Jean-Christophe Rufin – Spânzuratul de la Conakry (Le pendu de Conakry, 2018) 208p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2019, Trad. Horia Nicola Ursu, Red. Alexandru Arion, 33 (29.7) lei, ISBN 978-606-8959-39-9

Premii: Arsène Lupin 2018

Descrierea editurii: „Cum poate fostul refugiat politic român Aurel Timescu să fie consul al Franței? Cu accentul lui românesc, aerul de anii ’30 și trecutul de pianist prin baruri, nu are nicio legătură cu Quai d’Orsay. De altfel, pierde vremea în posturi mediocre. De data asta e în Guineea, el, care nu suportă căldura. Trăiește liniștit, transpiră, bea vin de Tokay și cântă la pian. Când, dintr-o dată, se întâmplă singurul lucru din lume care ar putea să-l scoată din amorțeală: o moarte inexplicabilă. Spânzurat de catargul iahtului său, un bărbat atârnă în mijlocul radei portului Conakry. Ce-ascunde moartea aceasta? Niște evenimente misterioase? O dovadă de dragoste care nu mai sosește? Sau poate un vis eroic venit de foarte departe? Orice ar fi, moartea lui ar rămâne nepedepsită dacă Aurel n-ar găsi oportunitatea să-și ducă marea bătălie. O bătălie împotriva nedreptății.”

Un alt volum citit în avanpremieră, care va fi lansat în cadrul primei ediții (sper că nu va fi și singura) a festivalului Misterele Bucureștiului, sâmbătă, 8 iunie, de la ora 14:00, la Librarium TNB, alături de „Block 46” al Johanei Gustawsson (despre care am scris, nu demult, aici). Un personaj destul de neverosimil și-a imaginat Jean-Christophe Rufin pentru această nouă poveste (sper că nu se va opri aici cu aventurile lui), el, scriitorul care a câștigat de două ori prestigiosul premiu Goncourt pentru creațiile sale (în 1997 și 2001): Aurel Timescu, fost refugiat politic român, răscumpărat de rudele sale de la autoritățile române, înainte de Revoluția din ’89, contra sumei de 12000 de dolari, fost pianist prin baruri și bordeluri franțuzești, ajuns, printr-un noroc chior, consul de rang doi al Franței tocmai la Conakry, capitala Guineei, țară aflată pe coasta de vest a Africii, fostă colonie franceză, cu ieșire la mare, prilej de introspecții legate de stăpânirea albilor.

Unde toată lumea de râde de el, mai mult sau mai puțin voalat, mai direct sau mai pe la spate. Motive sunt destule: e mic și îndesat, se îmbracă de parcă ar trăi într-o țară scandinavă, nu aproape de Ecuator, își asortează cele mai fistichii haine, e excesiv de sentimental și de politicos cu femeile, îi dau lacrimile din te miri ce, umblă cu nasturii încheiați până la gât și se crede un fel de Sherlock Holmes căruia nu-i ia nimeni în seamă talentele. Prilej de glumă pentru colegi, jandarmi, portari, funcționari, superiori și inferiori (pe care uneori îi cam sperie cu privirile rătăcite și părul vâlvoi). Însă iată că talentele sale au motiv să fie puse în valoare atunci când de catargul unui iaht este descoperit spânzurat un bărbat care se dovedește a fi proprietarul iahtului, dar și cetățean francez despre care se știa că păstra o adevărată avere (de mai multe zeci de milioane de euro, în bancnote de 500) în seiful iahtului. Să fie vorba despre un jaf terminat prost, așa cum le place polițiștilor să tragă concluzia la o examinare sumară a locului faptei? Să fie vorba de răzbunarea cuiva? Dar din ce motiv, dat fiind că era doar un cetățean inofensiv, putred de bogat, divorțat și ajuns aici, pe coastele însorite ale Africii, ca să-și petreacă în liniște bătrânețile, departe de scorpia de fostă nevastă, care l-a muncit ca un rob pentru a-și atinge ambițiile de îmbogățire?

În fine, povestea este lungă și complicată și se pare că pe fosta soție a decedatului n-o interesează să afle mai multe detalii despre asasinarea fostului soț. Nici autoritățile guineeze sau cele diplomatice franceze, i se pare lui Aurel, nu se omoară să afle ce s-a întâmplat cu francezul. Așa că se hotărăște să ia hățurile în mâini și să-și pună în valoare talentele de anchetator. Acum, ce m-a uimit este faptul că în ciuda aspectului oarecum ridicol și-a sentimentalismului exacerbat, Aurel Timescu este cu adevărat înzestrat să rezolve o anchetă destul de dificilă, pornind, practic, de la zero indicii. Ce era cu tânăra africană adăpostită pe vasul francezului, ce era cu iubitul acesteia, cu care pleca noaptea să hoinărească pe străzi, în timp ce bătrânul francez dormea, ajutat, din când în când, de câte un somnifer, de ce nu vorbește nimeni despre treburile tenebroase care se mai întâmplă uneori prin port, de ce parcă nimeni nu vrea să afle adevărul, ce e cu enigmatica soră a francezului mort și de ce ea pare singura dornică să afle adevărul, de ce, dacă această crimă a rezultat în urma unui simplu jaf, atacatorii, sau atacatorul, s-au mai deranjat și să atârne victima de catarg, în loc doar s-o împuște și gata, dacă tot se grăbeau atât de tare?

Ei bine, la toate aceste întrebări trebuie să găsească răspuns consulul Aurel Timescu, ce trebuie să mai lase deoparte sticlele de vin alb pe care îl consumă în cantități impresionante, să apeleze la relații, puține, câte sunt ele, și să înceapă să întrebe în stânga și-n dreapta în căutare de informații. Lectura e lejeră, atmosfera, pe cât de exotică m-aș fi așteptat de la o poveste care se petrece într-o zonă sufocată de praf și căldură excesivă (de fapt, cred că nici n-am mai citit până acum o poveste care să se petreacă într-un astfel de decor, într-o capitală africană), iar personajul principal, pentru că, de fapt, autorul s-a concentrat aproape în totalitate doar pe creionarea acestui personaj, Aurel Timescu, uitându-i parcă de tot pe ceilalți, în încercarea de-a schița un personaj cât mai plin de defecte (dar care are totuși o mare calitate: dorința de-a face dreptate, indiferent prin ce mijloace), și reușind, totuși, să-l facă cu atât mai credibil, este, în opinia mea, extrem de reușit și reprezintă sarea și piperul acestei povești. Bine, parcă ar mai fi mers niște povești din timpul tristei perioade petrecute în România, unde a „vizitat”, deși nu voluntar, închisorile comuniste. Dar poate că e loc și de ele, într-un nou volum. Concluzia: parcă aș mai citi măcar o aventură cu Aurel Timescu, indiferent unde l-ar trimite capriciosul sistem diplomatic francez. Poate în Groenlanda, ca să compenseze cu gradele Celsius în număr prea mare de la Conakry?

Reclame