Notă: cu o întârziere care mi se datorează exclusiv mie, iată ce pregătește Editura Preda Publishing pentru anul 2019.

În 2012, am pornit la drum cu un vis: acela de a deschide o nouă lume pentru pasionații de carte. O lume plină de eroi, care să inspire, să motiveze, să stimuleze, să provoace și să creeze obsesii.

În 2018, am decis să mergem mai departe și să (re)definim arta eroului cu ajutorul ficțiunii. În 2019 continuăm cu eroii fictivi care ne fac să visam, și adăugam în palmares o colecție nouă: memorialistica războiului modern prin ochii celor care l-au trăit.

Februarie 1943. Aliații și Naziștii sunt prinși într-o cursă nebună, în încercarea de a construi prima bombă atomică.

Kurt Nordstrum, un inginer din Oslo, decide să ridice armele împotriva germanilor și se înrolează în rezistența norvegiană. După pierderea logodnicei sale și decimarea unității din care făcea parte, Nordstrum deturnează un vapor civil și fuge în Anglia, pentru a transmite Aliaților informații prețioase legate de producția apei grele, ingredient vital în dezvoltarea bombei atomice, la o uzină izolată din Norvegia. Ajuns în Scoția, Nordstrum este recrutat în Armata Norvegiană Liberă și începe să se antreneze pentru o misiune aproape imposibilă: sabotarea producției de apă grea a naziștilor.

Parașutat într-una dintre cele mai necruțătoare regiuni montane din Europa, nevoit să înfrunte sălbăticia în mijlocul iernii, Nordstrum și echipa sa reușesc să ducă la bun sfârșit cel mai cutezător raid al războiului. Dar, în timp ce camarazii
săi se îndreaptă spre Suedia pentru a se ascunde de furia nazistă, misiunea lui
Nordstrum nu s-a încheiat. Conducerea din Anglia îi solicită ajutorul într-o altă
chestiune de maxima importanță. Va reuși oare un singur om, înfruntând șanse
potrivnice, să încline balanța războiului, fără a pune în pericol persoana iubită?
ANDREW GROSS este autorul romanului Singurul om (Preda Publishing, 2018), considerat a fi „cea mai bună carte a lui Gross de până acum, are sufletul său imprimat pe fiecare pagină” (Kirkus Reviews). Volumul a marcat o schimbare de
gen către thrillerele istorice. În România, Singurul om a devenit bestseller imediat după publicare.

184655 Bestseller #1 în topul New York Times.
Președintele Americii, cel mai puternic om al planetei, devine principala țintă a
unui complot terorist, într-un scenariu „de coșmar” (Booklist), descris într-o
manieră înspăimântator de realistă de către Vince Flynn.
Calmul unei dimineți obișnuite în Washington este distrus atunci când un grup
de teroriști descinde la Casa Alba, ucigând zeci de civili nevinovați și luând
aproape o sută de ostatici. Serviciul Secret al SUA reușește să îl evacueze pe
Președinte și să îl ducă la adăpost într-unul dintre buncărele Casei Albe – în timp
ce oficialii rămași încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru a negocia cu
teroriștii. Mitch Rapp, cel mai bun ofițer operativ al CIA, specializat pe operațiuni
de contraterorism, reușește să intre în sediul puterii executive a SUA printr-un
tunel secret, cu scopul de a salva ostaticii înainte ca teroriștii să ajungă la
Președinte. Însă un alt adversar – o persoană din elita Washingtonului – este
hotărâtă să facă tot ce îi sta în puteri pentru a împiedica misiunea de salvare.

VINCE FLYNN s-a născut în 1966 în Saint Paul, Minnesota. A absolvit Academia
Saint Thomas (1984) și Universitatea St. Thomas (1989). În 1991 decide să
renunțe la o carieră promițătoare în marketing pentru a deveni pilot în Forțele
Aeriene ale SUA. Vince Flynn este autorul a treisprezece thrillere politice, dintre
care douăsprezece îl au ca personaj central pe Mitch Rapp. Invitat frecvent al
posturilor de știri, Flynn a câștigat recunoașterea publicului și a presei datorită expertizei sale în zona serviciilor secrete și a previziunilor referitoare la amenințarea crescânda a terorismului islamic. Vince Flynn a încetat din viață pe 19 iunie 2013, la vârsta de 47 de ani.

