Viitoare apariții SF, Fantasy, Horror, Policier, Crime, Noir, Thriller și nu numai: Partea I – Editura Paladin, Colecțiile SF și Fantasy

Mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să mă apuc de o serie de romane și să nu știu dacă mai apare continuarea sau nu. Mi s-a întâmplat, după ce m-am apucat să citesc în engleză din ce în ce mai mult, să mă apuc de cărți care apoi au apărut și în română sau care urmează să apară în română: cel mai recent exemplu este The Martian a lui Andy Weir, care a făcut senzație când a fost publicată de autor în regim propriu în 2012 și pe care m-am apucat să o citesc ca să știu de merită votată ori ba la Goodreads Choice Awards 2014, la care chiar am votat-o și care chiar a și câștigat, pentru Best Science Fiction of 2014. Nu știu de ce există o așa mare secretomanie în rândul editurilor, cu excepția Editurii Paladin și a lui Michael Haulică, atunci când vine vorba despre planurile de viitor (de fapt, știu un motiv: cum un coordonator de colecție se interesează de un autor, fie el și mai puțin cunoscut, cum sar și ceilalți cu contraoferte, pentru a i-l sufla de sub nas primului; e fair-play și nu prea, dar asta e realitatea, așa că teoria conspirației…).

Fiind și o persoană curioasă din fire, chiar prea curioasă, vreau să știu ce apare în viitor, dacă se poate în cel mai mic detaliu, așa că-i trag de limbă și-i hărțuiesc pe coordonatori, patroni, traducători, redactori, de câte ori am ocazia, de multe ori exasperându-i, recunosc. Dar nu mă pot abține, asta e! În apărarea mea, să știți că nu dau din casă la alții, păstrez doar pentru mine. Impulsionat și de comentariul unui cititor al blogului, Popa Ion pe numele său de scenă, mi-a venit ideea de a-i trage de limbă pe coordonatorii colecțiilor de gen de la noi, pentru a le afla secretele și planurile de viitor cu privire la aparițiile viitoare. Sper astfel să aflăm și să nu ne mai apucăm să citim în engleză (care practicăm acest sport, mă includ și pe mine, doar jumătate din cele 60 de cărți citite anul ăsta au fost în engleză) ce va apărea la noi pe viitor, pentru că sunt sigur că foarte multă lume este curioasă și la fel de sigur sunt că mai există chiar cititori în limba engleză care ar prefera un volum tradus bine unuia în original. De ce s-o dau cotită, n-am capacitatea de a înțelege tot în engleză (jargon, argou, jocuri de cuvinte, expresii etc.) și oricum citesc mult mai repede în română (cel puțin acesta e cazul meu, nu generalizez).

Așadar, primul pe listă care a dat curs invitației mele este Michael Haulică, coordonatorul colecțiilor SF Masters, Fantasy Masters și, mai nou, Paladin Black Pocket (?) de la Editura Paladin, un imprint al Grupului Editorial Art. Vor urma Horia Nicola Ursu, Mihai-Dan Pavelescu, Ana Nicolau și…o surpriză, ca pentru final de an.

1) Care sunt aparițiile preconizate pentru anul viitor?

 Hai să ne înțelegem de la început. Tot ce am să-ți spun înseamnă planurile mele. Care s-ar putea să nu se realizeze întocmai, pentru că mai sînt și alții implicați în munca la Paladin (traducători, redactori, tehnoredactori, colegul care face copertele etc.) și nu se știe niciodată cînd ne apucăm de o treabă, cît de dificilă va fi. Ca să nu mai vorbim de alte interese ale grupului editorial, care pot schimba prioritățile noastre.

Bun. Și-acum să mergem mai departe. În 2015 eu sper să publicăm mai multe cărți decît am publicat în acest an – pînă acum au fost unsprezece și mai așteptăm încă două să vină de la tipar.

