Lecturi 143: Dot Hutchison – Grădina cu fluturi

Posted: martie 7, 2018 by fansf in Horror, Lecturi, Noutate, Recenzii, Suspense, Thriller
Etichete:, , , , ,

29981261 

Dot Hutchison – Colecționarul I: Grădina cu fluturi (The Collector I: The Butterfly garden, 2016) 304p., TPB, 13×20, Herg Benet, 2018, colecția Herg Benet Passport, trad. Cristina Nemerovschi, 34.95 lei, ISBN 978-606-763-154-8

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Horror 2016

Nota Goodreads: 4.06 (66350)

Descrierea editurii: „Lângă un conac impresionant se află o grădină. În această grădină cresc flori luxuriante, arbori seculari și… o colecție de prețioși fluturi: tinere femei care au fost răpite și atent tatuate pentru a semăna cu noile lor nume date. Supraveghetor este Grădinarul, un bărbat aspru, delirant și întunecat, obsedat cu capturarea și păstrarea specimenelor sale atât de prețioase. Atunci când este descoperită grădina, o supraviețuitoare este adusă pentru interogatoriu. Agenții FBI Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt însărcinați cu descurcarea ițelor unuia dintre cele mai lugubre cazuri din întreaga lor carieră. Însă fata, cunoscută doar sub numele de Maya, este ea însăși un puzzle care trebuie descifrat. Pe măsură ce povestea ei avansează, aruncând lumină asupra vieții în Grădina cu Fluturi, Maya dezvăluie vechi dușmănii, noi izbăviri și faptele tulburătoare ale unui bărbat care nu pregetă cu nimic în a-și proteja propria sa versiune asupra frumuseții. Iar cu cât mai multe detalii ies la suprafață prin povestea fetei, cu atât mai mult agenții se gândesc la ce încă oare le mai ascunde ea…”

Dacă ați crezut că scriitori precum M.J. Arlidge, Daniel Cole sau Pierre Lemaitre, ca să dau ca exemplu trei dintre cei mai recenți autori de thriller pe care i-am citit și despre care am scris pe FanSF sau pe Bookblog, nu sunt suficient de inventivi în a-și imagina cele mai îngrozitoare crime și metode de tortură, așteptați doar să o citiți pe Dot Hutchison. Da, ați auzit bine, Dot Hutchinson e o scriitoare și a publicat până acum trei cărți, un roman young-adult și două thriller, iar a patra, „The Summer Children”, care reprezintă al treilea volum al seriei „The Collector” (volumul al doilea se numește „Rosese of May” și a apărut în 2017), din care face parte și „Grădina cu fluturi”, urmează să apară în luna mai a acestui an, tot la editura Thomas&Mercer, la care au apărut și celelalte volume. Să sperăm că editura Herg Benet ne va bucura și cu celelalte volume, pentru că seria este excelentă, în ciuda experienței nu prea bogate pe care o avea autoarea în momentul în care a publicat primul volum al seriei.

Să ne înțelegem de la început: nu sunt un tip slab de inimă și de-a lungul timpului, mai ales în facultate, am devorat sute de filme horror. De speriat nu mă sperie decât cele cu fantome (am rămas eu cu o sensibilitate la această temă după ce am vizionat „Shutter” și „Ju-on”), însă cele cu criminali psihopați care le scot mațele victimelor, iar acestea țipă în continuare și nu mor rapid din cauza șocului, trec pe lângă mine fără să mă miște prea tare. E drept că am început să le evit după un șir de vise terifiante, cu urmăriri prin codri neumblați, dar asta e o altă poveste. Am observat că „Grădina cu fluturi” a fost nominalizată în 2016 la Goodreads Award pentru roman horror. Prea exagerată nu este această nominalizare. În fond, oroarea, horrorul adică, nu înseamnă neapărat fantome, monștri și mutanți, ci și criminali grețoși care au ridicat la rang de artă torturile cele mai inimaginabile.

La sfârșitul recenziei romanului „Ragdoll”, despre care am scris chiar săptămâna trecută, ziceam că autorii de thrilleruri sângeroase probabil că sunt ei înșiși nițel deranjați la cap dacă reușesc să-și imagineze grozăviile descrise în astfel de povești. Dot Hutchison poate fi ușor încadrată în această categorie. În fond, ea însăși recunoaște, la sfârșitul poveștii, când le mulțumește tuturor celor care au ajutat-o la scrierea acestei cărți, că a preferat să-i întrebe direct pe cei care se pricep, decât să caute moduri de a tortura și a provoca durere și moarte pe Google, evitând astfel să intre în atenția autorităților. Sincer să fiu, nu mă miră.

„Grădina cu fluturi” spune o poveste atât de îngrozitoare, încât stai și te crucești, în timp ce dai pagină după pagină, cum de pot exista astfel de oameni. Ei bine, ei există. Au înfățișare de oameni normali, trec pe stradă pe lângă tine, faceți grătare împreună, lași copiii la grădiniță în grija lor sau ai încredere că pot urca în lift alături de copiii tăi, numai ca să descoperi, apoi, că au fost luați în brațe și mângâiați drăgăstos tocmai de cel care ar fi trebuit să-i protejeze în caz de pericol (caz real, cum bine știe toată lumea care urmărește știrile la televizor). Ce e însă cu mult mai grav este faptul că astfel de cazuri sunt mușamalizate, bagatelizate, băgate sub preș, căci e rușine să vorbești despre pedofilie, una din cele mai grave infracțiuni din codul penal. La alții. La noi, nici măcar nu există acest cuvânt în codul penal, din câte am înțeles.

