Semnal editorial 185 + Fragment în avanpremieră: Tony Mott – Toamna se numără cadavrele

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, copac, în aer liber şi natură, text care spune „R TOAMNA SE NUMĂRĂ CADAVRELE RRASOV TONY MOTT”

Toamna este un anotimp frumos.
Dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. O altă poveste semnată de Tony Mott, care adaugă seriei un nou anotimp după Iarna crimelor perfecte.

O poveste într-o nouă cheie, un alt stil și o altă perspectivă. Neașteptată. Un roman polițist după toate regulile genului, plus aromă locală. De citit și de savurat! Bogdan Hrib

Gigi Alexa, înconjurată de vechii ei colegi și prieteni, își caută un nou partener? Politia e pusă în fata unor cazuri lipsite de sens și logică? Un asasin în serie se ascunde pe străduțele turistice ale Brașovului? Ar putea fi chiar cel de lângă tine? Gigi Alexa e prinsă într-un vârtej al vieții și al morții care nu pare să-i mai dea nicio șansă. Și totuși?

Toamna se numără cadavrele (fragment)

seria Gigi Alexa, cartea a doua


Capitolul 2 – UNU

Luna e ca un ac încovoiat. Când te uiți prin SkyView, ți-o arată plină, iar stelele există și dacă nu se văd. Cu telefonul, stelele se văd chiar și dincolo de nori, dacă ar fi, dar nu sunt, noaptea e senină. Ți le arată și dincolo de ziduri. Femeia ridică telefonul în direcția pădurii și vede constelația Leului. Îi place mult să o privească. Desenul de pe ecran arată un leu majestuos. Și-a descărcat aplicația când au fost Perseidele, la mijlocul lui august, tocmai pentru că nu se vedea nimic pe cer, așa că i-a plăcut să le vadă brăzdând ecranul. Și-a imaginat că e aproape același lucru, chiar dacă nu putea să le prindă cu ochiul liber, ele erau acolo și cădeau. Și-a pus o dorință. Ar fi vrut să aibă un copil și, dacă ar fi fost un băiat, i-ar fi plăcut să îl cheme Rasalas. E o stea din Constelația Leului.


De atunci se uită pe cer în fiecare seară, știe că e important să-ți exprimi dorința și să crezi în ea suficient. Și să se gândească intens, ca și când ar avea băiețelul deja.
Sughite. O pomenește cineva.

Strada e pustie și se vede Poarta Șchei în capăt. Ea urcă pe aleea de deasupra stadionului și o ia pe Lacea. Cimitirul eroilor e slab luminat, poate că ar fi bine dacă ar fi niște lămpi care ar lumina pietrele? Biserica Sfânta Parascheva e pe dreapta, clădirea se scaldă într-un galben lăptos, dar în curtea cu morminte e întuneric. Doar a mai trecut pe aici și nu i s-a întâmplat niciodată să audă sau să vadă ceva ciudat.


Pașii bărbatului din spatele ei sunt purtați de vânt, sunetul lor pare și mai pregnant din cauza ecoului. E sigură că e un bărbat după ritmul în care calcă. El vede cum îi strălucește părul în lumina felinarelor, de parcă ar prinde viață de fiecare dată când trece pe lângă un stâlp. Coama de păr blond și creț se transformă într-o aureolă, apoi pălește, până când luminează din nou la următoarea sursă de lumină. O însoțește până acasă.
În clipa în care ea se oprește, el se ascunde după o mașină. Ea întoarce capul și nu vede nimic, a ezitat până când a făcut asta, parcă a început să joace un joc.


Oare de ce nu pune cheile în buzunarul cu fermoar al genții? Iar le caută. Ea se sprijină cu umărul stâng de poartă și scotocește cu ambele mâini. A nimerit peste telefon, apoi i-a dat drumul la loc, ar putea să lumineze cu el în poșetă, poate că le-ar găsi mai ușor.


Liniștea bruscă o avertizează că ceva s-a schimbat. Pașii nu se mai aud. O pală de vânt îi ridică ușor rochia, aerul e ceva mai rece. Copacii din pădurea de deasupra foșnesc și i se face pielea de găină, simte din cap până în picioare frigul brusc. Dă să se întoarcă, dar bărbatul îi cuprinde mijlocul cu o mână, o trage cu spatele spre el, iar cu mâna dreaptă îi acoperă fața cu un material rece și urât mirositor. Încearcă să țipe, dar deschiderea gurii o costă, cârpa îi umple gura și sunetele sunt din ce în ce mai slabe. Simte o mână pe gât, încearcă să se zbată. Cheile zdrăngănesc în mâna străină, gâtul îi e liber din nou. Are impresia că se va prăbuși, dar, odată ce au intrat în curte, parcă se simte mai ușoară. Plutește, aproape că dansează, doar că muzica nu se aude.


E atât de întuneric încât nu se mai vede nici măcar o stea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.