Concurs TREI : Pasarea Domnului

Posted: Februarie 22, 2013 by fansf in Concurs, Evenimente
Etichete:, , , , ,

Mary Doria Russell (n. 1950)

s-a născut în Chicago și a obţinut doctoratul în antropologie biologică. Pasărea Domnului a fost primul dintre cele cinci romane pe care le-a scris în 15 ani. În 1998 a fost recompensată cu Premiul John W. Campbell Award pentru „cel mai bun autor nou”, iar în 2001 a fost inclusă în Gaylactic Spectrum Hall of Fame. Nu foarte prolifica dar cu miez MDR darima multe bariere prin cartile ei care te pun pe ginduri si arunca o noua lumina peste cutumele omenirii.

În anul 2019, programul SETI recepţionează transmisiuni muzicale din vecinătatea lui Alfa Centauri. Prima expediţie spre planeta-sursă a radiotransmisiilor este organizată de Ordinul Iezuit fără știrea și aprobarea ONU, iar contactul cu ea este pierdut. După 40 de ani, a doua expediţie îl readuce pe Pământ pe unicul supravieţuitor, iezuitul lingvist Emilio Sandoz, care relatează povestea funestă a contactului cu altă civilizaţie.

TheSparrow (1stEd). Jpg

Volum recompensat cu premiile Arthur C. Clarke, James Tiptree Jr., KurdLaßwitzPreis şi British Science Fiction Association.

„Un sclipitor roman despre descoperirea vieţii extraterestre.” – Kirkus Reviews

Pasărea Domnului

„O lectură fascinantă și un candidat serios la titlul de cel mai bun roman science-fiction al anului.” – John Clute, Mail on Sunday

Asemanator intr-un anume fel cu romanul lui James Blish- Un caz de constiinta, acest roman prezinta controversele legate de primul contact cu extraterestrii si mai ales atunci cind acest contact se realizeaza de catre iezuiti- reprezentantii crestinismului catolic. Finalul este dramatic de socant si face toti banii.

Editura TREI impreuna cu blogul FANSF va propune un nou concurs care are drept premiu doua exemplare din cartea PASAREA DOMNULUI de MARY DORIA RUSSELL, concursul incepe de astazi si se va termina pe data de 26 februarie anul curent, orele 21:00. Cei doi cistigatori vor fi desemnati prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarele doua intrebari:

1.Care sunt cele cinci romane scrise de Mary Doria Russell?

2. Cite premii a primit autoarea romanului Pasarea Domnului?

Va urez succes!

UP DATE: Cistigatorii concursului sunt Hoyad si Nicusor.

posted by voicunike

Anunțuri
Comentarii
  1. val spune:

    Cartile sunt:

    The Sparrow (1996)
    Children of God (1998)
    A Thread of Grace (2005)
    Dreamers of the Day , 2008
    Doc, 2011.

    A primit premiile:

    James Tiptree, Jr. Award
    British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    Arthur C. Clarke Award
    John W. Campbell Award for Best New Writer
    Cleveland Arts Council Prize for Literature
    American Library Association Readers Choice Award
    Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    Kurd Lasswitz Preis (German Nebula)

    …adica 8 si a fost nominalizata la:

    Hugo Award
    Book of the Month Club Best First Fiction Prize

    Apreciază

  2. Cătălin Cofaru spune:

    1. The Sparrow / Pasarea Domnului (1996); Children of God (1998); A Thread of Grace (2005); Dreamers of the Day (2008); Doc (2011)
    2. A primit, in total, 11 premii (6 pentru The Sparrow, 3 pentru Children of God, 2 pentru Doc)

    Apreciază

  3. Giani spune:

    1. The Sparrow / Pasarea Domnului (1996); Children of God (1998); A Thread of Grace (2005); Dreamers of the Day (2008); Doc (2011)
    2.Nu am primit niciuna.

    Apreciază

  4. doru spune:

    Cele cinci romane sint:
    -The Sparrow (1996)
    -Children of God (1998)
    -A Thread of Grace (2005)
    -Dreamers of the Day (2008)
    -Doc (2011)

    A primit 8 premii

    Apreciază

  5. George spune:

    1. The Sparrow / Pasarea Domnului (1996); Children of God (1998); A Thread of Grace (2005); Dreamers of the Day (2008); Doc (2011)
    2. A primit 8 premii.

