Ce Citește Liviu 16 – Succint

Posted: Ianuarie 16, 2013 by fansf in Lecturi
Etichete:, , , , , , ,

În ultima parte a anului, mai ales după Gaudeamus, am avut o perioadă foarte aglomerată, astfel încât timpul pe care l-aș fi alocat parcurgerii bunătăților pe care le-am procurat la târg a fost destul de subțire. Iar bunătăți au fost destule. Încep, cum altfel, cu Editura Millennium Books, care n-a avut multe noutăți, dar care a scos, cum-necum, pe aceste vremuri dificile, câteva cărți foarte bune. Mulțumesc pe această cale lui Horia Nicola Ursu, știe el de ce.

Galileo 5

Revista Galileo-Science Fiction & Fantasy: Numărul 5 (2012) 222p., TPB, Millennium Books, Satu Mare, Red. Michael Haulică & Oliviu Crâznic

Nu este cea mai consecventă apariție, dar este de departe cea mai interesanată și cea mai aspectuoasă. În acest număr avem parte de câteva povestiri interesante și de două materiale legate de ficțiunea speculativă la fel de interesante.

Trec peste introducerea optimistă a lui Horia Nicola Ursu și ajung la cea mai frumoasă povestire a acestui volum, din punctul meu de vedere, bine că a fost pusă chiar la începutul revistei, că dacă începea cu nuvela lui Wolfe…Este vorba despre Întoarcerea Acasă, de Mike Resnick (The Homecoming), povestire nominalizată la premiul Hugo în 2012, care a pierdut în fața unei alte povestiri superbe, The Paper Menagerie a lui Ken Liu, apărută în Almanahul Anticipația 2013. N-are rost s-o povestesc, cert este că de mult n-am mai citit o povestire atât de plăcută și de plină de suflet.

Ajung la piesa de rezistență a acestui număr, Memorare a lui Gene Wolfe, o nuvelă atât de lungă și de plictisitoare că mi s-au lungit urechile până am terminat-o. Mă și mir că am avut ambiția necesară s-o termin, dar, de obice, când încep un lucru, îl duc până la capăt. O poveste ciudată cu astronauți care se ceartă și se împacă în spațiu, care vizitează o lume de coșmar de pe un satelit al lui Jupiter. Degeaba a fost nominalizată la o căruță de premii, mie mi s-a părut pretențioasă, melodramatică, prea lungă și prea lentă. Mă bucur că n-a câștigat premiile la care fusese nominalizată.

Povestirea lui Paul Tudor, Circul din Amsterdam, este mai mult comică decât SF sau Fantasy, dar e destul de interesantă, cu o specie de humanoizi care au luat-o pe altă cale decât Homo Sapiens Sapiens.

Urmează una din cele mai interesante idei pe care le-am întâlnit în ultima vremea, în Sfera lui Eugen Cadaru. Mă așteptam să fie ceva gen Sfera lui Michael Crichton, dar n-a fost așa. Eugen Cadaru scrie bine, frazele curg fluent și coerent, cred că este un tânăr scriitor de urmărit. Păcat că n-am parcurs sumarul numărului de față, că îi ceream și eu un autograf. Poate data viitoare.

Adevărata surpriză pentru mine a fost însă prezența Laurei Sorin, aka Dreaming Jewel, cu o superbă povestire, în care suntem martorii unei Zile Obișnuite după Sfârșitul Lumii, un coșmar postapocaliptic într-un București infestat de zombies, al cărui final este terifiant.

Povestirea lui Florin Pîtea, Resurse Umane, este prea scurtă și nu reprezintă adevărata valoare a acestui scriitor valoros, cu idei interesante, dar insuficient dezvoltate.

Urmează cele două casete de critică/dosar literare: Oliviu Crâznic ia la puricat Literatura Gotică: Valoare, Valențe, Opere și Reprezentanți, în care aflăm multe lucuri interesante despre literatura gotică și despre principalii autori care au scris literatură gotică (Oliviu face o muncă de documentare remarcabilă, așa cum ne-a obișnuit în articolele din Suspans; ce i-aș reproșa este că traduce absolut toate titlurile în română, așa că dacă aș vrea să caut vreun titlu în engleză, care nu a apărut la noi, ce-ar trebui să fac?). Mircea Opriță ne oferă un crâmpei din viața și opera celui mai mare scriitor de literatură fantastică de la noi, Vladimir Colin.