Vom continua seriile începute: Asimov, Holdstock, Bujold. La reeditări îl voi menționa pe Robert A. Heinlein, care va fi pe piață cu cel puțin două titluri: Starship Troopers și Double Star (în traduceri noi). Apoi Ray Bradbury, cu The Illustrated Man, care e și nu e reeditare, pentru că va fi prima ediție integrală în limba romînă, conținînd toate cele 18 povestiri (parcă atîtea sînt). S-ar putea să mai fie și alte reeditări (după cum ai văzut, reeditările se bucură de traduceri noi totuși), dar sînt multe noutăți gata traduse sau în curs de finalizare a traducerii, care își cer publicarea.

  

După cum am anunțat, avem cîteva dintre cărțile cu cele mai multe premii cîștigate în ultimii ani. Și am vrea, dacă e posibil, să le publicăm în 2015: Ancillary Justice, de Ann Leckie (Hugo, Nebula, Locus, British SF, Arthur C. Clarke, Kitchies 2014, Locus 2014 pentru Debut), A Stranger in Olondria, de Sofia Samatar (Crwford, Campbell, British Fantasy, World Fantasy 2014), Some Kind of Fairy Tale, de Graham Joyce (British Fantasy 2013), The Drowning Girl, de Caitlin R. Kiernan (Bram Stoker și James Tiptree Jr. 2013), The Hundred Thousand Kingdoms, de N.K. Jemisin (Locus 2011), The Yiddish Policemen’s Union, de Michael Chabon (Hugo, Nebula și Locus în 2008) și altele. Noutăți sînt și Kraken, de China Mieville, The Martian, de Andy Weir, The Way of Kings, de Brandon Sanderson… dar deja sînt mai multe decît am scos anul ăsta, așa că mai bine mă opresc, să nu strigați după mine pe stradă că am promis cartea cutare și n-a ieșit.

  

2) De ce apar atât de multe reeditări, ca de exemplu Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, David Brin sau Stanislaw Lem, chiar dacă unele sunt noi traduceri? N-ar fi mai bine să apară mai întâi noii autori, inediți mulți dintre ei (cum sunt Jo Walton, Ann Leckie, N. K. Jemisin, Brent Weeks, Andy Weir, Caitlin R. Kiernan sau Sofia Samatar), precum și autori publicați anterior în România, dar cu volume netraduse la noi? De exemplu: Gene Wolfe sau Brian Aldiss?

  

 Programul nostru editorial a cuprins de la bun început atît opere și scriitori clasici, cît și apariții de ultimă oră. Iar cărțile clasice am încercat să le aducem într-o traducere nouă, modernă. De ce și clasici? Pentru că ne adresăm tutuor cititorilor, deci și acelora care au început să citească și să cumpere cărți în urmă cu doi-trei-cinci ani. Îmi pare egoist felul în care pui tu problema: tu ai citit deja Asimov, și Clarke, și Brin… nu te mai interesează. Îi interesează însă pe alții. Și pentru ei le publicăm. Și dacă am vorbit de Brin… da, am publicat Poștașul, în noua traducere a Anei-Veronia Mircea, dar Ona Frantz lucrează la traducerea celui mai nou roman al lui Brin, Existence (publicat în 2012, nominalizat la John W. Campbell în 2013). Deci nu ne interesează doar scrierile vechi ale scriitorilor celebri.

  

Cîte despre cei noi, tocmai am furnizat o listă cu cărțile pe care aș vrea să le văd publicate în 2015.

Am publicat – și o să publicăm – cărți apărute în 1950, dar și cărți care au apărut în 2014.

Iar despre Wolfe și Aldiss… trebuie să-ți spun că pentru fiecare avem cîte un volum deja tradus, dar aș vrea să le putem publica la mică distanță unul de altul, așa că așteptăm și traducerea celorlalte volume. Așa cum am făcut și cu Gibson, vrînd să scoatem toată trilogia odată.

