Este posibil ca imaginea să conţină: text

Jorge Zepeda Patterson – Tricoul negru (Muerte contrarreloj, 2018) 350p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2019, Trad. Ramona Filip, Red. George Arion Jr., 35 (31.5) lei, ISBN 978-606-8959-33-7

Nota Goodreads: 3.87 (147 note)

Descrierea editurii: „Turul Franței. Cea mai importantă competiție de ciclism din lume. Toți sportivii visează să urce pe podium și, mai ales, să îmbrace tricoul galben. Nimeni nu vorbește despre riscurile, eforturile și sacrificiile de proporții epice la care se supun de bunăvoie pentru acea clipă de glorie. Unii sunt dispuși să moară. Alții sunt dispuși să ucidă. Marc Moreau, fost polițist militar, actual locotenent al lui Steve Panata, favoritul la câștigarea Turului, e aruncat într-o intrigă tulburătoare atunci când principalii pretendenți la titlu încep să fie eliminați pe rând din cursă. Participând în competiție și în calitate de sportiv, și în calitate de detectiv, Marc trebuie să aleagă între prietenie, orgoliu și însăși viața lui.

Un thriller psihologic care se desfășoară în cercul restrâns al celor implicați în Turul Franței, având ca fundal crestele impunătoare ale Pirenilor și Alpilor. Un mister în care fiecare personaj e suspect, cu toții au propriile motive, iar incertitudinea te ține cu sufletul la gură prin răsturnări de situație neașteptate. Iar finalul îi va mulțumi chiar și pe cei mai exigenți cititori. Până unde ai merge pentru victorie?”

Probabil cel mai neobișnuit cadru de desfășurare al unui roman mystery, polițist, crime, noir, cum vreți să-i spuneți, că tot am folosit tot soiul de sintagme în ultimele două interviuri care au apărut pe blog, în care i-am avut pe post de invitați pe doi dintre cei mai în vogă autori de literatură crime ai momentului: înălțimile neprimitoare ale Alpilor și Pirineilor, cu curbele lor periculoase, pantele abrupte și râpele uneori mortale, unde se desfășoară competiția cliclistică supremă – Turul Franței. Din ce-am aflat din acest volum (și am aflat multe), celelalte două mari competiții sunt Turul Italiei (Il Giro) și Turul Spaniei (La Vuelta), însă niciunul nu se compară cu Turul Franței. Niciunul nu are faima acestuia, amploarea, duritatea și spiritul de competiției al acestuia. În nicio altă competiție sportivă de acest gen nu se pompează mai mulți bani (o bicicletă de-a campionului, furată, ajunge să valoreze în jur de o jumătate de milion de euro, după cum aflăm din acest volum), în nicio altă competiție sportivă de acest gen spiritele nu sunt la fel de încinse, orgoliile mai mari și intrigile mai spumoase. Țelul suprem: Tricoul Galben.

Prilej pentru care scriitorul mexican Jorge Zepeda Patterson, despre care nu auzisem în viața mea până nu am aflat că va fi publicat de editura Crime Scene Press (apropo, lăudabilă această inițiativă, acest curaj al singurei edituri din România care publică exclusiv literatură polițistă: aceea de a propune noi și noi autori, din toate colțurile lumii, de cele mai diverse naționalități și cu cele mai năstrușnice locuri de desfășurare a acțiunii; eu unul, salut încă o dată acest curaj și consider această editură drept cea mai temerară dintre toate editurile de nișă – poate la egalitate cu Hecate), lansează una dintre cele mai interesante povești ale ultimilor ani: ce-ar fi dacă un asasin perfid, dar cu temele extrem de bine făcute, ar începe să asasineze (sau să boicoteze) cicliști care participă la Turul Franței?

Care i-ar fi motivele? Păi, să câștige cineva anume. Dar cine? Că mai toate echipele sunt atacate. Dar să revin asupra unui aspect lămuritor: la Turul Franței, după cum am aflat din carte, nefiind pasionat de acest sport (însă povestea asta chiar mi-a trezit interesul, prilej cu care probabil că voi începe să urmăresc competiția ce stă să înceapă chiar în acest weekend, din ce-am aflat de pe Eurosport), pornesc la drum 198 de cicliști. Traseul are 3600 de kilometri lungime și competiția se desfășoară pe parcursul a trei săptămâni. Cicliștii trebuie să străbată teritoriul mai multor state ce se învecinează cu Franța, să parcurgă 21 de etape, iar sportivul care obține cel mai bun timp în fiecare etapă îmbracă tricoul galben la sfârșitul fiecărei etape. Apoi, marele final, când este încoronat regele.