Per ansamblu este încă un număr reușit (dacă apărea altceva în locul lestului lui Gene Wolfe, era un număr cu adevărat cu greutate) al revistei care, în câțiva ani, aș vrea să-mi umple nu unul, ci mai multe rafturi din bibliotecă.

Despre Taxidermiemasivul roman fantasy al  Narcisei Stoica, am scris mai pe larg aici, așa că nu prea mai am ce amănunte să mai dau. De adăugat că într-un sondaj făcut printre cititorii Revistei Galileo, romanul de față, care trebuie reamintit, reprezintă un debut în volum, a ieșit pe primul loc în topul celor mai bune cărți F&SF ale unui autor român apărute în 2012.

Michael Haulică-Transfer (2012) 208p., TPB, Millennium Books, Satu Mare, Colecția Ficțiuni, Red. Horia Nicola Ursu

Despre Așteptând-o pe Sara, a lui Michael Haulică, pot spune că nu m-a atras deloc. Însă când am citit O Hucă în Minunatul Inand (povestire care anul trecut s-a numărat printre nominalizatele la Premiile Galieleo la categoria cea mai bună povestire a unui autor român apărută în 2011) mi-am dat seama că acest gen de povestiri chiar îmi plac și mi-am zis că mai vreau. Așa că atunci când Horia m-a întrebat dacă vreau să citesc Transfer în avans (n-am mai scris atunci despre ea, pur și simplu n-am mai avut timp), am zis desigur, mai ales că se prefigurau numai povești din Inand. Căci de fapt despre asta este vorba în Transfer, povestiri din Inand spuse din mai multe perspective, un fel de puzzle alcătuit din mai multe povești care se completează, spuse din perspectiva mai multor personaje, ca în Vantage Point. Volumul este alcătuit din 4 povestiri strâns legate între ele, dar care pot fi citite și individual: Vremea Zăpușelii (apărută de mult, tare demult), O Hucă în Minunatul Inand (apărută prima oară în Revista Galileo Nr. 3), Glitcherine (nu știu sigur unde a apărut prima dată, ori în Revista de Povestiri, ori pe Blogul Moșului SF) și Metatexte (ăsta chiar nu știu dacă a mai apărut undeva, sper că dacă Mike intră pe blog și citește postarea, să mă corecteze). Un experiment interesant, care îi consolidează lui Michael Haulică postura de reprezentant de seamă al curentului post-cyberpunk. Aștept cu mult interes povestea spusă din prespectiva sabiei Hatori Hanzo, care îi taie capul lui Lotek.

Editor Oliviu Crâznic-Dincolo de Noapte. 12 Fețe ale Goticului (2012) 256p., TPB, Millennium Books, Satu Mare. Colecția Antologiile Millennium Nr. 7, Red. Oliviu Crâznic

Cu o întârziere groaznic de mare, iată că am ajuns să citesc și această antologie, zic eu, unică pe aceste plaiuri mioritice. Antologia a apărut la Bookfest-ul de la sfârșitul primăverii, dar eu am lipsit din țară atunci, așa că am făcut rost de ea de-abia la Gaudeamus. Am reușit s-o citesc de-abia în 2013 și am găsit povestiri una și una.

Ștefana Cristina Czeller-Spălați de Sângele Fecioarelor: o povestire scurtă cu îngeri pedepsiți și coborâți printre oameni, un coșmar victorian cu accente din Constantine. Ștefana se prefigurează ca una din exponentele de seamă ale literaturii horror de la noi. Mi-a amintit de o altă povestire sinistră de-a ei, cea cu hârca pământului, dacă îmi amintesc eu bine.

George Lazăr-Ziditorii de Biserici: o povestire interesantă, nu prea gotică, poate doar prin atmosfera sumbră care domnește în jurul bisericii din Moldova pe care cei doi protagoniști trebuie să o zidească, deoarece preoții și credincioșii nu vor să iasă afară. George Lazăr este un scriitor cu idei, care știe să croiască și o poveste credibilă în jurul ideii.

Liviu Radu-Diferite Nuanțe de Beznă: o poveste futuristă, care îl are în prim plan pe Jack Spintecătorul. Sau pe-aproape. Descoperim că lucrurile, așa cum le știam noi, nu sunt chiar ceea ce par, iar oamenii pe care credem că-i cunoaștem foarte bine, se dovedesc cu totul altfel.

