Este posibil ca imaginea să conţină: text

O nouă aventură în cosmos de la autorul seriei bestseller RĂZBOIUL BĂTRÂNILOR

PREMIUL LOCUS 2018

FINALIST HUGO 2018

Prima parte din seria INTERDEPENDENȚA

În universul nostru, călătoria cu viteza luminii nu a fost posibilă până la descoperirea Fluxului. Un câmp extradimensional la care avem acces în anumite momente și care ne poate transporta la distanțe teribil de mari.

Oamenii călătoresc tot mai departe, ajungând să uite de primul lor cămin și să creeze un nou imperiu în care toate avanposturile sunt dependente unele de celelalte. Războaiele nu sunt posibile, iar imperiul controlează totul printr-un sistem foarte strict în care se îmbină monopolurile cu dependența de resurse.

Însă, deși Fluxul este etern, el nu e și stabil. Așa cum un râu își modifică uneori cursul, și Fluxul își schimbă mișcarea, lăsând unele lumi pământene fără posibilitatea de a mai călători vreodată cu viteza luminii.

Un om de știință, un căpitan de navă și Împăraxul trebuie să găsească o soluție înainte ca întregul imperiu să se prăbușească.

„Fanii Urzeala Tronurilor sau Dune se vor bucura mult de această aventură plină de brutalitate, politică și știință.“
Booklist

„Cu intrigi politice, mult suspans, dar și o doză considerabilă de acțiune, Scalzi continuă să fie nesuferit de bun când scrie aventurile lui SF care te pun pe gânduri, dar te și distrează.“
Kirkus Review

Fragment

„Revoltații ar fi ieșit basma curată, dacă n-ar fi căzut Fluxul. Există, bineînțeles, o cale obișnuită, legală a breslelor pentru echipajele care se revoltă, un protocol care durează de secole.

Un membru vechi al echipajului – de preferință ofițerul executiv/secundul, dar chiar și inginerul-șef, tehnicianul-șef, doctorul-șef sau chiar, în cazuri cu adevărat bizare, reprezentantul proprietarului – putea înmâna adjunctului imperial al navei o Listă oficială de revendicări în urma revoltei, în conformitate cu protocolul de breaslă. Adjunctul imperial avea să se consulte cu preotul militar șef al navei, să ceară audierea martorilor și a probelor cu martori după caz și cei doi, după nu mai mult de o lună, aveau fie să ofere o Hotărâre privitoare la Revoltă, fie să emită o Contestație a Revoltei.

În primul caz, șeful securității urma să-l înlăture în mod oficial și să-l sechestreze pe căpitanul navei, care urma să fie dus la o audiere oficială a breslei în următoarea localitate de destinație a navei, la care să fie penalizat cu pierderea navei, a rangului, a privilegiilor spațiale și chiar cu adevărate condamnări de ordin civil sau penal, ducând la un stagiu de închisoare sau în cele mai grele cazuri la o condamnare la moarte. În cel de-al doilea caz, membrul reclamant din echipaj era legat fedeleș de către șeful de securitate și dus la o audiere oficială a breslei etcetera, etcetera.

Evident nimeni nu avea să facă nimic din toate astea.

Și apoi ar mai fi și felul în care au loc revoltele în realitate, cu arme, violențe, morți subite, cu grupuri de ofițeri care se întorc unii împotriva celorlalți ca animalele și cu echipajul care încearcă să se dumirească ce naiba se întâmplă. Apoi, în funcție de cum merg lucrurile, fie căpitanul e ucis și aruncat în gol și apoi toate astea sunt antedatate, după ce au fost făcute să arate legal și mișto, fie ofițerilor revoltați și echipajului li se arată cealaltă parte a camerei de depresurizare și căpitanul depune un Aviz de Revoltă Extrajudiciară, care anulează beneficiile și pensiile urmașilor revoltaților, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că soțiile și copiii lor vor muri de foame și vor fi excluși din funcțiile breslei pentru două generații, fiindcă aparent revolta este în ADN, la fel cum e și culoarea ochilor sau tendința de a avea intestine iritabile.

