Johana Gustawsson – Block 46 (Emily Roy & Alexis Castells I: Block 46, 2011) 320p., TPB, 13×20, Tritonic, 2019, Colecția Mystery & Thriller, Trad. Claudia Dionise, Red. Teodora Matei , 43 (34) lei, ISBN 978-606-749-426-6

Premii: Balai de la Découverte 2016, Nouvelle Plume d’Argent 2016

Nota Goodreads: 3.99 (511 note)

Descrierea editurii: „Falkenberg, Suedia. Comisarul Bergström descoperă cadavrul unei femei mutilat oribil. Londra. Profilerul Emily Roy investighează o serie de crime ale unor copii, care prezintă aceleași leziuni ca victima suedeză: traheea secționată, ochii enucleați și un misterios Y gravat pe braț. În Suedia, Emily se întâlnește cu o veche cunoștință: Alexis Castells, un scriitor fermecător, specializat în criminali în serie. Împreună, aceste două personalități discordante, se îmbarcă într-o vânătoare care îi va conduce spre atrocitățile lagărului Buchenwald din 1944.”

NB: roman citit în avanpremieră; traducerea va apărea în luna iunie, la editura Tritonic, și va fi lansat, în prezența autoarei, la Galați, Alba Iulia și București, în cadrul festivalului Misterele Bucureștiului.

Cum ziceam mai sus, un nou roman citit în avanpremieră. Va mai urma unul (și multe altele, sper, deja m-am obișnuit și-mi place, o spun complet lipsit de modestie), tot din același gen, pe care îl aștept de foarte mult timp, adică de când am auzit de ecranizare 🙂 . Un thriller nu extraordinar de alert, dar care pune însă mai mult accent pe motivațiile criminalului și mai puțin pe ancheta în sine. Iar motivațiile criminalului, sechelele care l-au transformat în monstrul actual, ei bine, să zicem că pe oricare dintre noi ne-ar fi transformat în monștri. Probabil.

Dar să detaliez nițel. Buchenwald, Germania, 1944. Tânărul Erich Hebner, student la chirurgie, este adus cu trenul alături de alte sute de prizonieri a căror inevitabilă soartă este pieirea în chinuri. Naziștii sunt la putere și omoară prizonierii după bunul plac, copii, bărbați, femei, bătrâni, nu țin cont. Bătut, torturat și umilit zilnic, Erich are „norocul” să ajungă în Block 46, locul de unde n-a mai ieșit nimeni viu: locul în care se fac experimente pe oameni, se zvonește. Însă „norocul” face ca Erich să se priceapă foarte bine la meseria pentru care se pregătea și să apuce să facă multe autopsii. Foarte multe autopsii.

Șaptezeci de ani mai târziu, trei băieței de până-n șapte ani sunt descoperiți mutilați în Anglia: sufocați, cu traheea extrasă, ochii scoși din orbite, litera Y scrijelită pe braț. În același timp, tocmai în Falkenberg, pe coasta de vest a Suediei, este descoperită o femeie purtând aceleași răni oribile. Ce-l determină pe criminal să-și schimbe preferințele și cum de-a bătut atâta drum, pentru a asasina o femeie în toată firea? Și credeți că anchetatorii nu vor avea nevoie și de ajutorul unui profiler, în cazul de față, Emily Roy, o canadiancă sosită să lucreze în echipa New Scotland Yard, ce aduce cu ea niște inerente traume psihologice, fără de care nici n-ar fi fost completă toată povestea asta și-așa destul de lugubră? Dar de ajutorul unei scriitoare, o franțuzoaică pe nume Alexis Castells, care se ocupă de cei mai odioși criminali care au trăit vreodată pe fața pământului? Mai ales dacă cea mai bună prietenă a scriitoarei este chiar femeia asasinată, găsită abandonată și mutilată? Ba da, iar cele două personaje feminine reprezintă sarea și piperul poveștii.

Acum, ce am apreciat în mod deosebit la poveste, deși nu chiar de la început, cu toate că bănuiam care-i motivul pentru care autoarea cea vicleană a inserat fragmente din povestea tragică a neamțului Erich petrecută cu multe decenii înainte de povestea propriu-zisă, a fost tocmai pendularea aceasta între prezent și trecut, la mai bine de șaptezeci de ani distanță, cu ajutorul căreia Johana Gustawsson a încercat să ofere o posibilă explicație pentru cum se poate transforma cineva din ființă umană în monstru însetat de sânge nevinovat: torturat și aproape ucis la Buchenwald, salvat în ultima clipă, ajuns în Suedia, apoi în Anglia, după care cunoaște o femeie și… să bănuim că își vede de viața lui, încercând să-și uite trecutul.