Narcisa Stoica-Argint-Viu: cine credea că subiectul blestemelor a fost epuziat, s-a înșelat amarnic. Narcisa Stoica ne-o dovedește cu această povestire nu foarte lungă (de fapt mai toate povestirile din acesst volum sunt destul de scurte), în care personajul principal a fost belstemat și infectat cu argint-viu și pe care doar o vrăjitoare bătrână îl poate vindeca.

Dan Doboș-Violet: o poveste destul de horror, un fel de joc al ielelor halucinant, în inima muntelui, care îl lasă pe bietul martor năucit. Iată ca Dan Doboș dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, că se poate mișca foarte lejer printr-o mulțime de subgenuri ale literaturii speculative.

Florin Pîtea-Văgăuna Bântuită: iată un alt exponent de seamă al literaturii SF de la noi, consacrat de romanele și povestirile sale cyberpunk, în care nu-l întrece nimeni. De remarcat faptul că și Florin Pîtea se poate mișca foarte ușor prin subgenuri, dovada fiind povestirea de față, cu un călugăr din Evul Mediu, Macarie, care este cam curios din fire. Povestire scurtă și la obiect, dar plină de tâlcuri ascunse.

Raluca Băceanu-Frații de Saint-Yves: cea mai tânără autoare care apare în această antologie, Raluca Băceanu va împlini 20 de ani anul acesta. Povestirea de față este un evident omagiu adus lui Edgar Allan Poe, o povestire dătătoare de fiori, cu transferuri de suflete dintr-un corp în altul. De urmărit. Dacă ar lăsa deoparte termenii clișeistici de care cam abuzează, ar deveni o scriitoare excelentă.

Cătălina Fometici-Sub Vălul Nopții: următoarea ca vârstă în această antologie este revelația ultimilor 2 ani în materie de literatură fantastică scurtă. Cătălina Fometici are doar 26 de ani, dar povestirile sale superbe, risipite prin Reviste precum Suspans sau Gazeta SF sunt mărturia unui talent extraordinar. Povestea profesoarei urmărite de creaturi venite din negura superstițiilor oamenilor de pe meleagurile noastre este, după părerea mea, cea mai bună din acest volum. Cătălina își justifică cu prisosință premiul dat de blogul nostru la începutul  anului trecut.

Laura Sorin-Copiii Diavolului: o povestire crudă si amuzantă, dar care mie nu prea mi s-a părut gotică. E drept că nu sunt cititor fidel al acestui subgen, dar povestea diavolului și a îngerului care se luptă de la distanță în zilele noastre pentru a atrage cît mai mulți adepți nu mi s-a părut a aparține goticului. Să mă corecteze cineva dacă greșesc. Povestirea este amuzantă și foarte bine scrisă, remarcând cu ochi de jurnalist fin tarele societății românești contemporane.

Oliviu Crâznic-Pivnițele Palatului Charron: povestirea care precede întâmplările din superbul volum …și la Sfârșit a mai Rămas Coșmarul a văzut în sfârșit lumina tiparului. O povestire crudă și sumbră, cu adevărat gotică, despre un preot nevoit să salveze o tânără torturată într-un palat amenințător, Palatul Charron. Cred că și Oliviu cam abuzează de cuvântul blestemat.

Ana-Maria Negrilă-Ora Morții: din această antologie nu putea să lipsească, așa cum afirmă și Oliviu Crâznic în scurta prezentare de la începutul povestirii, tocmai Ana-Maria Negrilă, care a cam dispărut din peisajul editorial de la noi. Iată că este prezentă aici cu o povestire macabră și sângeroasă, cu organizații secrete oculte, care fac totul pentru a-și atinge scopurile demonice.

Ciprian Mitoceanu-Ispășirea: cea mai lungă povestire din acest volum vine de la Ciprian Mitoceanu, autorul unui roman absolut superb, Colții. Este povestea unui alchimist ucigaș în serie, care este chinuit de o eternitate tocmai de către fantomele celor pe care i-a ucis cu cruzime. Adică orice naș își are nașul. Surpriza acestei povestiri o reprezintă prezența lui Oliviu, în căutare de case bântuite și de ritualuri demonice. Finalul m-a lăsat fără cuvinte.

Per ansamblu este o antologie execelentă, bine închegată, cu autori consacrați, dar și cu debutanți care se anunță a deveni mari talente, care dovedește că literatura gotică, pe nedrept neglijată la noi în ultimele decenii, are exponenți de seamă, care nu și-au spus încă ultimul cuvânt.

