Ingeri si Americi : Interviu cu GEORGE LAZAR

Posted: Iulie 7, 2012 by fansf in Interviu
Etichete:, , , , ,

George Lazar este unul din cei mai importanti scriitori de sf romanesc contemporani. S-a nascut pe 3 februarie in anul 1963 la Vatra Dornei in Suceava. In anul 1987 a absolvit Facultatea de Automatică, secția Calculatoare, din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași.In prezent este directorul cotidianului Monitorul de Botosani.A debutat în 1987 în antologia Cosmos XXI Un univers al păcii oficial ca scriitor dar pina atunci  a publicat povestiri de mici dimensiuni între 1982 și 1987 în Opinia Studențească (unde a avut o rubrica permanenta, intitulată Utopii) dar și în Argonaut supliment al revistei Convorbiri Literare, revista Cronica si saptaminalul Magazin. După 1990, a colaborat în calitate de corespondent la cotidianul Monitorul (din Iași) și mai apoi la Monitorul de Botoșani pe care îl conduce și unde lucrează și în prezent. A editat lunarul SCI-FI MAGAZIN, între 2007 și 2008 (12 apariții), unde a publicat două povestiri. A editat Almanahul SCI-FI MAGAZIN 2009. Este prezent cu proza scurta in antologiile Alte tarmuri (2009), Pangaia(2010) Venus(2011) Steampunk -A doua revolutie(2011), Premiile Galileo 2012(2012).De-a lungul timpului a primit urmatoarele premii: Mențiune pentru povestire la Convenția națională a cenaclurilor SF ROMCON din 1982, si Premiul 2 pentru nuvela la Convenția națională a cenaclurilor SF ROMCON din 1983 (premiul 1 nu s-a acordat). In 2007 irupe pe scena sf-ului romanesc cu remarcabilul AMERICA ONE, roman aparut la editura Tritonic iar dupa doi ani in 2009 recidiveaza cu un alt roman senzational INGERUL PAZITOR de data asta la vestita editura Millennium Press. In rindurile ce urmeaza va prezint un amplu interviu cu GEORGE LAZAR

VN. Cum ai inceput sa scrii? De ce SF&F si nu alt gen de literatura?

GL. Am început să scriu SF în clasa a doișpea de liceu. Îmi amintesc că aveam drept temă la română o compunere în care să folosim termeni tehnici. Eu am cerut voie să scriu o compunere SF iar în ora următoare toată lumea, inclusiv profesoara, a dorit să asculte compunerea SF. Am făcut o impresie foarte bună, am primit nota zece, ceea ce a fost o mare realizare, pentru că nu eram considerat bun la această materie. Câteva luni mai târziu, în armată, i-am trimis povestea lui Alexandru Mironov. El mi-a răspuns și m-a îndrumat către Quasarul din Iași, unde urma să îmi încep studenția. Așa a fost. De ce SF & F? Pentru că îmi permite să visez cu ochii deschiși sau închiși și, când scriu, nu fac altceva decât să aștern visul pe hârtie.

 
VN. Esti unul dintre cei mai importanti scriitori romani , este sf&f un mod de viata? Ce are atit de special sf-ul pentru tine? De cind a intrat sf-ul in viata ta, iti mai amintesti?
GL. Nu sunt unul din cei mai importanți autori români. Cel puțin, nu încă. Dar da, mi-ar plăcea să mă aflu printre cei mai importanți autori. Să știi că am o viață obișnuită, cu necazuri și bucurii. Nu cred că are legătură cu SF-ul. Totuși, când citesc sau când urmăresc un film SF bun, reusesc să mă transpun. Mi s-a întâmplat pentru prima oară pe la zece ani, când citeam Goana după meteor a lui Jules Verne. Apoi Insula cu elice, Robur Cuceritorul, De la Pământ la Lună…
VN. Esti un cititor fervent,de unde pasiunea asta pentru sf&f dar si pentru carti? Care sunt cartile tale sf preferate?Dar autori? Din cei romani care iti plac? Dar cei straini? Top 10.
