OMUL DE CRETĂ

C.J. Tudor

– fragment în avanpremieră –

„Ceva m-a trezit din nou brusc. Un zgomot ca o aversă sau grindină. M-am încruntat și m-am întors pe partea cealaltă. Iar s-a auzit. Pietre la fereastră. Am sărit din pat, am pășit pe podeaua goală și am deschis draperiile.

Cred că dormisem ceva. Era întuneric afară. Luna era argintie, despicând parcă cerul de culoarea cărbunelui.

Era suficient de luminos ca să-l văd pe Sean Cooper.

Stătea pe iarbă, la marginea terasei. Avea pe el blugi și jacheta albastră de baseball sfâșiată și murdară. Nu era verde, umflat, peștii nu-i ciuguliseră ochii, dar era foarte palid și foarte mort.

Un vis. Sigur era. Trezește-te! mi-am zis. Trezește-te, trezește-te, TREZEȘTE-TE!

– Hei, căcăciosule!

Mi-a zâmbit. Stomacul mi s-a întors pe dos. Mi-am dat seama cu groază că nu era un vis. Era un coșmar.

– Pleacă! i-am șuierat cu pumnii încleștați și cu unghiile intrându-mi în carne.

– Am un mesaj pentru tine.

– Nu-mi pasă! i-am strigat. Pleacă!

Am vrut să par sfidător. Dar frica mă strangula, iar cuvintele au ieșit ca un chițăit strident.

– Ascultă la mine, căcăciosule! Dacă nu cobori, trebuie să urc și să vin după tine.

Un Sean Cooper mort în grădină era groaznic, dar un Sean Cooper mort în dormitorul meu era și mai groaznic. Și încă visam, da? Trebuia să continui până mă trezeam.

– Bine… lasă-mă un minut.

Mi-am luat adidașii de sub pat și m-am încălțat în timp ce îmi tremurau mâinile. M-am dus tiptil la ușă, am apucat mânerul și am apăsat. Nu am îndrăznit să aprind lumina, așa că am bâjbâit pe lângă perete până la scări și am înaintat încetișor în lateral ca un crab.

În sfârșit am ajuns la capul scărilor. Am traversat holul până în bucătărie. Ușa din spate era deschisă. Am pășit afară. Aerul nopții îmi pișca pielea prin bumbacul subțire al pijamalei; o briză ușoară îmi ridica părul. Simțeam ceva umed, acru și putrezit.

– Nu mai adulmeca aerul ca un câine, căcăciosule!

Am tresărit, m-am întors. Sean Cooper era chiar în fața mea. De aproape arăta mai rău decât din dormitor. Pielea îi era albăstrie. Vedeam vene mici sub ea. Ochii păreau galbeni și cumva dezumflați.

Mă întrebam dacă poți ajunge într-un moment în care să nu-ți mai fie frică. Dacă da, cred că ajunsesem acolo.

– Ce faci aici?

– Ți-am zis, am un mesaj pentru tine.

– Ce anume?

– Ferește-te de oamenii de cretă.

– Nu înțeleg.

– Datu crezi că eu pricep ceva? A făcut un pas spre mine. Crezi că vreau să fiu aici? Crezi că vreau să fiu mort? Crezi că vreau să duhnesc?

A ridicat un braț care atârna ciudat în articulație și a arătat spre mine. De fapt, mi-am dat seama că nu era în articulație. Era sfâșiat în partea superioară. Osul alb strălucea în lumina cețoasă a lunii.

– Sunt aici din cauza ta.

– A mea?!

– E numai vina ta, căcăciosule! Tu ai început totul.

Am făcut un pas în spate spre ușă.

– Îmi pare rău… tare rău.

– Pe bune? Buzele i s-au dezvelit într-un mârâit amenințător. Ia arată-mi tu cum îți ceri scufeee?

M-a înșfăcat de braț. A început să mi se prelingă urină pe picior.