7841447 Bestseller #1 în topul New York Times.
În acest thriller politic “super-energizant” (Booklist), superagentul CIA Mitch
Rapp înfruntă un inamic feroce pe care nimeni nu l-a anticipat.
Atunci când diplomația eșuează și intervenția militară este imposibilă, liderii
Americii recurg uneori la „a treia opțiune”.…Mitch Rapp primește această
misiune neoficiala, de a neutraliza un important om de afaceri german, notoriu
pentru faptul că e unul dintre principalii sponsori ai rețelelor teroriste. Dar când
misiunea e compromisă și Rapp e trădat, acesta realizează că fusese etichetat
drept „resursa de sacrificiu” într-o luptă pentru putere ce se desfășoară pe frontul
de acasă. Alegerea Dr. Irene Kennedy ca succesor al lui Thomas Stansfield,
directorul CIA care se luptă cu o boală necruțătoare, are mulți adversari. Iar unii
dintre ei sunt dispuși să recurgă la măsuri extreme pentru a o împiedica să preia
frâiele puterii. Dar nimeni nu l-a luat în calcul pe Mitch Rapp.

184656Bestseller #1 în topul New York Times.
Conceput ca o continuare a romanului A treia opțiune, acest thriller electrizant
oferă “intrigă politică de cel mai înalt nivel, furnizată de un maestru al acțiunii”
(Booklist).
Confirmarea Dr. Irene Kennedy pe poziția de Director al CIA explodează în
haos. Un complot din interior, menit să o distrugă pe Kennedy și să scurteze
prematur mandatul actualului Președinte, este descoperit de CIA. În acest timp,
un lider străin extrem de periculos pare să câștige teren în cursa armelor nucleare,
iar Israelul forțează mâna Președintelui printr-un ultimatum înfricoșător. Cu
spectrul celui de-al Treilea Război Mondial în fața ochilor, Președintele nu are
decât o singură opțiune: să-l trimită pe Mitch Rapp în căutarea inamicilor
Americii, într-o misiune care îl va purta de pe aleile lăturalnice ale Baghdadului pe bulevardele puterii din Washington. Cu doar două saptămâni la dispoziție pentru a găsi armele nucleare, Rapp se trezește într-o cursă contracronometru.

35297464 Bestseller New York Times.
Memorialistică militară de cel mai înalt nivel, această „mărturie incredibilă”
(New York Post) spune povestea celor patru sute de misiuni ale Operatorului
SEAL Robert O’Neill, inclusiv încercarea de salvare a “Supraviețuitorului”
Marcus Luttrell, a căpitanului Richard Phillips, răpit de pirații somalezi și, nu în
ultimul rând, a eliminării celui mai vânat terorist al lumii – Osama bin Laden.
De la copilăria sa idilică din Butte, Montana, la decizia impulsivă de a intra în
trupele SEAL; de la duritatea procesului de selecție și antrenament, la încercarea
și mai brutală de a ajunge în rândurile unității de elită a SEAL. După încheierea
cu succes a acestei perioade, O’Neill va petrece un deceniu în mijlocul celui mai
intens efort de contraterorism din istoria SUA. Și în ciuda faptului că O’Neill a
fost suficient de norocos încât sa supraviețuiască, alți câțiva camarazi ai săi,
soldați SEAL pe care i-a antrenat și alături de care a luptat, nu vor mai ajunge
acasă.
“Imposibil de lăsat din mână… o carte unică, surprinzătoare, un fel de
contra-narațiune, o altă variantă a uneia dintre cele mai cunoscute operațiuni
militare… Într-un sens mai larg, această poveste este despre cum sa rămâi om
într-o carieră presărată cu moarte, distrugere, luptă.” (Doug Stanton, New York
Times). O’Neill descrie misiunile din Iraq și Afganistan, evocă umorul negru și
frăția generate de anii lungi de luptă, aduce la viață eficiența letală a celei mai exclusiviste unități din Armata SUA, și dezvăluie detaliile celei mai importante operațiuni de eliminare a unui terorist din istorie. “Un portret realist, autentic și
de neuitat al celui mai faimos commando al Americii” (Joby Warrick).

