Apariții, observații, comentarii

Știu că n-am mai scris de foarte mult timp pe blog, mai ales că Nicu e și el plecat departe și nu mai are timp să scrie nimic. De citit am citit destul de mult și anul trecut și am început destul de bine și anul acesta, chiar dacă nu mai sunt în țară de la începutul lui decembrie. Anul trecut am citit vreo 63-64 de cărți, deși am fost dezamăgit că n-am ajuns la 70. Ar fi fost destule de scris despre ele, dar lipsa de timp, indiferența unora, răutatea zic eu neîndreptățită, a altora și pur și simplu aciditatea cu care cineva pe care odată îl consideram un bun prieten și pe care îl respectam mult, a atacat blogul și apoi pe mine personal absolut nemeritat, m-au făcut să renunț la a mai scrie despre cărțile pe care le citeam. Și-așa nu erau (cu câteva excepții, cărora le mulțumesc) decât reacții la scandaluri, iar dacă n-ai un nume consacrat, mai nimeni nu te ia în seamă.

Dar divaghez și nu despre asta am vrut să scriu după atât de mult timp. Ci despre ce-am citit anul trecut, fără a mai intra în amănunte, și despre ce a mai apărut la noi în ultima vreme (sau va apărea).

Bun, despre ce-am citit. Mi-au plăcut mult cărțile lui Kameron Hurley (God’s War, recent nominalizată și la BSFA), Nina D’Aleo (The Last City), Mark Charan Newton (Nights of Villjamur), Alastair Reynolds (Prefectul, păcat că anul trecut n-a mai apărut niciun volum la noi) sau dipticul lui Larry Niven, Steven Barnes și Jerry Pournelle – Heorot; am mai citit două capodopere (în opinia mea): Shutter Island, a lui Dennis Lehane și American Elsewhere, a lui Robert Jackson Bennett (sunt curios cine dintre editorii noștri se va încumeta să-l abordeze pe acest autor remarcabil). A, și să nu uit de romanele cu Montalbano ale lui Andrea Camilleri. Dezamăgirile de anul trecut: Apocalipsa lui Stephen King (sufocantă, deprimantă, enormă), primul volum cu Rebus al lui Ian Rankin (parcă mă așteptam la mai mult după ce citisem The Black Book), îndelung așteptata revenire a lui Gaiman, publicată simultan și la noi și peste Atlantic, primul volum publicat de China Mieville (King Rat), și ultimul Hugo cucerit (nemeritat, zic eu) de Vernor Vinge – La Capătul Curcubeului (nimic remarcabil, dar chiar nimic).

Cam atât despre ce-am citit anul trecut. Anul acesta am început bine, cu primul roman al lui Lee Child, Capcana Margrave (Killing Floor, 1997) și Man Plus al lui Frederik Pohl (oldie, but goldie, plus premiat cu Nebula), iar acum am trecut de jumătatea premiatului cu Nebula Flowers for Algernon, dar am avut și o dezamăgire majoră cu Pelerinii Întunericului a lui Brussolo (banală și ruginită, inegală și forțată, pare că și-a cam pierdut flerul în ultimul timp – fără scârboșenii, elucubrații fascinante și deliruri care te lăsau cu gura căscată).

Despre ce-a mai apărut pe la noi anul acesta.

Nemira a început în forță, cu o rara avis: un nou roman al lui Sebastian A. Corn – Ne vom întoarce în Muribecca, păcat că nu e continuarea la Imperiul Marelui Graal, Hugh Howey – Silozul, una din revelațiile literaturii SF ale ultimilor ani, o nouă colecție de povestiri marca Liviu Radu – Golem, Golem ți alte povestiri fantastice (după ce anul trecut i-a apărut și continuarea seriei cu Taravik), plus două rememberuri ale SF-ului românesc: George Anania – Test de fiabilitate și Felix Aderca – Orașele scufundate (cu asta aș mai fi așteptat, doar a apărut nu cu mulți ani în urmă la Minerva). Și să nu uităm de un nou număr CPSF, al 14-lea. În curs de apariție sunt Peter F. Hamilton – Golul visător, Orson Scott Card – Vorbitor în numele morților (paperback) și un volum de povestiri de Raymond Chandler – Sânge spaniol (Povestiri polițiste 3) (în colecția Suspans, cam lăsată de izbeliște în ultimul an). Să sperăm că vom vedea publicate și cărțile lui Hannu Rajaniemi (The Quantum Thief), Robert Charles Wilson-Vortex sau Peter V. Brett-The Painted Man.

