Semnal editorial 179: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira (VIII) – King, Brașoveanu, Cohen, Ben Jelloun

Pe 1 octombrie, Dumnezeu este în Ceruri, cele mai multe zboruri cu avionul au decolat la timp, iar artistul plastic Clayton Riddell se află la Boston pentru a semna un contract fabulos.

Însă toate astea se schimbă brusc, odată cu fenomenul devastator care va fi cunoscut drept Semnalul. Un mesaj subliminal pe care-l aud toți cei care vorbesc la un moment dat la mobil. Trădată de tehnologie, lumea cade într-un Ev Mediu întunecat, dominat de haos, carnagiu și o hoardă de oameni reduși la instinctele primare.

Un coșmar din care Clay și alți doi supraviețuitori încearcă să găsească o scăpare, pornind către orașul său natal din statul Maine.

În teribila călătorie spre nord, li se arată câteva semne: acolo îi așteaptă fie un paradis, fie o capcană mortală.

„O privire tehnofobă, convingătoare, asupra sfârșitului civilizației, cu observații sociologice care te pun în gardă.“
Publishers Weekly


„Privi în jur neliniștit. Toate locuințele erau întunecate – alimentarea cu electricitate se oprise deja – și puteau foarte bine să fi fost părăsite, atâta doar că el avea senzația că niște ochi îi urmăreau. Ochii nebunilor? Teldemenților? Se gândi la Femeia Power Suit și la Pixie Albă, la smintitul în pantaloni gri și cravată ferfenițită, la bărbatul în costum de afaceri care smulsese cu dinții urechea câinelui. Se gândi la bărbatul gol, care împungea aerul cu antenele de mașină în timp ce alerga. Nu, urmărire nu era un cuvânt care să facă parte din repertoriul teldemenților. Ei se repezeau, pur și simplu, la tine. Dar dacă în casele acestea – sau cel puțin în unele dintre ele – se ascundeau oameni normali, unde erau teldemenții?“

Data apariției18 aug. 2020
Titlu originalThe Cell
ColecțiaArmada
ISBN978-606-43-0883-2
Cod bară9786064308832
AutorStephen King
TraducătorMihai Dan Pavelescu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini424
Număr volume1
EdituraNemira

AL DOILEA ROMAN DIN SERIA MINERVA TUTOVAN

Minerva Tutovan, dușman de temut al răufăcătorilor, unul dintre cele mai reușite personaje ale Rodicăi Ojog-Brașoveanu, reintră în acțiune!

O rețea de falsificatori de diplome de inginer nu pare o afacere foarte periculoasă – până când trei persoane care apelează la aceste servicii sunt ucise în chip misterios.

Creierul întregii operațiuni dirijează totul prin telefon și pare să fie mereu cu un pas înaintea Minervei Tutovan.

O pasionantă poveste despre spionaj și contraspionaj, plasată în Bucureștiul anilor ’70.


„Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt policrome…
Rodica Ojog-Brașoveanu


„Aruncă o privire întâmplătoare în vitrina unei cofetării. Mormane de dulciuri în culcușuri de staniol, cu panglici savant învolte, cutii de bomboane cu festoane de hârtie dantelată, intime ca un fragment de jupon. Înregistrări abstracte, absurde, care nu se înscriau în circuitul stării sale de spirit. Se miră că le percepe, ca și cum orice imagine străină de ceea ce avea să i se întâmple era fără noimă, nu putea, nu trebuia să existe.

Mergea izbindu‑se de trecători, de călătorii coborâți în stație. Oamenii se întorceau surprinși. Pierduse eschiva aceea reflexă a umerilor care evită obstacolele, care se scuză.

Traversă piața și, după câteva manevre, verificându‑și mereu spatele, ajunse în Calea Rahovei. O siluetă se desprinse din apropierea restaurantului Cluj și pentru o fracțiune de secundă Pascu îi întâlni ochii. Avu impresia absurdă că celălalt îl aștepta, că sesizează o umbră de recunoștință, un licăr particular al expresiei. Îi auzea pașii în spate și după câțiva metri avu certitudinea că este urmărit.“

Data apariției14 aug. 2020
ColecțiaSuspans
ISBN978-606-43-0602-9
Cod bară9786064306029
AutorRodica Ojog-Brașoveanu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini232
Număr volume1
EdituraNemira
Greutate (kg)186.0000

AL TREILEA ROMAN DIN SERIA MINERVA TUTOVAN

La bordul unui avion se află un preot, un caricaturist, un scriitor, un economist și alte personaje. Ceea ce poate părea începutul unui banc savuros devine repede începutul unui film horror, atunci când niște oameni sunt uciși în timpul zborului, după „un plan diabolic.“

Cine este autorul dublei crime?

Cum și de ce s-a petrecut ea?

Ce ascund personajele de la bord?

Rodica Ojog-Brașoveanu propune un final care te lasă fără glas, unul imposibil de bănuit, ca în orice roman polițist care se respectă.


„Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt policrome…
Rodica Ojog-Brașoveanu

„Ovidiu Diamantopol își lăsă cârjele pe bancheta mașinii și răsuflă ușurat. Șoferul întrebă fără să se întoarcă, prinzându‑i privirea în oglinda retrovizoare:

– Unde mergem?

– Aeroportul Otopeni.

– Aha! înțelese celălalt… Cursa de Viena, 22 și 5.

Diamantopol zâmbi distrat.

– Da, da… Cursa de Viena.

Abia își stăpânea tremurul mâinilor. „În sfârșit! Dumnezeule! În sfârșit… Nu, n‑a fost în zadar!“ Tot drumul nu văzu nimic. În fața ochilor avea o singură figură. O figură fără trăsături: Diavolul Alb.“

Data apariției12 aug. 2020
ColecțiaSuspans
ISBN978-606-43-0603-6
Cod bară9786064306036
AutorRodica Ojog-Brașoveanu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini240
Număr volume1
EdituraNemira
Greutate (kg)192.0000

NOROCUL ȚI-L FACI SINGUR!

Viața ți-a tras țeapă dacă…

Îi consideri pe ceilalți mai importanți decât pe tine.

Viața ta socială nu are legătură cu cea interioară.

Spui DA când vrei să spui NU.

Încerci să-i schimbi pe cei din jur.

Ai uitat să te bucuri de călătorie.

Când viața îți trage țeapă, e momentul să te trezești din inerție.

Alan H. Cohen îți arată, în zece capitole, cum să nu mai irosești timpul și energia pe oameni și lucruri care nu-ți fac bine și cum să ajungi să faci exact ce-ți place.

Plin de umor, cu exemple perfecte și un stil direct care te prinde de la primul rând, Viața ca o țeapă nu e doar un ghid folositor pentru a-ți dezvolta puterea și creativitatea, ci și un ajutor pentru a remedia ce nu funcționează în viața ta.

„Dacă nu dai doi bani pe ceea ce ești și pe cine ești, încerci să cauți merite și valoare în ceea ce te înconjoară, la oameni despre care crezi că știu sau au mai mult decât tine. Tot ce îți trebuie se află însă înăuntrul tău și nimeni altcineva nu poate să știe mai bine decât tine ce cale să urmezi sau care-ți sunt idealurile; iar toată puterea pe care o investești într-o autoritate din exterior se întoarce împotriva ta și te lasă mai secătuit decât erai la început. Și astfel, întrebarea care se pune nu mai este: Îți risipești puterea?, ci Cum ai putea s-o recuperezi?.“

Data apariției17 aug. 2020
Titlu originalWhy Your Life Sucks
ColecțiaBonton
ISBN978-606-43-0891-7
Cod bară9786064308917
AutorAlan H. Cohen
TraducătorAdriana Cerkez
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini320
Număr volume1
EdituraNemira

DE LA CÂȘTIGĂTORUL PREMIULUI GONCOURT ȘI AUTORUL BESTSELLERULUI CĂSĂTORIE DE PLĂCERE

Inspirat din fapte reale, acest roman povestește viața lui Ahmed – cea de-a opta fiică a unui cuplu islamic fără moștenitori băieți, crescută ca bărbat, cu drepturile și privilegiile de rigoare.

Într-o piață din Marocul anilor ’50, un povestitor le spune celor adunați în jurul lui o istorie bogată, stranie și fermecătoare, despre amputarea identității unei femei și puterea obiceiurilor și a legii islamice.

Zahra Ahmed/Mohammed Ahmed e crescută ca băiat pentru a putea duce mai departe imperiul familiei. Dar, pe măsură ce se maturizează, dorința de a avea la rândul ei copii marchează începutul evoluției sexuale și al dorinței de explorare, în concordanță cu adevărata ei identitate.

Copilul de nisip este o carte vizionară despre putere, colonialism și identitate de gen în Africa de Nord.


„Această poveste seamănă întru câtva cu noaptea; este obscură și totuși bogată în imagini; ar trebui să ducă spre o lumină slabă și blândă; când vom ajunge în zori, vom fi eliberați, vom fi îmbătrânit cu o noapte, lungă și apăsătoare, o jumătate de secol și câteva foi albe risipite în curtea de marmură albă a casei noastre cu amintiri. Unii dintre voi vor fi tentați să locuiască în acest nou sălaș sau măcar să ocupe acolo un locșor de dimensiunea trupului lor. Știu, tentația uitării va fi mare, o fântână cu apă pură de care nu trebuie să te apropii sub niciun pretext, chiar dacă ți-e sete. Fiindcă povestea aceasta este și un deșert. Trebuie să mergi desculț pe nisipul încins, să mergi și să taci, să crezi în oaza care prinde contur în zare și care nu încetează să se înalțe spre cer, să mergi și să nu privești înapoi, ca să nu te ia amețeala.“

Data apariției18 aug. 2020
Titlu originalL’enfant de sable
ColecțiaBabel
ISBN978-606-43-0925-9
Cod bară9786064309259
AutorTahar Ben Jelloun
TraducătorMihaela Stan
FormatPaperback
Dimensiuni120 x 220 mm
Nr. pagini192
Număr volume1
EdituraNemira

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.