Banii sunt mulți, condițiile sunt groaznice, relieful e mai neprimitor ca oriunde, sumele de bani puse în joc sunt enorme și faima de-a îmbrăca celebrul tricou galben la sfârșitul întrecerii este de neegalat. Marc Moreau, fost soldat lipsit de merite, cu origini columbiene și franceze, este locotenentul principal (fiecare echipă înscrisă în competiție are un lider, care este ajutat la rândul său de mai mulți locotenenți, cicliști care participă la Tur doar pentru a-l ajuta pe acesta să îmbrace tricoul galben la final) al echipei Fonar, al cărei lider este americanul Steve Panata. Cei doi se cunosc de mici și au crescut ca frații. În principiu, Marc Moreau ar fi mai valoros, mai puternic, mai rezistent și mai înzestrat decât fratele Steve Panata ca să câștige Turul Franței. Însă sorții, charisma, banii și înfățișarea au avut câștig de cauză, astfel încât s-a decis ca Panata să fie liderul. Și-n această calitate a câștigat până acum patru tricouri galbene. Acum are șansa să devină cel mai bun, căci are șansa să devină primul ciclist din istorie care îmbracă de cinci ori celebrul tricou (aici ficțiunea se împletește cu realitatea, când este amintit imensul scandal de dopaj care l-a lăsat fără trofee pe celebrul Lance Armstrong, ce câștigase de șase ori Turul Franței).

Însă iată că mai mulți cicliști suferă accidente bizare: unul este înecat în cada din baia hotelului în care echipa lui fusese cazată, altuia îi este sabotată bicicleta și e gata să-și rupă gâtul, o butelie care alimenta o rulotă explodează în mod misterios, un ciclist este otrăvit, câteva echipe se aliază împotriva echipei Fonar, liderii acestora par troglodiți lipsiți de minte, cu care nu te poți înțelege decât prin semne și care par dispuși să facă moarte de om pentru a câștiga competiția, în timp ce susținătorii adevărați ai lui Marc Moreau încep să-i șoptească la ureche că el ar trebui de fapt să îmbrace tricoul galben la final, că el îl merită mai mult decât oricine, că el… că el… așa și pe dincolo.

Povestea merge mult înapoi, până la origini, pare un fel de melodramă la început, de scenariu de telenovelă pentru care sunt binecunoscuți mexicanii, însă intriga este extrem de solidă, detaliile suculente din timpul competiției, personajele complexe și vii, cu bunele, dar și cu relele lor, și documentarea temeinică ce a stat la baza acestei povești fac cu adevărat deliciul acestui roman. Profund, uneori, de te pune pe gânduri, complex, dar și naiv, totodată, în unele părți, romanul este structurat în douăzeci și unu de capitole, care alcătuiesc tot atâtea etape. Etapele Turului Franței. Verdict? Am citit cu plăcere povestea, deși nu se citește chiar ușor, nu mi s-a părut chiar o lectură de vacanță, de citit în avion, pe plajă sau în tren, căci trebuie urmărite cu mare atenție indiciile (mi-a adus aminte de modul în care-și structurează Agatha Christie poveștile, introducând personajele pe rând, făcându-l pe fiecare în parte să pară suspect, strângând dovezi împotriva lui, apoi năruind ipoteza printr-o singură frază), însă povestea mai are încă un mare atu: cadrul de desfășurare al poveștii. Cine a citit și „Înghețat” al lui Bernard Minier (cum a fost cazul meu), știe despre ce vorbesc. Un roman polițist unicat, cred, în peisajul editorial românesc al ultimilor ani – universul marilor competiții sportive mondiale -, dublat de o poveste despre prietenie, respect între sportivi (uneori), loialitate, ambiție și spirit de sacrificiu.

Reclame