  

Aici trebuie să fac și eu o paranteză, din punctul de vedere al fanului care citește de mult timp. N-am spus că nu-i mai vreau deloc pe Asimov, Clarke sau Brin, la urma-urmei, îmi plac foarte mult edițiile cartonate aspectuoase de la Paladin, cu traduceri noi, ci doar că proporția editări-noutăți să fie inversă: la o reeditare 2-3 noutăți și tot așa. Mai există un aspect – spațiul: nu vorbesc neapărat din punctul meu de vedere, eu stau la casă și am destul loc pentru cărți (nu-mi permite însă buzunarul), dar sunt atâția care stau la bloc și au un spațiu limitat, la fel cum de limitat este și bugetul. Cunosc chiar persoane care au renunțat la a-și mai cumpăra cărți tipărite, tocmai din cauza spațiului (și unele nu sunt departe nici de tine 🙂 ). Și n-am spus nici că nu vreau clasici deloc, până la urmă prin ei am descoperit SF-ul și cu ei am crescut, chiar și cu Jules Verne. Nu sunt deloc împotriva clasicilor, chiar îmi sunt la fel de dragi și acum și încă îmi mai doresc să apară la noi Fritz Leiber, Robert E. Howard, Vonda N. McIntyre sau Anne Bishop și Octavia E. Butler (clasici mai recenți, sic!), spun doar că mai vrem și ceva noutăți, nu 4 Asimov, un Clarke, un Lem (chiar și în traduceri noi, doar nu s-au transformat și volumele respective în cărți noi) și mă opresc. Prin asta dau replica și la întrebarea următoare.

3) N-ar fi mai bine ca proporția apariții inedite/reeditări să fie inversă? Adică la fiecare 3-4 noi apariții să apară și-o reeditare pentru cei care nu au volumele lui Asimov (dau un exemplu) de la Teora sau Nemira?

 O să publicăm Asimov pentru cei care vor să aibă seria Asimov de la Paladin. Avem o listă de 15 cărți de Asimov, așa că, dacă am păstra proporția de care vorbești, ar însemna să ne lungim mai mult decît prevăd contractele. Inițial am vrut s-o facem în trei ani, cred că o să ne ia patru (durează și traducerile). N-am ales calea ușoară cu reeditările. Ar fi fost simplu să luăm vechile traduceri, le mai spoiam oleacă la redactare și gata, vi le dădeam de noi. Tocmai din respect față de cititori vrem să le oferim traduceri noi.

Și, repet, Paladin nu a fost înființată cu scopul de a publica ultimele apariții, la zi, de pe piața mondială de F&SF. Vrem să publicăm tot ce are mai bun acest gen de literatură – evident, în măsura în care putem achiziționa, pentru că nu sîntem singuri, presupun că același lucru îl vor și cei de la Nemira, și cei de la Trei.

 4) Seriile începute vor fi continuate? Dau exemple: Lois McMaster Bujold – Vorkosigan sau Robert Holdstock – Mythago Wood? Pentru că în ritmul în care apar… Vorkosigan va apărea în întregime undeva între 2025-2030 (dacă Bujold nu mai scrie deloc).

 Da, mergem mai departe cu toate. Ritmul nu-l stăpînim, aici mai intervine și programul traducătorilor, și al redactorilor… uneori și prioritățile în ceea ce privește achizițiile.

Da, văd că toate întrebările tale sînt puse din punctul de vedere al fanului, care nu știe cum se face o carte, știe doar că vrea să citească imediat tot ce apare bun în lume, iar în cazul seriilor, să le aibă integral într-un an, dacă se poate (și nu-i nimic rău în asta, asta e meseria de fan, nu?). Din păcate lucrurile nu sînt chiar atît de simple, iar dacă o carte i-ar bucura pe 20-30 de cititori, poate alți 100-150 ar vrea altă carte. Și tot așa.