Editor Ștefan Ghidoveanu-Cele 1001 de Scorneli ale Moșului (2012) 352p., TPB, Millennium Books, Satu Mare, Colecția Antologiile Millennium Nr. 8, Red. Ștefan Ghidoveanu

Pentru mine adevărata revelație a sfârșitului de an a reprezentat-o apariția acestei excelente antologii, transpunerea pe hârtie a unor excelente povestiri care au apărut pe parcursul a aproape 2 ani pe blogul lui Ștefan Ghidoveanu, într-o rubrică devenită deja consacrată, Cele 1001 de Scorneli ale Moșului, în care cei mai buni scriitori români (ba chiar și Roberto Quaglia & Ian Watson sunt prezenți cu o povestire) dau măsura valorii literaturii speculative românești a ultimilor ani. Trec peste introducerea lui Ștefan Ghidoveanu, în care acesta descrie cum s-a ajuns de la o serie de povestiri publicate pe un blog până la apariția acestora în cea mai bună antologie românească a ultimilor ani.

Adrian Buzdugan-Scrisoarea lui Mil Neajlov din Deveselu către fratele său, Grigorie, din Craiova: scriitorului moldovean care s-a stbilit la Brăila i-a apărut anul acesta încă un volum, Citadela de Fier, la Tracus Arte (am căutat în zadar cartea pe site-ul editurii, ca să pun un link către ea, dar în zadar, nu s-au deranjat s-o pună și pe site) , care este una din următoarele cărți pe lista mea de lecturi viitoare. Povestirea de față spune, prin intermediul unei simple scrisori, foarte multe. O povestire post-apocaliptică distopică, excelent scrisă într-un limbaj neaoș, ea este, se pare, un fragment de roman, pe care abia-l aștept.

Ciprian Mitoceanu-Mecanism de Autoreglare: Iată-l pe Ciprian Mitoceanu că revine în această antologie cu o povestire post-apocaliptică, în care ultimile două ființe de pe Glob sunt două românce, care se hotărăsc să plece la Paris pentru a face rost de tabloul Mona Lisa de la Luvru. Rezultatul? Mecanismul de autoreglare al naturii își face datoria.

Ioana Vișan-Defazaj: nu am răbdare să citesc povestiri care apar pe net, dar dacă Ioana Vișan scrie la fel de bine ca în această povestire, văd eu cum fac și corectez acest lucru. Defazaj este o povestire polițistă în tradiția bunului doctor Asimov, în care o femeie scotocește prin mințile unor corporatiști pentru a afla cine vinde secretle companiei către o firmă concurentă. Bine scrisă și viguroasă, cu două personaje care evoluează către un final sentimental previzibil.

Liviu Radu-Golem, Golem: dintr-o antolgie care este un best-of nu putea lipsi Liviu Radu, cu o povestire premonitorie dintr-un război mondial care a afectat milioane de oameni. Liviu Radu este cel mai bun povestitor român al ultimilor ani.

Ștefana Cristina Czeller-Exilul: o povestire ultrascurtă, care mi-a amintit oarecum de unul din cele mai bune romane post-apocaliptice scrise vreodată, O Cantică pentru Leibowitz, a lui Walter M. Miller Jr.

Cristian-Mihail Teodorescu-Spațiul Fazelor: sau muzica fazelor sau muzica sferelor. Profesia de bază a lui Cristian-Mihail Teodorescu își face simțită influența în povestea unui profesor universitar care suferă de un fel de lepră modernă și care vrea să facă un experiment revoluționar, pentru a face rost de materialul necesar unor implanturi high-tech. Savuroasă.

Antuza Genescu-Metafagie: dacă Antuza Genescu scrie mereu la fel de bine este mai mare păcatul că nu scrie mai mult și că încă nu i-a apărut niciun volum. O poveste în tradiția Ursulei Le Guin, mai puțin partea de sex dezgustător între roci și plante sau între extratereștri cu organimse de plante și umanoizi hermafrodiți. Xenobiologia este tratată cu măiestrie în această excelentă povestire despre o floare transformată în femeie, pe cale de a-și revela adevărata natură.

Raluca Băceanu-Pedeapsa: lumea demonilor cu chip de om este tratată într-o foarte frumoasă povestire de-a Ralucăi Băceanu, care pare că evoluează din ce în ce mai bine de la o povestire la alta.

