Semnal editorial 145 + Fragment în avanpremieră: Morten Strøksnes – Cartea mării

Cartea mării de Morten Strøksnes

Editura Polirom, colecţia Biblioteca Polirom, seria Actual

Traducere din limba norvegiană de Diana Polgar

Cartea este disponibilă pe polirom.ro: https://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/7102.

Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia 2015 

Doi ani au trebuit să treacă pînă într-o seară de vară cînd, în insulele pe cît de izolate şi sălbatice, pe atît de maiestuoase ale arhipelagului norvegian Lofoten, doi prieteni au luat, în sfîrşit, hotărîrea: să plece într-o expediţie primejdioasă în largul mării, la vînătoare de rechini boreali. Specie ancestrală de dimensiuni impresionante, ce trăieşte sute de ani, rechinul boreal a stîrnit groaza şi imaginaţia pescarilor nordului din cele mai vechi timpuri. Se spune că ochii lui fosforescenţi, năpădiţi de paraziţi hipnotizează prada, iar carnea extrem de toxică poate să provoace transe halucinatorii. În barca lor pneumatică, înarmaţi cu echipamente de pescuit rudimentare, poveşti incredibile şi ambiţiile nemăsurate ale vînătorilor de balene legendari, naratorul şi Hugo Aasjord, artist excentric şi pescar experimentat, pornesc în căutarea acestui monstru enigmatic. Inspirată din fapte reale şi întreţesută cu poveşti uimitoare despre viaţa puţin cunoscută a oceanului, cu biologia, istoria, poezia şi legendele sale, Cartea mării este o celebrare a universului marin, a aventurii şi a prieteniei, dar şi un semnal de alarmă pentru protejarea unui ecosistem greu încercat de acţiunile oamenilor, dar atît de important pentru dăinuirea vieţii pe pămînt aşa cum o ştim astăzi.

„O expediţie de dimensiuni epopeice deschide calea informaţiilor fascinante despre mări şi oceane în această eco-aventură marină… Erudiţia, umorul înţepător şi scriitura simplă ale lui Strøksnes se contopesc într-o istorie naturală proaspătă, cuceritoare.” (Publishers Weekly)

„O carte pătrunzătoare şi fascinantă, evocînd figuri memorabile precum Ahab al lui Melville sau bătrînul lui Hemingway… Arta ingenioasă a lui Morten Strøksnes este aceea de a ne aminti încă o dată că prinderea peştelui mare este cea mai puţin importantă parte a poveştii.” (The Wall Street Journal)

„O carte extraordinar de captivantă… Un tur de forţă… O operă de meditaţie şi contemplare, cu un orizont larg şi deschis ca îndepărtatele linii de coastă ale nordului, pe care le evocă atît de frumos.” (The Spectator)

Morten Strøksnes (n. 1965) este scriitor, istoric, jurnalist şi fotograf norvegian. După ce a studiat la Oslo şi la Cambridge, a ales să urmeze o carieră jurnalistică. A scris reportaje, eseuri, articole şi recenzii pentru cele mai importante ziare şi reviste norvegiene şi este o voce activă în dezbaterile publice. A publicat patru volume de reportaj literar care s-au bucurat de aprecierea criticii şi a colaborat la multe altele. Cartea mării (2015), întîmpinată cu mult entuziasm de cititori şi tradusă deja în peste douăzeci de limbi, a fost distinsă, printre altele, cu Premiul Brage şi Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia.

FRAGMENT

Hugo locuiește pe insula Engeløya din Steigen. Ca să ajungi acolo din Bodø, trebuie să iei feribotul, care te duce printre insulițele și localitățile mici din nord, înșirate ca niște scoici de‑a lungul coastei stâncoase. După vreo două ore, feribotul ajunge în Bogøy, un sătuc care face legătura cu Engeløya printr‑un pod. Hugo mă așteaptă la debarcader cu vești bune: o s‑avem, probabil, momeală. Un taur scoțian a fost tranșat acum trei zile. Resturile zac pe câmp, numai bune de cules. O lăsăm pe‑a doua zi, pentru că plouă când mașina traversează podul spre Engeløya și se oprește în fața casei lui Hugo, o vilă impozantă cu turn, galerie la subsol și vedere spre vest, la Vestfjorden.

Când ajungi acasă la Hugo, te simți ca‑n bârlogul unui pirat. Garajul e plin de lucruri provenite parcă dintr‑un jaf de‑a lungul coastei, în vreme ce pe coridorul care duce la galerie sunt expuse trofee și alte obiecte. Pe multe le‑a găsit în mare, inclusiv catargul unei corăbii și niște ancore vechi, imense. În grădină se află elicea unei nave englezești de pescuit care s‑a scufundat lângă Skrova. În magazie atârnă o pancartă în rusă pe care a pescuit‑o din mare. Hugo a crezut că provine de pe vreo navă rusească, dar s‑a dovedit că nu e decât un afiș electoral de pe lângă Arhanghelsk. Lângă magazia mare, Hugo a mai construit două mai mici, plus un grajd pentru cei doi ponei de Shetland, Luna și Veslegloppa. Înăuntru și în jurul magaziei au fost depozitate mereu câteva bărci. Barca de mahon cu fundul plat, care arăta de parc‑ar fi tânjit mereu după Riviera, a vandut‑o. 

Hugo n‑a pus gura pe o crochetă de pește în viața lui. Și nici n‑are de gând să afle ce gust are. După o supă de calamari proaspeți cu urzici, leuștean, linte și cârnat de elan făcut în casă, luăm două pahare cu vin și coborâm la galerie. Lucrările în ulei ale lui Hugo sunt, în mare parte, abstracte, dar oamenii din nord văd în ele, de obicei, reprezentări realiste ale peisajelor marine, adică motive din mediul în care trăiesc. Și e de înțeles, pentru că în toate este redată lumina aceea specifică a zonelor de coastă aflate la nord de Cercul Polar, mai ales iarna. Semnătura lui Hugo e albastrul arctic, ușor de recunoscut, al zilelor reci și senine din nopțile polare, când, în ciuda numelui lor, mørketid, „perioada întunericului“, nu e deloc întuneric. Lumina se găsește în tot spectrul, chiar dacă e mai slabă sau refractată. Culorile cerului au o strălucire intensă, sidefie, iar aurorele boreale pot să apară în orice clipă, ca niște improvizații psihedelice. 

Unele picturi aflate încă în lucru sunt cu Batteri Dietl, care se află pe coasta Engeløyei. În al Doilea Război Mondial, germanii au ridicat pe insulă cea mai mare și mai scumpă fortificație din nordul Europei. Acolo au fost trimiși peste zece mii de oameni, soldați germani și prizonieri de război ruși, care au construit unul dintre cele mai mari orașe din nordul Norvegiei, cu cinematograf, spital, cazărmi, săli de mese și chiar bordeluri, unde veneau femei din Germania și Polonia. Întreaga zonă a fost echipată cu radare, stații meteorologice și centre de comandă cu tehnologii de ultimă oră. Bateria de artilerie a fost construită pentru apărarea întregului Vestfjorden, având o rază de acțiune de mile întregi. Și buncărele aveau mai multe niveluri. Deși sute de prizonieri ruși, victime ale muncii forțate, și‑au pierdut viața aici, lui Hugo zona i se pare pitorească și liniștită. În lucrările sale, bateria apare ca o aglomerare de forme cubiste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.