Fragment în avanpremieră

„Două Degete îl aștepta în camera subterană ce funcționa ca sală de mese, uneori și ca dormitor, iar acum ca loc de întâlnire pentru ședințele lunare pe care Hando le convoca pentru bunul mers al Plutei.

Orașul Plutitor era împărțit în cinci sectoare, fiecare condus de un mic grup de comandanți care se ocupau de funcționarea zonei desemnate. În cea mai mare parte, se asigurau că toată lumea avea apă și mâncare și că nu erau găuri prea multe sau prea mari în Plută.

Încă nu ajunseseră toate căpeteniile sectoarelor, dar bănci din lemn erau aliniate pe două rânduri, iar câțiva inși stăteau în picioare într-un colț, pălăvrăgind între ei. Când Lied intră, toți tăcură, urmărindu-i încruntați fiecare mișcare. Undeva deasupra lor, se auzeau ciocănituri înfundate. Pesemne cineva lucra la repararea Plutei.

Hando Două Degete stătea pe singurul scaun din încăpere. Era așezată cu fața spre bănci, aplecată în față, sprijinindu-se cu coatele pe genunchi.

Vreau să îți fac o propunere, Două Degete, începu Lied cu ajutorul magiei lui Blu, astfel încât să fie auzit de toți cei prezenți.

– Ce coincidență! Și eu voiam să îți fac ție o propunere, spuse femeia încrucișându-și brațele. Dar începe tu. Zi-mi, la ce te gândeai?

Blu se zbârli. Lied simți că era ceva în atitudinea ei care micului dragon nu îi convenea.

Am nevoie de ajutorul tău, de ajutorul vostru, începu Lied. Iar la mijloc e o avere pentru voi. Puteți dubla Pluta ca mărime sau vă veți putea construi propriul oraș de la zero.

– Vorbe cam mari pentru un bard care trăiește din bunăvoința unor mahalagii, mârâi unul dintre bărbați.

– Așa. Și ce ai nevoie de la mine, ca să-mi dai o avere la schimb? întrebă Hando.

Lied pricepu pe loc că Două Degete nu era interesată de bogății. Exista altceva ce ar fi putut să o miște?

Am nevoie de cincizeci din oamenii tăi care să facă un lucru simplu.

– Cât de simplu?

Lied ezită să îi răspundă. Era pe punctul de a-și dezvălui o parte din plan unei femei pe care nu o cunoștea decât de câteva zile și în care nu avea încredere nici cât să meargă până în cealaltă încăpere. Schimbă abordarea.

Am motive întemeiate să cred că scutul ce protejează Osa de magie de fapt absoarbe fiecare strop de magie din locuitori și vizitatori. Ceea ce a făcut Eor acum patru sute de ani se repetă, doar că mult mai încet. Însă, consecințele vor fi aceleași.

Dar văd că se pricepe la basme, zise cineva din colțul încăperii.

Lied nu își luă ochii de la Hando.

– Și dacă e așa, ce mă interesează pe mine? Doar o mică parte din Plută este sub scut. Pe cei de pe mal îi pot muta mai spre mare și am rezolvat-o. În cazul cel mai rău, desfac pluta și o las în derivă pe apă. Gata.

Acesta e planul lor de scăpare în caz de vreun dezastru. Fug cu Pluta pe mare, gândi Lied doar pentru Blu, iar lui Hando îi spuse:

Am nevoie de cincizeci din oamenii tăi să mă ajute să distrug scutul, sau cel puțin să îl opresc timp de câteva ceasuri, ca să pot jefui visteria regală.

– De dragul nostru? întrebă Hando ironică.

Nu, răspunse Lied sincer, iar Două Degete zâmbi. Am nevoie de ceva de acolo. Dar mă gândesc că ajutorul vostru trebuie răsplătit.

Asta e propunerea ta?

Lied încuviință din cap.

– Deci vrei să risc viața a cincizeci de oameni ca tu să poți face niște trucuri magice, să intri cumva în Far, care, în caz că nu știai, are propria lui armată, apoi cumva, presupun că tot prin magie, să te strecori în visterie și să ieși de acolo cu o avere… Cum plănuiești să pleci din Far? Cobori cu un stev sau te arunci în cap?

Ironia lui Hando era limpede. Femeia se ridică în picioare și se apropie de Lied.

– Sper că e doar o poveste sau o glumă de menestrel. Pentru că altfel ești nebun, iar eu nu o să pun niciodată viața oamenilor în mâinile unui smintit. Asta e propunerea ta, pe bune?

Lied dădu din nou aprobator din cap.

– Da’ ești zăpăcit rău dacă tu crezi că poți jefui visteria regală. Cred că ai înghițit prea multă apă de mare înainte să te scoată Ruka din valuri.

Nu ar fi prima dată, zâmbi Lied mai încrezător decât se simțea.

– Nu. Și dacă ar fi a zecea oară, răspunsul meu e tot nu.

