Prin amabilitatea editurii Herg Benet, un fragment în avanpremieră din „Râurile din Londra”, de Ben Aaronovitch, primul volum al seriei „Peter Grant”, în curs de apariție în colecția Herg Benet Speculativ, traducere de Alexandru Voicescu:

„Russell Square este la un kilometru la nord de Covent Garden, de cealaltă parte a British Museum. Conform lui Nightingale, s-a aflat în centrul unei mișcări literare și filosofice a anilor de început ai secolului trecut, însă eu mi-l amintesc datorită unui film horror ciudat, despre canibali care trăiesc în tunelurile de la metrou.

Adresa era pe partea de sud a pieței, acolo unde supraviețuise un rând de clădiri în stil georgian. Erau înalte de cinci etaje, luând la socoteală și mansardele de locuit, cu balustrade de fier forjat protejând intrările adânci către apartamentele de la subsol. Adresa la care trebuia să ajung avea un număr vizibil mai mare de trepte decât vecinii, conducând la niște uși duble de mahon, cu ranforsări din alamă. Sculptate deasupra pragului de sus erau cuvintele SCIENTIA POTESTAS EST.

Știința punctează spre est, m-am întrebat eu? Știința e potentă, nu? Știința protestează prea mult. Știința portocalilor e grozavă. Oare dădusem peste o vizuină a vreunui genetician botanist periculos?

Mi-am târșâit pe scări rucsacul și cele două valize. Am apăsat pe soneria de bronz, fără să pot să aud dacă dincolo de ușile masive sună sau nu. După o clipă, s-au deschis singure. S-ar putea să fi fost de la zgomotul traficului, însă aș putea să jur că nu am auzit vreun motoraș sau vreun alt mecanism. Toby a schelălăit și mi s-a ascuns printre picioare.

— Asta nu-i înfricoșător, am zis. Nici măcar un pic.

Am împins valizele printre uși.

Holul de la intrare avea un mozaic în stil roman și un chioșc de lemn și sticlă care, deși nu semăna cu un chioșc de bilete, indica faptul că exista o limită între zona de afară și cea de dinăuntru, și oricine ar fi intrat ar fi făcut bine să aibă permisiune înainte de merge mai departe. Orice o fi fost acel loc, cu siguranță nu era reședința privată a lui Nightingale.

Dincolo de chioșc, flancată de două coloane neoclasice, se afla statuia de marmură a unui bărbat îmbrăcat cu o pelerină academică și pantaloni bufanți. Ținea un tom impresionant sub un braț și un sextant în celălalt. Fața lui pătrată avea o expresie de curiozitate nețărmurită. I-am știut numele chiar și înainte să văd plăcuța, care spunea:

Natura și legile naturii stau ascunse în miezul nopții;

Dumnezeu a spus „Facă-se Newton“, și lumină se făcu.

Nightingale mă aștepta lângă statuie.

— A fost fondatorul nostru și primul om care să sistematizeze practicarea magiei.

— Am învățat că este inventatorul științei moderne, am spus.

— Le-a făcut pe amândouă, a zis Nightingale. Asta e natura unui geniu.

Nightingale m-a condus printr-o ușă către un atrium rectangular care domina centrul clădirii. Deasupra mea erau două rânduri de balcoane și un dom victorian din sticlă și fier. Ghearele lui Toby clănțăneau pe podeaua de marmură lucioasă de culoare crem. Era liniște și, chiar dacă locul era impecabil de curat, am simțit un puternic sentiment de abandonare.

— Pe-acolo e o sală mare de mese pe care nu o mai folosim, și foaierul și camera de fumat, pe care de asemenea nu le mai folosim, a zis el, după care mi-a arătat spre cealaltă parte a atrium-ului. Biblioteca generalistă, sala de lectură. Jos sunt bucătăria, spălătoria și pivnița pentru vinuri. Scările din spate, care de fapt sunt în față, sunt pe aici. Casa fostei intendențe e dincolo de ușile din spate.

— Câți oameni locuiesc aici? am întrebat.

— Doar noi doi. Și Molly, a zis Nightingale.

