Fragment în avanpremieră J. Patrick Black – Orașul Nouă în flăcări

Posted: Noiembrie 10, 2017 by fansf in Avanpremieră, În curs de apariție, Distopie, Fantasy, Hard-SF, Noutate, Pagina partenerilor, SF, Traduceri
Etichete:, , , ,

Prin amabilitatea editurii Nemira, un fragment în avanpremieră din Orașul Nouă în flăcări, de J. Patrick Black (tradus de mine), primul volum al seriei Ciocnirea Tărâmurilor.

1

JAX

Testarea a început doar de câteva minute când se pornesc sirenele, iar primul lucru pe care-l simt e ușurare, chiar dacă știu că este un sentiment profund greșit, un sentiment pe care în niciun caz n-ar trebui să-l am acum. Încă-mi amintesc panica și teroarea care mă cuprindeau când auzeam sirenele de atac atmosfer-invaziv, semnalul că orașul nostru e atacat. Și știu foarte bine cum se simt copiii din jurul meu în aceste clipe. Însă pentru mine lucrurile stau cu totul altfel acum. Odată cu trecerea primului șoc provocat de vaietul sirenelor, e adevărat că începe să-mi fie și mie teamă, însă nu mai este vorba de același gen de teamă pe care o simțeam odată. E mai degrabă teama că i-aș putea dezamăgi pe toți, chiar dacă nu este cel mai rău lucru posibil, deși știu sigur că lucrurile s-ar putea complica. Dar o clipă, doar o clipă, am simțit ușurare, fiindcă nu sunt complet pregătit pentru acest test și știu că e o nebunie să-și spună cineva: O, minunat! Nu va mai trebui să dau testul, căci toată lumea urmează să moară.

Nu sunt un elev slab, să știți. Nici măcar la biologie, subiectul testului de astăzi, adică fotosinteza, care înseamnă că plantele transformă lumina soarelui în energie. Problema e că, ori de câte ori mă așez într-un loc ca să învăț, sfârșesc prin a mă apuca de citit Regulamentul Academiei. Nu este o carte groasă, dar, de fiecare dată când o termin, ajung să o iau de la început, de parcă, dacă aș mai citi-o încă o dată, aș putea găsi răspunsul de care am nevoie. De parcă l-aș fi ratat de fiecare dată, în cele o sută de milioane de ocazii în care am citit-o. Însă, deși Regulamentul conține toate regulile de conduită la Academie, nu dezvăluie și cel mai important lucru pe care vreau să-l aflu. O, și să știți că nici nu scrie nimic despre fotosinteză.

– Creioanele jos, Cadeți!

Ea este Danyee, retorul nostru. Le predă biologie, fizică și mecanică irațională tuturor celor care învață în Clasa a Șasea, Secțiunea E. Se plimba printre șirurile de bănci, privind peste umărul fiecăruia, dar, în clipa când s-a auzit sirena, a pornit spre partea din față a încăperii.

– Vă rog să vă aliniați în fața ușii! rostește cu o voce calmă, aproape încurajatoare, de parcă am avea de-a face cu o oră obișnuită de curs.

De peste tot se aude scârțâitul scaunelor pe podea când sunt trase de sub bănci. Undeva, în spatele clasei, o fată scoate un chițăit de spaimă: mâzgălește mai departe cu creionul. Îl trântește jos cu o plesnitură, de parcă ar vrea să omoare cu el o muscă, apoi își rotește ochii în toate părțile, ca să vadă dacă și-a dat seama cineva. Cu toții ne-am dat seama, inclusiv Retorul Danyee, care o ia pe fată de mână și o conduce până la șirul de Cadeți format în fața ușii. Folosirea unui creion modificat în timpul oricărui tip de test este complet împotriva regulilor, lucru pe care oricine a citit Regulamentul Academiei ar trebui să-l știe. Într-o zi normală, fata asta ar fi intrat într-o belea cât ea de mare, însă nu și astăzi. Retorul Danyee, de obicei destul de dură, o strânge de mână ca s-o liniștească, apoi o zorește să intre în șir. Dacă vor mai fi și mâine în viață, vor putea discuta pe îndelete despre pedepse.

Eu sunt Cadetul 6-E-12, însemnând Clasa a Șasea, Secțiunea E, Locul Doisprezece, așa că mă așez al doisprezecelea de la ușă. În timp ce mă deplasez de-a lungul șirului, îi pot simți pe ceilalți Cadeți urmărindu-mă – nu mă privesc direct, pentru că trebuie să stai cu privirea ațintită în față când ești în formație, ci cu coada ochiului. Am aceeași uniformă gri ca restul Cadeților, iar pe guler am aceiași șase sâmburi negri ca toți cei din Clasa a Șasea, numai că nicio persoană din acest oraș nu m-ar putea confunda cu un copil normal. Simbolul pe care-l port la gât, un cerc auriu ce încadrează un alt cerc, este doar un avertisment. În timpul orelor de curs, se presupune că toți trebuie să se comporte ca și cum aș fi un elev obișnuit al Academiei, dar toți pot face un singur lucru: să se prefacă.