Revenind, concret, volumul al doilea din seria Mitago este tradus de ceva vreme, sper să intre cît mai curînd la redactat, așa cum sper să reluăm seria Vorkosigan, după ce Ona Frantz va termina cărțoiul lui Brin și după ce va mai traduce ceva și pentru Polirom (din păcate, traducătorii au și ei programul lor, interesele lor etc.). Uite, să-ți spun ceva (dau din casă acum): ca să traducă romanul lui Brin, Ona a renunțat la traducerea unui volum de Hemingway. Care, ca prestigiu profesional, i-ar fi adus mult mai mult decît o să-i aducă acel Brin. Să-ți mai spun că am negociat încă din vară (cu alte două colaboratoare) traducerile din 2015 ale celor două serii de Asimov (Roboții și restul romanelor din Fundația)?

  

 5) De ce atât de multe schimbări de stil ale copertelor? Și, mai nou, și ale formatelor? Iar între noi fie vorba, copertele de la Black Man și The Quiet War (noua ediție) suck 🙂 !

 Poate fi și public. În fond, dacă e vreo problemă cu cărțile de la Paladin, singura cale de rezolvare e cunoașterea și recunoașterea ei.

N-am ce-ți spune despre formatele și copertele din ultima vreme, n-au fost alegerea mea.

 6) Dacă aș face un sondaj pe blog, întrebând cititorii ce cărți ar vrea să apară în traducere la noi, promiți măcar să arunci o privire pe propuneri? Poate cine știe cum descoperi vreo gemă care așteaptă să fie descoperită?

 Dacă nu aș fi făcut publice titlurile contractate, sînt convins că aș fi găsit printre propuneri cărți de Jo Walton, Ann Leckie, N. K. Jemisin, Brent Weeks, Andy Weir, Brandon Sanderson… Așa încît cred că deja m-am uitat peste aceste propuneri. J

Și să-ți mai spun un secret: mai avem cărți achiziționate, despre care încă nu știi. Dar dă-mi lista aia, cine știe? Poate-mi mai vin idei. Sau poate că unele deja mi-au venit și le-am rezolvat.

 Mulțumesc foarte mult, Liviu Szoke, FanSF!

 Și eu îți mulțumesc pentru interesul acordat Paladinului. Sper să nu înșelăm așteptările fanilor, cititorilor, că pentru ei facem tot ceea ce facem.

Am și o încheiere, care va fi valabilă pentru toată seria de postări. Nu vreau să iau partea nimănui, sunt, în primul rând, un fan care dorește cărți multe, bune și ieftine, dar, în același timp, trebuie să fiu și realist, deși nu am nimic de câștigat, vreau doar să evidențiez câteva aspecte de bun-simț: lucrul în industria de carte nu este deloc ușor sau întotdeauna aducător doar de bucurii și împliniri. Este o industrie care pare în descreștere continuă, lumea are din ce în ce mai puțini bani de dat pe cărți, avem acum la dispoziție internet, 100 și ceva de posturi la TV, jocuri video atât de realiste încât simți că te afli în mijlocul lor, prea puțin timp liber, ebookuri gata de downloadat moka de pe internet, unele chiar înainte să apară oficial, oamenii se pare că citesc din ce în ce mai puțin, iar cei care dau bani pe cărți sunt și mai puțini.