Dintr-o dată, Toby s-a ghemuit la picioarele mele și a început să mârâie, un mârâit cât se poate de profesionist. Am privit în lateral și am văzut o femeie alunecând înspre noi pe podeaua de marmură lustruită. Era subțirică și îmbrăcată ca o slujnică eduardiană, completat cu șorț alb apretat și cu guler, deasupra unei rochii lungi negre și a unei bluze albe de bumbac. Chipul ei nu se potrivea costumului, fiind prea lung, cu pomeți bine evidențiați și ochi migdalați. În ciuda bonetei, își purta părul despletit, căzând ca o cortină deasupra taliei. Instantaneu, m-a băgat în sperieți, și nu numai pentru că văzusem prea multe filme japoneze.

— Ea e Molly, a zis Nightingale. Face pentru noi.

— Face ce?

— Ce-i nevoie, a zis Nightingale.

Molly și-a lăsat ochii în jos și s-a înclinat ciudat, ca și cum ar fi fost o plecăciune sau o curtoazie. Când Toby a mârâit din nou, Molly a mârâit înapoi, arătându-și niște dinți uimitor de ascuțiți.

— Molly, a spus Nightingale cu voce fermă.

Molly și-a acoperit cu sfială gura cu o mână, s-a întors pe călcâie și s-a apucat să alunece în același fel în care a venit. Toby a fonfăit satisfăcut, fără să păcălească pe nimeni altcineva în afară de el.

— Iar ea e…? am întrebat.

— Indispensabilă, a zis Nightingale.

Înainte să mergem sus, Nightingale m-a dus la un alcov încastrat în zidul nordic. Acolo, odihnindu-se pe un piedestal ca un zeu al casei, se afla o vitrină de muzeu sigilată conținând un exemplar dintr-o carte îmbrăcată în piele. Era deschisă la pagina de titlu. M-am aplecat și am citit: PhilosophiaeNaturalisPrincipiaArtesMagicis, Autore: J. S. Newton.

— Deci, nemulțumit cu izbucnirea revoluției științifice, băiatul nostru Isaac a inventat magia? am întrebat.

— Nu a inventat-o, a zis Nightingale. Dar a codificat principiile de bază, a făcut-o să fie mai puțin la nimereală.

— Magie și știință, am spus. Ce altceva a mai făcut?

— A reformat Trezoreria Regală și a salvat țara de la faliment, a zis Nightingale.

Aparent, existau două scări principale; am urcat pe cea estică, până la primul rând de balcoane cu coloane și un amalgam de lambriuri de lemn și cearșafuri de praf. Încă două rânduri de trepte ne-au condus la palierul de la etajul al doilea, de-a lungul căruia se afla un șir de uși masive de lemn. El a deschis una dintre ele, aparent aleatoriu, și m-a poftit înăuntru.

— Asta e a ta, a spus.

Era de două ori mărimea camerei mele de la căminul secției de poliție, bine proporționată și cu tavan înalt. Un pat dublu de bronz era așezat într-o parte, un dulap gen Narnia în cealaltă și un birou pentru scris între cele două corpuri de mobilă, într-un loc care primea lumină de la una dintre cele două ferestre cu rame canate. Rafturi de cărți acopereau integral doi pereți, goale în afara unei zone care la o inspectare ulterioară s-a dovedit a fi fost un set complet al celei de-a unsprezecea ediții a EncyclopaediaBritannica, publicată în 1913, o ponosită primă ediție a Brave New World și o Biblie. Ceea ce în mod evident fusese cândva un șemineu fusese înlocuit cu niște ochiuri pe gaz, înconjurate de plăci de ceramică verde. Veioza pentru citit de pe birou avea un abajur imprimat cu model imitație japoneză, iar alături se afla un telefon de tip Bakelite, cu disc, mai vechi decât taică-meu. Se simțea un miros de praf și lac de mobilă proaspăt aplicat, și am presupus că respectiva cameră dormitase în ultimii cincizeci de ani sub cearșafurile albe contra prafului.

— Când ești gata, ne vedem jos, a zis Nightingale. Și ai grijă să fii prezentabil.

Știam despre ce era vorba, așa că am încercat să o lungesc, însă nu mi-a luat prea mult timp ca să despachetez.