Pe puntea de comandă a navei Mai Spune-mi și Altceva, Căpitanul Arullos Gineos era ocupat cu o revoltă adevărată, nu cu una pe hârtie, și, dacă se hotăra să fie sinceră cu ea însăși în legătură cu revolta asta, lucrurile nu păreau să arate prea bine pentru ea acum. Mai exact, după ce Secundul ei cu tot echipajul lui își croiau drum prin tot peretele acela cu aparatele cu care sudau corpul navei, Gineos și echipajul de pe puntea de comandă urmau să devină victimele unui „accident“ care urma să fie definit mai târziu.

– Dulapul de arme e gol, spuse Al Treilea Ofițer Nevin Bernus, după ce îl verifică.

Gineos îl aprobă: sigur că era gol. Dulapul de arme era codificat să se deschidă doar pentru exact cinci oameni: pentru căpitan, pentru ofițerii de gardă și pentru Șeful Securității Bremman. Unul dintre cei cinci luase armele în timpul unei gărzi trecute și simpla logică părea să-l indice pe Secundul Ollie Inverr care tocmai își croia drum prin perete împreună cu prietenii săi.

Gineos nu era complet dezarmată. Avea un aruncător de săgeți de mică viteză pe care îl purta în gheată, un obicei pe care îl deprinsese în gașca Câinilor Iuți din văgăunile de la Grussgot pe când era adolescentă. Singura lui săgeată era menită luptei corp la corp; dacă te aflai la mai mult de un metru distanță, tot ce putea face era să-l enerveze pe cel lovit. Gineos nu-și făcea iluzii că o să se salveze pe sine sau o să-și salveze poziția cu aruncătorul de săgeți.

– Raport! îi strigă Gineos lui Lika Dunn, care se ocupase de contactarea celorlalți ofițeri de pe Mai spune-mi.

– Nimic de la Compartimentul Motoare de când ne-a chemat Prim-Ofițerul Fanochi, spuse Dunn.

Eva Fanochi era prima care lansase semnalul de alarmă când unitatea ei fusese luată cu asalt de membrii înarmați ai echipajului în frunte cu Secundul, ceea ce o făcuse pe Gineos să izoleze puntea de comandă și pusese nava în alertă maximă. Tehnicianul-Șef Vossni nu răspunde. Și nici Dr. Jutmen. Bremman a fost izolat în compartimentul său. Adică Piter Bremman, Șeful Securității de pe Mai Spune-mi.

– Dar Egerti?

Lup Egerti era reprezentantul proprietarului, care era tot atât de important, de cele mai multe ori, ca proverbiala tichie de mărgăritar ce-i lipsea chelului, dar care nu ar fi luat parte, probabil, la o răzmeriță, de vreme ce răzmerița nu făcea casă bună cu afacerile.

– Nicio veste. Și nici de la Slavin sau de la Preen, fiindcă amândoi erau adjunctul imperial și capelanul. Nici navigatorul Niin nu s-a prezentat la raport.

– Sunt aproape gata să pătrundă, spuse Burnus, arătând spre perete.

Gineos rânji în gând. Nu fusese mulțumită niciodată de secundul ei, care îi fusese băgat pe gât de cei de la breaslă cu binecuvântarea Casei de Tois, proprietarul Mai Spune-mi. Navigatorul, Niin, fusese alegerea lui Gineos pentru rangul doi în linia de comandă. Ar fi trebuit să insiste mai mult. Data viitoare.