GL. Cu o pasiune te naști, la fel ca și cu talent, adică ai sau nu. Din copilărie am încercat să înțeleg ceea ce pe atunci era tehnologie înaltă, adică tranzistorii, mai apoi tuburile Nixie, ledurile, circuitele integrate și, mai târziu, microprocesoarele pe opt biți. Toate aveau legătură cu viitorul. Adică mergeau împreună, pasiunea pentru SF și cea pentru electronica aplicată. Mă pregătisem să devin un inginer foarte bun. Am publicat de cârteva ori scheme proprii în revista Tehnium. De fapt, am și câștigat concursuri atât ca elev cât și ca student, nu că ar fi fost premiile importante, dar îmi dădeau dimensiunea valorii mele ca profesionist. Recunosc, am avut o cădere după Revoluție, când au apărut primele PC-uri. Mă simțeam ca un troglodit, depășit tehnologic. Cât despre cărți preferate și autori favoriți, în general mă feresc să alcătuiesc topuri. Desigur, îmi plac foarte mult Heinlein, Brian Aldiss, Poul Anderson sau Peter Beagle și cărțile lor. Am și autori români pe care i-am citit cu plăcere. Mă refer deopotrivă la cei din garda veche, Opriță, Anania, Bărbulescu, C.T. Popescu și Grămescu, Ugurenii, ambii, dar și pe cei care au debutat mai recent, asemenea mie, iar aici nu aș nominaliza din teama de a nu uita pe cineva.
VN.Ingerul Pazitor roman publicat si la noi si afara a facut multe furori, care este povestea din spatele povestii ? Este special pentru tine acest roman?
GL. Ai nimerit, există și o poveste din spate. Ei bine, în urmă cu câțiva ani, a murit un bun prieten. A fost un accident nefericit. Era o persoană înstărită, care iubea cu pasiune viața, avea grijă de el, își oferea tot ceea ce era posibil. M-am întrebat cât ar fi fost dispus să plătească pentru a scăpa cu viață. De aici, povestea. Este prima oară când fac această mărturisire.
 
VN.America One a fost o adevarata lovitura pe piata,scris alert si cu mult talent te tine cu sufletul la gura, cum ti-a venit ideea acestui roman ? De la ce a pornit scinteia?
GL. America One este un roman cu mai multe planuri ale acțiunii. Chiar dacă mi-a luat cam mult să îl scriu, aproape doi ani, am știut de la bun început de unde plec și unde vreau să ajung. Pe vremea aia, așa credeam că poate fi scris un roman de succes. Din acest gen publică editurile românești.
VN..Ce te inspira?De unde iti vin ideile? Ce te motiveaza sa scrii? Cum iti construiesti personajele?
GL. Ideile îmi vin pur și simplu. Nu am găsit o regulă. Până la America One stăteam cu un caiet la capul patului iar dacă înainte de somn îmi venea o idee, o notam acolo. Acum e mai simplu, le notez pe telefonul mobil. După care ideea se dezvoltă și se cere scrisă. E cam ca o naștere, păstrând proporțiile, desigur.
VN. Care a fost prima carte sf citita?Dar prima carte sf romaneasca? Dar intr-o limba straina?Ce carte citesti acum?
GL. Așa cum ți-am spus, consider că Goana după meteor a lui Jules Vernes a fost factorul trigger. Prima carte românească a fost una scrisă de Vladimir Colin, Legendele țării lui Vam. În studenție am citit mai multe zeci de cărți SF în franceză, aduse de un prieten care participa la concursuri de șah în străinătate. Așa am citit Fundațiile lui Asimov și primele trei din seria Dune. Le păstrez și acum. Ulterior, le-am recitit traduse, dar farmecul cel mare a fost atunci, când eram unul dintre puținii români care avusese șansa să se bucure de aceste capodopere. Acum tocmai am terminat de citit J.F.K.
VN. Cum a fost la momentul debutului? De ce direct intr-o antologie de un asemenea calibru cum este Cosmos XXI Un univers al pacii? Ai avut emotii? Povesteste-ne despre acele vremuri.
