Bilanțuri, Socoteli, Lecturi

Posted: Ianuarie 4, 2013 by fansf in Lecturi, SF
Etichete:, , , , , ,

Și a trecut și apocalipticul an 2012. A trecut și apocalipsa mayașă, va veni, se pare, alta, va trece și aceasta și așa mai departe. Eu am avut un an deosebit de dificil pe plan personal, dar am reușit să trec cu cu bine peste el; din acest punct de vedere, nu-mi mai doresc încă unul la fel.

Pe partea de lecturi, a fost un an mai slab decât 2011 (când am citit 123 de cărți, un număr pe care nu l-am mai atins de când eram fără griji și fără bani, în liceu, în clasa a XI-a), dar mai bun decât 2010 (când am citit 70 de cărți). Așadar, anul acesta am citit 80 de cărți fix (puteau fi aproape 81, chiar 82, dacă aș fi reușit să termin și nou-lansata Revistă CPSFA Nr. 1 și un roman gigant început pe Kindle, ‘The Last Page’ de Anthony Huso), beneficiind și de aportul superbului cadou făcut de soție de ziua mea, un Kindle Touch Wi-Fi, pe care am citit vreo câteva cărți foarte bune.

Ce mi-a plăcut mult? Păi… Mi-au plăcut, pe partea de SF: ‘Chestionar pentru Doamne care Au Fost Secretarele unor Bărbați foarte Cumsecade’, de Liviu Radu (Editura Eagle Publishing House), ‘Taxidermie’, de Narcisa Stoica (Millennium Books), ‘Next’, de Michael Crichton (Polirom), Trilogia ‘Jocurile Foamei’, de Suzanne Collins (Nemira), Tetralogia ‘Războiul Bătrânilor’, de John Scalzi (Millennium Books) și, nu în ultimul rând, un zombie-slasher întunecat și deprimant, recomandat de Big Bear Horia, ‘The Reapers Are de Angels’, de Alden Bell, despre care am scris și în Revista Suspans; mi-a mai plăcut destul de mult (deși aici am sentimente amestecate) și o cărămidă de carte apărută la Litera, ‘Ecouri din Trecut’, de Diana Gabaldon, mai mult roman istoric, o excelentă frescă a Americii de la sfârșitul secolului XVIII, cu călători în timp și multă aventură, despre care am scris în Revista de Suspans, condusă de Mircea Pricăjan (nu apare pe cuprinsul numărului 4, dar e și ea acolo).

Pe partea de horror, aș menționa ‘Salem’s Lot’ a lui Stephen King (Nemira), un clasic al genului cu vampiri, iar acum am început un alt clasic al maestrului, ‘Shining’ (Nemira), pe care mi-e și frică să-l continui.

Pe partea de acțiune, anul trecut a fost destul de plin, asta și datorită, trebuie să recunosc, începerii colaborării cu Revista Suspans (susținută de Nemira) și, mai nou, și cu Revista de Suspans. Ce mi-a plăcut? Destule: cel mai mult, de fapt sunt sigur că sunt trei capodopere ale genului, mi-au plăcut ‘Copilul 44’, de Tom Rob Smith (Paralela 45), ‘Nopțile Bestiei’, de Chelsea Quinn Yarbro (Nemira) și ‘Ființa Răului’, de William Diehl (Rao-despre care doar ce am scris în Revista Suspans). Mi-au plăcut ‘Christine Falls’, a lui Benjamin Black (Nemira), ‘Dincolo de Sânge’, de Val McDermid (Litera), ‘Cianură pentru un Surâs’, de Rodica Ojog-Brașoveanu (Nemira-spre rușinea mea, este primul roman al ei pe care îl citesc, dar voi recupera, cu siguranță) și, chiar la sfârșitul anului, tot la recomandarea lui Big Bear, ‘The Last Policeman’, a lui Ben H. Winters, un noir/pre-apocaliptic la fel de deprimant ca ‘The Reapers Are the Angels’.

La capitolul suprize extrem de plăcute, aș menționa ‘Colții’, de Ciprian Mitoceanu (Tritonic), care ar merita cu prisosință o continuare, și ‘Cerneală și Sânge’, debutul în volum al Ștefanei Cristina Czeller (Millennium Books).