De ce nu îi lași pe oamenii tăi să decidă? Sunt sigur că poate s-ar găsi câțiva care ar fi dispuși să facă un lucru simplu pentru o mică avere.

NU! strigă Hando de la doar doi pași de el. Ești dus complet cu capul!

Aveți consiliu azi. Lasă-mă să fac propunerea înaintea locuitorilor Plutei. Dacă și ei mă refuză, atunci nu mai insist.

O, crede-mă că nu o să mai insiști. Ascultă acum și oferta mea, bardule.

Lied simți ghearele lui Blu înfigându-i-se adânc în carne. Micul dragon era gata să sară și să atace. Se apropia ceva și nu era doar Hando cu respirația ei de pește uitat trei zile în soare.

– Vei pleca din orașul meu în clipa următoare și nu vei mai pune niciodată piciorul aici! Îți vei lua dragonul și veți dispărea pentru totdeauna!

Blu hârâi amenințător. Lied realiză că se făcuse liniște în jurul lor.

Ascultă-mă bine, bardule. Ești exact ca mâna proastă de cărți care aduce doar ghinion la Șapte Turnuri. Prezența ta aici este de rău augur și-ai atras atenție nedorită asupra noastră. Iar asta-mi aduce mie și oamenilor mei multe probleme pe cap. Prea multe pentru binele tău.

Blu scoase un răcnet puternic, care o făcu pe Hando să se dea cinci pași în spate, înfricoșată.

Liniștește-te, îi spuse Lied dragonului mângâindu-l pe bot. Nu știu ce târg ai făcut Hando, sau ce planuri ai, dar vânătoarele nu sunt de partea voastră.

– Nici tu nu ești, i-o întoarse Hando, ochii ei ațintiți însă asupra lui Blu.

Atunci se pare că nu avem nici o înțelegere.

Lied îi întoarse spatele și porni spre ușă, colții ascuțiți ai dragonului ținându-i pe toți la distanță. Însă, înainte să ajungă în prag, Blu își smuci brusc capul spre Două Degete, alături de care apăruse pe ușa din spatele ei o patrulă de vânătoare. Bardul se întoarse și el.

– Unde credeți că plecați? mârâi cea mai înaltă dintre ele ridicând sulița spre ei.

Vârful armei luci incandescent, o flăcăruie violacee dansând în cristalul ținând loc de lamă.

– Încă puțin, se auzi o șoaptă printre foșnetele altor soldați ascunși în cealaltă cameră.

Hando, ți-ai vândut Pluta pe nimic! strigă Lied, iar Blu trimise o pală de foc de-a lungul podelei.

Într-o clipă, un perete de vâlvătăi albăstrui se înălță din pardoseală până în tavan, dar ceea ce ar fi trebuit să le țină pe vânătoare la distanță se dovedi a fi nimic mai mult decât o perdea de fum. Sulița străpunse zidul de flăcări, după care le înghiți absorbindu-le în cristalul din vârful armei.

– Pe el! strigă una din vânătoare către cei din odaia din spate, iar ordinul ei fu repetat de câteva ori ca un ecou, cu un alt glas de fiecare dată.

Nu se mai aud ciocănituri. Au terminat de construit… un turn pentru un alt cristal! Vor activa scutul și peste Plută! Trebuie să ieșim de aici! îi strigă Lied lui Blu privind stânga-dreapta la oamenii lui Hando, care se apropiau încet de ei.

Dragonul se ridică de pe umărul lui, bătu de două ori din aripi și lansă o nouă rafală de foc, aceasta nereușind însă nici măcar să atingă podeaua, fiind înghițită cu nesaț de cristalul vânătoarei.

Lied îl prinse de coadă și îl trase după el afară din cameră. Urcă în fugă scările spre iatacul în care își petrecuse ultimele trei zile, în timp ce dragonul se zbătea neputincios în spatele lui, lovindu-se cu botul de fiecare treaptă și clănțănind din dinți.

DĂ-MI! DRUMUL! răcni Blu, dar Lied îl ignoră.

Bardul se năpusti în odaie și, fără să mai piardă timpul cu blocatul ușii, țâșni pe terasă, puse un picior pe balustradă și se aruncă în mare.

Într-o clipă, Blu se răsuci, îl prinse cu ghearele de cămașă și explodă afară din apă într-o ploaie de cuțite și săgeți de arbaletă cu vârfuri sticloase. Două se împlântară în spatele și aripa lui, dar cele mai multe nimeriră posteriorul bardului.

Micuțul scânci, magia scurgându-se din trupul său în cristalele săgeților. Cu fiecare bătaie de aripi, părea că ridică munți din ce în ce mai grei.

Mai trage puțin, Blu. Să nu ne prindă scutul. Încă puțin, și apoi scoatem săgețile și te facem bine. Mai rezistă un pic!