17968689 Bestseller #1 în SUA.
Într-o frumoasa dimineață de iunie a anului 2005, patru soldați SEAL au părăsit
baza americană din nordul Afganistanului, îndreptându-se spre granița cu
Pakistan. Misiunea lor? Să captureze sau să elimine un cunoscut lider Al-Qaida,
care se ascundea într-o fortăreață a talibanilor, protejat de o mică unitate
înarmată. Douăzeci și patru de ore mai târziu, doar unul dintre acești SEAL va
mai fi în viață.
Aceasta este povestea lui Marcus Luttrell, unicul supraviețuitor al Operațiunii
Redwing și a acelei bătălii cumplite din munții Afganistanului, care a condus la
cea mai mare pierdere de vieți omenești din istoria Navy SEAL. Dar, mai mult
decât oricât, este și povestea camarazilor săi, care au luptat feroce alături de el
până la final. Când a rămas singur, inconștient și rănit de explozia unei grenade,ăaruncat de pe o stâncă dar încă înarmat și respirând. În următoarele patru zile, rănit grav și presupus mort, Luttrell a reușit să lupte cu șase asasini Al-Qaida
trimiși să-l elimine, după care s-a târât 11 km prin munți înainte de a fi salvat de
un trib Pashtun, care a riscat totul pentru a-l proteja de talibani.
De la înălțimea celor 1,96 m ai săi, texanul MARCUS LUTTRELL, Leading Petty
Officer în trupele SEAL, ne poartă de-a lungul carierei sale, arătându-ne, lovitură
cu lovitură, cum America își transformă soldații în cele mai letale arme ale
războiului. Într-o cronică emoționantă a curajului, onoarei și patriotismului, Luttrell reușește să ne ofere una dintre cele mai puternice narațiuni scrise vreodată despre războiul modern, un tribut adus camarazilor săi care au făcut sacrificiul suprem pentru țara lor.

12990404 Bestseller New York Times.
O poveste palpitantă despre războinicii Americii, Plutonul Renegaților
reprezintă mărturia Locotenentului Sean Parnell despre eroismul legendarei
Divizii a 10-a Montana a Armatei SUA în munții din Afganistan. Aclamată. de critici și cititori deopotrivă, pentru descrierea onestă, emoționantă și plină de vitalitate a celor 16 luni brutale, petrecute într-o luptă aproape continuă în Hindu Kush, Plutonul Renegaților este tot ce ar trebui să fie o carte de memorialistică de război – acțiune non-stop, emoții dincolo de cuvinte, sacrificiu și curaj. O lista de prezență magnifică a eroilor, renegaților, infidelilor și fraților care au constituit Divizia a 10-a în acea perioadă – aceasta este una dintre cele mai importante cărți care s-a ridicat din arșița, fumul, focul și cenușa războiului din Afganistan.
SEAN PARNELL este autor de bestseller, veteran al Armatei SUA, ofițer de
infanterie și co-fondator al Fundației The American Warrior Initiative. S-a retras
din armată cu grad de Căpitan și a primit doua decorații Bronze Star (una în cel
mai înalt grad, pentru îndrăzneală și curaj în luptă), și o decorație Purple Heart.
Atunci când nu călătorește cu American Warrior Initiative, Parnell are
angajamente de speaking pe teme de lidership, este consilier al Congresului
American pentru politicile pentru veterani și este invitat frecvent al postului Fox
News. Sean este, de asemenea, autorul thrillerului îndelung așteptat Man of War, care urmează să fie publicat de Patriot’s Day. Parnell locuiește în Pittsburgh, împreuna cu soția și cei trei copii ai săi.

