Ce citește Liviu 129: Samuel R. Delany – Nova

Posted: Decembrie 18, 2017 by fansf in Hard-SF, Lecturi, Premii SFFH, Recenzii, SF, space opera
Etichete:, , , ,

756967 Nova

Samuel R. Delany – Nova (Nova, 1968) 312p., HC, 14.5×21, Paladin, 2017, Colecția Science-Fiction, trad. Horia Cocoș, red. Beatrice Feleagă, Tatiana Bucur , 34.4 lei, ISBN 978-606-8673-50-9

Nominalizări: Hugo 1969

Nota Goodreads: 3.83 (5289 note)

Descrierea editurii: „Anul 3172. Illyrionul este cea mai importantă substanţă din galaxie, iar dificultatea obţinerii sale are implicaţii majore pentru omenire. Un echipaj neobișnuit este gata să zboare în miezul unei nove și să extragă șapte tone din preţiosul element. Dar misiunea e mai degrabă sinucigașă când pericolele sunt iminente și pândesc la fiecare pas.”

Povestea din „Nova” ar putea fi mult mai bine rezumată prin lupta dintre două familii rivale, care stăpânesc aproape tot universul cucerit de om, pentru supremație, nu numai pentru obținerea unor cantități cât mai însemnate de illyrion, ci pentru dominație, pentru influență, pentru putere. Nu este vorba de bogăție neapărat, deși contează și asta destul de mult, ci mai mult de supremația pentru imagine. O luptă surdă, oribilă, stupidă, o luptă între foști prieteni. O luptă care n-are cum să se termine decât prin nimicirea unuia dintre protagoniști. Aș vrea să merg mai departe și să povestesc mai multe despre acest aspect, care pune în umbră povestea despre illyrion, dar mi se pare că spoilerul ar fi prea mare. Și nu vreau să stric plăcerea viitorilor cititori.

Așa că prefer să revin la nebunescul echipaj pe care și-l alcătuiește excentricul căpitan Lorq Von Ray pentru călătoria sa în interiorul novei. El însuși o figură legendară, despre care oamenii cântă și vorbesc cu venerație chiar și în cel mai sordid bar de pe cea mai îndepărtată planetă, Lorq a crescut într-o familie extrem de bogată, dar a decis că trebuie să reușească cu propriile puteri. Bine, e un fel a spune că pleacă de la zero, din moment ce profită de banii lui tăticu’ pentru a-și cumpăra o navă, însă tot e de apreciat ce reușește să realizeze și la câte aventuri participă, când ar fi putut foarte bine poposi pe o planetă însorită, plină de plaje aurii, și să profite de banii familiei.

Dar el nu, el vrea illyrion. Mult illyrion. Și cea mai mare cantitate de illyrion într-un singur loc se găsește, a aflat el, în interiorul unei nove chiar când aceasta explodează, lansând în spațiu o cantitate incredibilă de energie. Dar riscurile sunt uriașe. Eu aș zice că e moarte sigură și că doar cineva care n-are toate țiglele pe casă ar concepe să se aventureze acolo. Așa că nu e de mirare că echipajul navei lui Lorq Von Ray este care mai de care mai… neobișnuit. Îl avem pe Șoarece, care a copilărit la Istanbul (mă și mir că mai există Istanbulul în anul 3100, probabil că situația din Turcia era mult mai calmă în 1967, când legendarul Samuel R. Delany – primul scriitor de SF negru și gay, care scria senzațional încă din anii șaizeci – scria „Nova”), pentru care un instrument aproape magic, cum este syrynxul, nu mai are niciun fel de taină (syrynxul este cel mai interesant artificiu tehnic inventat de autor în aproape 1200 de ani de civilizație, ceea ce mi se pare cam puțin), apoi îl mai avem pe Katin, „enciclopedia pe două picioare”, de la care am aflat niște chestii destul de interesante, tipul clasic de tocilar care-i face pe cei din jur să se simtă inferiori din punct de vedere mental, ceea ce-l transformă într-un personaj de care se feresc toți colegii, apoi mai avem două perechi ce parcă vor să se lupte pentru a câștiga titlul de „cea mai neobișnuită pereche din galaxie”: nomazii Sebastian și Tyÿ, care parcă nu prea știu nici ei de ce au fost de acord să-l însoțească pe căpitanul Von Ray în misiunea lui sinucigașă (din partea lui Tyÿ obținem o mulțime de lămuriri despre cărțile de Tarot și regulile acestuia – și mai aflăm că 1200 de ani de progres tot n-au fost suficienți pentru eradicarea misticismului de orice fel, mai rămânea să citesc că Lorq Von Ray asculta buletinul zodiacal în fiecare dimineață și meniul era complet), și, în sfârșit, ultima pereche, gemenii Idas și Lynceos, care parcă nu prea au ce căuta aici, poate doar să ofere încă un strop de neobișnuit unui echipaj și-așa destul de neobișnuit; au obiceiul bizar (nu și pentru gemeni) să-și completeze reciproc ideile, ceea ce cred că are un efect destul de tulburător asupra celui care încearcă să stea de vorbă cu ei. Cam atât, dar cred că sunt destui.