Un nou val de săgeți, mai bine țintite de această dată, se înfipse de-a lungul șirei spinării dragonului. Aripile lui paralizară desfăcute la maxim. Câteva clipe, plutiră pe un curent de aer, dar când acesta își schimbă direcția, cei doi se prăbușiră în apă ca doi bolovani.

– Luați niște bărci și porniți după ei! Nu trebuie să scape!

Cuvintele fură purtate pe luciul mării până la urechile lui Lied, care se zbătea să îl țină pe Blu la suprafață cu o mână și să smulgă săgețile din spatele lui cu cealaltă. Micul dragon rămase inert chiar și după ce, în cele din urmă, Lied scoase toate cele șase țepușe. Fuioare de sânge albăstrui pătau marea în jurul lor.

Hai, Blu! Revino-ți! Vânătoarele vor fi imediat pe capul nostru. Nu am cum să înot mai repede decât ele. Blu, te rog. Nu mă lăsa chiar acum. Te rog!

Dragonul scoase un strigăt rănit, dar reuși să își miște aripile.

Eu încă mai am săgețile înfipte în șold și-n alte locuri moi și dureroase, nu știu tu de ce te plângi, glumi Lied bucuros că dragonul își revenea și încă repede.

Patru bărci se îndreptau spre ei, în fiecare dintre ele aflându-se câte o patrulă de vânătoare însoțite de vâslași aleși dintre oamenii lui Hando. În spatele lor, pe Plută, Lied observă ridicate trei catarge înalte de câțiva zeci de pași. Între ele se afla suspendat, într-o plasă de funii, un cristal înalt cât un stat de om, ce părea că putea înghiți până și lumina soarelui pregătit să alunece de cealaltă parte a orizontului.

Blu încercă să își ia zborul, dar era în zadar. Era prea slăbit.

Ce ne facem, prietene? întrebă Lied privind de la o barcă la alta, încercând să își dea seama pe care dintre ele ar fi putut să o răstoarne mai ușor.

În loc de răspuns, Blu se lăsă sub apă, greu ca un bolovan.

Au activat scutul? întrebă Lied speriat.

Micuțul îi răspunse cu o serie de bulbuci semănând cu un chicotit. Lied se scufundă și el, intrând într-o bulă de aer care îi înghiți pe amândoi și în care puteau respira fără probleme.

Ești genial, Blu! Acum, tot ce trebuie să facem e să avem grijă cât timp suntem sub apă să nu ne apropiem prea tare de mal. Altfel, murim amândoi. Eu înecat, tu desmagicat.

Blu pufni: Desmagicat? Ce cuvânt mai era și acela?

Vrei să îți explic acum sau după ce suntem în siguranță? îl întrebă Lied.

Dragonul îi zâmbi și i se încolăci în brațe. Răspunsul era după, evident. Își continuară coborârea până pe fundul mării. Spre liniștea bardului, acesta nu era la foarte mare adâncime în acea zonă a golfului. Mai mult, găsiră un cimitir de epave, fapt care explica abundența de materiale folosite de Plută ca să se extindă atât de departe în mare: navele și bărcile naufragiate.

Și acum presupun că o luăm la pas?

Micuțul rânji și i se cuibări și mai comod la piept.

Crezi că ajungem până la miezul nopții de cealaltă parte a golfului? întrebă Lied pășind nesigur pe fundul mâlos al mării.

Blu căscă plictisit și obosit în același timp, apoi se puse pe moțăit.

Nu e somnul de veci, nu? îl privi liandrinul ușor îngrijorat.

Blu deschise un ochi și ridică o sprânceană solzoasă: Poate cel de frumusețe vrei să spui. Lied simți un val de magie străbătându-l și o stare de calm răspândindu-i-se în trup – o căldură care îl trezi complet la viață și îl energiză, o putere care îl făcea să vrea să alerge până în Nisal și înapoi doar pentru că putea.

În schimb, se mulțumi să pornească spre cealaltă parte a golfului, unde stabilise să se întâlnească cu Huss. Avea doar câteva ore la dispoziție și mai bine de treizeci de mile de făcut în jurul Osei, pe fundul mării, printr-o beznă de nepătruns. Viața era o aventură neașteptată. Uneori neplăcută, dar cu siguranță mereu surprinzătoare. Trebuia doar să știi cum să-ți ajustezi unghiul din care te uitai la ea.”

Destinul Nlithiei atârnă de un fir de ață, iar Țesătura universului se deșiră. Sau cel puțin așa susține cel mai temut vrăjitor din lumea cunoscută. Lied și Asht, însoțiți de Calya și Blu, revin în Osa pentru a obține singurul lucru care poate salva Nlithia de o amenințare nevăzută: o hartă spre un tărâm ascuns. Însă, pentru a pune mâna pe ea, trebuie să intre într-o cetate unde magia este interzisă, înfruntând dușmani vechi și noi, pentru a duce la bun sfârșit un nou plan nebunesc: să îl jefuiască pe regele Osei. Din nou.

Posted by Liviu

Reclame