38734047 Bestseller #1 în Marea Britanie.
Nimeni nu se naște lider. Dar prin curaj, hotărâre și confruntarea decisivă a
tuturor provocărilor vieții, Ant Middleton a ajuns să cunoască adevăratul înțeles
al cuvântului lider. În cartea Primul în luptă, Middleton ne împărtășește lecțiile
învățate de-a lungul unei vieți fascinante.
Antrenamentul pentru a intra în Forțele Speciale nu e deloc simplu. Regulile
sunt stricte și procesul de învățare dur; ai nevoie de hotărâre, duritate,
agresivitate, atenție obsesivă la detalii și o auto-disciplină necruțătoare; trebuie să
te obișnuiești cu sistemul, cu duritatea, cu ideea de a-ți forța limitele dincolo de
ceea ce crezi că este posibil din punct de vedere fizic. Nu există milă, nu există
clemență. Chiar și atunci când ești rănit, terminat, sângerând și extenuat,
abandonul este echivalentul eșecului. Și e de neimaginat. După 13 ani în Forțele
Speciale și 4 ani ca lunetist, Ant Middleton reprezintă întruchiparea soldatului
suprem. Și-a servit țara în ceea ce se numește „Sfânta Treime” a forțelor de elită
ale Marii Britanii: Special Boat Service (SBS), Royal Marines și 9 Parachute
Squadron Royal. În calitate de lider în SBS, Ant a fost întotdeauna primul în luptă,
primul care să intre în zone periculoase, primul în întuneric și primul în pericol.
În această carte captivantă, ANT MIDDLETON vorbește despre urcușurile și
coborâșurile unei vieți speciale – de la euforia momentului în care a fost acceptat
în Forțele Speciale, la depresia cauzată de decesul prematur al tatălui său, care l-a determinat să părăsească armata și l-a făcut să sfârșească în închisoare; de la reîntoarcerea în viața militară la cariera în televiziune de care se bucură astăzi.

La 31 de ani, Richard Parks zăcea într-o cameră albă și goală, din spatele casei părinților săi. Cariera sa de rugby, în care învestise toate speranțele și cei mai frumoși ani, se încheiase brusc în clipa în care se accidentase la umăr. Devastat, contempla un viitor sumbru. Părea că drumul său se îndreaptă spre nicăieri.

„Orizontul este doar limita câmpului nostru vizual.”

Această replică, auzită la înmormântarea bunicii sale, îi schimbă perspectiva lui Parks. Inspirat, acesta și-o tatuează pe braț și, după 21 de zile de singurătate, iese din camera albă și pășește în lumea amețitoare a munților și sălbăticiei. În doi ani devine prima persoană din istorie care reușește, în același an calendaristic, să cucerească cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente și să schieze la ambele poluri. Toate acestea în mai puțin de șapte luni de zile. Astăzi, Richard Parks este recunoscut drept unul dintre primii sportivi ai lumii în mediile extreme sau, așa cum spune el, „la capătul lumii”.

Dincolo de orizont este o poveste a mântuirii și anduranței, plasată pe fundalul uluitor al celor mai sălbatice locuri de pe Pământ.

Richard Parks este un sportiv specializat pe zonele cu condiții extreme și fost jucător al naționalei de rugby a Țării Galilor. Atunci când nu se află la capătul lumii își împarte timpul între Cardiff, unde locuiește, Yorkshire și Londra. Richard a atins cu pioletul, schiurile sau bicicleta, cele mai sălbatice locuri din lume. Însă mare lui dragoste, pe lângă Țara Galilor, este Antarctica. În 2014 a devenit cel mai rapid britanic din istorie care să schieze solo de pe coasta Antarcticii până la Polul Sud, doborând recordul anterior cu 9 zile și devenind astfel, primul galez care să finalizeze această călătorie legendară de 1.240 km.

