Ce citește Liviu Reloaded – No. 23 (Serie Nouă)

 

Adam Roberts – Jack din Sticlă (Jack Glass, 2012) 502p., TPB, Trei, București, 2013, Colecția Epsilon Science Fiction Nr. 11, Trad. Bogdan Perdivară, Red. Florin Pîtea

De Adam Roberts am auzit pentru prima dată acum câțiva ani, când unul din cele mai bune romane ale sale, Yellow Blue Tibia (2009), era la mare la căutare, despre el discutându-se pe mai toate blogurile de la noi. Timpul a trecut, din Anglia am achiziționat și eu un roman de-al lui Roberts în format hardcover, Salt (2000), romanul său de debut, nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke în anul următor, între timp autorul a mai publicat câteva romane foarte bine primite și apreciate, pentru ca în 2012 să dea o adevărată lovitură cu volumul despre care vreau să vă povestesc în continuare, cam cu întârziere ce-i drept: este vorba despre Jack Glass, care a primit ulterior două premii – British Science Fiction Association și John W. Campbell Memorial. Așa că nu e de mirare că a apărut destul de repede și la noi, în colecția Epsilon Science Fiction de la Editura Trei.

Nu ar fi foarte mult de povestit despre acest roman structurat în trei părți aparent fără legătură între ele, dar care îl au ca personaj central pe Jack-din-Sticlă, un ucigaș care a dus crima pe culmi nebănuite, care este temut de tot Sistemul Solar și care le scapă din mână autorităților în ciuda tuturor strădaniilor de a-l prinde. În prima parte avem de-a face cu o poveste polițistă cu tente horror, care se petrece pe un asteroid, unde mai mulți deținuți sunt închiși pentru unsprezece ani și lăsați să transforme asteroidul într-o mină de exploatare a minereurilor. Avem de-a face cu corporații care cumpără deținuți (de fapt le cumpără condamnările și-i obligă pe aceștia să-și ispășească pedepsele muncind ca niște robi în condiții inumane și mortale de cele mai multe ori), deci, într-un cuvânt, exploatarea omului de către om; nimic nou, nu-i așa?

Ceea ce pare la început o misiune imposibilă pentru deținuții lăsați să transforme asteroidul se transformă într-o luptă pentru supremație, pentru cine să fie șeful cel mare și cine să fie cel exploatat și umilit și, în final, totul devine o luptă pentru supraviețuire. O poveste claustrofobă, terifiantă și plină de suspans, în care de la început ne putem da seama că Jack-din-Sticlă nu va avea nicio șansă de supraviețuire, doar n-are picioare deloc, nu?

Mergem mai departe și dăm de o poveste în care facem cunoștință cu fata răsfățată și super-inteligentă a uneia dintre cele mai bogate și mai influente familii din întregul Sistem Solar, care se află în vizită pe Terra și care se confruntă cu ceea ce nici nu visa ea vreodată că se va confrunta: o crimă! Da, chiar o crimă, pe care chiar ea trebuie să o rezolve, un cadou venit foarte oportun, chiar de ziua ei, pentru că ea este cel mai bun anchetator de crime ipotetice, simulate, din tot Sistemul Solar. Și cine ar putea fi ucigașul când nimeni necunoscut nu a intrat sau a ieșit din camera unde a avut loc crima și când nici nu există o armă a crimei?

Despre ultima întâmplare nu am cum să vă povestesc prea multe, pentru că ar însemna să dezvălui mai mult decât parțial ce se întâmplă în primele două povești care alcătuiesc povestea mai mare. Este însă necesar să ne facem o imagine de ansamblu: tot Sistemul Solar este stăpânit de megacorporații, multe miliarde de oameni trăiesc pe asteroizi sau pe stații spațiale care se pot prăbuși, exploda sau autodistruge în orice moment, într-un cuvânt, coșmarul oricărui om care și-a imaginat că vom cuceri cosmosul, vom terraforma planete și nu vom mai fi nevoiți să ne facem griji ce vom mânca mâine, unde vom locui, dacă vom trăi înghesuiți în cutii de chibrite (mi-a venit acum în minte imaginea unor japonezi, nu mai știu unde am văzut-o, care locuiau în niște capsule cât niște șifoniere de mari, în care încăpeau doar un pat și un scaun – dar măcar aveau ferestre panoramice -, așa că viitorul imaginat de Adam Roberts nu e chiar departe) sau dacă megacorporațiile vor fi păpușarii iar oamenii de rând doar marionetele.

Însă Roberts reușește totuși să insufle un dram de speranță în acest viitor de coșmar, mai ceva ca Blade Runnerul lui Dick: nu toți oamenii s-au dat bătuți, ci există și elemente subversive precum Jack-din-Sticlă, ucigașul căruia îi place să omoare cu arme confecționate din sticlă (de unde i se trage și porecla), dar care nu omoară doar din plăcerea de a ucide, pentru că fusese maltratat când era mic – nu, Jack vrea să dea lovituri din ce în ce mai răsunătoare sistemului și corporațiilor, socotindu-se un erou și un luptător. Ceea ce, într-o oarecare măsură, și este.

Un roman peste care nu poți trece fără să rămâi cu sentimente contradictorii. Mi-a adus aminte de poveștile cu detectivi și de Epoca de Aur a SF-ului, ceea ce autorul a și dorit de la bun început. Mi-a adus totodată aminte și de una din cele mai bune povești polițiste-SF pe care am citit-o vreodată și pe care am considerat-o mult timp cel mai bun roman SF citit de mine: The Naked Sun de Isaac Asimov. Pentru că are de toate: poveste polițistă, după care mă dau în vânt, un viitor coșmaresc, comentariu social, personaje. Și o poveste de care ar fi mândri și creatorii lui Cube.

