Nominalizări: Edgar Award 2014
Nota Goodreads: 4.06 (19630 Note)
Am citit până acum patru cărți SF care m-au mișcat profund, care m-au impresionat în diverse feluri, care m-au făcut adesea să cad pe gânduri și la sfârșitul cărora am regretat enorm că se termină. Căci fiecare carte reprezintă, în felul ei, o călătorie, o aventură care regreți că se termină, mai ales dacă de-a lungul acestei călătorii ai întâlnit personaje, adevărați tovarăși de călătorie, de care te-ai îndrăgostit, alături de care ai suferit sau ai râs în hohote, personaje de a căror soartă ți-a păsat poate la fel de mult ca de a unui prieten drag. Autorii care pot creea astfel de personaje sunt adevărați maeștri, iar cele patru cărți mai sus pomenite sunt: Replay, de Ken Grimwood (apărută la editura Nemira, traducere de Antuza Genescu), Viteza Întunericului, de Elizabeth Moon (editura Millennium Books, traducere de Ona Frantz), Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes (editura Humanitas și Art, traducere de Dan Rădulescu) și, șoc, surprinzător, Umanii, de Matt Haig, o frumoasă surpriză făcută anul acesta de editura Nemira, o carte care parcă împrumută idei din alte părți (filmul Invasion of the Body Snatchers, universul creat de Douglas Adams în Ghidul Autostopistului Galactic sau volumul O Întâmplare Ciudată cu un Câine la Miezul Nopții, de Mark Haddon), însă autorul britanic le combină într-un mod uluitor, adăugând o doză sănătoasă de umor negru, negru ca bezna uneori, mai pune un strop de suflet, plus o picătură de sensibilitate, iar rezultatul este unul tulburător și minunat în același timp. Nu-i chiar SF din acela pur (și înțeleg de ce cartea nu e pe gustul tuturor), după care suspină sefiștii hardcore, dar este o carte care-ți dă mult de gândit.
Descrierea editurii: „Nicaieri nu-i ca acasa. Sau poate…? Intr-o noapte ploioasa de vineri, profesorul Andrew Martin e gasit fara haine pe strazile din Cambridge. Dupa acest „incident“, nu se mai simte in apele lui. Isi pierde pofta de mancare. Nu mai intelege ce rost are imbracamintea. Pana si sotia si fiul ii par respingatori. Se simte pierdut in randul unei specii necunoscute si uraste pe toata lumea de pe planeta, mai putin pe Newton. Dar Newton e un caine… Cine este, de fapt, Andrew Martin? Ce l-a facut sa-si schimbe complet parerea despre rasa umana?” Mai trebuie adăugat faptul că Andrew Martin este profesor de matematică și că era pe cale să rezolve una din cele mai faimoase enigme matematice, enigmă care nu i-ar fi adus doar faimă, ci și o sumă colosală de bani. Însă acest lucru nu i-ar fi adus cel mai de preț lucru de pe lume: dragostea familiei sale. O familie pe care a neglijat-o și de care s-a îndepărtat de-a lungul anilor, ani fără vacanțe, ani în care s-a făcut remarcat doar prin absență. Sau printr-o prezență doar de formă. Așa că nu-i de mirare că soția sa se simte tot timpul nefericită, că nu mai are timp pentru ea și pentru cartea pe care o scrie (deși și-a sacrificat cariera de dragul familiei), iar fiul său este un adolescent introvertit care se simte urât de toată lumea și care nu mai comunică cu nimeni.
A câștigat ceva omul Andrew Martin rezolvând enigma matematică? E suficient să fii un profesor respectat (prea respectat, uneori), neglijându-ți în schimb îndatoririle de prieten, de soț sau de tată? Cu siguranță că nu. Omenirea din lumea imaginată de Matt Haig este supravegheată de o rasă extraterestră atotputernică, o rasă care a descoperit detașarea supremă: fără sentimente, fără simțiri, fără trăiri. Exact ca și profesorul Andrew Martin. Și, de aceea, din moment ce Andrew Martin este luat ca reper pentru întreaga lume umană, aceasta trebuie distrusă. Căci o rasă lipsită de sentimente, care mai și descoperă o formulă matematică ce le-ar pune probleme extratereștrilor, este de neacceptat.
Am avut sentimente amestecate când am început cartea. Pe de o parte, nu mai auzisem nimic de ea, deși urmăresc aparițiile de gen de pe plan mondial de ceva ani. Așa că eram tare curios cu privire la ce anume se întâmplă în ea. Nu se citește foarte ușor, dar nu este nici o lectură greoaie. Aș descrie-o mai degrabă ca pe o lectură utilă, ca pe un manual de „cum să devii om”. Cum să devii om atunci când nu-i mai înțelegi pe cei din jur, iar cei din jur nu te mai înțeleg pe tine. O carte concepută de un autor care ajunsese într-o perioadă extrem de nefastă din viața sa: atacuri de panică din ce în ce mai dese, un om căruia viața i se părea stranie, un om care a reprezentat mai târziu sursa de inspirație pentru noul Andrew Martin, cel prins umblând gol pe străzile din Gambridge într-o seară răcoroasă de vineri. Ce e de făcut când nu te mai simți la locul tău în lumea ta, când nu știi cine este femeia care doarme lângă tine în pat seară de seară, când nu înțelegi de ce te iubește, în ciuda defectelor tale, și când fiul tău pare o ființă sosită din altă dimensiune. Te faci mic, disperi și mori, sau te adaptezi, te transformi și înveți din nou să iubești?
Bonus, spre sfârșit, sfaturi pentru un uman:
- Nu-ți face griji în legătură cu capacitățile tale. Ai capacitatea de a iubi. Asta-i de ajuns.
- Fii drăguț cu alți oameni! La nivel universal, ei sunt tu însuți.
- Ironia e bună, dar nu mai bună decât sentimentele.
- Sexul poate dăuna iubirii, dar iubirea nu poate dăuna sexului.
- Drumul spre snobism e drumul spre nefericire. Și invers.
- Fericirea nu e aici, în afară. Fericirea e acolo, înăuntru.
- Nu încerca tot timpul să fii cool, indiferent, rece. Tot universul e rece. Fărâmele călduțe sunt cele care contează.
- Dacă râzi, verifică dacă nu cumva vrei, cu adevărat, să plângi. Și viceversa.
- Să nu-și fie niciodată frică să spui unei persoane că o iubești.
- Te iubesc. Să-ți amintești asta.
Posted by Liviu
FanSF 
4 gânduri despre &8222;Ce Citește Liviu 79: Matt Haig – Umanii&8221;