este dator să aleagă viața, susține Gigi Alexa. Ion Fora e psihiatru și este găsit carbonizat după explozia garajului. Gigi Alexa este medic legist și anchetează cazul. Pacienții lui Ion Fora devin suspecții principali. Dar Gigi i-a fost și ea clientă pe când era adolescentă. Deși nu vrea, se pare că trebuie să își aducă aminte totul.”

Surprinzător de mulți psihopați, cu tolba plină de necazuri și-un mare număr de pitici pe creier, se adună în acest excelent construit roman polițist al autoarei Tony Mott. E prima carte scrisă de această autoare pe care o citesc, sărind peste seria cu Julieta din motive rămase neelucidate chiar și pentru mine, însă se pare că a fost cu noroc și că a noastră relație va fi de durată. Cel puțin dacă miza va rămâne la fel de importantă, iar calitatea poveștii, la fel de ridicată și în celelalte volume (deja a apărut al doilea volum al seriei cu medicul legist Gigi Alexa, „Toamna se numără cadavrele”, care, iar aici îmi permit o glumă ce merge la fix cu subiectul, va fi „victima” unui blog-tour ce va începe de săptămâna viitoare, pe 14 septembrie, și se va încheia zece zile mai târziu, pe 24 – eu voi scrie despre carte pe 15, marți, după Cristina Albu, de la @cărțile_cristinei), iar primul volum oferă indicii că așa va fi.

Dar suficient cu parantezele și să purcedem la treabă! Cadavrul carbonizat al celui mai celebru psihiatru al Brașovului, Ion Fora, este descoperit în mașina acestuia, parcată frumos în garajul casei sale. Cum nu părea genul de om care să caute problemele cu lumânarea, nici nu era implicat în afaceri dubioase cu mafia lemnului, poliția se autosesizează și pornește pe urmele criminalului.

Numai că indiciile sunt puține, iar singurul fir de care se pot agăța polițiștii la început este lista cu ultimii pacienți care au trecut pragul cabinetului psihiatrului.

Gigi Alexa este medic legist și nici măcar acum nu a reușit să treacă definitiv peste o traumă din copilărie – un părinte mort când fata era destul de mică, celălalt, indiferent și rece, care abia a așteptat să-și vadă definitiv consoarta plecată, pentru a putea rămâne împreună cu noua sa aleasă a inimii. Motiv pentru care Gigi a rămas în relații, eufemistic vorbind, reci până la moartea acestuia.

O aventură cu șeful poliției a dus-o pe Gigi pe culmile disperării și a făcut-o să-și cam piardă încrederea în bărbați. Deși aceștia îi dau târcoale, oarecum circumspecți, căci e ceva putred la mijloc când o femeie așa apetisantă ajunge la 37 de ani și încă nu s-a așezat la casa ei, plus că pare tot timpul imposibil de abordat.

Un pic bizar mi s-a părut modul în care un medic legist preia oarecum frâiele unei anchete care devine tot mai încâlcite pe măsură ce autoarea începe să sape în interesantele cazuri ale pacienților lui Ion Fora. Și toți numai unul și unul. O soție agresată de soț, care consideră că banii îi oferă dreptul de-a se purta ca o brută tocmai cu cea care îl iubește, un tip căruia îi place să se îmbrace în haine de femeie, unul care poartă pe umeri povara unei crime aparent de neînțeles, alta care abia acum, după mulți ani, ajunsă deja fată bătrână și mereu cuprinsă de groază când scade nițel temperatura afară (în locul ei, la ce-a pățit ea, eu unul m-aș fi mutat de mult timp într-un oraș unde este mereu soare și frumos, nu răcoare și ceață), începe să treacă peste ororile îndurate în copilărie și tot așa.

O panoplie de personaje care mai de care mai trăsnite, în frunte cu… păi, dacă aș spune cu cine, ar însemna să stric tot farmecul, nu? Cert este că povestea a crescut mult în ochii mei spre final, când mi-am dat în sfârșit seama cine e criminalul și, mai ales, cum se leagă între ele cazurile pacienților, astfel încât să trec până la urmă cu vederea faptul că ancheta se rezolvă practic de la sine, nu datorită vreunei inspirații divine care să-i pălească brusc pe anchetatori și să-i facă să exclame: Gata, ăsta era indiciul-cheie, piesa lipsă din puzzle care ne va ajuta să rezolvăm cazul!

O lectură agreabilă, câteva cazuri ale unor pacienți bune de pus în ramă și-un maestru-păpușar a cărui nebunie pare că ar avea totuși o explicație. Rămân totuși cu eterna întrebare: ne naștem monștri, sau devenim pe parcurs, influențați de diverși factori?

Un gând despre &8222;Lecturi 244: Tony Mott – Iarna crimelor perfecte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.