Fragment „Cine se teme de moarte”, de Nnedi Okorafor

Biblioteca Polirom

Seria Actual

Knedi Okorafor

Cine se teme de moarte

Traducere din limba engleză și note de Ona Frantz

Fragment

„Masca s‑a uitat în jos la mine în timp ce mă ridicam încet în picioare, Mwita pășind imediat în spatele meu. La câțiva metri depărtare erau Diti și Fanasi și o mulțime crescândă de gură‑cască. Fanasi o ținea pe Diti cu brațul de talie, iar ea se ținea de el cu disperare. O Lupu îngrozită se ascundea pe după cortul ei, aflat în dreapta mea. Îmi venea să și râd. Luyu a rămas unde era, Diti și Fanasi s‑au ghemuit la pământ.

— Ce crezi că vrea ? mi‑a șoptit sonor Luyu, ca și cum creatura nici nu s‑ar fi aflat chiar acolo, în dreptul nostru.

S‑a strecurat mai aproape.

— Poate, dacă‑i dăm ce vrea, o să plece.

Depinde ce vrea, mi‑am spus.

Dintr‑odată, creatura a început să descindă din înălțimi, comprimându-și trupul de rafie. Bibilica de lângă ea s‑a mutat o jumătate de metru mai departe și s‑a așezat din nou. Masca s‑a oprit din coborât. Acum ședea. M‑am așezat în fața ei. Mwita s‑a așezat în spatele meu. Luyu se ținea și ea aproape. N‑avea nici fir de talent la magie, fapt pentru care curajul ei în fața misterului era cu atât mai uimitor.

Cum căpățâna era acum mai aproape de sol, fumul ciudat mirositor care ne înconjura devenea tot mai gros. Mi se zbuciumau plămânii și mă străduiam din greu să nu tușesc. Știam că ar fi fost nepoliticos.

Măștii nu părea să‑i pese. M‑am uitat pieziș la Luyu și am dat din cap. A dat și ea din cap.

— Spune‑le tuturor să se îndepărteze, i‑am cerut.

Fără să stea pe gânduri, Luyu s‑a dus la ceilalți.

— Zice să vă îndepărtați, le‑a spus ea.

— Aia e o mască, a replicat sec o femeie.

— Nu știu ce e, a spus Luyu. Dar…

— A venit să stea de vorbă cu ea, a intervenit un bărbat. Noi vrem doar să ne uităm.

Luyu s‑a întors spre mine. Cel puțin acum știam ce dorește creatura. Poporul roșu mă uimea mereu cu știința sa instinctivă despre cele mistice.

— Totuși dați‑vă mai în spate, le‑am cerut hotărâtă. E o discuție privată.

S‑au mutat la o distanță care părea sigură. I‑am văzut pe Fanasi și pe Diti împinși în mulțime și dispărând. Apoi creatura mi‑a vorbit.

Onyesonwu, a spus. Mwita. Vocea venea din fiecare părticică a ei, scurgându-i-se din trup ca fumul. Se răspândea în toate direcțiile. Bibilicile s‑au oprit din fluieratul lor moale, iar cele care stăteau în picioare s‑au așezat toate. Te salut, mi‑a spus. Îi salut pe strămoșii tăi, spirite și zei. Pe când vorbea, sălbăticia începea să răsară în jurul nostru. Mă întrebam dacă Mwita o vede. Culori strălucitoare, forme tubulare unduioase lungindu‑se din solul adevărat. Semănau cu copacii, dacă ar fi existat copaci în sălbăticie. Copaci de sălbăticie.

Am aruncat o privire în jur, căutând ochiul tatălui meu. Îi vedeam strălucirea, dar era acoperită de trupul măștii. Acesta era singurul indiciu că puteam să am încredere în această puternică făptură‑mască.

— Te salutăm, oga, am spus eu și Mwita.

— Întinde mâna, Onyesonwu.

M‑am întors spre Mwita. Avea ochii îngustați și privirea intensă, fălcile încleștate, buzele strânse, nările fremătânde, fruntea încruntată.

S‑a ridicat brusc în picioare.

— Ce vrei să faci ? a întrebat el.

Stai jos, Mwita, a spus creatura. Nu poți să‑i iei locul. Nu poți s‑o salvezi. Tu ai propriul rol de jucat.