    Apreciază

  6. Mult succes tuturor participantilor. Daca doriti sa promovam acest concurs pe siteul nostru va rugam adaugati-l in sectiunea Promovare Concurs si daca doriti adaugati linkul in articol. Toate cele bune, echipa eConcursuri.com

    Apreciază

  7. Nicu spune:

    The Sparrow(1996), Children of God(1998), A thread of Grace(2005), Dreamers of the day(2008) si DOC(2011)
    8 premii: James Tiptree, Jr. Award
    British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    Arthur C. Clarke Award
    John W. Campbell Award for Best New Writer
    Cleveland Arts Council Prize for Literature
    American Library Association Readers Choice Award
    Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    Kurd Lasswitz Preis (German Nebula)

    2 nominalizari: Hugo Award
    Book of the Month Club Best First Fiction Prize

    Apreciază

  8. Catalin Maria spune:

    1. 5 romane:
    The Sparrow (1996)
    Children of God (1998)
    A Thread of Grace (2005)
    Dreamers of the Day , 2008
    Doc, 2011.

    2. 8 premii:
    James Tiptree, Jr. Award
    British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    Arthur C. Clarke Award
    John W. Campbell Award for Best New Writer
    Cleveland Arts Council Prize for Literature
    American Library Association Readers Choice Award
    Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    Kurd Lasswitz Preis (German Nebula)

    Apreciază

  9. sorin spune:

    1. 5 romane (The Sparrow, Children of God, A Thread of Grace, Dreamers of the Day, Doc)

    2. 11 premii

    Apreciază

  10. Ion spune:

    1. Cele 5 romane scrise de Mary Doria Russell sunt : The Sparrow ,Children of God , A Thread of Grace , Dreamers of the Day si Doc

    2. Autoarea a primit 8 premii .

    Apreciază

  11. andreea chirita spune:

    1. cele 5 romane sunt:
    The Sparrow (1996)
    Children of God (1998)
    A Thread of Grace (2005)
    Dreamers of the Day Random House (2008)
    Doc (2011)

    2. 8 premii
    James Tiptree, Jr. Award
    British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    Arthur C. Clarke Award
    John W. Campbell Award for Best New Writer
    Cleveland Arts Council Prize for Literature
    American Library Association Readers Choice Award
    Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    Kurd Lasswitz Preis (German Nebula)

    multumim pt concurs!

    Apreciază

  12. Georgian spune:

    Carti:
    1) The Sparrow
    2) Children of God
    3) A Thread of Grace
    4) Dreamers of the Day
    5) Doc
    Premii 8:
    James Tiptree, Jr. Award
    – British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    – Arthur C. Clarke Award
    – John W. Campbell Award for Best New Writer
    – Cleveland Arts Council Prize for Literature
    – American Library Association Readers Choice Award
    – Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    – Kurd Lasswitz Preis

    Apreciază

  13. barabas spune:

    1. 5 romane:
    The Sparrow (1996)
    Children of God (1998)
    A Thread of Grace (2005)
    Dreamers of the Day , 2008
    Doc, 2011.

    2. 8 premii

    Apreciază

  14. Zoli spune:

    Comentariu sters de admin.

    Apreciază

  15. Elena spune:

    Mary Doria Russell a scris 5 romane: 1. The Sparrow, 2. Children of God, 3. A Thread of Grace, 4. Dreamers of the Day, 5. Doc; si a primit 11 premii pentru activitatea literara.

    Apreciază

  16. azamantes spune:

    1. Cinci romane:
    The Sparrow (1996)
    Children of God (1998)
    A Thread of Grace (2005)
    Dreamers of the Day , 2008
    Doc, 2011.

    2. 8 premii:
    James Tiptree, Jr. Award
    British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    Arthur C. Clarke Award
    John W. Campbell Award for Best New Writer
    Cleveland Arts Council Prize for Literature
    American Library Association Readers Choice Award
    Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    Kurd Lasswitz Preis (German Nebula)

    Apreciază

  17. Ion Dumitrenco spune:

    1.
    a) The Sparrow (1996)
    b) Children of God (1998)
    c) A Thread of Grace (2005)
    d) Dreamers of the Day , 2008
    e) Doc, 2011.

    2.
    8 premii:
    a) James Tiptree, Jr. Award
    b) British Science Fiction Association’s Best Novel Award
    c) Arthur C. Clarke Award
    d) John W. Campbell Award for Best New Writer
    e) Cleveland Arts Council Prize for Literature
    f) American Library Association Readers Choice Award
    g)Gaylactic Spectrum Hall of Fame Award
    h) Kurd Lasswitz Preis (German Nebula)

    Apreciază

  18. Marian spune:

    Raspunsul primei intrebari:
    The Sparrow (1996)
    Children of God (1998)
    A Thread of Grace (2005)
    Dreamers of the Day , 2008
    Doc, 2011.

    Raspunsul la cea de-a doua intrebare:
    Autoarea a primit 8 premii.

    Apreciază

  19. Alina00 spune:

    Cartile sunt:
    1. The Sparrow (1996);
    2. Children of God (1998);
    3. A Thread of Grace (2005);
    4. Dreamers of the Day , 2008;
    5. Doc, 2011.