– Suge-mi-o!

– NUUU!

Mi-am smucit brațul pe când aleea a fost scăldată într-o lumină albă strălucitoare de la fereasta de pe palier.

– EDDIE, EȘTI TREAZ? CE FACI ACOLO?

Sean Cooper a rămas acolo o clipă, luminat ca o decorațiune sinistră de Crăciun, străpuns de lumină. Și apoi, la fel cum fac toți monștrii buni eliberați de întuneric, s-a estompat încetișor și a ajuns pe pământ un nor de praf alb.

M-am uitat în jos. Era altceva unde stătuse. Un desen. Albul contrasta cu aleea întunecată. Un om desenat, pe jumătate înghițit de valuri puternice, cu un braț ridicat de parcă saluta. Nu, m-am gândit. Se îneca. Nu saluta. Și nu era un om desenat, ci unul de cretă.

M-au trecut fiori reci pe șira spinării.

– Eddie?

Am zbughit-o înăuntru și am închis ușa cât de încet am putut.

– Sunt bine, mama. Voiam doar să beau niște apă.

– Am auzit cumva ușa din spate?

– Nu, mamă.

– Bea și apoi du-te înapoi în pat. Ai școală mâine.

– Bine, mamă.

– Băiat cuminte!

Am închis ușa cu degetele tremurându-mi așa de tare că am reușit abia după câteva încercări să răsucesc cheia în broască. Apoi m-am dus tiptil la etaj, mi-am dat jos pantalonii umezi de pajama și i-am băgat în coșul de rufe. Mi-am pus o pereche curată și m-am suit în pat. Dar nu am adormit decât peste multă vreme. Stăteam acolo, așteptând să aud mai multe pietre în fereastră sau poate zgomot de pași umezi pe scări.

La un moment dat, pe când păsările începeau să ciripească și să scoată triluri, cred că am ațipit. Nu mult. M-am trezit devreme. Înaintea mamei sau a tatei. M-am dus imediat jos și am deschis larg ușa din spate, sperând din tot sufletul să fie totul un vis. Nu era niciun Sean Cooper mort. Niciun…

Omul de cretă era încă acolo.

– Căcăciosule, vrei să te bagi în apă? Hai cu mine – apa e mortală.

Aș fi putut să îl las acolo. Poate așa ar fi trebuit să procedez. În schimb am luat de sub chiuvetă ligheanul de spălat al mamei și l-am umplut cu apă. Apoi l-am golit, înecând din nou omul de cretă în apă rece și ce a mai rămas din clăbucii de săpun.

Am încercat să-mi spun că a desenat altcineva. Poate Gav sau Hoppo. O glumă macabră. Mi-am dat seama la jumătatea drumului spre școală. Cu toții aveam o anumită culoare de cretă: Gav roșu, Metal Mickey albastru, Hoppo verde, Nicky galben, iar eu portocaliu. Nimeni din gașca noastră nu folosea alb.”

Nu răscoli amintirile copilăriei dacă știi că ascund secrete întunecate…

În 1986, Eddie și prietenii lui își petrec zilele mergând cu bicicleta printr-un orășel englez mereu adormit, în căutare de aventuri. Omuleții de cretă pe care-i desenează peste tot sunt codul lor secret. Dar atunci când unul dintre aceste desene îi conduce la un cadavru dezmembrat povestea se schimbă definitiv.

În 2016, Eddie crede că a lăsat totul în urmă. Dar apoi el și prietenii lui primesc un mesaj misterios și trecutul se întoarce la viață mai periculos ca niciodată.

Data aparitiei 3 ian. 2019
Titlu original The chalk man
Colectia Armada
ISBN 978-606-43-0063-8
Cod bara 9786064300638
Autor C.J. Tudor
Traducator Alexandru Macovescu
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 288
Numar volume 1
Editura Armada

 

Posted by Liviu

Reclame