Nu e ca și cum ar mai putea fi și o dată viitoare, acum, se gândi Gineos. Era moartă, ofițerii credincioși ei aveau să moară și ei, dacă nu erau deja morți, și, pentru că Mai Spune-mi era în Flux și avea să rămână în Flux încă o lună, nu avea cum să lanseze cutia neagră și să le spună tuturor ce s-a întâmplat de fapt. Când Mai Spune-mi avea să iasă în cele din urmă din Flux, haosul avea să fie rezolvat, probele aveau să fie rearanjate și poveștile să fie spuse cum trebuie. Urma să se spună că „…e tragic ce i s-a întâmplat lui Gineos. O explozie. Atât de mulți morți. Iar ea s-a întors, curajoasă și a încercat să salveze mai mulți membri din echipajul ei“.

Sau ceva de genul ăsta.

Peretele fusese găurit și, după un minut, o bucată de metal zăcea pe punte și trei membri ai echipajului înarmați cu pistoale cu electroșocuri își făcură apariția, răsucindu-se încoace și încolo, urmărindu-i pe membrii echipajului de pe puntea de comandă. Niciunul dintre membrii echipajului de pe punte nu se mișcă; nu mai avea niciun rost. Unul dintre cei înarmați strigă „Liber!“, iar Secundul Ollie Inverr se strecură prin gaura din perete și apăru pe punte. Atent la mișcările lui Gineos, se îndreptă spre ea. Unul dintre bărbații înarmați își aținti pistolul cu electroșocuri direct asupra ei.

– Căpitane Gineos, spuse Inverr, salutând.

– Ollie, spuse Gineos, răspunzându-i la salut.

– Căpitane Arullos Gineos, în conformitate cu Articolul 38, Secțiunea 7 din Codul Uniform al Breslelor de Transporturi Comerciale, declar…

– Las-o baltă, Ollie, spuse Gineos.

La auzul cuvintelor ei Inverr zâmbi:

– Mi se pare corect.

– Trebuie să recunosc că te-ai descurcat binișor cu revolta asta. Ai preluat Motoarele mai întâi, pentru că dacă orice altceva nu mergea bine, să poți amenința că arunci motoarele în aer.

– Mulțumesc, Căpitane. De fapt am încercat să fac în așa fel încât să trecem prin această tranziție cu un minimum de victime.

– Vrei să spui că Fanochi e în viață?

– Am spus „un minimum“, Căpitane. Îmi pare rău, dar Căpitanul Fanochi nu a cooperat. Asistentul-Șef Hybern a fost promovat.

– Câți alți ofițeri mai ai?

– Nu cred că trebuie să-ți bați capul cu asta, Căpitane.

– Ei bine, măcar nu pretinzi că nu o să mă ucizi.

– Dacă vrei să știi, regret că s-a ajuns aici, Căpitane. Te admir mult.

– Ți-am mai spus s-o lași baltă, Ollie.

Inverr zâmbi din nou:

– Nu ți-a plăcut niciodată să fii lingușită.

– Poți să-mi spui și mie de ce ai planificat insurecția asta?

– Nu, nu prea.

– Hai, fă-mi și mie plăcerea asta. Aș vrea să știu de ce trebuie

să mor.

Inverr scutură din umeri:

– Pentru bani, desigur. Transportăm o încărcătură mare de arme pentru militarii de la Capăt ca să-i ajutăm să lupte împotriva insurecției actuale. Puști, pistoale cu electroșocuri, lansatoare de rachete. Știi, doar ți-ai dat acordul pe manifest. Am fost abordat, când eram la Alpine, cu propunerea să le vindem în schimb rebelilor. Cu bonus de 30%. Mi s-a părut o afacere bună, am spus da.

– Sunt curioasă cum te-ai gândit să le dai armele. Portul spatial de la Capăt este controlat de guvernul lor.

– Armele n-ar fi ajuns niciodată acolo. Noi ieșim din Flux și suntem atacați de „pirați“ care descarcă marfa. Tu și ceilalți membri ai echipajului care nu merg pe mâna noastră mor în timpul atacului. Simplu, ușor, toți care rămân fac și ei un bănuț și sunt fericiți.

– Casa de Tois nu va fi fericită, spuse Gineos, invocând numele proprietarului navei Mai Spune-mi.