Imagini pentru john e lewis the mammoth book of everest De la primele încercări de cucerire a vârfului la recordurile prezentului.
Această selecție de mărturii despre Everest începe cu primele încercări de
escaladă și continuă până astăzi, trecând prin tragedia lui George Mallory,
triumful echipei Edmund Hillary – Tenzing Norgay și dezastrele ultimelor
decenii. Colecția include 35 de marturii înfricoșătoare, captivante, fermecătoare
și hipnotizante ale celor care au urcat cel mai înalt vârf al planetei și cunosc cel
mai bine Zona Morții, cu tragediile și victoriile prin care a trecut omenirea pentru
a reuși, în cele din urmă, să cucerească Acoperișul Lumii.
În cartea sa „Above the Snowline” din 1885, remarcabilul alpinist victorian
Clinton Dent a fost cel care a supus unei discuții publice în premiera ideea de a
escalada Everestul. Dent credea că „este omenește posibil să se realizeze acest
lucru” și că problemele „aerului rarefiat” s-ar putea rezolva cu ajutorul
aclimatizării. De fapt, primele aventuri pe Everest nu au fost oprite de nimic eteric
precum oxigenul, ci de politicile Orientului Îndepărtat. Tibetanii erau hotărâți să
excludă străinii, și la fel și nepalezii.
JON E. LEWIS este istoric și scriitor, ale cărui cărți despre istorie și istorie militară
s-au vândut excelent la nivel mondial. Lewis este, de asemenea, redactorul mai
multor antologii din seria Cartea Mamut, inclusiv a bestsellerelor „On the Edge” și
„Endurance and Adventure”.

Jens Voigt, un ciclist foarte iubit de public și jurnaliști, nu este un superstar în sensul clasic al cuvântului. Deși a câștigat trei etape în Turul Franței și a purtat de două ori tricoul galben, Voigt nu a fost niciodată un candidat la marele titlu. Cu toate acestea, el a devenit faimos din alte motive, în principal deoarece ilustrează acele calități ale ciclismului ce transcend ideea de victorie sau eșec și fascinează publicul: sacrificiu, generozitate, încredere și devotament.

Sportiv neobosit, Voigt a petrecut mai mult timp în fruntea plutonului Turului Franței decât orice alt ciclist, dar întotdeauna în beneficiul altora. Datorită stilului său agresiv pe bicicletă și a manierei directe și cordiale de a interacționa cu publicul și presa, Voigt a devenit repede favoritul fanilor, atât în Europa cât și în Statele Unite. Această popularitate s-a datorat, în mare parte, faptului că Voigt s-a dovedit, de-a lungul anilor, un personaj credibil, cu zile mai bune și zile mai proaste, la fel ca suporterii săi, dezvăluindu-se lumii ca personaj profund uman și autentic, cu o etică a muncii care a inspirat milioane de oameni și l-a condus spre o carieră îndelungată și de succes.

Jens Voigt este un fost rutier profesionist din Germania, care a concurat sub culorile mai multor echipe, ultima fiind UCI ProTeam Trek Factory Racing. Voigt a avut un număr record de 17 participări la Turul Franței și a purtat de două ori mult-râvnitul tricou galben. Printre realizările carierei sale se numără câștigarea a cinci ediții ale cursei Critérium International, adjudecarea mai multor curse pe etape de o săptămână, precum și trei victorii de etapă la Turul Franței. În septembrie 2014, Jens Voigt a stabilit un nou Record al Orei.

