Este posibil ca imaginea să conţină: text

Radu Găvan – Diavoli fragili (2017) 240p., TPB, Pandora M, 2017, Red. Virginia Costeschi, ISBN: 978-606-978-048-0

„Romain scria prost, dar nu atât de prost cât să ajungă un scriitor popular.”

Articularea celor mai îngrozitoare temeri care bântuie imaginația unui om pare a fi tema centrală a acestui prim și alambicat roman scris de Radu Găvan pe care îl citesc. Nu știu de ce, încă n-am apucat să citesc primul său roman, „Exorcizat”, deși îl am încă de când a apărut. Încă de când a apărut l-am vrut, l-am așezat frumos în bibliotecă și acolo a și rămas. Și acolo credeam că va și rămâne până când voi apuca să revin și la cărți din backlist. Cine știe când, însă. Noroc că autorul a fost generos cu mine și a făcut un gest extrem de frumos. Și așa am ajuns să citesc „Diavoli fragili”, apărut la editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei. Știți voi, cel unde apare probabil cea mai tare colecție de romane polițiste de la noi, Fiction Connection, pentru care am ajuns și eu să traduc, până acum, vreo cinci romane. În fine, să revenim la demonii care bântuie personajele lui Radu Găvan în acest roman.

Îi spune „Diavoli fragili”, dar nu-s deloc fragili. Sunt vii, puternici, insistenți și-și călăresc personajele, le bântuie visele, le întunecă mințile și le fac să-și facă rău lor înșile sau celor din jur. Celor dragi, adică. De multe ori ne chinuie câte o obsesie și oricât de mult ne-am strădui, aceasta îi afectează mai ales pe cei din jurul nostru, care n-au nicio vină. Ne enervăm la serviciu, pe stradă sau cine știe pe unde și ajunge să ne descărcăm nervii pe cei de acasă, care abia ne-așteaptă să ne întoarcem. Însă așa e firea omului, și cu greu poate fi schimbată. Așa sunt și personajele lui Radu Găvan, de la mic la mare, gata să-i pună în primejdie pe cei dragi pentru că nici în vis nu pot scăpa de proprii demoni. Mai ales în vis, acolo acestea prind viață și puteri, acolo ajung să îi alerge prin păduri, să ia forma unor critici care le desființează operele, care-i fac să se simtă nu scriitori mediocri și fără pic de talent la scris, ci ultimii oameni de pe pământ, cele mai josnice ființe care au așezat vreodată penița pe hârtie, așa că nu e de mirare că cel care visează, el însuși, să zicem, scriitor, vrea să le rupă fălcile, să-i calce în picioare, să-i desființeze.

În fine, povestea e cam alambicată, am constatat acest lucru încă de la prima mini-povestire, în care un tip își strangulează soția, apoi își aleargă dezbrăcat fiul, prin fața unor săteni uluiți care plănuiau să-i violeze nevasta, și, într-un final, își ucide fiul. De astfel de imagini e cam plină povestea, în ea apărând iele goale la ceas de noapte (m-au luat niște fiori de nu vă vine a crede citind acele pagini, jur cu mâna pe inimă), un copil terorizat de o mătușă demonică după ce acestuia i-au murit ambii părinți, o soție și un copil sunt hăcuiți de un terifiant ucigaș în serie chiar în fața soțului îngrozit, care asistă neputincios la oribila scenă, iar un scriitor ratat freacă menta toată ziua, așteptând nu știu ce, să vină ziua de mâine? Apocalipsa? Vremuri mai glorioase pentru el?

Însă de fapt personajul principal este scriitorul Filip Romain, pe care unii îl numesc un geniu neînțeles al răului, alții, un impostor ucigaș de soție și fiu, care a luat-o razna de prea mult succes sau din cauza demonilor care-i bântuiau visele desfrânate și și-a ucis, probabil, soția și fiul (așadar, se pare că nu îi place să-și omoare doar personajele). Pe el ajungem să-l cunoaștem, mai întâi, printr-un interviu care reprezintă sarea și piperul acestei povești, care ridică nițel vălul asupra problemelor cu care se confruntă un scriitor în viața de zi cu zi, cu temeri și dileme, cu probleme și cu nevoi, un scriitor aparent nepăsător față de ce cred alții despre el, dar care… În fine, cum ziceam, interviul merită citit de la început și până la final, reprezintă o chintesență a interviurilor cu scriitori. Mai departe… mai departe încep să se așeze pe tablă piesele, începi să alcătuiești privirea de ansamblu, începi să cunoști temerile și obsesiile lui Filip Romain, povestea lui de viață (și ce poveste, te ia cu fiori, nu alta): bine și rău, moarte și viață, demoni și îngeri, dar, mai ales, rău.

Răul este tema centrală a acestei povești. Răul pare să răzbată tot timpul, el pare să prevaleze asupra binelui, moartea iese tot timpul învingătoare. Fragmente de romane (scrise de fictivul Filip Romain), impresii de la cititori, legende vechi, lacuri fără fund din care ies personaje înspăimântătoare, scrisori lăsate în urmă, jurnale, critici de carte (cel mai mult mi-a plăcut lungul capitol cu cel care urmează să-i ia un interviu în închisoare lui Filip Romain, după ce acesta este acuzat și închis în arest, bănuindu-se că și-a ucis soția și copilul: ironie amară, fină și nu prea, un umor vulgar, dar de efect, și o fină analiză a societății noastre de azi, o contemplare destul de amară a condiției de scriitor, dar și o trecere în revistă a demonilor care ne bântuie și nu ne dau pace, aceasta este povestea cititorului/criticului/miserupistului viitor intervievator al lui Filip Romain) și multe altele.

Romanul lui Radu Găvan dă glas temerilor din noi. Fiind părinte de băiețel, la fel ca autorul, de multe ori mi-am pus problema cum aș reacționa dacă al meu copil ar păți ceva. Nu ceva precum o căzătură banală în curte sau o încăierare cu colegul de grădiniță. Nu, ci un accident, o căzătură zdravănă, o crimă și așa mai departe. Dând glas unor astfel de temeri, dar și unora mult mai terifiante (aduceți-vă aminte de diavolii din vis), poate că se reușește o exorcizare a acestor temeri.  Sau măcar se încearcă. Poate că izbutești să le alungi, să scapi, să te ferești de ele. Însă răul pândește neobosit, din umbră, și abia așteaptă ocazia să-și înfigă bine ghearele în ființa crezută la adăpost.

„Vă spun și dumneavoastră ce le spun tuturor celor care mă întreabă de Filip Romain – Ce importanță are ce părere am eu despre el? Chiar credeți că eu vă pot lumina în privința acestui scriitor? Dacă chiar doriți să-l cunoașteți, citiți-i cărțile. Citiți-le pe îndelete și îl veți cunoaște și poate veți afla câte ceva și despre dumneavoastră. Abia atunci când, citindu-l, veți descoperi lucruri îngropate, lucruri care vă vor plăcea, sau, dimpotrivă, vă vor îngrozi și le veți respinge, ca mai apoi, uluiți de ce se întâmplă, să le acceptați, fie doar și pe jumătate, ei bine, abia atunci veți înțelege ce fel de scriitor este Filip Romain. Iar dacă scrierile lui nu vă vor spune nimic, asta e, măcar ați primit răspunsul pe care îl așteptați.”