Grupul Editorial Corint la Bookfest 2019

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Grupul Editorial Corint vă invită la cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura în perioada 29 mai – 2 iunie, în pavilionul B2 de la Romexpo.

Intrarea este liberă.

Bookfest reprezintă acel moment al anului în care sunt lansate cele mai așteptate titluri ale anului, iar acest an nu face excepție.


În cel de-al 25-lea an de existență a Grupului Editorial Corint, v-am pregătit lansări cu invitați excepționali, ateliere interactive, spectacole de știință distractivă, tombole și concursuri cu premii-surpriză, precum și lansarea noii colecții Corint Future.

Reducerile pregătite pentru pasionații cititului sunt pe măsura așteptărilor, iar Ziua Copilului este sărbătorită cu mare fast la standul Corint Junior. Astfel, în primele două zile ale târgului – miercuri, 29 mai și joi, 30 mai – veți putea beneficia de o reducere de 50% la orice titlu din colecțiile Corint, urmând ca în zilele viitoare reducerile să fie surprinzătoare.

Programul evenimentelor poate fi consultat mai jos:

Miercuri, 29 mai, ora 11:00

Atelier de activități distractive si educative cu Zmeișorii, Corint Junior

 

Joi, 30 mai, ora 11:00

Prietenul din viitor de Camille DeAngelis, Corint Junior

Atelier interactiv cu actorul Salex Iatma

 

Joi, 30 mai, ora 13:00

Atelier educativ cu Playouth pe tema Astronomia și spatiul, Corint Junior

 

Joi, 30 mai, ora 17:00

Adevărata călătorie a lui Zahei de Marius Oprea, colecția Corint Istorie Autori Români

Invitați: Teodor Baconschi, Marius Oprea. Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români

 

Vineri, 31 mai, ora 11:00

Max Einstein. Experiment de geniu de James Patterson și Chris Grabenstein, colecția Corint Junior

Spectacol de știință distractivă cu Profesorul Trăsnit de la Fun Science

 

Vineri, 31 mai, ora 18:00

Democrația sub asediu, volum coordonat de Armand Goșu și Alexandru Gussi, colecția Corint Istorie Autori Români

Invitați: Mihai Maci, Igor Munteanu, Alexandru Gussi, Armand Goșu. Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români

 

Sâmbătă, 1 iunie, ora 11:00

Călătorie în timp în compania unui hamster de Ross Welford, colecția Smart Age, Corint Junior

Lansare în prezența autorului și sesiune de autografe. Invitați: Ross Welford, Ana Barton. Moderator: Cătălin Strat, director editorial Corint Junior

 

Sâmbătă, 1 iunie, ora 13:00

Jurnal nediplomatic (1998-2001) de Ioan Grigorescu, colecția Corint Istorie Autori Români

Invitați: Sanda Vișan, Carmen Movileanu, Mircea Neacșa, Cornel Codiță, Jon Grieg. Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români

 

Sâmbătă, 1 iunie, ora 15:00

Lansarea colecției Corint Future: Hello, World! de Hannah Fry și Națiunea Spam de Brian Krebs

Invitați: Cristina Bazavan, Julia Nagy, Adrian Mihălțianu, Ana Antonescu. Moderator: Ada Roseti, coordonatoarea colecției Corint Future

 

Sâmbătă, 1 iunie, ora 17:00

Jurnal de Ion Rațiu, volum 3

Invitați: Indrei Rațiu, Stejărel Olaru, Ion M. Ioniță, Teodor Baconschi. Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români

 

Duminică, 2 iunie, ora 11:00

Eveniment dedicat colecției Smart Age, Corint Junior. Invitat: Cătălin Striblea. Moderator: Cătălin Strat, director editorial Corint Junior

 

Duminică, 2 iunie, ora 12:00

Decernare premii Concurs de Eseuri Corint Junior

 

Duminică, 2 iunie, ora 13:00

China cea de taină de Marina Almășan

Invitați: Marina Almășan, Isticioaia Budura, Zhao Lei, Monica Pop, Adrian Fetecău, Bogdan Stanoevici, Mihai Pocorschi. Moderator: Flori Mihalache, director PR Editura Corint

 

Duminică, 2 iunie, ora 15:00

Mihai Caraman. Un spion român în Războiul Rece de Florian Banu

Invitați: Florian Bichir, Constantin Corneanu, Alin Spânu, Florian Banu. Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, text

 

Vă așteptăm la standul Corint!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.