Am fost la cele două târguri, am vorbit despre mai multe cărți (mulțumesc Ana, Michael și Matei pentru invitații), am discutat cu editorii despre cărți (fără a ajunge la concluzii certe, dar sper că e loc de discuții în continuare), am cunoscut oameni noi și amabili, am vorbit cu acei oameni și cu prietenii despre cărți, am fost la locul nostru favorit de întâlnire unde am stat până târziu în noapte, am asistat la mai multe lansări (nu la toate, dar promit să mă revanșez cu alte ocazii) și am cumpărat și primit cărți. Norocul a făcut ca Final Frontier 2016 să coincidă cu Kilipirim 2016 (apropo, cred că acest târg foarte frumos, cu cărți multe și cu prețuri foarte mici, se va stinge încet, încet dacă se va mai ține în acel loc ascuns, mic și înghesuit de la Unirea Shopping Center; se vede că a pierdut mult din popularitate de când nu se mai ține la Sala Dalles) și să plec iar cu multe traiste doldora de cărți și cu portbagajul aproape plin. Aseară, din cauza oboselii, am numărat și reviste CPSFA cumpărate de la Kilipirim, deși exclusesem dintre cărți revistele Helion cumpărate de la standul lui Cornel Secu și Daniel Timariu, așa că mi-au ieșit la număratoare 110 cărți și 15 reviste. Astăzi, cu mintea ceva mai limpede, mi-am dat seama că adevărul e altul: 15 reviste Helion, o revistă Stiință și Tehnică primită în dar de la HNU (este vorba despre ediția specială pe noiembrie, de anul trecut, cu prilejul apariției noului film Star War, cea care conține, printre altele, și o povestire SF scrisă de Mihai Alexandru Dincă), 7 reviste CPSFA și un fascicul lansat de editura Crux, care conține câteva povestiri scrise de Dan Rădoiu.

Mulțumiri: editura Nemira, editura Paladin, editura Crux (o carte cadou, nu spun care dintre cele prezente în poză), Nic Dobre (va fi prima carte pe care o voi începe după ce o voi termina pe cea începută înainte de târg), Cornel Secu (pentru reducerile mai mult decât generoase pe care mi le-a făcut), Bebe (ca de obicei), Jen (știe ea de ce), Michael, Horia, Cătălin Badea-Gheracostea și tuturor scriitorilor care au avut amabilitatea să scrie câteva cuvinte frumoase pe cărțile la care au muncit din greu. Vă mulțumesc tuturor și abia aștept să ne revedem! Dacă am omis pe cineva, sper să nu se supere.

PS: cele patru cărți din colecția de lux de la Adevărul le-am găsit (minunea minunilor!) la un chioșc de ziare în buricul Bucureștiului, în față la Unirea Shopping Center, pe când mă îndreptam, împreună cu Bebe, spre Kilipirim. Mare noroc, ce mai!

Iar acum, recolta:

Și, din nou, poza de grup (din motive de facebook 🙂 )

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Nic Dobre spune:

    Liviu, cu drag. Noi, autorii, trebuie să mulțumim oamenilor ca tine și Bebe. Fără albine harnice ca voi, polenizarea florilor noastre literare ar fi mult mai dificilă. 🙂
    Prioritatea de care se bucură „Căldura ghețarilor” mă onorează!

    Apreciază

  2. nicoletaliana spune:

    OMG… asta da… bogată recoltă 😉

    Apreciază

  3. uglybadbear spune:

    nu te-a bătut nevasta cînd ai apărut cu atîtea cărţi? 😀
    PS: da, voi aţi avut dreptate, sînt ceva mai scunde cele două noutăţi… dar vina nu-i a mea, m-am uitat în indicaţiile pe care le-am dat tipografului, care-a fost se pare cam neatent.

    Apreciază

  4. Valmon spune:

    Kilipirimul de anul asta mi s-a parut foarte bun in privinta cartilor cu reduceri. Nemira si Polirom au avut din belsug. Eu am fost in prima zi la ora 11 si deja crema se luase de niste speculanti cu sacose mari. Sau poate erai tu tipul cu sacose babane care mi-a zis ca alea sunt carti cumparate si ca ma uit degeaba. 😀 Am vazut lume inghesuindu-se la carti, spre deosebire de alti ani. Mi-e imi convine amplasarea, pot sa dau o fuga de la serviciu. 😀

    Apreciază

  5. Valmon spune:

    mie 😀

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      O iau în ordine inversă:
      @Valmon: eu am ajuns de-abia sâmbătă dimineață și nu se mai găsea mare lucru, cei de la Nemira mi-au spus că majoritatea se dăduseră miercuri (deci ai și tu partea ta de vină pentru că n-am mai găsit ce-mi doream, nu numai speculanții cu sacoșele pline 🙂 ). La Polirom cred că mai erau vreo 50 de cărți, masa era mai mult goală.Iar la ora la care am fost eu chiar bătea vântul.
      @Horia: nu m-a bătut, dar m-am lins pe bot de cadou de ziua mea anul acesta. 🙂 Și replica „I told you so” nu-și mai are sensul, văd că șaua n-a fost bătută în zadar. 🙂
      @nicoletaliana: cred că e cea mai bogată recoltă de când merg la târguri. Mersi!
      @Nic: mulțumim și noi (vobesc și-n numele lui Bebe). Cât despre priorități, da, asta mi-era hotărârea dinainte de târg (deși ezitam între a ta și a lui Alex Lamba; la mică distanță în urmă vine cartea Anei-Maria Negrilă, dar departajarea se face nu pe criterii valorice, din punctul meu de vedere). Spor în continuare!

      Apreciază

      • Valmon spune:

        Eu sunt raspunzator in felul urmator: Nemira – Cavalerul celor 7 regate, 5 lei, Drood, 10 lei. Trei, Orasul abisului, Talion, revenantul, Copilul fluviului – cate 10 lei bucata. As mai fi luat dar imi terminasem banii. Joi cand m-am intors, pustiu. De la Polirom nu le enumar, sunt si de acolo vreo 5 lka 5 sau 10 lei. 😀

        Apreciază

  6. Wow…să ai spor la lectura ….nu stiu când vei reuși să le dai gata. Creste juniorul și te ajuta si el

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s