Fragment în avanpremieră: Neil Gaiman – Băieții lui Anansi

Băieții lui Anansi

Traducere din limba engleză de Liviu Radu

Titlu original: Anansi Boys

hardcover, 392 p, 140×210 mm

ISBN 9786069000236

Autor: Neil Gaiman

Colecţie: Serie de autor Neil Gaiman

Domenii: Fantasy

PREMIILE BRITISH FANTASY, LOCUS ȘI MYTHOPOEIC FANTASY

Poveştile sunt ca nişte pânze de păianjen care se intersectează fir

cu fir, iar tu urmăreşti fiecare poveste până în centru, pentru că

în centru e sfârşitul. Fiecare personaj e un fir al pânzei.

 

Viața lui Fat Charlie nu va mai fi niciodată la fel. Odată cu decesul tatălui său, el descoperă atât că acesta fusese de fapt zeul Anansi, cât și că are un frate despre care nu știuse nimic niciodată, Spider – care este tot ceea ce Fat Charlie nu poate fi: atrăgător, isteț și amuzant. Într-o lume magică a zeilor-animale, Fat Charlie descoperă însă că are o putere ce-l poate ajuta să descurce ițele existenței sale tot mai încurcate.

Neagră ca noaptea, dulce ca păcatul.

„Talentul lui Gaiman ne arată cât de bine cochetează cu miturile și cu figurile mitologice. Băieții lui Anansi recurge la umor pentru a spune o poveste de familie în care se întâmplă să fie implicați zeii.“ sffworld.com

„Umorul britanic al lui Gaiman este fermecător, iar personajele sale sunt realiste în acțiunile lor, chiar și când fac lucruri neobișnuite. O carte genială, care te va face să râzi, probabil chiar și să plângi.“ starlightfading.net

„Recomandată oricui este interesat de povestiri imaginative, fantezii, fabule sau mituri. Neobișnuită și extrem de originală.“ bookbalcony.com


„Stilul exuberant al lui Gaiman îi va face pe admiratorii săi să citească pe nerăsuflate.“ The Sacramento Bee

„Băieții lui Anansi reușește să fie, simultan, înfricoșătoare și foarte amuzantă.“ Newsweek

„O lume bizară, parțial absurdă, ocazional umană și mereu distractivă.“ Pittsburgh Tribune


„Inteligentă, amuzantă, emoționantă, caustică, fantastică. O carte recomandată tuturor celor interesați de religiile și de mitologiile africane, grație fuziunii dintre mister și elementele fantastice.“ thoroughlymodernreviewer.com

„Băieții lui Anansi este sumbră, plină de umor, meditativă și uneori tulburătoare.“ bookishardour.com

FRAGMENT

CAPITOLUL DOI

CARE ESTE, ÎN PRINCIPAL, DESPRE LUCRURI ÎNTÂMPLATE DUPĂ ÎNMORMÂNTARE

 

Fat Charlie străbătu Cimitirul Grădina Odihnei, mijind ochii din cauza soarelui din Florida. Pe costumul său se întindeau pete de transpiraţie, începând de la subsuori şi de la piept. Sudoarea i se prelingea pe faţă în timp ce alerga.

De fapt, Cimitirul Grădina Odihnei semăna foarte mult cu o grădină, dar una foarte ciudată, în care toate florile erau artificiale şi creşteau din vase de metal care se înălţau deasupra unor plăci de metal aşezate pe sol. Fat Charlie trecu în goană pe lângă un afişpe care scria „Locuri GRATUITE de înmormântare pentru Veteranii Trecuţi Onorabil în Rezervă“. Alergă pe lângă Ţara Copiilor, unde morişti de vânt multicolore şi ursuleţi albaştri sau roz se alăturau florilor artificiale pe gazonul din Florida. Un ursuleţ Winnie Puh trândav se uita zadarnic la cerul albastru.

Fat Charlie văzu adunarea funebră şi-şi schimbă direcţia, găsind o cărare care-i permitea să alerge spre ea. În jurul mormântului stăteau vreo treizeci de oameni, poate chiar mai mulţi. Femeile purtau rochii negre şi pălării mari, negre, împodobite cu dantelă neagră, ca nişte flori aparte. Bărbaţii purtau costume fără pete de sudoare. Copiii aveau înfăţişare solemnă. Fat Charlie îşi încetini pasul, mergând plin de respect, străduindu-se să se grăbească fără să meargă atât de repede, încât să observe cineva că, de fapt, se grăbea. Când ajunse la grupul celor îndoliaţi, încercă să-şi croiască drum spre rândul din faţă fără să atragă prea mult atenţia. Având în vedere că gâfâia ca o morsă care se străduise să urce nişte trepte, că era leoarcă de transpiraţie şi că reuşise să calce pe picioare mai multe persoane, încercarea sa dădu greş.

