Lecturi 214: Laura Lippman – Doamna din lac

Imagini pentru LAURA LIPPMAN DOAMNA DIN LAC IMAGES

Laura Lippman – Doamna din lac (Lady in the Lake, 2019) 320p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2019, Trad. George Arion Jr., Red. Alexandru Arion, 31.5 (35 lei), ISBN 978-606-8959-46-7)

Nota Goodreads: 3.59 (8925 note)

Descrierea editurii:În 1966, Baltimore e un oraș al secretelor pe care toți par să le știe – toți, mai puțin Madeline „Maddie” Schwartz. În urmă cu un an era o soție fericită, chiar răfățată – acum, și-a părăsit soțul, după o căsnicie de douăzeci de ani, hotărâtă să-și îndeplinească visul din tinerețe,  să găsească scopul și pasiunea vieții sale, să-și lase amprenta asupra unei lumi aflate în continuă schimbare. Când îi ajută pe polițiști să găsească trupul neînsuflețit al unei fete ucise, reușește să primească o slujbă la ziarul de după-amiază din oraș, Star. Aici, are ocazia să-și construiască un renume și se pare că a găsit exact povestea care s-o propulseze: o femeie dispărută al cărei cadavru e descoperit în fântâna dintr-un parc. Numai că femeia e negresă, iar prejudecățile tuturor înseamnă că Maddie devine singura persoană căreia îi pasă de ce a fost ucisă. În căutările sale, Maddie intră în contact cu tot felul de oameni care, până atunci, se aflau cu mult în afara cercurilor ei. Numai că, de multe ori, ambiția și tenacitatea o orbesc, iar incapacitatea ei de a vedea dincolo de propriile nevoi va însemna un dezastru, și pentru ea, și pentru cei din jurul ei…”

A mai trecut un târg Gaudeamus, al zecelea pentru mine, dacă nu mă înșel. Lume multă sâmbătă și duminică, ceva mai puțină, mult mai puțină, de fapt, vineri, când am venit eu. M-am dus glonț la editura Rao, deși inițial intenția mea era să merg glonț la Crime Scene Press. Din varii motive, desigur. Unul dintre ele a fost nerăbdarea de-a vedea cele unsprezece titluri noi cu care singura editură din România orientată exclusiv pe literatura polițistă. De la noi sau de pe afară. Din cele patru zări, de pe mai multe continente, trecând în revistă limbi din care nu prea s-au tradus la noi romane polițiste. Nu e locul aici să trec în revistă autorii apăruți la Crime Scene Press, poate, însă, în vreun articol viitor… Nu se știe niciodată. E de ajuns să-i menționez pe Grange, Fred Vargas, Ken Bruen, Ann Cleeves sau Lawrence Block. Sau pe George Arion, V.T.  Morogan sau Caius Dobrescu. Ori pe Ragnar Jonasson și, cu voia voastră, pe Laura Lippman, proaspăt intrată în portofoliul Crime Scene Press.

Numele ei îmi părea cunoscut. Aveam impresia că îi mai apăruse un roman la noi, iar memoria mea, deși șubredă uneori, mi-a confirmat acest lucru: a mai apărut un volum acum ceva ani, care însă nu prea mai e de găsit. A apărut la Litera, în fosta colecție Thriller, precursoarea colecției Buzz Books. Așadar, un roman de Laura Lippman, cel mai recent apărut, în 2019, proaspăt, cald, gata să fie savurat. Proaspăt apărut, dar cu un subiect nu la fel de proaspăt. Adică nu în sensul rău, cum că ar fi fumat, nicidecum. Ci nu foarte proaspăt pentru că faptele se petrec în Baltimore-ul anului 1966.

Așadar, suntem în orașul american Baltimore, locul în care trăiește și autoarea, și suntem în 1966. Adică negrii sunt în continuare priviți ca persoane de mâna a doua, evreii nu se căsătoresc decât între ei, rolul femeii e doar la cratiță și cine a mai auzit ca o femeie de treizeci și șapte de ani, cu un copil în vârstă de șaisprezece, să își părăsească soțul după aproape douăzeci de ani de căsnicie? Ce e în capul ei, așadar? Cine este Madeline Schwartz, soție, mamă devotată până în ziua în care în casa ei este organizată o cină la care participă o fostă cunoștință din tinerețe, ce declanșează tumultul din ea?

