În curând la Paladin

În curând la Paladin

Preluare de pe blogul editurii Paladin:

Chiar dacă 2020 este dificil și ne-a cam dat planurile peste cap, încercăm pe cât posibil să rămânem fideli planului editorial stabilit la început de an. Așadar, paladini, iată titlurile pe care le vom publica în această toamnă sau cel târziu până la sfârșitul anului, precum și cărțile la care lucrăm și care sunt preconizate pentru începutul lui 2021 (în cel mai nefericit caz, știți povestea).  În acestă toamnă / Până la sfârșitul anuluiScience-fiction

  • Furia dezlănțuită, Pierce Brown (continuarea cărții Furia de fier)

Vei urî și vei fi urât. Vei iubi și vei fi iubit. Vei cădea și te vei înălța. Nu vei cunoaște niciodată pacea, dar vei cunoaște bucuria.

Alungat de Republica pe care a fondat-o, Darrow alege iarăși calea războiului, lăsând în urma sa haos și panică. Noi eroi își arată chipul și noi viziuni asupra lumilor par să prindă contur. Dar indiferent de bătăliile pe care le poartă, toți șoptesc un singur nume – Secerătorul. Va reuși cel care a rupt lanțurile sclaviei să mențină vie speranța într-o lume echitabilă sau va semăna doar moarte în jurul lui?

Viața e făcută să fie simțită. Altminteri de ce mai trăiești? Fără văi nu există munți.

De același autor:

Furia roșie

Furia aurie

Furia dimineții

Furia de fier

  • Toate sistemele în alertă, Martha Wells

PREMIILE HUGO, NEBULA ȘI LOCUS

Aveam patru oameni în perfectă stare şi trebuia să am grijă să nu fie ucişi. Nu-mi păsa de ei personal, dar nu ar fi dat bine la dosar, iar dosarul meu arăta deja groaznic.

Aflată într-o expediție științifică pe o planetă necunoscută, echipa CercetareAux este atacată în mod neprevăzut. O provocare pentru AsaSint, robotul care nu poate să asigure securitatea echipei decât prin interacțiuni cu oamenii, extrem de stingheritoare pentru el. În ciuda reputației sale de „mașină de ucis“, responsabilitatea îi este permanent pusă în balanță cu introvertirea. Limitele dintre ingineria anorganicului și conștiința umană tind să dispară, iar AsaSintul încearcă să-și elucideze trecutul, impulsionat de comportamentul lui tot mai omenesc.

Aşa că ne-au făcut mai inteligenți. Anxietatea şi depresia erau efectele secundare.

  • Marea de fier, China Mieville

LOCUS AWARD FOR BEST YOUNG ADULT BOOK

Fă întotdeauna tot ce poți pentru cei aflați în pericol pe marea de fier

Sham Yes ap Soorap este asistent medical la bordul cârtițierei Medes. Lumea post-apocaliptică în care el trăiește este practic o mare de fier – în toate direcțiile, se întinde o infinitate de căi ferate încrucișate, linii paralele, comutatoare și sensuri giratorii –, iar solul de sub șine este ostil și din el țâșnesc creaturi feroce și uriașe. Atras de farmecul desuet al obiectelor din alte vremuri sau lumi, Sham este intrigat de misterul unei anumite șine de cale ferată și, în goana roților pe șine, el descoperă că vânătoarea unei cârtițe gigantice poate deveni o filosofie de viață.

De când au izbit pentru prima dată două pietre una de alta și s-au minunat în legătură cu focul, oamenii au vrut să istorisească. Poveștile vor exista atâta vreme cât vom exista și noi, până ce stelele vor dispărea una câte una, ca niște lumini stinse.

Oamenii iau uneori decizii care afectează alte specii…. Și uite ce bine s‑au așezat lucrurile!

La zece ani după evenimentele din Giganții adormiți, Kara și Vincent au devenit eroi pentru oamenii din toată lumea, iar Themis un simbol al protecției Pământului… asta până când un robot extraterestru se materializează în centrul Londrei și vaporizează o secțiune a orașului. Iar acela este doar începutul, fiindcă alți roboți gigantici apar în metropole de pe tot globul, având, aparent, același scop distrugător. Omenirea știe acum că nu mai este singură în Univers, dar cum ar trebui să se comporte în fața unei amenințări extraterestre?