18635165 Bazându-se pe o reputație solidă, care i-a permis să supraviețuiască propriului
scandal de dopaj, ciclistul american “Big George” Hincapie – recordman al
Turului Franței cu 17 participări, sportiv olimpic și martor cheie în dosarul Lance
Armstrong – oferă o mărturie directă și onestă a uneia dintre cele mai stimate
cariere din ciclismul profesionist, într-o perioadă definita de scandaluri, drame și
tragedii.
În acest memoir așteptat de toți fanii ciclismului, Big George Hincapie ne oferă
cronica exhaustivă a celei mai întunecate perioade din ciclismul modern, în care
dopajul a decimat carierele a nenumărați sportivi de top din zona profesionistă.
Locotenentul dezvăluie felul în care viața lui Hincapie a fost intrinsec legată de
sportul pe care îl iubește, de la copilăria petrecuta în Queens, New York, la
influența tatălui sau, originar din Columbia, un mare suporter al ciclismului și al
arhetipului de ciclist războinic. Hincapie ne poartă prin cariera sa de amator,
participările la Olimpiadă și primele curse entuziasmante la profesioniști, până la
momentul aflării „adevăratei sale chemări”: poziția de domestique în echipa lui
Lance Armstrong, una dintre cele mai râvnite poziții din ciclismul profesionist. În
aceasta calitate, „Big George” și-a condus cel mai bun prieten către șapte victorii
consecutive în Turul Franței.
GEORGE HINCAPIE vorbește deschis despre relația sa cu Armstrong, modul în care el însuși a început să se dopeze și de ce a decis să se retragă înainte ca presa și organismele internaționale să-l descopere. Călătoria sa personală este evoluția unui om hotărât sa-și recunoască trecutul și să restaureze onoarea sportului pe care îl iubește.
Imagini pentru Les deux vies de Zidane Cinci mii de oameni. Mai mulți decât veneau pe stadionul Pierre de Coubertin,
pe vremea când AS Cannes juca în Première Division. Un număr puțin mai mic
decât populația districtului La Castellane din Marsilia.
Cinci mii de oameni. Numărul aproximativ de spectatori care au participat la
sesiunea de antrenament a primei echipe a Real Madridului, pe data de 5 ianuarie
2016. În ajun de Bobotează, sărbătoare legală în Spania, a avut loc singura sesiune
de antrenament din acel an deschisă publicului. Și a fost prima care s-a desfășurat
sub atenta supraveghere a lui Zinédine Zidane.
La o zi după numirea lui ca înlocuitor al lui Rafael Benítez, fostul număr 5 al
Realului îmbrățișează în mod deschis o vocație în privința căreia fusese extrem de
sceptic în urma cu zece ani, când își încheiase cariera de jucător. Dar, în cele din
urmă, devenise antrenor, o persoană cu o imensă responsabilitate pe umeri.
La zece ani după ce și-a agățat ghetele în cui, antrenorul debutant reînvie
amintirea campionului care a fost – un pasator genial și un golgheter elegant și
talentat, o legendă de succes. În această zi de ianuarie, apetitul pentru acele
imagini dezvăluie dorința subconștientă a publicului de a-l revedea pe marele
jucător. Pe vremuri nu trebuia decât sa atingă subtil balonul în timpul unei sesiuni
de antrenament, în văzul camerelor de filmat, pentru a declanșa sute de mii de
vizualizări online.
Poate că Zidane nu mai joacă, dar continuă să fie căpitan de echipă chiar și
atunci când antrenează. Este conștient de regulile sportului, de piață. Antrenează confruntându-se cu riscurile noii profesii pe care și-a ales-o. Victoria este doar un răgaz; înfrângerea, începutul unei provocări.
16151341
Pep Guardiola este cel mai mare și mai căutat antrenor de fotbal din lume. După
ce, în 2008, a fost numit manager al primei echipe, Guardiola a transformat FC
Barcelona în cel mai mare club de fotbal din istorie, câștigând treisprezece trofee
în patru ani. Iar în cei trei ani cât a fost la cârma echipei Bayern Munchen, Pep a
câștigat cupa și campionatul de doua ori. După care, în 2016, a preluat cea mai
mare provocare a carierei sale de până atunci, Manchester City, pentru a o
transforma într-o echipă de succes, care câștigă în mod frecvent într-unul dintre
cele mai dificile campionate de fotbal din lume. Dar în cel de-al doilea an la
Manchester, Don Pepito a făcut, într-o manieră memorabilă, dovada valorii sale
ca antrenor: a condus echipa către câștigarea unui titlu record de Premier
League… în stilul inconfundabil Guardiola.
Guillem Balagué a urmărit cariera lui Pep încă de la începuturi și a avut acces
direct la omul din spatele vedetei și la cercul său intim, acces pe care l-a folosit
necondiționat în scrierea acestei cărți. Acesta este, așadar, un portret definitiv al
lui Pep Guardiola și al efortului său perpetuu de a căuta perfecțiunea în fotbal.
„O carte pe care trebuie să o citească orice om care s-a îndoit vreodată de Pep și
de influența sa, de la modul în care a preluat puterea la Barça, până la
manifestările sale emoționale care îi tradează dragostea față de acest sport și
maniera romantică, aproape copilarească, de a-l trata.” – Four Four Two
„Biografia incredibilă a lui Balague ne prezintă un Guardiola perfecționist – un om obsedat de cele mai mici detalii ale fotbalului, de multe ori incapabil să închidă acest robinet de emoții.” – SPORT