– Au asigurare pentru navă și pentru marfă. N-au nicio treabă.

– Dar n-o să le convină soarta lui Egerti. Va trebui să-l ucizi. Și e ginerele lui Yanner Tois.

Inverr zâmbi la auzul numelui patriarhului Casei de Tois.

– Am auzit din surse sigure că Tois nu va fi complet distrus dacă fiul lui ajunge văduv. Mai are câteva alianțe pe care un mariaj le-ar putea întări.

– Te-ai gândit la toate, atunci.

– Nu e nimic personal, Căpitane.

– Să fiu ucisă pentru bani mi se pare destul de personal, Ollie. Inverr deschise gura să-i răspundă, dar Mai Spune-mi Una căzu din Flux, declanșând un set de alarme pe care nimeni de pe Mai Spune-mi – nici Gineos și nici Inverr – nu le auzise în afara simulării de la Academie.

Gineos și Inverr rămaseră nemișcați preț de mai multe secunde, uluiți de alarme. Apoi amândoi se repeziră spre terminalele lor și se apucară să lucreze, fiindcă Mai Spune-mi căzuse brusc din Flux și, dacă nu-și dădeau seama cum se pot întoarce în el, erau, fără niciun strop de îndoială, pierduți cu desăvârșire.

Acum ar fi nevoie de un pic de context.

În acest univers nu există nimic asemănător așa-numitei călătorii „mai rapide decât lumina“. Viteza luminii nu este numai o idee bună, este regula. Nu poți ajunge la ea; cu cât accelerezi mai tare spre ea, ai nevoie cu atât mai multă energie pentru a continua să avansezi și e o idee oribilă, oricum, să mergi atât de repede, fiindcă spațiul este doar în majoritate gol și, indiferent de ce te-ai ciocni la un procent apreciabil din viteza luminii, tot te vei trezi că fragila ta astronavă devine o grămadă de bucăți de metal. Și chiar și așa vor trece ani sau decenii sau secole până când resturile astronavei vor trece în viteză pe lângă locul unde voiai să mergi inițial.

Nu există călătorie mai rapidă decât lumina. Dar există Fluxul.

Fluxul, care le este în general descris profanilor drept fluvial spațiu-timp alternativ care face posibilă călătoria mai rapidă decât lumina de-a lungul Sfântului Imperiu al Statelor Interdependente și a Breslelor Comerciale, supranumit pe scurt „Interdependența“. Fluxul, accesibil prin niște „găvane“ create când gravitația stelelor și a planetelor interacționează exact cum trebuie cu Fluxul, pentru a permite navelor să se strecoare și să înoate odată cu curentul către o altă stea. Fluxul, care asigurase supraviețuirea umanității după pierderea Terrei, fiindcă ajutase comerțul să înflorească în cadrul Interdependenței, garantând faptul că fiecare avanpost uman avea să dispună de resursele de care aveau nevoie ca să supraviețuiască – resurse pe care aproape niciunul dintre acestea nu ar fi reușit să le aibă separat.

Era, bineînțeles, un fel absurd de a descrie Fluxul. Fluxul nu avea nimic de-a face cu un râu – era o structură metacosmologică multi-dimensională asemănătoare unei brâne care se intersecta cu spațiul-timp local într-un fel complex, din punct de vedere topografic, influențat parțial și haotic, dar nu esențial de către gravitație, în care navele care îl accesau nu se deplasau în sens tradițional, ci doar profitau de natura lui vectorială, în comparative cu spațiul-timp local și care, neînfrânată de legile universal ale vitezei, velocității și energiei, le transmite observatorilor locali aparența unei călătorii mai-rapide-decât-lumina.”

Data apariției 29 mai 2019
Titlu original The collapsing empire
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0531-2
Cod bară 9786064305312
Autor John Scalzi
Traducător Nina Iordache
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 368
Număr volume 1
Editura Armada
Reclame