De-a lungul ultimelor câteva luni am ajuns să mă obișnuiesc cu felul în care mă privesc ceilalți, să ignor șușotelile pe care le aud oriunde m-aș afla. Ofițerii adevărați se opresc și mă salută ori mă felicită sau mă întreabă dacă le permit să-mi strângă mâna. Mi-am făcut o mulțime de prieteni de când am început Școala de Retorică, iar prietenii dinainte mi-au rămas în continuare prieteni. De obicei, copiii din Secțiunea E par mândri că mă au printre ei. Însă nu și astăzi. Astăzi lucrurile stau diferit. Astăzi toată lumea este neliniștită. Știu cu toții că, nu peste mult timp, viețile lor ar putea depinde de mine.

Dintre toți copiii de unsprezece și doisprezece ani care s-au întors din Izolator, eu sunt singurul care s-a dovedit a fi fontanus și, fiind cel mai tânăr fontanus din oraș, este de datoria mea să-i apăr pe ceilalți în timpul unui atac. Ultima redută a apărării. În zece minute, tot Orașul Nouă ar putea dispărea, iar eu va trebui să lupt, să apăr pe oricine ar putea supraviețui. De aceea mă privesc în acest fel Cadeții acum: se întreabă dacă-și pot încredința viețile în mâinile mele, în mâinile unui copil cu nas lung și păr castaniu murdar și creț, destul de slăbănog și cam bondoc, care se situează pe la mijlocul clasei când vine vorba de tracțiuni și de flotări, iar când vine vorba de alergarea de cinci kilometri… mai bine nici nu întrebați. Un băiat care de fapt n-a fost niciodată prea bun la ceva. Ei îl văd pe același Jax pe care-l știu de doisprezece ani, doar că acum se cere din partea mea să-i feresc de o distrugere completă. Chiar și Retorul Danyee pare încordată. N-o învinovățesc: Și eu aș vrea să nu depindă toți de mine.

Când toți Cadeții din Secțiunea E s-au așezat la rând, Danyee deschide ușa și ieșim cu toții din clasă, formând două coloane de câte zece, toți mișcându-ne în ordine, simultan. Practic, fiecare dintre noi s-a aflat în fața unor atacuri atmosfer-invazive de când a învățat să meargă. Ca secțiune, cel mai bun timp al nostru de a ajunge din clasă la adăpost este de trei minute și patruzeci și două de secunde. Totul pare atât de familiar, încât aproape că uit că acum e pe bune. Aproape, dar nu de tot.

Holul Aripii de Est e plin cu secțiuni identice cu a noastră, copii mergând în liniște doi câte doi, cu un retor în frunte. Retorii ies în evidență datorită uniformele negre de legionari și din cauză că sunt mai în vârstă decât noi, având în jur de douăzeci de ani, majoritatea, la fel ca și Danyee. Unii retori, precum cei pentru clasele mai mari, sunt chiar și mai în vârstă de-atât, însă nu și cei care se ocupă de Dodo, termenul general atribuit de Academie celor din clasa a șasea. Se spune că retorilor nu li se permite să-i mai învețe pe copiii mai mici ce să facă după ce au efectuat deja primul tur.

Nimeni nu vorbește și nimeni nu privește în nicio altă direcție decât înainte; singurul sunet îl reprezintă pocnetele scoase de pantofii noștri dați de Academie și vaierul sirenei de atac. Sirena este un artificiu, construit astfel încât să fie aproape imposibil de ignorat, un sunet ce pare că provine direct din aer, așa cum cade și se adună apa pe fundul unui pahar. Uneori mă întreb dacă ar putea fi un vaiet adevărat – unul scos de cineva care chiar țipă. Așa funcționează artificiile: Oricât de precis ar fi construite, nu poți fi niciodată sigur la ce vor folosi.

Urmăm șuvoiul de Cadeți de-a lungul unui șir larg de trepte din piatră prin Aripa de Est, până ajungem la nivelul solului, însă, în timp ce toată lumea continuă să se îndrepte către nivelurile inferioare, pe noi Danyee ne conduce în foaierul principal. Ne spune să ne oprim în dreptul unei arcade înalte de piatră, care arată precum canaturile unei uși enorme, blocată însă cu o lespede de piatră uriașă, a cărei suprafață translucidă pâlpâie slab de la lumina de afară.

Copyright Editura Nemira

 

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s