GL. De fapt debutul publicistic l-am avut în Viața Politehnicii, una din cele trei reviste studențești ce apăreau la Iași în anii optzeci. A apărut compunerea pe care o trimisesem lui Alexandru Mironov, dar cu multe greșeli pentru că nimeni nu se deranjase să o corecteze. Pe atunci era foarte dificil să publici ceva, apăreau una sau două cărți SF pe an. Pe urmă am căpătat o rubrică permanentă, botezată Utopii, la Opinia Studențească având însă limita de două mii de semne. În antologie am apărut după ce câștigasem o mențiune la RomCon-ul din 1984, cred, am primit diploma chiar de la Vladimir Colin. A fost ideea lui Alexandru Mironov sa îmi includă textul în antologie. Am primit pentru prima oară bani pentru ceva ce scrisesem, deși cred că am cheltuit mai mult ca să cumpăr antologia și s-o ofer la prieteni.
VN. Ai risipit multe texte in diferite reviste cum ar fi Argonaut,Opinia Studenteasca,Cronica,Magazin,Sci-Fi Magazin,te-ai gindit sa le aduni intr-o antologie best off si sa le publici?
GL. Nu au fost texte risipite, după părerea mea. Așa erau vremurile, toată lumea dorea să publice dar nu prea era unde. Prin 1985 am obținut premiul doi la nuvelă, la RomCon, în condițiile în care premiul întâi nu s-a acordat. A fost un an mai slab, mai ales că eu participasem cu o povestire. În principiu ar fi trebuit să apară în Almanahul Anticipația, dar asta nu s-a întâmplat. În locul meu a apărut un bucureștean. Am în plan să scot o antologie cu texte vechi și noi. Aș fi vrut s-o fac chiar în acest an, dar cred că am să mai amân puțin.
VN.Ai fost initiatorul proiectului revista Sci-fi Magazin in perioada 2007-2008, urmata apoi de Almanahul Sci-Fi Magazin, revista in care au aparut texte foarte valoroase, ce nu a mers de nu a mai aparut aceasta revista dupa care au plins multi sefisti?
GL. Am cheltuit mulți bani cu acel proiect, câteva zeci de mii de euro. Am crezut că dacă o revistă este de bună calitate, va avea implicit succes. Lucrurile nu au stat deloc așa, iar asta nu din cauza cititorilor ci din pricina distribuției. Până și aici este de înțeles, spațiul pe tarabele de presă este limitat iar vânzătorii preferă să expună ceea ce se vinde masiv, nu o revistă SF care are totuși un public limitat. Este nevoie de un alt sistem.
VN.Daca ar fi sa ai o editura proprie ce carti ai publica? Oarece titluri?
GL.De fapt am o editură proprie, Mediapress, care scoate ziarul local Monitorul de Botoșani. Mai rar, scoatem și cărți, ca produse adiacente ziarului. În acest moment nu am curajul să lansez vreun titlu pe piață, indiferent de autor. Ca dezavantaj pot menționa și poziția geografică excentrică a editurii mele.
VN.Pentru cititorii care nu iti cunosc scrierile ce povesti ai scris, unde au fost publicate si cind? Ce alte povesti nu au fost publicate si sunt ferite de ochii publicului? La ce lucrezi acum?Care dintre povesti iti este cea mai draga?
GL. Cele publicate le-ai menționat deja mai sus. Cred că putem împărți peroada mea de scriitor în două epoci depărtate între ele de două decenii în care am făcut altceva. În prima parte, la tinerețe, am publicat în revistele studențești din Iași și antologia scoasă de Alexandru Mironov, iar din 2007, când a apărut la Tritonic romanul America One, am publicat peste tot unde am fost invitat.
VN. Ce planuri de viitor ai? Ce bunataturi ne mai pregatesti dupa America One si Ingerul Pazitor?
GL.Deocamdată am un roman în lucru, care ar fi trebuit să participe la concursul lui Mugur Cornilă, de anul trecut. Însă nu mi-a plăcut cum a ieșit finalul și nu l-am mai trimis. Îl voi lucra încet, până va ieși ceea ce vreau. La concurs am participat totuși, dar ca sponsor. Ar mai fi și continuarea Îngerului Păzitor, pe care nu am avut-o în intenție dar a fost cerută de cititori. Și, desigur, mai multe povestiri, în prezent lucrez la cele cu călătoria în timp, pentru antologiile anunțate, sper să termin măcar una.
