Lecturi 227: M.J. Arlidge – Casa păpușilor

M.J. Arlidge – Casa păpușilor (Helen Grace III: The Doll’s House, 2015) 432p., TPB, 13×20, Trei, 2016, Colecția Fiction Connection, Trad. Laura Karsch, Red. Mihaela Ionescu, 33.15 (39) lei, ISBN: 978-606-719-819-5

Nota Goodreads: 4.12 (11538 note)

Descrierea editurii: „Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge! Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie? Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…”

Al treilea volum al seriei „Helen Grace” scrisă de britanicul M.J. Arlidge, cel care va veni la București pe 26 martie, la Librăria Humanitas Cișmigiu, ocazie cu care editura Trei va lansa și cel de-al șaselea volum al seriei, „De-a v-ați ascunselea”. Eveniment la care, firește, nu am cum să lipsesc și care îmi va oferi ocazia să-i iau și un interviu autorului. La noi au apărut până acum primele șase volume ale seriei dedicate inspectorului-șef Helen Grace de la poliția din Southampton (din opt apărute până acum). Acestea sunt: „Ghici cine moare primul” (Editura Trei, 2015, trad. Lucian Niculescu), despre care am scris aici, „Ghici ce-i în cutie” (Editura Trei, 2015, trad. Lucian Niculescu), despre care am scris aici, „Casa păpușilor” (Editura Trei, 2016, trad. Laura Karsch), „Ghici care-i mincinosul” (Editura Trei, 2017, trad. Monica Șerban), „Băiatul pierdut” (Editura Trei, 2019, trad. Ciprian Șiulea) și „De-a v-ați ascunselea” (Editura Trei, 2020, trad. Ciprian Șiulea).

Așadar, o pauză cam lungă de la precedentele două recenzii și cărți citite de mine. Mai bine de doi ani. Ce s-a întâmplat? Păi, numărul mare de cărți adunate între timp, colaborările mult mai numeroase, timpul tot mai scurt și așa mai departe. Uitasem de fapt cât de mult îmi place această serie, nu neapărat pentru violența excesivă, ci mai ales pentru personajul principal, care dă și titlul seriei: Helen Grace. Un suflet chinuit, abrutizat, maltratat de mic, abandonat și totuși extraordinar de puternic și de inteligent, gata să se se ia la trântă cu cei mai brutali criminali ce s-au strâns într-un număr suspect de mare într-un oraș nu foarte mare de pe coasta Angliei: Southampton. Bine, zic că nu e foarte mare prin comparație cu Londra, cea mai mare metropolă europeană, sau Liverpool ori Manchester, că doar nu e nici Southampton un mic orășel provincial în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, ci ditamai metropola plină de brute, mici găinari, traficanți, târfe, pești, docheri violenți, mame care-și maltratează copiii, soți care-și maltratează soțiile, tați care-și abandonează odraslele, perverși, răpitori și mulți alții, astfel încât, din descrierile lui M.J. Arlidge, ai putea ajunge la concluzia că acest oraș ar fi de fapt cea mai infectă cloacă a Europei, nu un oraș (fost) european cu vile superbe, supraviețuitoare-minune ale bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu malluri, cafenele și străzi curate.

Dar să purcedem la treabă. După ce a prins doi criminali extrem de periculoși în primele două volume, Helen Grace se confruntă acum cu un alt psihopat de talia primilor doi: un individ răpește o fată și o sechestrează în pivnița casei sale. Acolo îi tatuează o mierlă albastră pe umăr și-i schimbă tinerei numele în Summer. Pasămite voia să o ia de la capăt cu o nouă Summer sau cine știe ce alte elucubrații zăceau în mintea lui bolnavă. Deocamdată, pare o răpire. Nimeni nu știe însă cum a pătruns răpitorul în casa tinerei, cum a ieșit neobservat, de ce nu există urme de împotrivire, unde a ascuns-o pe fată și așa mai departe.

Însă descoperirea cadavrului unei tinere tatuate cu aceeași mierlă albastră îngropate cu mult timp în urmă în nisipul unei plaje retrase transformă cazul de răpire într-un caz de omor al cărui autor pare a fi un autor în serie. Și de aici se pornește vânătoarea. Anevoioasă, căci indiciile sunt puține și lui Helen Grace îi pune bețe în roate tocmai șefa ei, care-i poartă sâmbetele din simplul fapt că ambiția-i nemăsurată o face să treacă peste binele unei anchete și al salvării unei victime nevinovate, numai să o poată înfunda pe Helen Grace. Știu, mulți oameni sunt meschini și au caractere mizerabile, care nu dau doi bani pe viața oamenilor din simplul fapt că așa sunt ei făcuți din construcție.

Dar Helen Grace… ei bine, Helen Grace face ce știe ea mai bine, adică perseverează, orice ar fi, coordonându-și echipa și înaintând pas cu pas, spre prinderea criminalului. Aici trebuie să mă opresc din povestit și să încerc să fac un portret al personajului principal: Helen Grace este cea mai redutabilă polițistă pe care am întâlnit-o până acum în toate poveștile cu criminali citite de mine. Și am citit câteva. Trecutul ei traumatizant și tăria de caracter de care a dat dovadă până acum sunt desprinse parcă din filmele cu supereroi. Și ce face ea ca să se descătușeze, să uite de durerile fizice și psihice, de suferințe, de mizeria din sufletul oamenilor și de necazurile care le fac viața insuportabilă tocmai celor care merită mai puțin? Credeți că merge la psiholog și se așază cuminte pe canapea, depănând amintiri și căutând alinare în cuvintele meșteșugite ale acestuia? Nicidecum. Ea merge la dominator și se lasă legată bine și biciuită până la sânge. Douăzeci și cinci de lovituri sunt suficiente de obicei.

Apoi încalecă pe motocicletă și merge acasă, simțindu-se… Pedepsită? Izbăvită? Mai curată? Mai senină? Probabil. Posibil. Posibil vrea să se autopedepsească pentru greșelile trecutului, pentru ce s-a întâmplat în volumele anterioare (asupra cărora nu mai insist, dar sigur acolo veți găsi o parte din explicații), pentru faptul că n-a putu salva pe cine considera ea că ar fi putut fi salvat. Poate că aceasta este ideea ei de pedeapsă sau de detensionare, un mod de a scăpa de ororile unei slujbe în poliție. Bine, asta nu scuză inconștiența cu care se avântă la final în luptă, când normal ar fi fost să aștepte întăriri, nu să riște… Dar n-ar mai fi fost Helen Grace. Cea mai formidabilă polițistă din literatura polițistă. Și personaj principal al unei serii violente, pline de tensiune, cu intrigă complexă și întortocheată, în care criminali se transformă în criminali tocmai din cauza nepăsării celor din jur, a abrutizării, a traumelor din copilărie, știți, voi vechea poveste, dar adusă la zi de ingeniosul M.J. Arlidge.

Un gând despre &8222;Lecturi 227: M.J. Arlidge – Casa păpușilor&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.