Dacă am aflat ceva până acum este că nu suntem cea mai măreață creație din Univers, cu siguranță nu cea mai inteligentă. Pare logic ca în Univers să existe o mulțime de chestii pe care nu le înțelegem.

  • Germenul Andromeda, Michael Crichton

PREMIUL SEIUN PENTRU CEL MAI BUN ROMAN STRĂIN

Lucrurile stau astfel: tu ești omul fără soț. Ești cheia tuturor evenimentelor care se petrec aici. La propriu.

Lumea se poate sfârși în orice clipă. Poate fi un cataclism natural. Sau un fenomen cosmic. Dar cel mai probabil va fi o eroare umană. Numărătoarea inversă a omenirii este declanșată atunci când un germene de natură extraterestră extrem de versatil ajunge pe Pământ și provoacă instantaneu moartea tuturor locuitorilor unui orășel. Singurii supraviețuitori, un nou-născut și un bătrân, reprezintă răspunsul căutat de oamenii de știință. Tot ce au de făcut este să înșele timpul.

Din acest moment, mai sunt trei minute până la declanșarea dispozitivului nuclear de autodistrugereFantasy

  • Assassin’s Creed #5: Renegatul, Oliver Bowden

Citește primele patru volume din serie cu 30% reducere.

  • Vin de păpădie, Ray Bradbury

Se zice că așa începe înțelepciunea. Când ai șaptesprezece ani, știi tot. Când ai douăzeci și șapte, dacă încă mai știi totul, atunci tot șaptesprezece ani ai de fapt.

Verile din Greentown descoperă pentru doi frați, încă puști, experiențe ce-i vor schimba pentru totdeauna. Înghețata de vanilie și vinul de păpădie au devenit deja ritualuri estivale, dar în vara anului 1928 ei încearcă și gustul amar al morții, fragilitatea fericirii și ireversibilitatea timpului. Orășelul, pe care credeau că-l cunosc atât de bine, le dezvăluie într-o vară și alte secrete. Iar unele sunt desprinse dintr-un univers fantastic.

Primul lucru pe care-l înveți în viață este că ești un prost. Ultimul lucru pe care-l înveți în viață este că ești exact același prost.

SERIA DE AUTOR RAY BRADBURY:

Omul ilustrat

Fahrenheit 451

Cronici marțiene

Paladin Young Books

SINGURELE FANTOME SUNT CELE DIN ADN-UL VOSTRU

Conflictul dintre Asasini și Templieri continuă. Crezul ghidează acțiunile Asasinilor și îi face să pară mai onorabili, deși încă nu este clar cine are intenții mai bune. Memoria genetică a celor șase tineri oferă ambelor societăți secrete posibilitatea de a localiza mormântul unui han mongol, în care a fost ascuns al doilea vârf al Tridentului. Vor reuși „ultimii descendenți“ să găsească arma mult râvnită?

„Ironiile” au fost formulate de unul dintre cei mai înțelepți Asasini din istorie: Altaïr. Frăția noastră se străduiește să instaureze pacea, dar ucidem. Ne dăm silința să deschidem mințile oamenilor, dar cerem supunere față de Crez. Ne străduim să dezvăluim pericolele credinței oarbe, dar o practicăm noi înșine. Astea sunt „Ironiile”.

Până la sfârșitul anului / La începutul anului 2021
 

  • Crime: Nu trezi diavolul adormit, John Verdon
  • Science-fiction: Takeshi Sum, Richard Morgan (volumul 3 și ultimul din seria Carbon modificat)
  • Science-fiction: Cibola în flăcări, James S.A. Corey (volumul 4 din seria The Expanse)
  • Paladin Young Books: Aurul prădătorului, Philip Reeve (volumul 2 din seria Cronicile orașelor flămânde).

Lecturi 244: Tony Mott – Iarna crimelor perfecte

Tony Mott – Iarna crimelor perfecte (2019) 226p., TPB, 13×20, Colecția Mystery & Thriller, 26 (32) lei, ISBN: 978-606-749-455-6

Descrierea editurii: „Dacă o singură victimă poate părea un doar un accident, mai multe victime alcătuiesc un puzzle care poate părea imposibil de descifrat. Fiecare dintre noi își dorește să ucidă, spune Ion Fora. Fiecare dintre noi este dator să aleagă viața, susține Gigi Alexa. Ion Fora e psihiatru și este găsit carbonizat după explozia garajului. Gigi Alexa este medic legist și anchetează cazul. Pacienții lui Ion Fora devin suspecții principali. Dar Gigi i-a fost și ea clientă pe când era adolescentă. Deși nu vrea, se pare că trebuie să își aducă aminte totul.”