Puncte tari: este o carte scrisă de Samuel R. Delany, care este în sfârșit tradus în România după o pauză de peste douăzeci de ani; în afară de geniala „Intersecția Einstein” (apărută parcă acum un secol în excelenta colecție „Cyborg” a editurii Pygmalion), eu unul nu am cunoștință să mai fi apărut ceva de Delany la noi.  Bine, eu aș fi așteptat mai degrabă controversatul „Triton” sau monumentalul „Dhalgren”, dar e timp și pentru ele. O poveste care se citește destul de repede, în ciuda salturilor înainte și înapoi în timp, plus o luptă pe viață și pe moarte, cum le stă bine unor povești pline de aventură.

Puncte slabe: se simte că povestea este scrisă spre sfârșitul anilor șaizeci; așa cum am scris și în review-ul de pe Goodreads, nu mă așteptam să fie un hard-SF doldora de speculații tehnico-științifice, dar nici să vii după 1200 de ani de progres doar cu niște racorduri pentru diverse ustensile încastrate în încheieturile mâinilor și un instrument muzical aproape magic, cum e syrynxul. La cum progresează lumea, mă așteptam ca oamenii doar să clipească din ochi sau să gândească un lucru pentru ca acesta să se îndeplinească. E drept că s-ar părea că această conectare a oamenilor cu mașinile l-a inspirat pe un alt mare autor de SF, celebrul William Gibson, să vină cu ideea conectării ființelor umane cu calculatoarele și a creării rețelelor virtuale imaginate în „Neuromantul”, dar voi nu credeți că e totuși cam puțin?

Concluzii: așa cum spuneam, o poveste care se citește foarte rapid. Este antrenantă, are personaje interesante, ideile sunt cam fumate (tot n-am apucat să verific dacă ideea cu călătoria în interiorul novelor este viabilă, deși mă îndoiesc), dar poți trece peste ele dacă stai să te gândești că volumul acesta a apărut acum aproape jumătate de secol (ceea ce mă duce cu gândul la ideea că poveștile celebre trebuie spuse și înfățișate publicului la vremea lor, până nu le trece complet vibe-ul; iar acest lucru este valabil mai ales pentru poveștile SF bazate pe speculații științifice; bine, nu așa și-a conceput Samuel R. Delany povestea, dar tot cred că se aplică și în romanului de față).

Posted by Liviu

Reclame
Comentarii
  1. Mikey spune:

    I-as da cartii, cu indulgenta, 3 stele (din 5) si asta doar pentru ca e SF. Drept sa spun, nu am ramas cu nimic dupa citirea ei. In afara de lipsa de viziune asupra viitorului, cartea are lacune in crearea de trairi, senzatii, personaje… Mie nu mi-a spus nimic, mi-a dat senzatia de incropeala.

    Nomazi spatiali care citesc in tarot? Really? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Liviu Szoke spune:

    Trei stele i-am dat și eu pe Goodreads. Fără indulgență, mi s-a părut că are și părți bune, care însă s-au pierdut în mare parte din cauza jumătății de secol trecute între anii apariției la ei și la noi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s