I se aruncară priviri pe care Fat Charlie se prefăcu a nu le observa. Cântau toţi un imn pe care nu-l cunoştea. Dădu din cap în ritmul cântecului şi încercă să pară că interpreta şi el melodia, mişcându-şi buzele într-un fel care ar fi putut să sugereze cântatul în surdină, ruga în şoaptă sau doar un simplu murmur. Profită de ocazie ca să se uite în jos, spre sicriu. Fu încântat să vadă că era închis.

Coşciugul era o chestie minunată, făcută din ceva ce semăna a oţel solid, de culoarea cenuşie a metalului armelor. Fat Charlie îşi zise că în cazul reînvierii solemne, când arhanghelul Gabriel va sufla puternic în trâmbiţă şi morţii vor ieşi din sicrie, tatăl său va rămâne în mormânt, bocănind inutil în capacul coşciugului şi dorindu-şi să fi fost înmormântat având cu el o rangă şi, eventual, o lampă de sudură.

Un aleluia final, melodios, încheie cântul. În tăcerea care se lăsă, Fat Charlie auzi pe cineva ţipând în celălalt capăt al cimitirului, în direcţia din care venise el.

Predicatorul zise:

— Vrea cineva să spună ceva despre scumpa persoană decedată?

După expresia de pe chipurile celor din apropierea mormântului, era evident că mulţi dintre ei plănuiseră să spună ceva. Dar Fat Charlie ştia că avea de-a face cu un gest de tipul îl-faci-acum-sau-niciodată. Ştii, trebuie să te împaci cu tatăl tău. Rosie avea dreptate.

Trase aer adânc în piept, făcu un pas în faţă, încât ajunse chiar la marginea mormântului, şi spuse:

— Hm… Scuzaţi-mă. Cred că am ceva de spus.

Zgomotul îndepărtat devenea tot mai puternic. Mulţi dintre cei prezenţi la înmormântare aruncau priviri peste umăr, ca să vadă de unde vine gălăgia. Ceilalţi se uitau la Fat Charlie.

— N-am fost prea apropiat de tatăl meu, zise Fat Charlie. Probabil niciunul dintre noi n-a ştiut cum să se apropie de celălalt. Nu ştiu de ce, dar timp de douăzeci de ani eu n-am făcut parte din viaţa lui, iar el n-a făcut parte dintr-a mea. Există multe lucruri greu de iertat, dar într-o zi priveşti în jur şi descoperi că n-a mai rămas nimeni din familia ta, spuse el, ştergându-şi fruntea cu mâna. Nu cred că i-am spus vreodată „Te iubesc, tată“. Probabil că voi l-aţi cunoscut mai bine decât mine. Poate că unii l-aţi iubit. Aţi făcut parte din viaţa lui, iar eu n-am făcut. Aşa că nu mi-e ruşine că o să mă auziţi spunând acest lucru pentru prima oară în ultimii douăzeci de ani.

Apoi privi spre capacul sicriului inexpugnabil de metal şi zise:

— Te iubesc. Şi n-o să te iert niciodată.

Ţipetele deveniră mai puternice, iar acum, în tăcerea ce urmase declaraţiei lui Fat Charlie, deveniseră suficient de răsunătoare şi de limpezi pentru ca toată lumea să înţeleagă cuvintele răcnite în cimitir:

— Fat Charlie! Încetează să-i plictiseşti pe oamenii ăștia şi mută-ţi curul aici chiar în clipa asta!

Fat Charlie privi marea de figuri necunoscute, pe care se vedea un amestec colcăitor de şoc, uimire, furie şi groază, şi, înroşindu-se la faţă, îşi dădu seama de situaţie.

— Hm. Îmi pare rău. Am greşit înmormântarea.

Un băieţel cu urechi mari şi cu un zâmbet larg i se adresă plin de mândrie:

— Aceasta a fost bunica mea.

