Neal Shusterman – Secera (Arc of Scythe I: Scythe, 2016) 448p., HC, 14×20.5, YoungArt, 2019, Trad. Dan Sociu, Red. Cristina Ștefan, 39 lei, ISBN 978-606-8811-75-8

Premii: Rhode Island Teen Book Award (2018)

Nominalizări: Grand Prix de l’Imaginaire Nominee for Roman jeunesse étranger (2018) (2019), Michael L. Printz Award Nominee (2017), South Carolina Book Award Nominee for Young Adult (2019), Lincoln Award Nominee (2019), Goodreads Choice Award Nominee for Young Adult Fantasy & Science Fiction (2017), Missouri Gateway Readers Award Nominee (2018), Premio El Templo de las Mil Puertas Nominee for Mejor novela extranjera perteneciente a saga (2017), Rebecca Caudill Young Readers’ Book Award Nominee (2020)

Nota Goodreads: 4.36 (72276 note)

Descrierea editurii: „Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi? Secera ne arată că nicio lume nu e perfectă, nici măcar aceea în care omul a cucerit moartea.”

Foametea, sărăcia, bolile, moartea au fost învinse toate în această lume a viitorului imaginată de Neal Shusterman, care nu pare extrem de îndepărtată în timp, date fiind dispozitivele de zbor, tehnologia sau faptul că nu se pomenește, din ce mi-aduc eu aminte, nimic despre cucerirea altor planete sau sisteme solare. Deci, în principiu, am avea de-a face cu o utopie, mai ales că nimeni nu mai e nevoit să muncească pentru a pune mâncare pe masă, un vis al omenirii încă de când s-a ridicat în picioare. Însă utopia devine distopie atunci când ajungi să trăiești zilnic cu frica în sân că vei fi vizitat de-o Seceră: o clasă specială, singura care poate curma viețile oamenilor, să spicuiască oameni, acesta fiind termenul folosit de autor de-a lungul poveștii. Pentru ca numărul oamenilor, acum deveniți nemuritori, să fie menținut sub control, să nu depășească un prag critic, dincolo de care ce…? Aceasta e una dintre întrebările rămase în aer. Bănuiesc că ar pândi amenințarea suprapopulării, însă cuvântul nu apare clar menționat nicăieri.

Printre multe altele, desigur. Se spune despre Seceri că ar fi pline de compasiune, că ele sunt singurele care pot lua vieți și că oamenii trebuie să-și accepte soarta cu demnitate. E ca un fel de loterie. În principiu, cei mai expuși sunt cei predispuși la accidente, cei care oricum ar fi murit în scurt timp din cauza modului haotic în care-și trăiau viața. În principiu. Căci există și Seceri care s-au îndepărtat de la valorile morale ale Secerilor (ele fiind și cele capabile să ofere imunitate cui poftesc, nu numai membrilor familiei celui căruia îi iau viața – timp de un an, membrii familiei acestuia nu mai pot fi omorâți de nicio Seceră, după ce sărută inelul celui venit să-l trimită pe cel drag lor într-o… altă lume, mai bună, în principiu). Iar aceste Seceri sunt pur și simplu maniace: nu țin cont pe cine omoară și de ce, ce arme folosesc și cum (una dintre ele preferă aruncătorul de flăcări, o moarte chiar plină de compasiune, nu?), dacă cei omorâți suferă sau nu, nu au principii, de fapt. Sunt criminali, într-un cuvânt.

Nu ca Secera Faraday, cel mai respectat dintre Seceri, care îi ia sub protecția sa, ca să îi fie Seceri-ucenici, pe năbădăioasa Citra Terranova și pe mult mai liniștitul Rowan Damisch, doi adolescenți cu caractere complet opuse, care provin din familii la fel de opuse: în timp ce cea a Citrei e iubitoare și suferă când Citra e luată sub aripa lui Faraday, cea a lui Rowan pare mai degrabă ușurată. Dar, ușor, ușor, cei doi încep să colaboreze. Până apare un incident care le va schimba complet imaginea despre această lume nu chiar minunată.

În fine, aspectele pe care i le-am reproșat poveștii par mai degrabă să încline către „mă abțin de la alte comentarii”. Stilul pueril al autorului e cel care m-a scos cel mai mult din sărite, zici că se adresează unor tineri cu vocabularul extrem de sărac și cu probleme de înțelegere a celor mai elementare noțiuni. Acuma, eu înțeleg că e o poveste young-adult și că se adresează tinerilor, dar părerea autorului despre tinerii americani sau din toată lumea e chiar așa de proastă? Chiar așa incapabili i-o fi considerând? Alt aspect: lumea asta minunată, utopia asta în care s-a inventat nemurirea, e chiar așa docilă, acceptându-și moartea așa de ușor, soarta implacabilă, oamenii știind că vor închide ochii și gata, trăind permanent cu frica în sân că o Seceră își va face apariția la ușa lor în orice clipă, că le-ar putea lua chiar și bebelușul din brațe sau copilașul din pătuț ori copilul adolescent căruia i se deschide o lume întreagă în față, iar ei gata, acceptă pur și simplu că asta-i soarta lor, chiar dacă sunt de fapt nemuritori? Chiar așa? Eu unul aș prefera să trăiesc 70 sau 80 de ani, ca acum, decât să trăiesc cu groaza asta permanentă. Sincer. Mai ales dacă aș ști și despre maniacii care toți pasagerii unui avion sau pe toți cei care s-a întâmplat să se strângă într-un local cu mâncare nu chiar sănătoasă, dintr-o simplă toană și prin cele mai crude metode (aruncător de flăcări, cuțit, macetă, pistol, mitralieră și altele). Și să nu uităm de excesele demne de împărații Romei antice, o altă chestie stridentă, care pare că nu-și găsește locul în rândul unei meserii considerate demne, nobile.

Pe de altă parte, există și aspecte pozitive demne de luat în seamă, așa încât nu e deloc de mirare succesul formidabil de care se bucură această (până acum) trilogie: ritm alert, idee interesantă, personaje vii, deși uneori se comportă cam anapoda, crime, sânge și situații macabre, o organizare a societății ce pare extrem de bine pusă la punct, întorsături de situație la tot pasul și un cliffhanger de zile mari, o rezolvare ingenioasă, la care nici măcar eu, care am citit și întâlnit atâtea, nu m-am așteptat. Cât să mențină viu interesul și să nu consider că voi  pierde timpul și cu urmarea/urmările. PS: coperta superbă n-o mai includ la aspecte pozitive, ca să nu pară că mă agăț chiar de orice în încercarea de-a vă convinge să citiți cartea. 🙂

Reclame