Arhivă pentru Noiembrie 10, 2017

Prin amabilitatea editurii Nemira, un fragment în avanpremieră din Orașul Nouă în flăcări, de J. Patrick Black (tradus de mine), primul volum al seriei Ciocnirea Tărâmurilor.

1

JAX

Testarea a început doar de câteva minute când se pornesc sirenele, iar primul lucru pe care-l simt e ușurare, chiar dacă știu că este un sentiment profund greșit, un sentiment pe care în niciun caz n-ar trebui să-l am acum. Încă-mi amintesc panica și teroarea care mă cuprindeau când auzeam sirenele de atac atmosfer-invaziv, semnalul că orașul nostru e atacat. Și știu foarte bine cum se simt copiii din jurul meu în aceste clipe. Însă pentru mine lucrurile stau cu totul altfel acum. Odată cu trecerea primului șoc provocat de vaietul sirenelor, e adevărat că începe să-mi fie și mie teamă, însă nu mai este vorba de același gen de teamă pe care o simțeam odată. E mai degrabă teama că i-aș putea dezamăgi pe toți, chiar dacă nu este cel mai rău lucru posibil, deși știu sigur că lucrurile s-ar putea complica. Dar o clipă, doar o clipă, am simțit ușurare, fiindcă nu sunt complet pregătit pentru acest test și știu că e o nebunie să-și spună cineva: O, minunat! Nu va mai trebui să dau testul, căci toată lumea urmează să moară. (mai mult…)

Anunțuri

Pământul sfărâmat (#1). Al Cincilea Anotimp

Primăvară, vară, toamnă, iarnă. Moartea-i Al Cincilea Anotimp şi le stăpâneşte pe toate.

Singurul continent al planetei, numit în mod ironic Neclintirea, este zguduit constant de cutremure devastatoare. O dată la câteva sute de ani, locuitorii lui au de înfruntat un Al Cincilea Anotimp. Furia Pământului se dezlănţuie într-un sezon al dezastrelor naturale, al foametei, al cruzimii şi-al luptei pentru supravieţuire. Sfârşitul lumii e inevitabil, dar nu e singura problemă. Ce e de făcut când sistemul rigid în care trăieşti se teme de tine, manipulează şi ucide cu sânge rece?

Pentru Essun n-are importanţă că lumea e în ruine. O s-o distrugă chiar ea dacă numai aşa poate să se răzbune. (mai mult…)