Continuarea bestsellerului „Problema celor trei corpuri”, de Liu Cixin, apare la Nemira:

După bestsellerul Problema celor trei corpuri, de Liu Cixin, editura Nemira publică Pădurea întunecată, continuarea seriei Amintiri din trecutul Terrei – o serie hard science fiction, plină de teorii tehnologice și științifice fascinante, de la mecanica cuantică și până la contactul cu civilizații extraterestre, pe un schelet de acțiune și thriller.

Imaginează-ţi universul ca pe o pădure plină de prădători necunoscuţi. Și în această pădure să te ascunzi înseamnă să supravieţuiești. Pământul a ieșit din ascunzătoare. Iar prădătorii sunt în drum spre noi. Socotind în ani-lumină, vor ajunge în patru secole. Dar agenţii și sabotorii lor extra-dimensionali sunt deja aici. Și numai mintea umană rămâne imună la influenţa lor. Ultima redută a apărării Pământului este proiectul Wallface, condus de patru persoane cu putere absolută să ia decizii strategice, ţinute secret faţă de oameni și de extratereștri deopotrivă. Trei dintre ele sunt oameni de stat și oameni de știinţă influenţi, dar a patra este total necunoscută. Luo Ji, un astronom chinez lipsit de ambiţii, știe doar că e singurul pe care Trisolaris încearcă să-l omoare. De ce?

„A doua parte a trilogiei e mult mai întunecată și introspectivă decât Problema celor trei corpuri și ne duce mai aproape de un final cu totul imprevizibil.“ Tor.com

„Cel mai bun fel de science fiction!” Kim Stanley Robinson

Fragment în avanpremieră:

 

„Puțin mai devreme, în miezul nopții, Mike Evans stătea la prora Judecății de Apoi, în timp ce Oceanul Pacific se prelingea pe lângă el ca o fâșie de mătase sub înaltul cerului. Lui Evans îi plăcea să comunice cu lumea îndepărtată în asemenea momente, deoarece textul pe care sophonul îl proiecta pe retină contrasta minunat cu nuanțele mării și ale cerului înstelat.

Este cea de-a douăzeci și doua noastră conversaţie în timp real. Am întâmpinat câteva dificultăţi în comunicarea noastră.

– Da, Stăpâne. Am fost informat că nu puteți înțelege o mare parte din materialele de referință despre umanitate pe care vi le-am trimis.

Da. Aţi explicat foarte clar părţile, dar e imposibil pentru noi să înţelegem întregul. Ceva este diferit.

– Doar un singur lucru?

Da. Însă uneori pare că lumii voastre îi lipsește ceva anume, iar alteori pare că are ceva în plus. Și noi nu înţelegem ce anume.

– În ce domeniu apar confuzii?

Am studiat cu atenţie documentele voastre și am descoperit că soluţia descifrării problemei constă într-o pereche de sinonime.

– Sinonime?

În limbile voastre există multe sinonime și sinonime-aproximative. În prima limbă raportată de tine, chineza, există cuvinte care au același înţeles, cum ar fi: „rece“ și„răcoare“, „greoi“ și „serios“, „lung“ și „departe“.

– Ce pereche de sinonime din cele menționate v-a îngreunat procesul de înțelegere?

„A gândi“ și „a spune“. Tocmai am aflat, spre surprinderea noastră, că de fapt nu sunt sinonime.

– Nu sunt deloc sinonime.

Din perspectiva noastră, ar trebui să fie. „A gândi“ înseamnă a-ţi folosi organele dedicate cogniţiei pentru a coordona o activitate mentală. „A spune“ înseamnă a transmite un volum de gânduri unui interlocutor. Ultima acţiune, în lumea voastră, se realizează prin modulaţia vibraţiilor din aer produse de corzile vocale. Sunt corecte aceste definiţii?

– Sunt corecte, dar nu demonstrează că „a gândi“ și „a spune“ nu sunt sinonime?

Din perspecti vanoastră, demonstrează că suntsinonime.

– Îmi permiteți să mă gândesc un moment la asta?

Sigur că da. Amândoi trebuies ă ne gândim.

Timp de două minute, Evans se adânci în gânduri și privi în gol, în vreme ce valurile unduiau sub lumina stelelor.

– Stăpâne, voi ce organe de comunicare aveți?

Nu avem organe de comunicare. Creierul nostru ne poate afișa gândurile lumii exterioare și astfel comunică.

– Afișați gândurile? Și cum faceți asta?

Gândurile din creierul nostru emit unde electromagnetice pe toate frecvenţele, inclusiv pe frecvenţa luminii, pe care noi o vedem. Pot fi afișate chiar și de la o distanţă semnificativ de mare.

– Deci pentru dumneavoastră a gândi înseamnă a vorbi?

Prin urmare, sunt sinonime.

– Ah… nu și pentru noi, dar asta nu ar trebui să vă împiedice să înțelegeți conținutul documentelor.

Corect. În domeniul gândirii și al comunicării diferenţele dintre noi nu sunt foarte mari. În ambele civilizaţii creierul produce inteligenţă cu ajutorul numărului uriaș de conexiuni neuronale. Singura diferenţă este aceea că undele creierelor noastre sunt mai puternice și pot fi receptate direct de interlocutori, organele de comunicare nefiind necesare. Asta e singura diferenţă.

– Nu, mi-e teamă că ignorăm o diferență majoră. Stăpâne, lăsați-mă să mă mai gândesc!

Foarte bine.

