Semnal editorial 97 + Fragment în avanpremieră: Naomi Novik – Argintul preschimbat

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Argintul preschimbat

Naomi Novik

Fragment în avanpremieră

Cu buzele strâns lipite, am sărutat-o pe mama pe frunte şi i-am spus să se odihnească, iar după ce, cu mare greutate, a aţipit, m-am dus să iau de lângă vatră cutia, în care tata îşi ţinea catastiful datornicilor. L-am luat din cutie, apoi am scos tocul cu peniţa tocită din suport, am amestecat puţină cenuşă din vatră în loc de cerneală şi am întocmit o listă. Fiica unui cămătar, chiar şi a unui cămătar jalnic, se pricepe bine la socoteli. Am tot scris şi am tot socotit – dobânzi şi crâmpeie de timp întrerupt de plăţi răzleţe şi neînsemnate. Tata îi avea însemnaţi grijuliu în catastif pe toţi datornicii, pe atât de meticulos cu fiecare dintre ei pe cât de nepăsători fuseseră ei cu el întotdeauna. Iar când am terminat de întocmit lista, mi-am scos lucrul de mână din geantă, mi-am potrivit şalul la gât şi am ieşit din casă să înfrunt o nouă dimineaţă îngheţată. 

Am mers pe la toate casele care ne datorau bani şi le-am bătut cu putere în uşă. Era încă foarte devreme, încă întuneric, pentru că accesele de tuse ale mamei ne treziseră în toiul nopţii. Cu toţii erau încă acasă. Aşa că stăpânii casei au deschis uşa şi m-au privit cu mare mirare, în vreme ce eu le-am înfruntat dârz privirea şi le-am spus, cu glas rece şi îndârjit: „Am venit să încheiem socotelile.“ 

Desigur, au încercat să mă ducă cu vorba; unii chiar au râs de mine. Oleg căruţaşul şi-a strâns pumn mâinile de zdrahon, sprijinindu-le în şolduri, şi s-a holbat la mine, în vreme ce nevastă-sa, mică precum o veveriţă, stătea cu capul aplecat peste vatră, săgetându-mă din când în când cu privirea. Kajus, care împrumutase doi galbeni în anul de dinaintea naşterii mele şi vindea bine krupnikul, pe care îl fierbea în cazanele de aramă pe care le cumpărase cu banii împrumutaţi, mi-a zâmbit şi m-a poftit să intru să mă încălzesc şi să beau ceva cald. L-am refuzat. Nu pofteam să mă încălzesc. Am rămas în picioare în pragul fiecărei case, am scos lista şi le-am spus de-a fir a păr cât anume împrumutaseră, cât de puţin au plătit şi câtă dobândă datorau pe lângă. 

S-au stropşit la mine cu chef de ceartă, iar unii dintre ei chiar au ţipat. Nimeni în viaţa mea nu mai ţipase la mine până atunci – nici mama, cu vocea ei blajină, nici blândul meu tată. Dar mi-am găsit în suflet o înverşunare amară, ceva din suflul îngheţat al iernii îmi intrase în inimă – sunetul dogit al tusei care o chinuia pe mama şi amintirea felului în care se spusese de nenumărate ori în piaţa satului povestea despre fata care s-a făcut crăiasă cu galbenii altcuiva şi nu şi-a mai plătit nicicând datoria. Am rămas în pragul caselor lor, nu m-am clintit defel. Socotelile mele erau cinstite şi ei o ştiau tot atât de bine ca mine, iar când s-au oprit din ţipat, i-am întrebat: 

– Aveţi banii? Credeau că le acord o păsuire. Desigur, au spus cu toţii „nu“; nu aveau o asemenea sumă. 

– Atunci, o să-mi plătiţi puţin din datorie acum şi tot aşa în fiecare săptămână, până se stinge datoria, le-am spus, şi-o să plătiţi şi dobândă pe sumele neîntoarse la vreme, dacă nu vreţi să-i trimit vorbă bunicului să vă cheme în faţa legii ca rău-platnici.  

Niciunul dintre ei nu era foarte umblat. Știau însă că tatăl mamei era bogat şi trăia într-un conac la Vysnia şi că împrumutase bani unor cavaleri şi chiar, umbla zvonul, unui boier mare. Aşa că mi-au dat cu toţii câte ceva, cu chiu cu vai: doar câţiva bănuţi prin unele case, însă de niciunde nu am plecat cu mâna goală. Am primit de la ei felurite bunuri: douăzeci şi patru de coţi de stofă groasă de lână de un roşu-aprins, un urcior cu ulei, două duzini de lumânări mari de ceară albă de albine şi un cuţit nou de bucătărie de la fierar. Le-am socotit pe toate cât se poate de cinstit – la preţul cu care le-ar fi vândut altora la piaţă, nu mie – şi am scris sub ochii lor cât preţuia fiece lucruşor primit şi le-am spus că urmează să ne revedem săptămâna ce vine. 