George Lazăr-Povestea Ultimului Șoarece de Bibliotecă: povestea ultimului iubitor de cărți este absolut înduioșătoare. Și tragic de realistă în același timp. Cu toate că se petrece nu prea departe în viitor, cruda realitate că românul citește mai puțin de o carte pe an (așadar și mai puține sunt cumpărate) este tulburătoare. Că tinerii preferă internetul și televizorul în locul cărților, deja nu mai este un secret.

Lucian-Vasile Szabo-Glonțul din Creier, Lumea din Ochi: ficțiunea politică își face și ea simțită prezența în această antologie, prin intermediul povestirii de față, cu un subiect care încă ne mai doare: măcelurile inutile asupra oamenilor nevinovați din decembrie 1989.

Ana-Veronica Mircea-Întoarcerea Vrăjitorului: nuvela de față, publicată, dacă nu mă înșel, serializat pe blogul autoarei, este o fabulă ce aduce un omagiu lumii create de L. Frank Baum în Vrăjitorul din Oz, carte pe care am citit-o acum mult timp și din care nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Un bețiv al zilelor noastre este păcălit de vrăjitorul șarlatan Oz și transportat în lumea lui Oz, pentru a-l ajuta pe acesta să mai câștige un mandat de conducător. De aici am aflat (probabil o scăpare de-a autoarei) că dacă scapi o bonetă încrustată cu diamante pe o piatră, diamantul se fisurează. Personaje stridente și cosmopolite își dau întâlnire într-o povestire ce reflectă fidel relitatea românească contemporană. Dacă mai apăreau și Băsesc-Ylă și Udr-Ylă, era meniul complet.

Michael Haulică-Glitcherine: parte a tetralogiei de povestiri care alcătuiesc volumul Transfer, de care am vorbit ceva mai des, povestirea de față debutează ca o povestire noir a anilor 1930, cu detectivi și femei fatale, dar evoluează abrupt către o poveste ce se ocupă de o societetate post-cyberpunk.

Narcisa Stoica-Regina Nopții: povestea înfruntării aproape titanice dintre două conducătoare, pe un vas din port, pentru supremație. Nu cred că este cea mai bună povestire a Narcisei, dar poate că n-am rezonat eu cu ea.

Marian Coman-Albilița: una din cele mai frumoase povestiri ale antologiei este dată de Marian Coman, căruia nu i-am mai citit nimic de la nostalgicul Testamentul de Ciocolată. Este povestea unei fete care trăiește în altă lume și ale cărei vise se materializează pe pereții blocurilor din oraș. Superbă și tragică în același timp.

Roxana Brânceanu-O Nouă Casă: din păcate Roxana Brânceanu nu prea mai scrie. Și cred că nici nu prea mai traduce. O povestire extrem de scurtă, cu o navă ce vizitează leagănul civilizației umane.

Oliviu Crâznic-Spiridușii Albi: un coșmar lovecraftian întunecat, plin de referințe la autori de horror (i-am descoperit pe H. P. Lovecraft, evident, pe Algernon Blackwood, August Derleth, pe Lordul Dunsany, iar pe narator îl cheamă Joseph Scalzi). Este cea mai bună povestire a lui Oliviu pe care am citit-o.

Sergiu Someșan-Făuritorul de Vise: din povestirea lui Sergiu Someșan am aflat că încă mai avem privilegiul de a vota liber și că în curând va fi nevoie de sacrificii de sânge pentru a ne exercita acest drept fundamental. Și când te gândești că mai puțin de jumătate din populația cu drept de vot votează!

Florin Pîtea-Cartea cu Scoarțe de Argint, Ferecate: în opinia mea cea mai frumoasă povestire a acestei antologii a fost lăsată chiar la sfârșit, pentru a exprima, e clar, OAU! Bună până la sfârșit. Povestea cărții cu coperte de argint ale cărei încuietori nimeni nu se pricepe s-o desfacă este lungă. Mulți sunt tentați de ea, dau bani grei pe ea, pierd bani grei din cauza ei, unii își pierd și viața din cauza ei. Ispita este mare și îi stârnește pe mulți. O parabolă excelentă, în spiritul marilor scriitori sud-americani, încheie en-fanfare această antologie excelentă. Making-of-ul acestei povestiri a fost singurul pe care am avut răbdarea să-l parcurg integral (nu că celelalte ar fi fost neinteresante, dar pur și simplu acesta m-a cucerit, fiind el însuși o poveste frumoasă).

