Ce Citește Liviu 95: Ciprian Mitoceanu – Insula Diavolului + Față în față

Posted: Februarie 20, 2017 by fansf in Distopie, Lecturi, Noutate, Pagina partenerilor, Recenzii, SF, Thriller
Etichete:, , , , ,

 

Ciprian Mitoceanu – Predestinare Genetică II: Insula Diavolului (2016) 234p., TPB, Crux Publishing, 2016, Colecția Sci-Fi, 25 lei, ISBN 978-973-98394-1-9

Ciprian Mitoceanu – Predestinare Genetică III: Față în față (2016) 296p., TPB, 13×20, Crux Publishing, 2016, Colecția Sci-Fi, 25 lei, ISBN 978-973-98394-3-3

De la thriller (Colții, pe care am citit-o cu mare plăcere și despre care am scris în defuncta revistă Suspans), la horror de-ți ridică părul în cap și criminali odioși (Tales of Sorrow and Despair, despre care am scris pe blog), și bifând, cum era normal, și SF (diverse povestiri, am citit una, nu mai știu cum se numea, într-un număr din Argos) și thriller SF (aparițiile de la Millennium, să nu le uităm și pe acestea, căci acolo și-au făcut debutul) – excelenta, deocamdată, trilogie Predestinare Genetică, nici un gen nu este iertat de Ciprian Mitoceanu. Pentru asta îi port un respect deosebit: felul în care jonglează cu cea mai mare lejeritate cu genurile ficțiunii (nu numai speculative), fără a divaga, fără a exagera, creând lumi și idei, personaje și situații care, sunt sigur, vor deveni cu timpul memorabile. Așa cum spuneam într-un articol foarte recent, nu mai stau chiar bine cu memoria (o fi de vină și faptul că am ajuns să citesc și la ore din ce în ce mai târzii), însă îmi aduc aminte cu claritate fiorii pe care mi i-a iscat lectura unui din cele mai reușite romane citite de mine, scrise de un autor român – Colții – deși am citit-o și am scris despre ea acum cinci ani. 

Cum reușește oare să pară atât de natural, deși scrie în mai multe subgenuri? Sincer, nu l-am întrebat niciodată, cu toate că l-am întâlnit în carne și oase de cel puțin două ori (mărturie stau autografele). Dar un lucru e cert: cred că aș citi ceva scris de el și dacă s-ar intitula Gospodina și capacele de borcane cu zarzavaturi. Despre primul segment al trilogiei Predestinare Genetică, În Sângele Tatălui, am scris anul trecut, în Argos. A fost o încântare pentru mine, sincer: premisă îngrozitoare, două personaje pentru care nu știi dacă să plângi sau de care să râzi, situații absurde iscate de o lege care pare că pleacă de la o idee bună pentru umanitate (cum ar fi să fie arestați toți potențialii infractori doar pe baza unor analize genetice, toți acei care au o genă a răului în ei, împiedicându-i astfel să mai facă rău pe viitor? Ar fi frumos? Probabil. Abuziv? Categoric), dar care însă degenerează.

Pe Insula Diavolului, de fapt un adevărat arhipelag, se află o închisoare îngrozitoare, menită doar celor mai abjecți criminali care au fost prinși vreodată (după cum vom vedea, unii sunt acuzați pe nedrept, cel puțin așa consideră ei, iar alții stau bine mersi afară și comit crime netulburați), care însă și-au găsit nașii aici: un guvernator care-i tratează ca pe ultimele gunoaie, ajutat de o clică de gardieni cu intenții la fel de criminale ca și prizonierii. Rezultatul? O poveste horror (unele scene din închisoare m-au dus cu gândul imediat la Serge Brussolo, în special cele referitoare la insula pe care au loc experimente pe deținuți), plină de abuzuri, de chinuri, de revolte, de abjecții și de moduri în care poate decădea specia umani. Foarte jos, după cum se va dovedi.

Dar congresmanul Dawson, tartorul întregii afaceri și un model de politician care nu le este străin lipitorilor ce ne conduc acum țara, își vede netulburat de popularizarea legii sale: nu-i mai ajung doar Statele Unite ce par acum doar o ruină, ci vrea să o implementeze în întreaga lume, China, Franța, Rusia, oriunde colcăie criminalii cei mai odioși, căci și lor le-ar prinde bine o asemenea lege (remarcabilă analogia făcută de unul dintre prizonierii de pe Insula Diavolului, cel care de fapt narează o mare parte din povestea din volumul doi, un geniu închis pe nedrept și… vedeți voi mai departe: cu cât o țară are o democrație mai stabilă, cu cât nivelul de trai al acesteia este mai ridicat, cu atât crește și numărul celor ce se simt respinși de societate, care-i împinge apoi la fapte atroce – nu e de mirare, așadar, că în țara tuturor posibilităților mișună și cei mai mulți criminali în serie; însă autorul nu exagerează nici de data asta: poate că se știe că în SUA sunt cei mai mulți criminali în serie din cauză că autoritățile și au la dispoziție cea mai bogată bază de date din lume și cel mai bun sistem de urmărire a acestora, însă poate că, la fel de bine, și-n India, de exemplu, ar putea fi chiar mai mulți, numai că pe nimeni nu-l preocupă prinderea lor). Dar cred că povestesc prea mult. Povestea din Insula Diavolului mi s-a părut o scădere de ritm față de cea de dinainte, însă totul este așezat, totul capătă amploare, piesele se așază, criminali își aleg taberele, iar păpușarii încep să mute. Și lațul începe să se strângă în jurul gâtului Ucigașului de Brunete.

Volumul trei reprezintă un adevărat model de scriere a unui thriller ce încheie o serie: captivant, alert, cinic, sângeros, mai mult decât satisfăcător. Scenele se succed cu repeziciune, sângele curge în șiroaie, protagoniștii se apropie unul de altul, iar scenele de umor fin alternează cu cele de-un sadism uluitor. Într-un port abandonat, pe întuneric, are loc o confruntare. Ucigașul de Brunete s-a întors. Numai că nu e singur. Iar păianjenul din umbră stă la pândă, gata să prindă în plasă pe cine și-a propus. Rezultatul: captivant. Câștigător: cititorul.

Părerea mea: în ciuda folosirii uneori exagerate a unor epitete, la care cred că Ciprian Mitoceanu ar mai fi putut renunța din când în când, și a faptului că volumul doi pare pe alocuri alungit inutil (deși partea cu psihologia criminalilor în serie este foarte interesantă) și anumite capitole se pierd în legi și-n explicații (despre coperte nu mai amintesc, Andreea nu vrea să mă audă), cele două romane se completează reciproc și continuă, apoi încheie o serie absolut memorabilă. La sfârșitul volumului trei autorul anunță că încă n-a renunțat la cinicul și maleficul Dawson. Sper. Omul ăsta mai are multe de dezvăluit și n-ar trebui lăsat în pace chiar atât de repede. Recomandate.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s