 

Ediția a 2-a actualizata pâna în 2018.
Ce poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Doar că e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă, atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. „Trăiască regele”, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum „Domnia Regelui Messi”. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos.

În vârstă de 31 de ani, Lionel Messi este considerat de numeroşi analişti cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. În 2009, 2010 şi 2011 a primit Balonul de Aur, egalând performanţa lui Michel Platini, singurul jucător din istorie care reuşise să câştige, până în acel moment, trei baloane de aur consecutive. În 2012 depăşeşte acest record, câştigând al patrulea Balon de Aur consecutiv. În 2015 câștigă cel de-al 5-lea Balon de Aur din carieră, fiind singurul jucător din istorie cu această performanță.

„Messi. Povestea băiatului devenit legendă” este un portret revelator al unui fotbalist rapid, ingenios şi uluitor. Prin declaraţiile în exclusivitate ale părinţilor, familiei, antrenorilor, colegilor, dar şi ale lui Messi însuşi, Caioli ne dezvăluie un personaj complex, extrem de talentat dar şi modest, jucător genial dar şi om remarcabil.
Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrandu-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

Ediția a 2-a actualizata pâna în 2018.
În 2003, când un tânăr jucător portughez care juca sublim a ajuns la Manchester United, Sir Alex Ferguson i-a înmânat tricoul cu numărul 7, purtat în trecut de Cantona şi Beckham. Aşteptările erau clare, iar Cristiano Ronaldo nu a dezamăgit.

Ronaldo, protagonistul acestei biografii impresionante, a câştigat Balonul de Aur în 2008, 2013, 2014 și 2016, fiind singurul portughez care a reuşit această performanţă. Din momentul în care s-a mutat la Real Madrid, doborând toate recordurile vremii cu transferul său de 80 de milioane de lire sterline, flerul său de marcator şi-a găsit expresia supremă şi a făcut ca rivalitatea cu Lionel Messi de la Barcelona să devină legendară.

„Am câştigat tot ce era de câştigat şi nu mă voi opri până în ziua în care mă voi retrage. Acesta sunt eu. Uneori nu sunt în cea mai bună formă, dar nu las asta să mă dărâme. Concentrarea psihică supremă este atunci când vrei să îţi atingi obiectivele. Drept urmare, cheia succesului este să nu te opreşti din a-ţi stabili obiective”, declară cel căruia Luca Caioli i-a dedicat una dintre cele mai frumoase biografii.
Pentru fanii lui Cristiano și pentru pasionații de fotbal, „Ronaldo. Obsesia pentru perfecțiune” este o carte cu adevărat specială. Luca Caioli dezvăluie povestea neștiută a acestui superstar global, atât de pe teren, cât și din afara lui.

