Joe R. Lansdale – Iulie însângerat (Cold in July, 1989) 272p., HC, 14.5×21.5 Paladin, 2018, Colecția Crime Masters, trad. Rau Mihai Haulică, red. Diana Gheorghe, Adrian Crețu, 34 lei, ISBN 978-606-8673-86-8

Nota Goodreads: 3.94 (1756 note)

Descrierea editurii: „Zgomotele ce-l trezesc pe Richard Dane și pe soția lui în toiul nopții sunt ale unui spărgător, care tocmai s-a strecurat în casă și este înarmat. Din fericire, Richard are și el un pistol și apasă primul pe trăgaci. Rezultatul? Un spărgător mai puțin pe lume. Dar evenimentele ce urmează scot la lumină adevăruri neașteptate și un mesaj destul de clar: când straniul devine regulă, viața poate deveni complicată și plină de pericole.”

Acum ceva vreme citeam cu jind rândurile scrise de Aron Biro pe blogul său despre niște maeștri americani ai horrorului pe care nimeni de la noi nu-i bagă în seamă. Printre ei se număra și versatilul Joe R. Lansdale, care nu poate fi încadrat într-un anumit subgen, deoarece are abilitatea deosebită de-a scrie (bine) în mai multe subgenuri. Însă cele care ne interesează pe noi, adică pe mine, sunt polițiste, thriller și horror. Romanul de față s-ar putea încadra la mystery & crime, căci ancheta polițistă este lăsată în seama protagonistului care n-are nici în clin, nici în mânecă cu meseria de polițist, și ne poartă printr-un orășel american prăfuit și ars de soare, unde, într-o noapte, liniștea unei familii obișnuite este tulburată de un hoț care s-a găsit să dea o spargere taman la ei acasă. Numai că stâlpul familiei posedă un pistol și-i face hoțului de petrecanie. Însă acest lucru se dovedește un adevărat ghinion pe cel care trebuia să treacă drept eroul orașului, după ce-și apărase familia de un spărgător lipsit de scrupule, care, pe deasupra, mai venise și înarmat.

De ce zic ghinion? Pentru că poliția îl identifică pe spărgătorul decedat drept fiul unui infractor cu state vechi, acum foarte bătrân, însă foarte stăpân pe sine și pe motivațiile care-l vor mâna să facă niște chestii cum nu se poate mai mârșave. Pe scurt, Russel, tatăl hoțului împușcat mortal, decide să se răzbune pe Richard Dane, cel care-i împușcase fiul. Iar de aici… lucrurile capătă o turnură extrem de surprinzătoare.

Molcom, că parcă așa e stilul unor astfel de povești, lucrurile o iau uneori la vale, alteori stagnează, și tot așa, alternând vitezele, până spre final, când o iau razna. Am rămas surprins de ce l-a dus mintea pe Lansdale să facă. De cum a mânat povestea într-o direcție pe care chiar n-aș fi bănuit-o. Bine, bănuiam că moșul cel dus cu pluta va semăna haos în urma lui, după ce singurul copil, pe care l-a neglijat din cauza unei inconștiențe criminale și-a unei nepăsări colosale, a fost asasinat în timp ce dădea o spargere, însă n-am bănuit și ce va urma.

Așa cum scriam pe Goodreads parcă în urmă cu o eternitate, cu mult înaintea unor Lee Child (cu „Convinge-mă!”, despre care am scris pe Bookblog) sau Haylen Beck, cu „Dispariția din Silver Water”, ca să dau două exemple recente, Joe R. Lansdale scria, prin 1989, despre monștri deghizați în oameni care fac filme snuff. Știți ce sunt acelea? Persoane nevinovate sunt răpite și apoi filmate în timp ce sunt omorâte, de preferat în cele mai crude moduri. Iar alți monștri deghizați în oameni sunt dispuși să plătească sume enorme pentru astfel de filme. Te crucești de-a dreptul când afli că specia umană poate fi în stare de asemenea atrocități. Din păcate, astfel de ființe există. Numai că pe atunci, când apărea acest volum al lui Lansdale, fenomenul nu era atât de cunoscut, dark webul încă nu se inventase, iar cazurile acestea nu se răspândeau cu viteza fulgerului. Cum ar veni, Lansdale e un fel de precursor al unor astfel de povești.

În fine, ce voiam de fapt să spun este că despre povestea lui Lansdale nu se poate spune că ar fi cea mai tare poveste mystery spusă vreodată, însă subiectul final, precum și vreo două personaje reprezintă adevărate delicatese, care dau totuși o oarecare greutate poveștii și nu te fac să exclami, dezamăgit, la final: Doar atât? Nu, nu e doar atât. Acțiunea curge molcom, întorsăturile de situație sunt la ele acasă, protagonistul Richard Dane nu mi s-a părut cel mai reușit personaj principal pe care l-am cunoscut vreodată, însă două dintre personajele secundare îmi vor rămâne în minte mult timp de-acum înainte: Ann, soția lui Richard Dane, mucalită, tăioasă și arțăgoasă, schimburile ei de replici cu Russel reprezentând un adevărat deliciu, și Jim Bob, detectivul particular din Chicago angajat de Russel să descâlcească ițele complicate ale tărășeniei, spurcat la gură și acrit de vârstă și de întâmplările cărora le-a fost martor de-a lungul unei cariere înspăimântător de lungi, despre ale cărui aventuri trecute și viitoare nu m-ar fi deranjat absolut deloc să aflu mai multe.

Însă Lansdale nu prea e adeptul seriilor, așa cum puteți afla și voi dacă veți fi curioși să intrați pe pagina lui de pe fantasticfiction.com. Are una horror, un fel de serial în proză, Drive-in, una polițistă destul de lungă, după care Sundance TV a realizat un reușit serial, încheiat, din păcate, după doar trei sezoane, Hap Collins and Leonard Pine (serialul se numește Hap and Leonard), o serie pulp ce reprezintă un amestec de western, horror și science-fiction, Ned the Seal, și încă una horror, al cărei prim volum a fost ecranizat acum aproape douăzeci de ani, Bubba Ho-Tep, și a cărui continuare a apărut acum vreo doi ani. Și că tot vorbeam de ecranizări, și „Cold in July” a beneficiat de o ecranizare în 2014, cu Michael „Dexter” C. Hall, Vinessa Shaw și Sam Shepard în rolurile principale. O lungă paranteză ca să spun de fapt următorul lucru: avem mulți autori valoroși de recuperat. Unul dintre ei este Joe R. Lansdale. Sper ca editura Paladin să nu renunțe la el și să continue să-i publice poveștile cu parfum de peisaj american scorojit de soare și sufocat de praf, scrise așa cum se scria odată: fără compromisuri, fără grija permanentă de-a fi corect din punct de vedere politic și de-a nu deranja pe unul și pe altul pentru că-l neglijează sau îl pune într-o lumină proastă, cu stil direct, fără înflorituri, temenele și zorzoane.

Reclame