Lecturi 232: Dot Hutchison – Trandafirii de mai

Dot Hutchison – Colecționarul II: Trandafirii de mai (The Collector II: Roses of May, 2017) 304p., TPB, 13×20, Herg Benet, 2019, Colecția Herg Benet Passport, Trad. Cristina Nemerovschi, 31.46 (34.95) lei, ISBN: 978-606-763-252-1

Nominalizări: Goodreads Choice Nominee for Horror 2017

Nota Goodreads: 4.01 (21294 note)

Descrierea editurii: „La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori. Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal, cu ani în urmă. Acum, ea și mama ei își schimbă locuința la câteva luni, căutând un nou început. Când ea se va nimeri în calea criminalului, vânătoarea va deveni inevitabilă, imposibil de amânat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorința ei disperată de a avea o finalitate pentru trauma suferită o va face să-și riște viața?”

Despre primul volum, „Grădina cu fluturi”, care mi s-a părut excelent și macabru, am scris aici. Habar n-aveam, până ce n-am văzut acest volum la Herg Benet, că Dot Hutchison nu l-a abandonat pe Grădinar și că a continuat seria. Credeam că modul în care s-a încheiat acel prim volum explică tot și oferă o concluzie mai mult decât satisfăcătoare. Ce-ar mai fi fost de zis, când polițiștii apar doar răzleț și au mai mult rol de decor, să pară că și legea își face, alene, treaba? Când fetele cochetele prinse de criminal și transformate în exponate bune de pus în vitrină iau situația în propriile mâini și se revoltă împotriva psihopatului?

Ei bine, criminalii în serie nu s-au terminat și sunt mai activi ca oricând. În cea mai civilizată țară din lume (îi place ei să creadă) sunt mai mulți criminali în serie pe metru pătrat decât oriunde altundeva. Sau așa par să creadă scriitorii de romane mystery, care-i inventează pe bandă rulantă. Așa și Dot Hutchison, care inventează aici, în acest al doilea volum al seriei, unul nu la fel de grețos ca în primul volum, dar la fel de sucit, de bizar și de dus cu pluta ca Grădinarul.

Un criminal terorizează o țară întreagă omorând adolescente în biserici. Cam una pe an. Fete aparent inocente, a căror inocență tocmai el vrea să le-o păstreze. Cu prețul vieții lor. Le taie gâtul și le înconjoară de flori, ca să le mențină pure de-a pururi. A omorât vreo șaptesprezece până acum. Sora Priyei Sravasti a fost și ea ucisă de acest criminal odios, în urmă cu mulți ani. De atunci, tatăl Priyei, transformată acum în personaj principal al poveștii, s-a sinucis, iar fata, ajunsă adolescentă, cam fuge dintr-un oraș în altul împreună cu mama sa, o tipă cu capul pe umeri și care mi s-a părut cam singurul personaj cât de cât normal al acestui segment al seriei, căutându-și un loc al lor. Numai că, sosite într-un oraș din nord unde e mereu frig, vânt și zăpadă, încep să primească la ușă flori. Buchete cu soiuri diferite de flori, în ordinea folosită de ucigașul de fete, ce pare că recreează ordinea în care au fost ucise acestea.

Așadar, Priya a fost luată la țintă. De partea cealaltă, doar seria se numește „Colecționarul” și continuă „Grădina cu fluturi”, două fete supraviețuitoare ale masacrului din Grădină se chinuie să răzbată și să rămână cu mințile cât de cât întregi până ce criminalul va plăti pentru faptele sale. Ele sunt ajutate de trei polițiști aparent destoinici, dar care de fapt stau mai mult în birouri și-și frâng mâinile de ciudă că ucigașul care omoară fete în biserici mai face din când în când câte-o victimă și ei nu pot face nimic ca să-l prindă, timp în care unul dintre ei mai dă o fugă până în orașul în care locuiesc Priya și mama ei pentru a culege informații de la fața locului.

Tensiunea se acumulează treptat, ambalajele de Oreo se strâng în mod alarmant, la fel și teama Priyei că ea ar putea fi următoarea victimă a criminalului în serie, că acesta nu se va mulțumi doar cu sora ei. O meta-poveste se țese cu lentoare, gradat, pagină cu pagină, o motivație ce le scapă tuturor, care îl face pe cititor (inclusiv pe mine) să pufnească nemulțumit la faptele și acțiunile aparent lipsite de sens ale celor două personaje feminine principale ale acestei povești. Un clișeu enervant m-a scos din sărite și m-a făcut să-i scad din nota finală, când nu mi-a venit să cred că în anul de grație 2017 încă mai e folosit de autorii de romane crime. Altfel, o continuare nu la fel de solidă, dar teribil de interesantă, al excelentului „Grădina cu fluturi”. Se vede că autoarea știe să țeasă povești de viață pentru personaje, să le nuanțeze, să crească suspansul gradat, fără a te plictisi, fără a te face să strâmbi din nas că prea e totul tras de păr sau să ridici din umeri, nepăsător, zicându-ți: așa, și? Ce-mi pasă mie de personajul cutare? Păi, îți pasă, că autoarea s-a străduit să-l construiască astfel încât să îți pese de el. Volumul trei se pare că e în pregătire, și mi-am propus să îl citesc, curios să aflu în ce direcție va continua povestea aceasta.