    MARY DORIA RUSSELL a primit 8 premii.

    Apreciază

  20. Adrian Popescu spune:

    1. 5 romane:
    i.The Sparrow (Pasarea Domnului)
    ii.Children Of God
    iii.A Thread Of Grace
    iv.Dreamers Of The Day
    v.Doc

    http://www.marydoriarussell.net/books/

    2. 10 premii:
    i.James Tiptree Jr Award (The Sparrow/Pasarea Domnului)
    ii.British Science Fiction Association’s Best Novel Award (The Sparrow/Pasarea Domnului)
    iii.Arthur C. Clarke Award (The Sparrow/Pasarea Domnului)
    iv.Kurd Lasswitz Preis (The Sparrow/Pasarea Domnului)
    v.Gaylactic Spectrum Classics, Hall of Fame (The Sparrow/Pasarea Domnului, Children Of God)
    vi.John W. Campbell Award for Best New Writer (The Sparrow/Pasarea Domnului)
    vii.American Library Association Readers Choice Award (Children Of God)
    viii.Cleveland Arts Council Prize for Literature (Children Of God)
    ix.Great Lakes Great Reads (Fiction) (Doc)
    x.American Library Association Best Novel, Historical Fiction (Doc)

    http://www.marydoriarussell.net/about/reviews-awards-honors/

    Apreciază

  21. hoyad spune:

    Scriitoarea Mary Doria Russell a scris urmatoarele volume:
    1. „The Sparrow” (1996)
    2. „Children of God” (1998)
    3. „A Thread of Grace” (2005)
    4. „Dreamers of the Day” (2008)
    5. „Doc” (2011)
    Toate aceste volume au fost publicate pentru prima data de catre Random House, Inc. New York (USA) prin imprimeriile Villard Books; Ballantine Books si Random House Publishing.

    Scriitoarea a castigat urmatoarele premii, pe care le voi enumera in functie de titlul cartilor:
    1. „The Sparrow” a castigat:
    – James Tiptree Jr. Memorial Prize (1997)
    – British Science Fiction Association, Best Novel (1997)
    – Arthur C. Clarke Prize, Best Novel (1997)
    – International IMPAC Dublin Literary Award (1998)
    – John W. Campbell Award for the Best New Writer in Science Fiction (1998)
    – Spectrum Classics, Hall of Fame (2001)
    – Kurd Lasswitz Preis / German Nebula (2001)
    2. „Children of God” a castigat:
    – The Cleveland Arts Prize for Literature (1998)
    – American Library Association Readers Choice Award (1999)
    – Gaylactic Spectrum Classics, Hall of Fame (2001)
    3. „Doc” a castigat:
    – Great Lakes Great Reads – Fiction (2011)
    – American Library Association Best Novel, Historical Fiction (2011)

    A mai primit doua distinctii:
    – Honorary Doctorate in Humane Letters, acordat de LeMoyne College, Syracuse NY (2000)
    – Woman of Influence, acordat de Crain’s Cleveland Business (2000)

    P.S. Asteroidul (12374) 194JG9 a fost denumit „Rakhat” in onoarea romanului The Sparrow.

    Apreciază

  22. milesteg spune:

    – 5 romane : The Sparrow ,Children of God , A Thread of Grace , Dreamers of the Day si Doc

    – 8 premii .

    Apreciază

  23. emilian spune:

    Autoarea a scris 5 romane si anume :
    1. The Sparrow
    2. Children of God
    3. A Thread of Grace
    4. Dreamers of the Day
    5. Doc
    A primit 11 premii internationale pentru activitatea sa literara.

    Apreciază

  24. nicusor spune:

    Mary Doria Russell a publicat 5 carti pe parcursul a 15 ani de activitate:
    „The Sparrow” (1996), „Children of God” (1998); „A Thread of Grace” (2005); „Dreamers of the Day” (2008) si „Doc” (2011).
    A castigat in total 11 premii pentru 3 dintre cartile sale.

    Am numai cuvinte de lauda la adresa Editurii Trei pentru publicarea acestor carti de autori premiati ai domeniului SF.

    Apreciază

  25. Adrian Popescu spune:

    @fansf: nu am idee cum ati atribuit premiile, ambii castigatori au avut raspunsuri eronate. Cele 11 premii au fost de fapt 10, deoarece „Gaylactic Spectrum Classics Hall of Fame” si „Spectrum Classics Hall of Fame” e unul si acelasi premiu, atribuit in 2001 scriitoarei pt opera sa, care la acea data includea 2 romane. Vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Gaylactic_Spectrum_Awards si http://www.spectrumawards.org/2001.htm

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s