Fat Charlie se retrase din mulţime mormăind scuze lipsite de coerenţă. Îşi dorea ca lumea să se sfârşească în secunda aceea. Ştia că nu era vina tatălui său, dar mai ştia că acesta s-ar fi amuzat teribil.

Pe alee, cu mâinile în şolduri, stătea o femeie solidă, cu păr cenuşiu şi cu privirea încruntată. Fat Charlie se îndreptă spre ea, de parcă mergea printr-un câmp minat, de parcă avea iarăşi nouă ani şi intrase-n bucluc.

— Nu m-ai auzit ţipând? îl întrebă femeia. Ai trecut chiar pe lângă mine. Te-ai făcut de râs! Ia-o în partea asta. Ai pierdut slujba şi tot ce-a fost. Dar a rămas o lopată plină cu pământ care te aşteaptă.

Doamna Higgler se schimbase prea puţin în ultimele două decenii. Era puţin mai grasă, puţin mai încărunţită. Strângea din buze în timp ce-l conducea pe una dintre multele alei din cimitir. Fat Charlie presupuse că nu făcuse o primă impresie prea grozavă. Femeia mergea înainte, iar Fat Charlie o urma copleşit de ruşine.

O şopârlă se iţi pe unul dintre stâlpii gardului de metal de la marginea cimitirului, apoi se aşeză în vârful unui par, gustând aerul dens din Florida. Soarele se ascunsese în spatele unui nor, dar nu conta, după-amiaza devenise şi mai fierbinte. Şopârla îşi umflă gâtul, transformându-l într-un balon portocaliu strălucitor.

Doi cocori cu picioare lungi, care iniţial i se păruseră doar ornamente pentru peluză, se uitară la el în timp ce trecea prin faţa lor. Unul dintre ei îşi repezi capul în jos şi-l ridică din nou având în cioc o broască mare ce se zbătea. După aceea începu – cu un şir de mişcări de înghiţire – să hăpăie broasca, în timp ce aceasta dădea din picioare şi se agita în aer.

— Hai, zise doamna Higgler. Nu mai zăbovi. E şi-aşa destul de rău că ai lipsit de la înmormântarea tatălui tău.

Fat Charlie se abţinu să aducă vorba despre călătoria de şase mii cinci sute de kilometri din ziua aceea, despre maşina închiriată cu care venise tocmai din Orlando, despre cum greşise ieşirea de pe autostradă… şi a cui fusese ideea să folosească un cimitir aflat în spatele unui magazin Wal-Mart, chiar la marginea oraşului? Merseră mai departe, trecând pe lângă o clădire mare de beton, care mirosea a formol, apoi ajunseră la un mormânt deschis, aflat chiar la marginea terenului. În spatele lui nu se găsea nimic, doar un gard înalt şi, dincolo de el, o sălbăticie cu copaci, palmieri şi bălării. În groapă fusese coborât un coşciug modest de lemn. Pe el se vedeau mai multe grămăjoare de pulbere. Lângă mormânt erau o movilă de pământ şi o lopată.

Doamna Higgler luă lopata şi i-o înmână lui Fat Charlie.

— A fost o slujbă frumoasă, zise ea. Au venit mai mulţi tovarăşi de băutură ai tăticului tău şi toate doamnele de pe strada noastră. Am păstrat legătura cu el chiar şi după ce s-a mutat mai la vale. I-ar fi plăcut slujba. Sigur, i-ar fi plăcut mai mult dacă ai fi fost şi tu. Acum aruncă pământul, îi spuse ea clătinând din cap. Şi dacă vrei să-ţi iei rămas-bun, atunci poţi s-o faci în timp ce arunci pământul în groapă.

— Credeam că trebuie să arunc o lopată, două, ca să-mi arăt bunăvoinţa.

— I-am dat groparului treizeci de dolari ca să plece. I-am spus că fiul aflat în depărtări vine în zbor tocmai din Hanglia şi că vrea să facă pentru tatăl său tot ce se cuvine. Aşa că fă ceea ce se cuvine. Nu-ţi arăta doar bunăvoinţa.

— Bine, zise Fat Charlie. Sigur. O s-o fac.

Îşi scoase sacoul şi îl atârnă de gard. Îşi lărgi cravata, o trase peste cap şi o puse în buzunarul hainei. Şi aruncă pământul negru în mormântul deschis, prin aerul din Florida, dens ca supa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.