Ce Citește Liviu 55: Joseph Delaney – Arena 13

Posted: Februarie 24, 2016 by fansf in Lecturi, Noutate, Pagina partenerilor, Recenzii, SF
Etichete:, , , ,

23346503 

Joseph Delaney – Arena 13 (Arena 13 Trilogy I: Arena 13, 2015) 320p., HC, 15×23, Corint Junior, București, 2016, Trad. Adina Rațiu, Red. Simina Bălășoiu 32 RON, ISBN 978-973-128-652-5

Despre scriitorul britanic Joseph Delaney nu mai are rost să scriu eu, căci au făcut-o alții înaintea mea când au scris despre cealaltă serie a lui apărută la noi tot la editura Corint, Cronicile Wardstone: aici au apărut primele zece volume din serie, plus un volum de povestiri, Poveștile Vraciului – Vrăjitoarele, și o poveste individuală, un prequel, Amintirile Vraciului. Deci ar mai trebui să fie traduse încă trei volume din serie, plus trei volume de povestiri și, de ce nu, noua serie, Starblade Chronicles, din care până acum au apărut două volume: A New Darkness (2014) și The Dark Army (2016), urmând să mai apară încă un volum, vedem noi când. Dar autorul a început în 2015 o trilogie de o cu totul altă factură, Arena 13, din care primul volum a apărut și la noi, în traducerea Adinei Rațiu. Este o serie cu multă violență, căci mare parte din acțiune se petrece într-o arenă de lupte, unde au loc un fel de confruntări între gladiatori, numai că nu așa cum ni le imaginam noi din Spartacus (serialul sau cartea, depinde) sau din Gladiatorul.

Leif, un tânăr care se înscrie la școala de lupte din Gindeen, are o singură ambiție: să devină cel mai bun luptător în Arena 13. Aici, spectatorii fac pariuri despre care luptător va înfige primul sabia în trupul adversarului. Iar în meciurile de revanșă, fac pariuri despre care adversar își va pierde viața. Dar ținutul Midgard este terorizat de Hob, o creatură malefică ce provoacă din când în când la o luptă pe viață și pe moarte un combant din Arena 13. Iar aceasta este exact ce își dorește și Leif, care știe prea bine crimele lui Hob și arde de dorința să le răzbune. În primul volum al trilogiei Arena 13, Leif se va înfrunta cu monstrul care i-a distrus familia… Chiar dacă acest lucru l-ar putea costa viața.

Avem de-a face aici cu un SF post-apocaliptic: omenirea a fost distrusă aproape în întregime de un conflict cu roboții umanoizi creați să lupte în războaie în locul oamenilor. S-a constituit Bariera și cei care au supraviețuit au fost închiși în spatele acestei bariere din ceață, într-un ținut numit Midgard. Numai că războaiele care au decimat omenirea nu au fost suficiente și nu le-au servit ca învățătură de minte, ci, după ce că a mai rămas doar o mână de oameni răspândiți prin ținuturile din jurul singurului oraș din Midgard, Gindeen (dar nu vă gândiți că e un oraș strălucitor și vesel, nu, pe străzi zac grămezi de bălegar și sărăcia este la ea acasă), cea mai importantă preocupare a oamenilor este să asiste la luptele ce se dau în Arena 13, acolo unde bărbații (sau băieții) se luptă unul cu altul, ajutați de simulacre umane denumite laci. Luptele sunt de cele mai multe ori simbolice, terminându-se de obicei doar cu o tăietură ritualică făcută pe pielea celui învins, însă uneori se mai organizează și lupte pe viață și pe moarte; dar cele de care se teme toată lumea sunt cele la care participă djinnul Hob, tot un fel de simulacru asemănător cu un căpcăun din povești (care se dovedește a fi… vedeți voi), care se sfârșește nu cu moartea imediată a adversarului uman, ci cu răpirea acestuia: este luat de Ciucuri, servitorii lui Hob, și dus în citadela lui, unde este devorat în tihnă. Iar ambiția cea mai mare a lui Leif este să-l provoace și să-l ucidă într-o bună zi pe Hob, căci acesta i-a ucis mama și a făcut ca tatăl lui să se sinucidă.

De-a lungul cărții, în timp ce citeam, mă tot gândeam la sursele de inspirație ale autorului atunci când a alcătuit această poveste: avem de-a face în primul rând cu mitologia nordică, Midgard = Asgard și o parte din numele personajelor, inclusiv cel principal, după care am identificat câteva povești celebre din care s-a inspirat autorul – izolarea și ceața în care a fost învăluită omenirea după retragerea în spatele Barierei m-a dus cu gândul la Silozul lui Hugh Howey, felul în care omenirea repetă greșelile care au adus-o aproape în pragul extincției m-a dus cu gândul la Cantică pentru Leibowitz a lui Walter M. Miller Jr. (inclusiv conflictul atomic), luptele oamenilor cu roboții de dinaintea începerii poveștii din Arena 13 m-au dus cu gândul la nenumăratele povești în care Inteligența Artificială învinge umanitatea (cel mai recent exemplu citit de mine cred că este Robopocalipsa lui Daniel H. Wilson), să nu mai pomenesc de luptele din Arena 13, ce seamănă izbitor cu luptele între gladiatori din Roma antică. Sunt destule surse de inspirație, însă autorul a reușit să le combine într-un mod foarte ingenios, iar dacă ne gândim și la adevăratele manuale cu instrucțiuni de luptă care trebuie studiate de tinerii învățăcei ai caselor care-i pregătesc pentru luptele în Arenă, atunci ne dăm seama că avem de-a face cu un autor cu o imaginație bogată, care chiar știe cum să născocească o poveste și cum s-o dezvolte fără a forța nota.

Însă n-am reușit să mă atașez deloc de personajul principal, care mi-a adus aminte de multe ori de zecile de filme de acțiune pe care le-am urmărit de-a lungul timpului la televizor, în care unul dintre personajele principale se bate cu pumnul în piept că e lupta lui, războiul lui, dar în care el n-apucă să dea nici măcar o palmă, căci e doar un papă lapte lăudăros și altul este nevoit să poarte lupta în locul său. Cam la fel mi l-am imaginat și pe Leif, care e plin de furie ucigașă la adresa lui Hob, dar care, atunci când ajung față în față… ei bine, vedem noi în volumele următoare. Nu mi-a plăcut cât de ușor este manipulat de mama tuturor intriganților și manipulatorilor din întregul Midgard, o războinică abia ajunsă la pubertate pe nume Kwin, fiica lui Tyron, maestrul care îl va pregăti pe Leif pentru confruntările din Arena 13. De fapt, așa cum remarca o prietenă pe Pălărisme, am ajuns la aceeași concluzie: singurul personaj de care mi-a plăcut a fost Tyron – echilibrat, înțelept, măsurat. Dar asta nu răpește prea mult din valoarea unei povești pline de imaginație, așternută cu har de un scriitor necunoscut mie până acum, dar pe care am ajuns să-l îndrăgesc după o singură carte. Iar până la vară, când apare volumul doi din Arena 13, The Prey, mă voi delecta probabil cu seria Cronicile Wardstone.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s