Un volum destul de masiv, cu autori unul și unul, și o inițiativă de lăudat a lui Ștefan Ghidoveanu, care a spus că nu se va mărgini doar la această incursiune, făcută după o foarte lungă pauză. Volumul  a benficiat și de o serie excelentă de making-of-uri din partea editorului și a autorilor în Revista Galileo Online, o antologie, sunt absolut sigur, de referință, pentru literatura speculativă scurtă de la noi. Un lucru am de reproșat, și acesta se adresează editorului, de fapt este un dublu reproș, pentru că mă refer și la Antologia Dincolo de Noapte, despre care am scris mai sus: chiar sunt necesare pe o pagină trade de 20 de centimetri 37-38 de rânduri înghesuite de-mi trebuie și mie, care am o vedere bună, ochelari? Cărțile acestea două sunt echivalentul cărților de la Tritonic (pe care trebuia să le desfaci până le rupeai în două, cu 20 de cuvinte într-un singur rând), dar pe verticală.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Florin Pîtea spune:

    Mulţumesc mult pentru apreciere. Am anunţat despre articolul dumneavoastră atît pe blogul Ţesătorul cît şi pe grupurile literare şi culturale de pe Facebook la care sînt înscris. Toate cele bune şi succes pe mai departe.

    Apreciază

  2. Nicu spune:

    Nici mie nu imi place scrisul mic. Face lectura mai grea.

    Din antologia gotica mie mi-au placut povestirile : Spalati de sangele fecioarelor, Sub valul noptii si Copiii diavolului.

    Din cele 1001 de scorneli mi-au placut povestirile lui Florin Pitea, George Lazar, Oliviu Craznic, Marian Coman si Michael Haulica.

    Cat despre Taxidermie si Transfer vreau sa le citesc in vara. Pana atunci m-am hotarat sa citesc mult teatru( Shakespeare, Ibsen, Goethe, Corneille, Schiller si Ionescu).
    SF destul de putin: niste Dick si colectiile de la Trei si Paladin.

    Apreciază

  3. Vero spune:

    1 – Mi-am întrebat „consultantul de specialitate” dacă un diamant care pică din înaltul cerului (unde se jucau maimuţele zburătoare) păţeşte ceva în urma impactului cu o piatră. Şi, după ce am fost mai întâi sfătuită să arunc unul din elicopter, mi s-a spus că, POATE, cine ştie, s-o alege şi el cu vreo fisurică infimă 😛 – adică exact cu ce-mi trebuia mie. Aşa că, din lipsă de timp şi de idei, am riscat mergând pe varianta asta. Scăparea a fost că am uitat de existenţa rubinelor pe coroana cu pricina. Ca urmare, dacă povestirea se va retipări vreodată, cititorii vor afla că a păţit-o un rubin (într-un fel sau altul), sau că diamantele din Ţara lui Oz sunt obţinute pe cale artizanală, prin procedee vrăjitoreşti, şi-s mai puţin rezistente decât alea naturale.

    2 – Oricum, cred că scriu prost, nu reuşesc să-mi transmit corect ideile către cititori; eşti al doilea care afirmă că-n povestea asta e vorba de un beţiv. În viziunea mea e doar un tip care s-a-mbătat de ciudă că l-a părăsit nevasta, şi tocmai atunci s-a-ntâmplat să primească vizita vrăjitorului.

    3 – Pe blogul meu a apărut, în serial, numai o jumătate de nuvelă, fapt care se poate afla citind „making-of-ul” 😛 – cum e numit în acest articol – de pe blogul Moshului SF.

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      Pe partea cu diamantul, îmi mențin părerea. Cât despre scrisul prost, Tușică, dacă eu n-am înțeles cum trebuie că personajul (despre care mi s-a părut că îi place băutura destul de mult) doar vrea să se îmbete o dată, de supărare, asta nu înseamnă că scrii prost. Dacă 100 de cititori au înțeles mesajul și 2 nu, majoritatea învinge minoritatea.

      Apreciază

  4. mitoceanu c spune:

    multumesc pentru aprecieri

    Apreciază

  5. […] Ce părere are domnul Liviu Szoke despre povestirile  mele (și despre altele, că nu sunt egoist) puteți afla de aici. […]

    Apreciază

  6. catalinaf spune:

    Multumesc mult de tot!!

    Apreciază

  7. […] a lui Michael Haulică (citite pe Kindle, înainte să apară pe piață), despre care am scris aici. Însă acestea două mi-au plăcut fără rezerve și am acționat în […]

    Apreciază

  8. […] Ce părere are domnul Liviu Szoke despre povestirile  mele (și despre altele, că nu sunt egoist) puteți afla de aici. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s