Nu pot rămâne, desigur, dator cu dezamăgirile anului, cele de care m-am apucat cu mari speranțe și am sfârșit cu sacul gol: ‘Ochii Dragonului’, de Stephen King (Nemira), cele două romane ale lui Charles Stross de la Tritonic (nici nu le mai menționez, nu-mi place nici stilul autorului, iar despre traduceri…), ‘Scara lui Schild’ a lui Greg Egan (Nemira-noroc cu fontul ușor citibil, că dacă era precum o altă mare dezamăgire de-a autorului, ‘Carantina‘, de la Teora, nici nu mă mai luam de ea), ‘Pe Ape și mai Tulburi’, de Tim Powers (Voyager-idee bună, dar nu știu ce n-are, plus că redactarea îți dă dureri de cap, iar editorul are un mare-mare minus pentru că nu s-a ținut de cuvânt cu ‘Leviathan’s Wake’; are totuși o bilă albă pentru excelenta prezentare grafică a celor 4 romane semnate de Ioan Dan, apărute pe final de an, pe care sper să am vreodată ocazia să le parcurg, și, de ce nu, să scriu și scriu despre ele), ‘DESTROY’, a lui Serge Brussolo (Lucman-sincer, nu știu ce-a vrut autorul de la această carte). Aș mai menționa ‘Almanahul Anticipația 2013’, cu un mare plus pentru Valentin Nicolau și echipa Nemira pentru reînvierea brandului Anticipația, dar, după ce i-am parcurs paginile frumos colorate (pentru mine reprezintă un pas înainte această prezentare grafică, un face-lift, cred eu, necesar, pentru o apariție a anului 2012), am rămas cu o mare frustrare: nu pot trece cu vederea transformarea unui almanah literar într-un almanah tehnic, de popularizare a științei, în care proporția articolelor științifice este net superioară celei a povestirilor care l-au făcut celebru odată.

În curând, sper că mâine chiar, o să continui seria acestor articole, cu cărțile achiziționate de la Gaudeamus și nu numai, precum și cu continuarea seriei pe care am cam abandonat-o, spre rușinea mea, ‘Ce Citește Liviu’.

Mulțumim, pe această cale, tuturor celor care au fost alături de echipa Blogului FanSF, care ne-au citit articolele și celor care au și făcut comentarii, urări etc. Numai bine și un An Nou plin de bucurii și împliniri!

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Am îndreptat scăparea din sumarul numărului 4. Cenuşă + cap personal!

    Apreciază

  2. Nicu spune:

    Chiar voiam sa intreb ce s-a intamplat cu „Ce cisteste Liviu” .
    Cat despre cartile pe care le-am luat de la Gaudeamus… am cumparat mai putin ca de la BookFest. Si ca tot am uitat. Nu am gasit Millenium Books si Herg Benet la targ.

    Apreciază

    • liviu2all spune:

      Eu am luat si primit vreo 50 si ceva de carti de la Gaudeamus (e drept ca la Bookfest n-am fost), plus ca aveam cateva de primit de la Nemira pentru articolele din Suspans. Cat despre Millennium Books, au fost la standul editurii Arthur, iar Herg Benet nu stiu sigur daca au avut stand-poate au fost la etaj.

      Apreciază

    • uglybadbear spune:

      noi am fost lla standul Arthur, Herg Benet au fost la ultimul etaj, da. daca vrei ceva din noutatile de la Millennium (sau si dintre cele vechi, of course), da-mi un semn pe adresa personala ( horiaursu @ gmail [punct] com ) si ti le trimit cu placere la pretul din tirg (cu reducerea aferenta, adica).

      Apreciază

      • Catalin Maria spune:

        Eu am facut o precomanda, cu cateva saptamani inainte de targ, si nu am primit nici un raspuns. As fi vrut toate cartile aparute la Gaudeamus, „cu reducerea aferenta” si ceva mai vechi, daca se gaseste. Astept raspuns, numai bine.

        Apreciază

  3. Dan spune:

    Si eu astept „In sangele tatalui” inca de la inceputul lui noiembrie, chiar am facut comanda si tot nu a venit…….

    Apreciază

  4. uglybadbear spune:

    rezolvam. pina miercuri le veti avea, amindoi.

    Apreciază

  5. […] în 2013 am început cu Bilanțuri, Socoteli, Lecturi, iar în 2014 cu Apariții, observații, comentarii, anul acesta mi se pare normal să continui cu […]

    Apreciază

  6. […] filme (mi-e cam rușine cu categoria asta) și evenimente. Despre ceilalți ani puteți citi aici, aici, aici și aici. Așadar, conform Goodreads am citit 72 de cărți anul trecut, cu un […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s