Madeline Schwartz a trăit respectându-și soțul și familia, părinții și vecinii, doar că la treizeci și șapte de ani și-a zis că gata!, ajunge, până aici. Și a plecat de-acasă, s-a mutat cu chiriei, și-a făcut dispărut inelul de logodnă ca să încaseze asigurarea (consistentă) pe el și s-a combinat cu polițistul de culoare trimis să ancheteze ipoteticul furt al inelului ei. Apoi s-a angajat la ziar, deși n-avea nicio chemare, deși gazetăria acelor ani chiar însemna gazetărie și ca să devii ziarist trebuia să începi încă de când aveai caș la gură și toată viața în față, nu să ai treizeci și șapte de ani și să fii femeie singură, fără niciun pic de experiență.

„Lui Ferdie nu-i spuse nimic din toate acestea. Nu-i povesti nici despre incidentul cu Edna, care i se părea rușinos, nici despre cum avea de gând să cultive bărbați care s-o ajute să-și îndeplinească ambițiile, cu toate că era sigură că ar fi fost gelos într-un mod care ar fi flatat-o. Ca și în cazul lui Milton.”

Însă toată lumea subestima ambiția nemăsurată a lui Maddie Schwartz, cum îi plăcea ei să i se spună. Chiar și colegii de la ziar, chiar și femeile cu care intră în legătură, chiar și părinții, soțul, fiul, polițiștii, patronii de bar și fata moartă aruncată în fântâna de pe lac. „Doamna din lac” adică, negresa tânără descoperită, din întâmplare, tocmai de Maddie, în urma unei scrisori ajunse la ziar, trimisă la poșta redacției, de care se ocupa, pe post de asistentă, un fel de șmotru în materie de ziaristică, tocmai Maddie. Asta după ce tot Maddie descoperise fetița evreică dispărută, asasinată mișelește de un vânzător șters și banal, rămas cu grave probleme la cap în urma unor experimente pe oameni ale armatei americane.

Și uite așa, pas cu pas, mințind, înșelând încrederea oamenilor de bună credință, manipulând și păcălind, Maddie se apropie, pas cu pas, de visul căpătat tocmai la vârsta de treizeci și șapte ani: acela de a deveni ziaristă cu normă întreagă, să-și vadă numele scris la ziar, în dreptul articolelor senzaționale: cu moarte, morți, cadavre, adică ce se vinde și atrage atenția. Ne aflăm într-o vreme în care nu era voie să te afișezi braț la braț cu iubitul de culoare, în care femeile nu puteau intra neînsoțite în anumite baruri și cluburi, în care nicidecum o soție nu se putea trezi, spre patruzeci de ani, că trebuie să-și abandoneze soțul și fiul și să plece să locuiască cu chirie, pentru a-și atinge adevăratul potențial.

Mi-a plăcut mult atmosfera anilor șaizeci, cu problemele americanilor de la acea vreme. Mi-a plăcut stilul molcom, întortocheat, deși nu foarte greu de urmărit: capitolele cu Maddie sunt povestite la persoana a treia, apoi, printre ele, sunt intercalate capitole povestite la persoana întâi, din punctul de vedere al personajelor cu care intră ia contact Maddie: soțul, chelnerița, vrăjitoarea, scorpia, redactorul de la ziar, polițistul, reporterul de la ziar, barmanul și așa mai departe. Mi-ar fi plăcut ca și capitolele cu Maddie să fi fost povestite la persoana întâi, poate așa am fi sondat și mai adânc în tenebrele minții acestei femei profund tulburate. Așa, ajungem să o cunoaștem prin faptele sale (abominabile, multe dintre ele) și prin părerile celorlalți la adresa ei (deloc măgulitoare). Povestea este antrenantă și excelent pusă în scenă de o adevărată maestră a suspansului. Romanul, totodată, continuă linia de romane de suspans (polițiste) cu final neașteptat, care răstoarnă cu totul ceea ce credeai că știi până atunci. Un alt plus al acestui excelent prim roman scris de Laura Lippman pe care-l citesc. Și de aceea sper ca editura Crime Scene Press să nu se oprească aici cu această autoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.