Ca să fiu mai precis, nu ținea de îndatoririle noastre să luăm de la aeroport părinții îndoliați. Lăsând la o parte faptul că, în mod oficial, cazul era al Echipei Criminalistice din Westminster, era extrem de improbabil ca părinții lui August Coopertown să aibă vreo informație pertinentă referitoare la crimă. Ar putea părea insensibil, dar detectivii au lucruri mai bune de făcut decât să consilieze ad hoc rudele îndurerate; pentru asta existau Ofițerii Relațiilor cu Membrii Familiei. Însă Nightingale nu privea așa lucrurile, motiv pentru care amândoi stăteam la terminalul sosiri din Heathrow atunci când dl și dna Fischer au trecut de controlul pașapoartelor. Eu eram cel care ținea ridicat cartonul cu numele lor.

Nu erau așa cum m-aș fi așteptat. Tatăl era scund și în curs de chelire, iar mama avea părul grizonant și era dolofană. Nightingale s-a prezentat în ceea ce am presupus a fi daneză și mi-a cerut să le car bagajele până la Jag, ceea ce am și făcut.

Întreabă pe orice ofițer de poliție care este cea mai teribilă parte a îndatoririlor de serviciu, iar ei vor spune că e informarea rudelor despre știrile proaste, însă nu ăsta e adevărul. Partea cea mai teribilă e să rămâi în cameră după ce ai dat știrile, încât să fii obligat să fii prezent în continuare atunci când viața cuiva tocmai ce s-a fărâmițat în mii de bucăți. Unii spun că pe ei nu îi deranjează – pe astfel de oameni nu te poți baza niciodată.

Părinții Fischer era evident că făcuseră dinainte o căutare riguroasă pe Google după cel mai apropiat hotel de casa fiicei lor, iar în felul acesta își rezervaseră cameră într-o combinație din cărămidă a unei aripi de închisoare / benzinărie de pe Haverstock Hill, al cărei hol principal era la fel de primitor, înzorzonat și ponosit ca un centru de triere a șomerilor. Mă îndoiesc că Fischerii au remarcat asta, însă am putut vedea că Nightingale cu siguranță considera că nu era un hotel suficient de bun, iar pentru un moment am avut impresia că urma să le ofere cazare la Bizarerie.

După care mi-a prins privirea și mi-a zis să las bagajele la recepție.

— Mă ocup eu pe mai departe, a spus și m-a trimis acasă.

Mi-am luat la revedere de la familia Fischer și am ieșit din viața lor cât de repede am putut.”

Descriere: Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă. Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.

 „Regivorant, original și o lectură încântătoare.” — Charlaine Harris

Râurile din Londra e povestea a ce s-ar întâmpla dacă Harry Potter ar crește mare și s-ar alătura Poliției Londoneze. O carte cu detectivi de o imaginație debordantă și care te va binedispune cu siguranță.” — Diana Gabaldon

„Construită cu detaliu și imaginație… Aaronovitch este un scriitor care trebuie urmărit.” —Peter F. Hamilton

Despre autor: Ben Aaronovitch s-a născut în 1964. Descoperind din fragedă tinerețe, la douăzeci de ani, că are un singur talent, s-a apucat de scenaristică, care s-a dovedit un succes fulminant. A scris texte TV pentru Doctor Who, Casualty și cea mai ieftină soap opera SF din lume, Jupiter Moon. După care a scris pentru seria New Adventures de la editura Virgin, până ce i-au topit tirajele.
Apoi Ben a intrat într-o perioadă întunecată, iluminată doar de un episod din Dark Knight, o carte pentru editura Big Finish și dramele 7 Audio de la Blake, excelent primite, mai puțin bine plătite.
Prins într-un cerc vicios al dezamăgirii și disperării, Ben a fost în cele din urmă forțat să își întrețină pasiunea costisitoare pentru achiziții de carte lucrând ca librar la Waterstones. Ironic, s-a întâmplat să găsească luminița de la capătul tunelului în timp ce aranja pe rafturi cărțile altora. Va scrie propriile sale cărți, va permite prozei să îi cuprindă inima și va recuceri lumea. Așadar, asigurându-și subzistența cu nimic altceva în afara cafelei instant și mâncării la pachet japoneze, Ben s-a înhămat la călătoria epică intimă care a devenit Râurile din Londra.
Ben Aaronovitch locuiește în prezent în Londra și spune că o va părăsi doar atunci când îi vor smulge orașul dintre degetele sale reci și moarte.

Posted by Liviu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.