Evans plecă de la proră și începu să se plimbe-n lung și-n lat pe punte. Dincolo de parapet, valurile Pacificului se înălțau și coborau tăcute în noapte. Își imagină că oceanul e un creier care gândește.

– Stăpâne, aș vrea să vă spun o poveste. Ca s-o asimilați corect, trebuie să înțelegeți următoarele elemente: lup, copil, bunică și o casă în pădure.

Toate sunt ușor de înţeles, cu excepţia elementului „bunică“. Știu că este vorba despre un soi de rudă de sânge în rândul oamenilor și că de obicei este o femeie în vârstă. Dar statutul de rudenie necesită mai multe clarificări.

– Stăpâne, asta nu este important. Tot ce trebuie să știți este că între ea și copii există o relație foarte apropiată. Este singura persoană în care copiii au încredere.

Am înţeles.

– Voi simplifica. Bunica a trebuit să plece de acasă, așa că a lăsat copiii singuri și le-a spus să se asigure că au închis ușa și să nu deschidă nimănui în afară de ea. Pe drum bunica s-a întâlnit cu un lup care a mâncat-o și care i-a îmbrăcat hainele, pretinzând că e ea. Apoi s-a dus acasă la ea și când a ajuns în fața ușii le-a spus copiilor: „Sunt bunica voastră, m-am întors. Deschideți!“ Copiii s-au uitat printr-o crăpătură din ușă și au văzut pe cineva care semăna cu bunica lor,așa că i-au dat drumul lupului care a intrat în casă și i-a mâncat pe toți. Ați înțeles povestea, Stăpâne?

Absolut deloc.

– Atunci probabil am ghicit cum stau lucrurile.

În primul rând, lupul și-a dorit de la început să intre în casă și să-i mănânce pe copii, așa e?

– Sigur că da.

A început să comunice cu copiii, nu-i așa?

– Sigur că da.

Asta mi se pare de neînţeles. Ca să-și atingă scopul, nu era nevoie să comunice cu copiii.

– De ce?

Nu e evident? Dacă ar fi comunicat, copiii ar fi știut că lupul vrea să intre și să-i mănânce și nu i-ar mai fi deschis.

Evans rămase tăcut o vreme:

– Înțeleg, Stăpâne. Înțeleg.

Ce anume înţelegi? Nu ţi se pare evident ce-am spus?

– Gândurile dumneavoastră sunt complet expuse lumii exterioare. Nu vă puteți ascunde.

Cum poţi ascunde ce gândești? Ideile tale sunt greu de înţeles.

– Vreau să spun că amintirile și gândurile voastre sunt vizibile lumii exterioare, ca o carte sau ca un film proiectat într-o piață, sau ca un pește într-un acvariu de sticlă. Complet expuse. Ușor de citit dintr-o privire. În fine, poate că unele dintre elementele pe care le-am menționat sunt…

Le-am înţeles pe toate. Dar nu e totul absolut normal?

Evans tăcu din nou.

– Deci așa stau lucrurile… Stăpâne, când comunicați față în față, tot ce spuneți este adevărat. Este imposibil să înșelați sau să mințiți, așa că nu puteți urmări o gândire strategică complicată.

Putem comunica și la distanţe semnificative, nu numai faţă în faţă. Cuvintele „a înșela“ și „a minţi“ ne dau multă bătaie de cap.

– Ce fel de societate este aceea unde gândurile sunt complet transparente? Ce fel de cultură creează? Ce fel de politică?Fără comploturi, fără prefăcătorii.

Ce înseamnă „comploturi“ și „prefăcătorii“?

Evans nu răspunse.

Organele de comunicare umane sunt un defect în evoluţia voastră, o compensare necesară a faptului că undele gândurilor emise de minţile voastre nu sunt suficient de puternice. Este una dintre slăbiciunile biologice. Afișarea directă a gândului este o formă superioară și mai eficientă de comunicare.

– Un defect? O slăbiciune? Nu, Stăpâne,greșiți! De data asta nu aveți deloc dreptate.

Chiar așa? Lasă-mă să mă gândesc puţin. E păcat că nu poţi să-mi vezi gândurile.

De data asta, întreruperea a durat mai mult. După ce trecură douăzeci de minute și nu apăru niciun text, Evans începu să bată-n lung și-n lat distanța dintre proră și etravă, urmărind un banc de pești care sărea din apele oceanului trasând un arc pe suprafața care strălucea argintiu sub lumina stelelor. Cu ani în urmă, își petrecuse o vreme pe un vas pescăresc din Marea Chinei de Sud, investigând efectul pescuitului excesiv asupra vieții din zona de coastă. Pescarii numeau fenomenul: „trecerea soldaţilor dragoni“. Lui Evans i se părea că seamănă cu un text proiectat în privirea oceanului. Apoi, în fața ochilor săi, apărură câteva cuvinte.

Ai dreptate. M-am gândit la documentele mai vechi și acum le înţeleg mai bine.

– Stăpâne, e un drum lung până veți înțelege cu adevărat problemele oamenilor. Mi-e teamă că nu veți reuși niciodată.

Așa este, sunt complicate. Însă acum știu de ce nu le-am înţeles înainte. Ai dreptate.

– Stăpâne, aveți nevoie de noi!

Mi-e frică de voi.

Conversația se încheie. Fu ultima oară când Evans primi un mesaj de pe Trisolaris. Rămase la proră, urmărind corpul alb ca zăpada al Judecății de Apoi, care trecea prin noaptea cețoasă ca timpul care se scurge continuu.”

 

Posted by Liviu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.