Ei bine, povestea pare un amestec între „Lista lui Schindler”, „Pianistul” și un nordic-noir sadea, cu care nu s-ar rușina niciun autor nordic de care a auzit toată lumea iubitoare de povești macabre, cu criminali grețoși și victime torturate în cele mai groaznice moduri. Ce scoate însă în evidență această poveste este tocmai backgroundul criminalului în serie, precum și faptul că anchetatoarele nu mai sunt detectivi alcoolici și divorțați, plini de probleme de comportament, ci femei independente, determinate și curajoase, care nu dau înapoi când vine vorba să participe la rezolvarea unei anchete pe care, de obicei, o duc la bun sfârșit (sau cel puțin așa ne-au obișnuit autorii de astfel de thrillere) detectivi trecuți prin toate grozăveniile de pe pământ (îmi aduc însă aminte și de două dintre detectivele mele preferate, Helen Grace și Erika Foster). Ar mai fi niște chestii, în special modul de operare al criminalului și criteriul după care își alege victimele (băieței proveniți din familii destrămate, abandonați și neglijați de părinți indolenți și incapabili să-și crească odraslele, pe care el, criminalul, consideră că-i salvează răpindu-i și făcându-și apoi mendrele cu ei în beciul de sub casă), însă și-așa am povestit cam mult, prin urmare vă las în compania uneia dintre cele mai interesante povești cu criminali în serie pe care am citit-o în ultima vreme.

Ce mi-a plăcut: personajele principale, care se remarcă în ciuda faptului că nu primesc extraordinar de mult spațiu; două tipe dure ca piatra, în ciuda unui aspect destul de fragil (și-a unei meserii ce presupune doar discuții cu criminalii și scrierea despre aventurile sângeroase ale acestora, nu contactul direct cu crima, victima și sângele, cum este cazul cu unul dintre personaje, în speță Alexis Castells), dispuse să meargă până în pânzele albe pentru a dibui un monstru care torturează și omoară copii; faptul că scriitoarea a avut curaj să dea o anchetă atât de grea pe mâna acestor două personaje feminine, cu toate că nici polițiștii de sex masculin nu stau cu mâinile în sân; povestea lui Erich: dură, crudă, încă o dovadă în plus că rănile cauzate de atrocitățile comise în timpul celor două războaie mondiale ale secolului douăzeci nu s-au închis și nu se vor închide prea curând; finalul: surprinzător, dând peste cap toate concluziile pe care începusem să le trag încă de pe la jumătatea volumului.

Ce nu mi-a plăcut: un clișeu, clișeu, clișeu, dinspre final, care nu-mi dă pace și mă roade ori de câte ori îl întâlnesc în astfel de povești; în plus, povestea se pornește cam greu, abundența de personaje apărute încă de la primele pagini nu ușurează nici ea absolut deloc lectura și imersiunea în poveste; dar ca să ai parte de o poveste complexă, este nevoie de astfel de tertipuri scriitoricești; Johana Gustawsson, în ciuda faptului că se afla la debut cu „Block 46”, părea să stăpânească la perfecție modul în care trebuie să știi să prinzi în mreje chiar și un cititor mai pretențios din fire.

PS: „Block 46” va avea lansări în 3 orașe din România. Autoarea va vizita România cu ocazia primei ediții a festivalului „Misterele Bucureștiului”, organizat cu ocazia Sezonului Franța-România de Muzeul Național al Literaturii Române, Institut Francais du Bucarest și Quais du Polar. Lansările volumului „Block 46” vor avea loc pe 6 iunie la Galați, în timpul târgului de carte Axis Libris, pe 7 iunie la Alba Iulia, cu ocazia târgului de carte organizat de Biblioteca Județeană, și pe 8 iunie la MNLR din Capitală.

PPS: și, dacă totul va ieși cum trebuie și planurile se vor realiza așa cum am vrea noi, autorul acestor rânduri va sta de vorbă cu autoarea lui „Block 46” în cadrului festivalului „Misterele Bucureștiului”. Detalii, cât de curând.

Reclame