Ce citește Liviu 128: Liviu Surugiu – Pulsar

Posted: Decembrie 15, 2017 by fansf in Fantasy, Hard-SF, Lecturi, Noutate, povestiri, Premii SFFH, Recenzii, SF
Etichete:, ,

Liviu Surugiu – Pulsar (2017) 232p., TPB, 13×20, Tracus Arte, 2017, Colecția Science-Fiction, red. Elena Dogaru, Stela Dumitru, Rodica Bretin, Teo Matei, Lucian D. Bogdan, Eduard Pandele, Lucian C. Oancea, Călin T. Zarojanu, 25 lei, ISBN 978-606-664-887-5

Iar premiul pentru cele mai multe premii primite de un scriitor român de SF îi revine lui… Liviu Surugiu. Pentru că scrie, indiferent ce sau despre ce și în ce fel. Pentru că există și se implică și știe să-și facă reclamă, să fie peste tot, să vorbească cu lumea și așa mai departe. Să-și organizeze lansări, să facă să-i apară cartea împreună cu o revistă extrem de populară cum este „Știință și tehnică” și să tipărească un tiraj pe măsură. Acesta este Liviu Surugiu. Iar aceasta nu este o cronică de întâmpinare, ci doar câteva impresii cu care am rămas după ce am citit cele patru povestiri/nuvele/scenarii de film care alcătuiesc cel mai recent volum al său, „Pulsar”, apărut în noiembrie 2017, la editura Tracus Arte, și lansat în aceeași lună, la Gaudeamus, în prezența unui public destul de numeros, aș zice.

„Pulsar”: Ann Druyan, fosta soție a celebrului savant Carl Sagan, și Neil deGrasse Tyson, probabil cel mai celebru savant al zilelor noastre (o fi la egalitate cu Stephen Hawking? nu știu ce să zic), sunt invitați la o conferință ce are loc la Universtiatea Cornell din Ithaca, New York, SUA. Numai că sunt rugați de armata americană să ajute la descifrarea unei enigme care privește celebrele sonde Voyager, care, în 1977, trebuiau să plece în spațiu în misiune, având la bord și două discuri de aur cu informații despre specia umană. Pentru extratereștri, desigur. Totul a mers conforma planului, numai că acum sonda Voyager s-a întors acasă. Iar povestea care urmează este absolut emoționantă. Autorul spune că se bazează pe informații reale, iar o parte din dialoguri au fost citate exact. Eu îl cred pe cuvânt. Firește, intervine și ficțiunea, duioasă, impresionantă. Dragostea învinge orice bariere, cam acesta este mesajul. Mi-a plăcut povestea. La fel cum mi-a plăcut și următoarea, mai ales c-am rezonat cu ea foarte bine, având și eu un băiețel, cum are protagonistul principal.

Alegere: în urma poluării, planeta Pământ ajunge acolo unde ne avertizează de ani buni specialiștii că se va ajunge dacă vom continua pe același drum. Iar singura soluție este plecarea pe altă planetă sau înființarea de colonii pe sateliții din Sistemul Solar. Cel mai apropiat fiind, evident, Luna. Unui condamnat la moarte i se oferă șansa de-a alege. Numai că alegerea sa este extrem de dureroasă. Să pierzi definitiv ceva ce ai iubit poate intra în calculele tale, numai ca să scapi de chin? Poetică, deși stilul acesta cu salturi înainte și înapoi în timp mi s-a părut un pic obositor. Revelația finală salvează în mare parte povestea, transformând-o probabil într-una dintre cele mai bune povestiri scrise de Liviu Surugiu până acum.

U phars in: povestea construirii uneia din Cele 7 Minuni ale Lumii Antice, Grădinile Suspendate ale Semiramidei, ridicate pentru soția de către împăratul Nabucodonosor al Imperiului Babilonian, care, surpriză, îl are drept sfătuitor principal pe însuși profetul Daniel, cel care-a scăpat din groapa cu lei. Din ce îmi aduc eu aminte de la orele de religie din gimnaziu, Daniel nu a ajuns să-l cunoască pe Nabucodonosor, dar poate mă înșel. În poveste sunt inserate și fragmente din povestea marelui Potop Biblic care a distrus lumea, a lui Noe și a arcei sale, numai că povestea evoluează un pic altfel decât o știam noi. O nuvelă de fapt, „U phars in” se străduiește prea mult și reușește cam puțin. Scrisă într-un stil poetic, cam pretențios pe alocuri, în opinia mea, mi s-a părut că autorul nu s-a putut abține și a revenit la o preocupare a sa mai veche: visul.

Dracones: un scenariu de film adaptat pentru lectură, „Dracones” pleacă de la interesanta premiză că dacii dețineau un soi de animal mutant și telepat, Draconesul, o încrucișare între lup și șarpe, pe care-l purtau după ei în vârful unei sulițe și cu care reușeau să convingă popoarele străine să facă pace. În zilele noaste, un grup de cercetători pleacă pe urmele ultimilor doi Dracones, care, cumva, au supraviețuit mileniilor și fac prăpăd pe muntele Kogaion. Acțiune multă și destul de sângeroasă, din păcate însă personajele mi s-au părut atât de plate, încât devin aproape caricaturale. Am avut impresia că văd un film cu „Spiderman” și n-am de ce să gândesc prea mult. Ba nu, nu „Spiderman”, mai degrabă „Green Lantern”. Just entertainment, nothing more.

Concluzia? Două povestiri mi-au plăcut, două au fost așa și-așa. Un volum care se citește destul de ușor, fără să-ți dea bătăi de cap, și cred că asta a și fost intenția autorului. Bineînțeles, premiile au apărut în scenă și aici: prima povestire a câștigat premiul întâi la Concursul Național Helion 2017, ediția XXXII, iar a doua, „Alegere”, a fost premiată la Academia de Vară Atlantykron – 2017.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. calin ne bunu' spune:

    red. = redactori?
    Adică mai mulți redactori decât povestiri?

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s