Mwita s‑a așezat la loc. Pur și simplu, creatura îi citise gândurile, făcuse un salt peste întrebările și argumentele lui și tratase exact problema care îi stătea pe inimă lui Mwita. Atinge‑o, dacă simți nevoia, dar nu te băga, i‑a mai spus.

Mwita m‑a apucat strâns de umăr și mi‑a șoptit la ureche :

— Sânt de‑acord cu orice vrei să faci.

I‑am auzit stăruința din voce. Mă implora să refuz. Să fac ceva. Să fug. M‑am gândit la Ritualul meu de Unsprezece Ani, când mi se oferise o alegere similară. Dacă aș fi fugit, tata nu m‑ar fi văzut atât de curând. Nu m‑aș fi aflat aici. Dar eram aici. Și orice‑ar fi fost, ceva urma să se întâmple peste patru zile, când trebuia să mă retrag în deșert. Soarta e nepăsătoare. E rigidă. Încet, am întins mâna. Mi‑am ținut ochii deschiși. Mwita m‑a strâns și mai tare de umăr și s‑a tras mai aproape. Nu știu la ce mă așteptam, dar nu eram pregătită pentru ce s‑a întâmplat mai apoi. Stratul de frunze ude al creaturii s‑a ridicat tot deodată, dezvelindu‑i mulțimea de ghimpi. Creatura s‑a aplecat întâi pe spate și apoi a șfichiuit înainte cu un șuierat moale. M‑am tras instinctiv înapoi și am clipit. Când am deschis ochii, am văzut că eram acoperită cu picături de apă și cu… ghimpii măștii. Toată fața, brațele, pieptul, abdomenul, burta. Ghimpii reușiseră cumva să‑mi ajungă până și pe spate! Doar părțile pe care mi le acoperise trupul lui Mwita scăpaseră de ace. Mwita a țipat, vrând și să mă atingă, și să nu se atingă de mine.

— Ești…

A sărit în picioare, uitându-se la mine, apoi la mulțimea de ghimpi.

— Ce‑i… Onye ? Ce… ?

Am scâncit când m‑am văzut…”

 

„O fantezie remarcabilă, în acelaşi timp un realism formidabil.“ (The Washington Post)

Într-un Sudan al viitorului, împletind tehnologia cu vrăjitoria pe un fundal al confruntărilor multiple între etnii, între sexe, între opresori de tot felul, cei oprimați sînt tot mai puțin conștienți de statutul de victimă. Niciodată Africa, în toată stranietatea ei magică și violentă, nu a fost mai fascinantă decît în povestea acestei adolescente cu părul și pielea de culoarea nisipului, pe nume Onyesonwu (Cine-se-teme-de-moarte). Cine se teme de moarte este romanul unui copil al deșertului, al brutalității, al vrăjitoriei, povestea celei în stare să rescrie în Marea Carte destinul a două popoare. Și poate destinele viitorilor cititori ai acestei mari cărți.

Roman în curs de ecranizare, cîştigător a numeroase premii internaţionale, printre care World Fantasy Award la categoria Cel mai bun roman (2011), RT Reviewer’s Choice Best Book Award (2010), şi finalist al Locus Award pentru Cel mai bun roman fantasy (2010) şi Black Excellence Award (2010). Cine se teme de moarte a fost aleasă şi cea mai bună carte a anului 2010 de Publishers WeeklyLibrary School Journal şi Amazon.com.

Cine se teme de moarte e una dintre cele mai şocante, cu adevărat fascinante poveşti, cum n-am mai avut de mult ocazia să citesc.“ (Peter S. Beagle)

„Nnedi Okorafor arată cum trecutul este, de fapt, întotdeauna prezent. Cine se teme de moarte e o parabolă postapocaliptică menită să ne arate cum nepăsarea, apatia şi prejudecata pot omorî, dar şi că adevărul şi cunoaşterea sînt calea către viaţă.“ (New York Journal of Books)

„O poveste marcată de un realism care-ţi dă fiori – inegalitate rasială şi de gen, tradiţii care distrug orice urmă de umanitate din semeni – alăturată unui melanj de magie şi fantastic de vocea unui povestitor remarcabil.“ (Publishers Weekly)