Ca să pună capac la toate cele enumerate mai sus, mai trebuie evidențiat și cam care e realitatea și în lumea editorială: există edituri care nu-și plătesc oamenii cu lunile sau deloc, de la traducători la redactori, de la coordonatori la tehnoredactori sau la măturătoarele din depozite. Există și traducători care întârzie cu traducerile cu lunile sau care predau o traducere ce pare făcută cu Google Translate sau plină de greșeli sau care nu pare făcută în draga noastră limbă maternă. Iar traducătorii, buni sau mai puțin buni, au și ei programul și angajamentele lor, nu pot colabora doar cu o editură, că dacă editura aia nu le poate livra banii la timp, ei ce pun pe masă? Există coordonatori sau patroni care-și fură căciula unul altuia, iar dacă se află că cineva l-a achiziționat pe cutare, pac! sare și concurența căreia i-a fost trezit un interes inexistent până atunci. Există redactori care își iau banii degeaba, care doar se uită un pic sau deloc pe traducerea pe care au primit-o spre a o corecta. Există patroni de edituri care au găsit mijloace de a se declara falimentari, pentru a nu-și mai plăti dările la stat sau colaboratorii. Există patroni care și-au luat coordonatori cu nume, pentru ca apoi să nu-i mai lase pe aceștia să-și facă treaba, pentru că ei știu mai bine ce se vinde și cum trebuie să arate cărțile. Există trusturi editoriale care nu mai vor să publice o serie începută, lăsându-ne cu ochii în soare pe noi, cititorii, sau pe cei care s-au chinuit luni de zile la o carte, pentru ca apoi să-și schimbe părerea pentru că primul volum nu s-a vândut. Au însă și patronii dreptatea lor, o editură e până la urmă o afacere care, dacă nu rentează, trebuie schimbat ceva la ea. Există edituri unde patronul sau altcineva din conducere nu-i lasă pe profesioniști să-și facă treaba, schimbând formatele când li se scoală lor, punând coperte inepte, folosind caractere pe care cei cu vederea mai slabă nu le mai disting, sau care impun traducători și redactori de-ai casei, care sunt total sau parțial pe dinafară. Există volume care costă 100 și ceva de lei, în condițiile în care salariul minim în România e de vreo 800 de lei. Însă să facem și un calcul simplu: acum vreo trei ani a apărut la noi romanul Gargui, de Andrew Davidson. Editura All l-a achiziționat contra sumei de 20000 de euro; romanul se vinde cu 8 euro pe site, fără reducere. Prin urmare, doar ca să se acopere copyrightul, ar trebui vândute 2500 de exemplare. Nu mai socotim traducere, redactare, corectură, tehnoredactare, tipografie și, să nu uităm, unele librării percep peste 50% comision din prețul de vânzare al cărții.

Există și cititori care strâmbă din nas că avem cărți prea scumpe (ceea ce e adevărat, prin prisma câștigurilor minime de la noi), care vor toate seriile repede și bine traduse și aspectuoase și ieftine, dar care vor cărți pe degeaba cât mai multe (aici mă includ și pe mine, de ce să nu recunosc, chiar îmi face plăcere să le iau gratis, fie și cu prețul unor recenzii ulterioare, doar o mână se spală pe alta, deși am dat și multe mii de lei pe cărți), fie câștigate pe la concursuri (Doamne, ce trafic avea FanSF când Nicu organiza vreun concurs!). Există cititori care nu mai citesc în românește, unii din snobism, alții pentru că și-au luat țeapă cu vreo traducere de pe la Tritonic (cele mai recente, nu cele din perioada Haulică – eu însumi am cumpărat o carte din colecția Crime Scene, ceva de Lisa Scottoline parcă, și care avea cel puțin 3-4 greșeli pe pagină) sau din altă parte, alții pentru că s-au săturat să tot aștepte cărțile pe care își doresc să le citească, preferând să le citească în original una după alta. Iar despre autorii români ce să mai spun, săracii? Ei oricum trebuie să aibă și un alt job pentru a-și câștiga pâinea (cu excepția culților de la Humanitas, desigur!) iar mulți cititori români nici măcar nu i-ar citi, cum adică să le mai și cumpere cărțile? Vorbesc aici despre cititorii și autorii de SF, mă aflu în mijlocul lor, nu știu cum stă treaba cu ceilalți cititori, care preferă mainstreamul, am auzit că Dan Puric, și, mai nou, Iohannis, se vând foarte bine.

E un cerc vicios în care ne învârtim de ceva vreme și din care eu cred că nu vom ieși prea curând. Dar la citit nu se va renunța, oricum, indiferent că va fi pe hârtie sau ebook sau audio, iar cei care se ocupă de cărți merită tot respectul. Nu știu cât de mult se câștigă din această industrie, probabil că se spală și niște bani, probabil că vor dispărea sau apărea edituri în continuare, dar sper să avem cărți multe și bune și frumoase în continuare, până la sfârșitul eternității dacă se poate 🙂 !

Posted by Liviu