Este posibil ca imaginea să conţină: text

După ce și-a trădat familia şi l-a păcălit pe Cardan să devină regele ei marionetă peste regatul Elfhame, Jude descoperă că este mult mai ușor să câștigi puterea decât să o păstrezi. Politica de la curtea zânelor, cu alianţele ei mereu schimbătoare, este foarte complicată, iar Cardan se dovedește a fi mult mai greu de controlat decât şi-a imaginat Jude. Mai ales că face tot ce îi stă în putere ca să o umilească și să-i submineze planurile, chiar dacă fascinaţia lui pentru ea rămâne neștirbită.

Când devine limpede că un apropiat are de gând să o trădeze, punând în pericol viața ei şi a celor pe care îi iubeşte, Jude trebuie să găsească trădătorul și să-și înfrunte propriile sentimente complicate pentru Cardan, pentru a-și menţine puterea, ca muritoare într-o lume a zânelor.

Comenzile vor fi livrate începând cu data de 15 martie.

„Un amestec ameţitor de trădări, mitologie fantastică şi atracţie toxică clocoteşte în continuarea romanului Prinţul nemilos. Lumea creată de Holly Black este incredibil de bine construită, astfel încât întorsăturile de situaţie par inevitabile.” — Kirkus Reviews

„O aventură periculoasă, plină de mister, trădări, intrigi și iubire… Acțiunea extravagantă din acest regat plin cu personaje egocentrice, ticăloase și manipulatoare tratează, din loc în loc, și probleme tipice lumii reale.” — VOYA

„Regele malefic prezintă întorsături de situație fascinante, pasiuni mistuitoare, violență brutală, spioni și ospețe de toate felurile – nimeni nu insuflă viață politicii complicate de la curțile Tărâmului Zânelor la fel de bine și cu atâta inteligență precum Holly Black.” — Shelf Awareness

„Un al doilea volum deosebit, care îl întrece pe primul, lăsând loc, din fericire, altor viitoare intrigi și pasiuni.” — Booklist

„Intriga însăși se răsucește, se contorsionează și se îmbină perfect cu dezvoltarea iscusită a personajelor; astfel, Black demonstrează priceperea unei povestitoare desăvârșite, în tradiția lui Megan Whalen Turner.” — Horn

„O continuare captivantă și impresionantă.” — SLJ

Traducător: Bogdan Voiculescu
Titlul original: The Wicked King
Data publicării: 2019
Recomandată: 14+ ani

ISBN: 978-606-94622-7-0
Suport: 360 pagini, paperback
Dimensiuni: 13.5 × 20.5 cm
Greutate: 250 g

Reclame