Surprinzător de mulți psihopați, cu tolba plină de necazuri și-un mare număr de pitici pe creier, se adună în acest excelent construit roman polițist al autoarei Tony Mott. E prima carte scrisă de această autoare pe care o citesc, sărind peste seria cu Julieta din motive rămase neelucidate chiar și pentru mine, însă se pare că a fost cu noroc și că a noastră relație va fi de durată. Cel puțin dacă miza va rămâne la fel de importantă, iar calitatea poveștii, la fel de ridicată și în celelalte volume (deja a apărut al doilea volum al seriei cu medicul legist Gigi Alexa, „Toamna se numără cadavrele”, care, iar aici îmi permit o glumă ce merge la fix cu subiectul, va fi „victima” unui blog-tour ce va începe de săptămâna viitoare, pe 14 septembrie, și se va încheia zece zile mai târziu, pe 24 – eu voi scrie despre carte pe 15, marți, după Cristina Albu, de la @cărțile_cristinei), iar primul volum oferă indicii că așa va fi.

Dar suficient cu parantezele și să purcedem la treabă! Cadavrul carbonizat al celui mai celebru psihiatru al Brașovului, Ion Fora, este descoperit în mașina acestuia, parcată frumos în garajul casei sale. Cum nu părea genul de om care să caute problemele cu lumânarea, nici nu era implicat în afaceri dubioase cu mafia lemnului, poliția se autosesizează și pornește pe urmele criminalului.

Numai că indiciile sunt puține, iar singurul fir de care se pot agăța polițiștii la început este lista cu ultimii pacienți care au trecut pragul cabinetului psihiatrului.

Gigi Alexa este medic legist și nici măcar acum nu a reușit să treacă definitiv peste o traumă din copilărie – un părinte mort când fata era destul de mică, celălalt, indiferent și rece, care abia a așteptat să-și vadă definitiv consoarta plecată, pentru a putea rămâne împreună cu noua sa aleasă a inimii. Motiv pentru care Gigi a rămas în relații, eufemistic vorbind, reci până la moartea acestuia.

O aventură cu șeful poliției a dus-o pe Gigi pe culmile disperării și a făcut-o să-și cam piardă încrederea în bărbați. Deși aceștia îi dau târcoale, oarecum circumspecți, căci e ceva putred la mijloc când o femeie așa apetisantă ajunge la 37 de ani și încă nu s-a așezat la casa ei, plus că pare tot timpul imposibil de abordat.

Un pic bizar mi s-a părut modul în care un medic legist preia oarecum frâiele unei anchete care devine tot mai încâlcite pe măsură ce autoarea începe să sape în interesantele cazuri ale pacienților lui Ion Fora. Și toți numai unul și unul. O soție agresată de soț, care consideră că banii îi oferă dreptul de-a se purta ca o brută tocmai cu cea care îl iubește, un tip căruia îi place să se îmbrace în haine de femeie, unul care poartă pe umeri povara unei crime aparent de neînțeles, alta care abia acum, după mulți ani, ajunsă deja fată bătrână și mereu cuprinsă de groază când scade nițel temperatura afară (în locul ei, la ce-a pățit ea, eu unul m-aș fi mutat de mult timp într-un oraș unde este mereu soare și frumos, nu răcoare și ceață), începe să treacă peste ororile îndurate în copilărie și tot așa.

O panoplie de personaje care mai de care mai trăsnite, în frunte cu… păi, dacă aș spune cu cine, ar însemna să stric tot farmecul, nu? Cert este că povestea a crescut mult în ochii mei spre final, când mi-am dat în sfârșit seama cine e criminalul și, mai ales, cum se leagă între ele cazurile pacienților, astfel încât să trec până la urmă cu vederea faptul că ancheta se rezolvă practic de la sine, nu datorită vreunei inspirații divine care să-i pălească brusc pe anchetatori și să-i facă să exclame: Gata, ăsta era indiciul-cheie, piesa lipsă din puzzle care ne va ajuta să rezolvăm cazul!

O lectură agreabilă, câteva cazuri ale unor pacienți bune de pus în ramă și-un maestru-păpușar a cărui nebunie pare că ar avea totuși o explicație. Rămân totuși cu eterna întrebare: ne naștem monștri, sau devenim pe parcurs, influențați de diverși factori?