Recunoscut la nivel internațional ca jurnalist de fotbal, Luca Caioli și-a dedicat cariera marilor nume din fotbalul european și internațional. A scris biografiile tuturor fotbaliștilor celebri ai momentului, concentrându-se în mod special asupra vedetelor incontestabile ale fotbalului spaniol: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

30039048 Bestseller New York Times.
Ce nu ne omoară trasează itinerariul nostru evoluționist până în vremurile în
care supraviețuirea depindea de cât de adaptați eram la mediul înconjurător.
Strămoșii noștri traversau deșerturi, escaladau munți, treceau mări și oceane fără
nicio fărâmă din ceea ce astăzi numim tehnologie. Aceste fapte de anduranță par
acum imposibile, într-o vreme în care privim confortul și comoditatea ca pe ceva
firesc. Dar cum ar fi să putem recâștiga ceva din puterile noastre evoluționiste
prin simularea condițiilor în care trăiau străbunii noștri?
SCOTT CARNEY, jurnalist de investigație și antropolog, preia această
provocare și încearcă să afle: am putea oare să ne „păcălim” organismul și să
utilizăm mediul înconjurător pentru a stimula biologia? În ajutorul său vine un
fitness guru olandez, Wim Hof, ale cărui abilități de a-și controla temperatura
corpului în condiții extreme a suscitat oamenii de știință și a inspirat numeroase
studii. Pe lângă Hof, Carney aliniază o serie de personaje în ajutorul studiului sau:
un savant al armatei, un surfer recunoscut, fondatorii curselor cu obstacole și
oameni obișnuiți care au documentat felul în care au vindecat boli incurabile, au
slăbit masiv sau au învins diabetul. În acest proces, Carney face o cronică a
propriei călătorii transformaționale, pe măsură ce își împinge corpul și mintea la
limita anduranței.
O combinație ambițioasă de reportaj de investigație și jurnalism participativ, Ce nu ne omoară explorează adevărata conexiune dintre minte și corp și dezvăluie știința care ne permite să trecem de limitările noastre auto-percepute.
„Răspunsul suprem al întrebărilor omului este Adevărul, dar oare nu am
dispărea odată cu această presupusă revelație? Să continuăm deci să existăm
întrebându-ne.”
”Spiritul poate fi „palpat” prin retorică și/sau dialectică, pe când sufletul doar
prin mit și veșnicie. Această „palpare“ a sufletului izvorâtă din conflictul dintre
veșnicie și istorie poartă numele de Poezie. Pornind de la acest punct de vedere
personal, izvorât din filozofiile blagiană și noiciană, mă simt obligat – în mod
paradoxal – să definesc versurile care sper că își vor ocupa, dragă cititorule, o
parte din timpul tău prețios, timp pe care-l vei aloca să mă cunoști sau poate să
TE cunoști mai bine. De ce în mod paradoxal? Crezul meu (și sper ca nu numai
al meu) este că Poezia, în accepțiile ei cele mai abstracte cu putință, este
echivalentul unei axiome. Vei regăsi în aceste versuri atribute ale poporului
nostru care, potrivit lui Constantin Noica, se află la răscrucea între nemulțumirea
de a fi – „prin ce avem mai bun în noi“ – urmași de plugari și păstori și atracția
unei Românii mai actuale..”
TEODOR ILINCĂI este tenorul-poet care a evoluat pe unele dintre cele mai
importante scene ale lumii: Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Sevilia,
Berlin, Dresda, München, Bilbao, Düsseldorf, Toulouse, Tokyo, Strasbourg,
Barcelona, Madrid, Sydney, Paris, San Diego, Marseille, Lausanne, Santiago de Chile, Bruxelles, Frankfurt sau Genova. După cum mărturisește, militează pentru poezie ca element vital pentru dezvoltarea și cristalizarea identității culturale a unui popor, poezia sa definind-o ca pe “un manifest artistic al unui iubitor de frumos”.
Fie ca alegerile să-ți reflecte speranțele, nu temerile.
NELSON MANDELA

 

Reclame