Probabil credeți că o iau nițel pe arătură, căci este o carte cu criminali, nu cu pedofili. Parțial adevărat. Însă adevărata eroină a cărții este tânăra care purta numele Inara în viața reală, dar care a primit numele Maya în grădina cu fluturi a Grădinarului șef. Pe scurt, un bogătaș american bătrân, ce are doi fii, răpește fete de șaisprezece ani și le sechestrează într-o seră imensă, unde le tatuează pe spate, în cele mai fine detalii, fluturi imenși din diverse familii. Fetele stau acolo până împlinesc vârsta de douăzeci și unu de ani, moment în care au o ultimă întâlnire, fatală, cu Grădinarul, care apoi le îmbălsămează și le expune într-o imensă vitrină, pentru a fi admirate. Treaba asta durează de vreo treizeci de ani și în orice moment, în grădină se află cam douăzeci-douăzeci și una de fete. La o numărătoare nu foarte riguroasă, au fost ucise peste o sută de fete numai de către Grădinar. Însă Grădinarul mai are și un fiu, un monstru care face și monștrii cei mai monștri de rușine prin modul în care se comportă cu fetele Grădinarului: le violează brutal, le schingiuiește, le mutilează, le supune celor mai îngrozitoare perversiuni, uneori le și omoară. Grădinarul este blând cu ele, deși ele reprezintă de fapt haremul său personal, le vorbește frumos, le tatuează, le respectă, le acordă atenție. Până împlinesc douăzeci și unu de ani, când le expiră termenul de valabilitate, în viziunea Grădinarului, apoi, hop în vitrină cu ele. Cred că este pur și simplu îngrozitor să te trezești în fiecare dimineață și să te gândești că mai ai cu o zi mai puțin până la împlinirea fatalei vârste de douăzeci și unu de ani.

Abuzurile sunt multe și nedescris. Inara a fost un copil nedorit și chinuit, față de care părinții s-au comportat ca și cum ar fi fost o simplă piesă de mobilier de care poți scăpa oricând. Pedofilii au roit în jurul ei, părinții au fost cel mult indiferenți, bunica alături de care a crescut a fost o nebună bețivă cu casa plină de animale împăiate, noroc cu fetele care au luat-o sub aripa lor într-o imensă cameră, după ce i-a murit bunica, iar ea s-a angajat pe post de chelneriță, unde, în timpul unui eveniment, i-a cunoscut pe Grădinar și pe fiul cel mare al acestuia, pe Avery. Concluzia? Inara a dus-o greu de mică. Atât de greu, încât i-a crescut o piele groasă ca de crocodil, deci nu e de mirare că ea va juca rolul de protector al fetelor distruse de monstruozitățile Grădinarului și ale fiilor săi. Există o rază de speranță, însă. Pe care o veți descoperi citind unul dintre cele mai fascinante thrilleruri care s-au scris vreodată.

Puncte tari: criminali grețoși, imaginație bolnavă, fete puternice care sunt supuse unor abuzuri de nedescris, polițiști care habar n-au că, sub nasul lor, niște tipi influenți și bogați răpesc tinere de pe stradă și le sechestrează cu anii, apoi le ucid, și o acțiune fluentă, lină și dură, de-ți ridică părul în cap.

Puncte slabe: povestea tinerei Inara curge în ritm de melc, iar monstruozitatea întregului eșafodaj construit de autoare te face uneori să te întrebi dacă astfel de autori sunt normali la cap (lucru ce poate fi însă privit și ca un atu al poveștii); cele două personaje principale ale seriei, cei doi agenți FBI, nu sunt decât un fel de aparate de pus întrebări, lipsite parcă de empatie față de suferințele adevăratului personaj principal al poveștii, fără dimensiune, fără coloană vertebrală, fără compasiune, fără ceva care să-i definească măcar ca oameni, nu mai zic ca polițiști.

Concluzii: o autoare și o serie de urmărit; chiar dacă m-am lămurit că cei doi agenți FBI care o interoghează pe fată, Victor Hanoverian și Brandon Eddison, sunt personajele centrale ale seriei, adevărata vedetă a acestui volum este tânăra Inara, care dă clasă multor eroi și personaje pe care i-ați întâlnit până acum. Recomandată!

Un pont: citiți, dacă găsiți pe undeva, terifiantul roman „Colecționarul” (citiți-i rezumatul de pe site-ul editurii Polirom și veți vedea că nu vorbesc aiurea) al lui John Fowles, una din sursele, bănuiesc eu, folosite de autoare atunci când a creat această poveste (care cred că îi aduce și un omagiu, împrumutându-i numele pentru a-și denumi seria).

Posted by Liviu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.