În drum spre casă, am oprit în pragul Ludmilei. Ea nu lua bani cu împrumut; ar fi putut să dea ea însăşi altora pe datorie, dar nu îi era îngăduit să ceară camătă, şi oricum nimeni în târg nu ar fi fost atât de prost să împrumute de la altcineva în afară de tata, care îi lăsa să plătească în legea lor sau chiar deloc. Mi-a deschis uşa cu un zâmbet meşteşugit: avea obiceiul să găzduiască drumeţi peste noapte. Zâmbetul i s-a şters când a dat cu ochii de mine. „Ei, ce vrei?“ mi-a spus răstit. Credea că am venit cu cerşitul.  

– Mama e bolnavă, panova, i-am răspuns politicos, făcând-o să se gândească niţel la asta, apoi să se simtă uşurată când i-am spus: Am venit să cumpăr câte ceva de-ale gurii. Cât costă supa? 

Am întrebat-o apoi preţul ouălor şi al pâinii, ca şi cum urma să îngrămădesc cumpărăturile într-o punguţă şi, pentru că nu ştia ce am de gând să cumpăr, mi-a zis pe dată preţurile, fără să le umfle de două ori. După aceea s-a oţărât când i-am numărat în palmă şase bănuţi pentru o oliţă de supă fierbinte, cu jumătate de pui în ea, trei ouă proaspete, o jimblă fragedă şi un castron cu faguri, acoperit cu un ştergar. Însă mi-a dat ursuză cumpărăturile şi le-am cărat în braţe pe lungul drum către casă. 

Tata se întorsese acasă înaintea mea; l-am găsit punând lemne pe foc şi a ridicat îngrijorat privirea când am deschis uşa cu umărul. S-a uitat cu mirare la braţele mele încărcate cu de-ale gurii şi cu lână roşie. Am pus restul bănuţilor şi o jumătate de rublă de argint în borcănelul de pe cămin, în care, de altfel, mai rămăseseră doar câţiva bănuţi şi i-am înmânat tatei lista cu plăţile scrise, după care mi-am îndreptat toată grija asupra mamei, încercând s-o fac să se simtă mai bine.

#

După isprava asta, eu am ajuns cămătarul târgului. 

Și ce cămătar vrednic eram – o sumedenie de oameni ne datorau bani –, aşa că, foarte curând, paiele de pe podelele noastre au fost înlocuite cu scânduri netede de lemn auriu, iar crăpăturile din căminul nostru au fost lutuite cum se cuvine, pe când acoperişul casei a primit un înveliş nou de stuf şi mama s-a ales cu o mantie de blană cu care să se învelească şi pe care s-o poarte să-i ţină cald la piept. Mamei nu i-a plăcut mantia defel şi nici tatei, care a ieşit şi şi-a văzut singur de-ale lui în ziua când am venit cu ea acasă. Odeta, nevasta brutarului, mi-o oferise drept plată pentru stingerea datoriei familiei ei. Era tare frumoasă, vârstată cu nuanţe de cafeniu închis şi deschis; şi-o adusese cu ea la vremea măritişului, toată numai piei de hermeline vânate de tatăl ei în pădurea boierului. 

Însă acea parte anume din vechea poveste s-a dovedit adevărată: ca să fii un bun cămătar, trebuie să ai inima împietrită. Dar eram pregătită să fiu tot atât de lipsită de îndurare faţă de vecinii noştri cât fuseseră şi ei faţă de tata. Nici chiar să le smulg din braţe primii-născuţi1, dar într-o săptămână de primăvară târzie, după ce drumurile au fost în cele din urmă curăţate, m-am îndreptat spre casa unui ţăran, hăt-departe, peste câmpuri; şi n-a avut nimic să-mi plătească din datorie, nici măcar o jimblă amărâtă. Gorek împrumutase şase copeici de argint, o sumă pe care n-ar fi putut-o întoarce plătind cu toate recoltele secerate până la sfârşitul zilelor sale; nu cred să fi ţinut în palmă cândva mai mult de cinci firfirei o dată. Mai întâi a încercat să mă gonească de la uşa lui cu sudalme aruncate într-o doară, cum făceau mulţi dintre datornici, dar când m-am ţinut dârză şi i-am spus că o să intre în bucluc cu legea, i s-a simţit disperarea în glas: 

– Am patru guri de hrănit, mi-a spus. N-ai cum stoarce bani din piatră seacă. 

Ar fi trebuit să-mi fie milă de el, presupun. Tatei i-ar fi fost, şi mamei la fel. Dar, înfăşurată parcă într-un văl de răceală, am întrezărit doar primejdia momentului. Dacă aveam să-l iert şi să-i accept scuzele, în săptămâna următoare toţi datornicii ar fi încropit o scuză; şi astfel, am văzut limpede încă o dată desfăşurarea lucrurilor. 