Despre ceilalți ce pot spune? Paladin a început anul bine, cu Lois McMaster Bujold-Barrayar, continuarea lui Cioburi de Onoare (care m-a cam dezamăgit, dar sunt sigur că seria n-a primit degeaba atâtea premii și romanele următoare vor fi mult mai bune), în traducerea Onei Frantz (sincere felicitări pentru premiul acordat celui mai bun traducător – i-am zis mai demult că e o traducătoare valoroasă și că aș citi o carte numai știind că e tradusă de ea) și cu primul volum cu Dexter al lui Jeff Lindsay (da, știu, am amestecat SF-ul cu policierul, dar îmi plac ambele la fel de mult), Dexter. Vise Întunecate, într-o nouă traducere (tot Ona Frantz, sper ca ea să traducă ambele serii, cu Dexter și cu Vorkosigan). Promisiuni sunt multe, sper ca măcar o mică parte să se materializeze, adică în afară de reeditări să avem parte și de Embassy Town al lui Mieville, The Wizard și The Knight ale lui Wolfe sau de romane de Jo Walton și Paul McAuley.

Millennium Books rămâne tot timidă și începe anul cu o nouă ediție omnibus a Abației lui Dan Doboș, în format paperback, deși are un preț nu cu mult diferit de al variantei hardcover (dar acesta e prețul normal al unui asemenea mamut, nu cel al cărămizii cartonate de-acum vreo 2 ani) și cu varianta digitală a excelentului debut în volum al Narcisei Stoica, Taxidermie.

La Rao apare o surpriză de proporții, timid strecurată printre zecile de YA-uri fantasy și nesfârșitele ediții ale volumelor lui Tolkien (bine că n-are decât 4 cărți ecranizate, că dacă avea vreo serie de 10-12 volume, nu mai apucam să vedem și alt autor tradus la ei): Brian Ruckley-Nașterea iernii. Seria Lumea fără zei. Cartea întâi, primul volum al trilogiei Godless World, despre care am auzit numai cuvinte de laudă. Coperta e OK, fără să strălucească, nici respingătoare, nici n-aduce vreun beneficiu cărții. Au mai apărut o nouă ediție a Exorcistului lui William Peter Blatty (coperta e kitschoasă, urâtă și zici că e doar cu și despre Satana-autorul copertei ar trebui exorcizat și el la un moment dat), după cea de acum mulți ani de la Nemira, parcă, plus un nou roman de Jo Nesbo-Omul de Zăpadă, în seria Harry Hole. În curs de apariție se află un nou roman din Discworld, Seniori și Doamne, al 14-lea.

Ce-ar mai fi de zis? Nemira își merită în continuare titlul de cea mai importantă editură românească pe partea de SF și Fantasy. Dacă ar renunța și la copertele inepte cu păpuși gonflabile și cocalari îmbrăcați în straie de iobagi și ar duce la bun sfârșit seriile începute, s-ar putea transforma într-una din cele mai importante edituri europene. Asta dacă Paladinul condus de Michael Haulică nu va tura motoarele și va mări ritmul de apariție al atâtor bunătăți de autori pe care îi are în portofoliu (Sanderson, îl vrem mai repede, plus pe Graham Joyce, care nu m-a convins cu oribilul tradus roman de la Tritonic, The Limits of Enchantment, William Gibson, Heinlein, Wolfe, Leckie, Walton, Mieville etc). Editura Trei am înțeles, nu scoate SF decât la târguri, Millennium Books a ajuns la fundul sacului, Rao scoate fantasy la greu dar nu vrea să recunoască și cam atât. Se pare că vom avea romane de Brandon Sanderson și la Paladin și la Trei, poate chiar și Stackpole și Peter V. Brett. Să vedem cine se va încumeta să-i ia pe Brent Weeks, Michael J. Sullivan, Lavie Tidhar, Caitlin Kiernan, Robert Jackson Bennett (pentru ale cărui romane merită să te-apuci să-nveți engleza) sau Michael Swanwick. Ori poate Vonda McIntyre sau Fritz Leiber, dintre cei mai aproape de Golden Age.

Pe partea de SF stăm bine, pe partea de fantasy destul de bine, iar pe partea de horror suntem inexistenți (cu excepția antologiilor editate de Ellen Datlow de la Nemira, dar apărute cu pauze enorme între ele). I-aș vrea și eu în română pe Peter Straub, Robert McCammon, Tom Piccirilli, Joe Lansdale sau Jack Ketchum. Dar cred că visez cu ochii deschiși.

Ca un post scriptum aș vrea să vă rog să nu mai comentați (mai ales la acest articol) decât dacă este vorba despre cărți. Nu vreau să bag pumnul în gură nimănui, dar am dorit de la început ca acest blog să fie unul literar, nu unul de scandal, în care să aruncăm cu lături unul în celălalt.

Mulțumesc foarte mult și vă doresc numai bine!

Posted by Liviu