Col Buchanan – Inima Lumii I: Farlander (Heart of the World I: Farlander, 2010) 572p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Fantasy Nr. 3, Trad. Laurențiu Dulman & Emanuela Jalbă-Șoimaru, Red. Luciana Vald

Revelația în materie de apariții fantasy a anului 2014 a fost, fără îndoială, colecția Fantasy a editurii Trei. Pentru că în doar câteva luni ni i-a adus sau readus în limba română pe Brandon Sanderson, pe Mark Lawrence, pe Michael A. Stackpole și pe autorul despre care vreau să scriu în continuare: Col Buchanan, un pariu al lui Mihai-Dan Pavelescu, din punctul meu de vedere un pariu câștigător. Pentru că irlandezul care în trecut a fost o persoană fără adăpost sau călugăr într-o mănăstire Zen a imaginat o poveste fantasy dintre cele mai neobișnuite, iar acest lucru i-a ieșit foarte bine. Deoarece este o poveste cu samurai răzbunători pe o altă planetă. Ceea ce pe mine m-a atras mai mult decât povestea lui Wolverine în Japonia.

Povestea nu e deloc liniară, ceea ce duce de multe ori la confuzie. Pentru că avem pe de o parte povestea lui Ash și a ucenicului acestuia, Nico, iar pe de altă parte avem povestea asediului orașului Bar-Khos și a luptătorului Bahn, cu care nu ne vom întâlni prea mult și care pare că nu prea are relevanță. Însă spre sfârșitul cărții ni se dezvăluie și rolul acestuia în cadrul poveștii. Și să nu uităm că seria va deveni trilogie anul acesta, deci nu ne vom despărți de Bahn prea curând.

Însă firul central al poveștii nu de Bahn se ocupă, ci de secta de asasini numiți roshuni și, mai ales, de poveștile lui Ash și a lui Nico. Ash este un asasin roshun, care trebuie să răzbune moartea oricui a purtat un sigiliu magic, confecționat din fructele unui pom ce crește doar în curtea mănăstirii roshunilor. Însă roshunii nu trebuie să răzbune decât crima, nu și moartea accidentală a purtătorului de sigiliu. Iar pentru asta au un profet la mănăstire (ar putea fi titlul unei povești de Rodica Ojog-Brașoveanu din zilele noastre pline de evlavie), care determină dacă a fost crimă ce trebuie răzbunată sau nu.

Este o lume unde se poartă un război fără sfârșit, un război de cucerire dus de Atotputernicul Imperiu Mann împotriva restului lumii, un război care va duce aproape sigur la victoria Imperiului Mann. Pentru că sunt organizați, uniți, determinați, puternici, fanatici și numeroși. Pentru că au un lider temut, în slujba căreia (da, liderul e o femeie, ajunsă în această poziție prin propriile-i forțe) se află o armată de preoți și preotese fanatici, care fac orice să facă din Mann cel mai mare imperiu care a existat vreodată în lumea cu două Luni.

Ash este cel mai puternic asasin roshun, aflat acum la bătrânețe, cu dureri de cap înfiorătoare, care atunci când este aproape ucis de o căpetenie de trib din ținuturile înghețate, are o revelație: trebuie să-și ia un ucenic, el care refuzase o viață întreagă acest lucru, pe care să-l învețe tot ce știe. Și știe destule! Iar ca ucenic și-l va lua pe Nico, un vagabond și un hoț de pe străzile Bar-Khosului, în care el vede un potențial ucenic de valoare.

Însă povestea instruirii ucenicului Nico (demnă uneori de vechile filme cu Jackie Chan, precum Drunken Master, în curând în a mia reluare la ProTV) va decurge în paralel cu povestea monstrului care va deveni moștenitorul Imperiului lui Mann, Kirkus, un adolescent macabru și violent, desfrânat și grețos, pe care l-am urât din toată inima chiar din prima clipă, care crede că poziția de viitor conducător îi dă drept de viață și de moarte asupra tuturor, vinovați sau nevinovați. Însă atunci când Kirkus face greșeala să omoare o tânără purtătoare de sigiliu, soarta îi va fi aproape pecetluită. Pentru că pe urmele lui vor fi trimiși chiar Ash și Nico, așa cum bănuisem încă de când făcusem cunoștință cu el. Și ce bine mi-a părut!

Povestea pare plicitisitoare și previzibilă de multe ori (un exemplu a fost cu trimiterea lui Ash și a lui Nico pe urmele lui Kirkus), însă cadrul în care se desfășoară, precum și ideea roshunilor (=ronini) și povestea acestora este din cele mai neobișnuite. Dacă pe Ash l-am îndrăgit de prima dată, cu toată firea lui mucalită și excentrică, am avut însă sentimente contradictorii cu privire la Nico: un adolescent lăudăros și nesuferit de multe ori, cu o poveste de viață tristă, dar nu neobișnuită (tată bețiv și abuziv, își părăsește familia, mama începe să aducă acasă amanți jalnici, care îl vor determina pe Nico să plece de acasă în cele din urmă, fiind salvat de Ash), dar care însă nu va deveni cel mai tare ucenic la mănstire din toate timpurile, așa cum am întâlnit în cazul a zeci și zeci de povești asemănătoare. Nu, povestea și deznodământul vor decurge un pic altfel.

Anul acesta vor apărea partea a doua în traducere, la editura Trei, și partea a treia, intitulată The Black Dream, pe 12 martie, la Tor Uk/Panmacmillan. De urmărit, că merită!

Posted by Liviu