Apoi, lungana de fiică-sa a intrat clătinându-se, purtând o broboadă cenuşie, aspră peste cozile lungi şi bălane, cu o cobiliţă grea petrecută pe după umeri, purtând două găleţi cu apă, de două ori mai grele decât aş fi reuşit eu să aduc când mergeam să scot apă din fântână. Și i-am zis: 

– Atunci fiica ta va veni la noi fată-n casă şi va munci pentru stingerea datoriei, pentru un bănuţ şi jumătate zilnic. 

M-am îndreptat spre casă mulţumită peste poate, ba chiar am schiţat, pisicindu-mă niţel, câţiva paşi de dans pe drumul ce şerpuia pe sub copaci. 

Fata se numea Wanda. A venit tăcută a doua zi dis-de-dimineaţă, a robotit ca o vită de povară până la ora cinei şi a plecat la fel de tăcută; şi-a ţinut tot timpul capul plecat. Era foarte puternică şi s-a învrednicit să facă singură aproape toată treaba din gospodărie în numai jumătate de zi. A adus apă şi a crăpat lemne, a îngrijit de micul cârd de găini care scociorau acum prin curte, a frecat zdravăn podelele, vatra şi toate cratiţele, iar eu am fost tare mulţumită de alegerea mea. 

După plecarea ei, pentru întâia oară în viaţa mea mama i-a vorbit tatei mânioasă, cu obidă, aşa cum nu o făcuse nici măcar când suferise cel mai greu de frig şi de boală. „Și ţie chiar nu-ţi pasă ce face treaba asta din fiica noastră?“ am auzit-o strigând la el, cu vocea încă răguşită, în timp ce-mi curăţam de noroi tocurile ghetelor, lângă poartă; odată despovărată de muncile de dimineaţă, am împrumutat un măgăruş cu care am ajuns în cele mai îndepărtate cătune pentru a aduna bani de la datornici care pesemne credeau că n-o să mai vină nimeni vreodată după ei. Secara de iarnă era de-acum strânsă şi m-am ales cu doi saci burduşiţi de boabe, cu încă doi saci de lână şi o desagă plină cu alune de pădure pe placul mamei, păstrate proaspete la rece întreaga iarnă, ba chiar şi cu un vechi spărgător de nuci din fier, vechi, dar încă bun, ca să nu mai fim nevoiţi să le zdrobim cu ciocanul. 

– Și ce-o să-i spun? a strigat. Ce-o să-i spun? Nu, o să rabzi de foame; nu, o să suferi de frig şi o să umbli îmbrăcată în zdrenţe?

– Dacă ai avut sângele-rece să faci singur slujba asta, cu tot atât de mult sânge-rece ai lăsa-o pe ea să îţi facă treaba, a răspuns mama. Pe fiica noastră, Josef! 

În noaptea aceea, tata a încercat să-mi spună ceva în şoaptă, găsindu-şi cu greutate cuvintele – anume că am făcut destul, că nu era treaba mea cămătăria şi că de a doua zi să rămân acasă. Nu mi-am ridicat privirea în timp ce spărgeam alune şi nici nu i-am răspuns, păstrându-mi toată răceala strânsă ghem în inimă. M-am gândit la vocea răguşită a mamei şi nu la cuvintele rostite de ea. După câtva timp, glasul i s-a stins. Răceala dinlăuntrul meu l-a învăluit, alungându-l, la fel cum se întâmplase şi înainte în sat, pe când le ceream datornicilor să plătească ce-i datorează.

PREMIUL LOCUS 2019

FINALIST NEBULA ȘI HUGO

În topul celor mai bune cărți ale anului pentru:

The New York Times • NPR • Time • Vulture • Library Journal • The New York Public Library

Miryem provine dintr-o familie de cămătari, dar incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile îi aduce familia în pragul sărăciei. Așa că Miryem trebuie să preia inițiativa și devine imună la încercările sătenilor de a o îmbuna. Când bunicul ei îi împrumută o pungă cu bănuți de argint, Miryem se întoarce cu ea plină de aur.

Dar reputația că poate transforma argintul în aur îi aduce mai multe necazuri decât bucurii, mai ales când destinul ei se leagă de cel al creaturilor de gheață care bântuie pădurile și al căror rege vrea s-o exploateze din motive ce-i rămân lui Miryem necunoscute.

„Un basm perfect, un roman plin de substanță, de idei și de personaje, cu vastitatea tolkiană și cu empatia față de bucuria vieții pe care o găsim la Ursula K. Le Guin.“
The New York Times Book Review

„Superbă, complexă și magică. Genul de carte în care vrei să trăiești pentru totdeauna.“
Publishers Weekly

„…urmează tradiția poveștilor populate de personaje de basm descrise ca persoane reale, de prințese puternice care iau decizii autentice. Dar cartea nu numai că păstrează tradiția, ci o și duce mai departe.“
Vox

Data apariției 7 oct. 2019
Titlu original Spinning silver
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0584-8
Cod bară 9786064305848
Autor Naomi Novik
Traducător Dan Nicolae Popescu
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 488
Număr volume 1
Editura Armada