VN.Cum se impaca scriitorul George Lazar cu ziaristul George Lazar? Sunt cele doua meserii compatibile? Dar scriitorul cu viata personala?
GL. Meseriile sunt foarte compatibile.Eu recomand oricui vrea să se apuce de scris, în orice gen, să lucreze o vreme într-o redacție de ziar. Este o experiență care pregătește scriitorul cum nimic altceva nu o poate face. Personal am scris mii de editoriale, reportaje, relatări, pamflete în anii de când lucrez la ziar. Din acest motiv scriu literatură atât de greu. Îmi citesc și recitesc textele, le îmbunătățesc cu ochiul editorului, până le dau B.T. (bun de tipar). Nu am încredere în scriitorii care își expediază textele lăsând redactorii să-și bată capul cu ele. După mine, este lipsă de respect pentru cititor. Până în prezent nu am ajuns să fac sacrificii neobișnuite pentru scris. Ai mei s-au obișnuit programul neregulat de la ziar, întins uneori și noaptea, cu deplasările și tot ce mai presupune munca unui ziarist.
VN.Stiu din proprie experienta ca nu am putea sa ne ocupam de sf daca nu am fi sprijiniti de familie, ai printre cei dragi tie fani sau simpatizanti sf&f?
GL. Da, nevastă-mea mai obișnuiește să citească ceea ce scriu, în măsura în care îi permite timpul. Și mama, copiii, cumnata, nepoții, prietenii. E greu însă să devină fanii mei câtă vreme trăiesc alături de ei și îmi văd și părțile mai puțin frumoase. De exemplu, sforăi noaptea și nu cunosc pe nimeni care să fie fanul unei asemenea persoane.
VN. In calitate de membru marcant al sefeului romanesc cum vezi tendintele actuale din SF&F?
GL. Sunt doar un membru obișnuit al sefeului autohton. Aici sunt de acord cu Horia Ursu, mă refer la tendința de convergență și viitoare unificare a sefeului cu literatura mainstream. Mai cred că fiecare scriitor ar trebui să-și fixeze zona în care consideră că este bun. Nu poți să încerci la nesfârșit. Cu toate astea, am fost plăcut surprins de mine însumi când am scris pentru antologiile de Steampunk și Gothic cu toate că nu știam inițial mare lucru despre aceste subgenuri. Am trimis chiar un text și la antologia cu zombies.
VN. Ce carte sf ti-a placut cel mai mult? Ce carte te-a marcat si care ramine un simbol pentru tine?
GL. Chiar dacă mă întrebi de o mie de ori, tot n-o să-ți spun altceva decât ceea ce ți-am spus deja.
VN.Ca scriitor ce carte din cele aparute pina acum ti-ai fi dorit sa scrii?
GL. Nici una. Le citesc cu drag dar nu mi-am dorit niciodată munca altcuiva. Și nici nu am invidiat pe cineva, pentru indiferent ce motiv. Nu e doar un enunț, chiar așa simt.
VN.Cine din cei dragi tie te-au sprijinit in drumul tau ca scriitor?
GL. Aici îi datorez mult mamei mele, acum învățătoare pensionară. Ea mi-a cultivat dragostea pentru cărți.
VN.Care sunt pasiunile tale? Care este cea mai mare dorinta a ta?
GL.Una din pasiuni, aceea de a proiecta și realiza circuite electronice, am abandonat-o acum vreo cincisprezece ani, după ce a ars douăzeci și ceva de ani. Am abandonat mai recent, doar de vreo cinci ani, și fumatul. Mi-am descoperit noi pasiuni: schiul, vânătoarea, ciclismul, sportul în general. Îmi place să călătoresc în străinătate, dar fără să fac exces.
VN.Cite premii ai cistigat si care este cel mai important pentru tine?
GL. Nu m-au pasionat niciodată premiile. Când au apărut, așa cum ți-am spus, erau confirmări ale valorii mele de moment. Mai târziu, când am început și eu să dau premii, iar la ziar am dat sute de premii, chestiunea s-a banalizat. Nu sunt interesat decât de un singur premiu iar acela mi-l pot da doar cititorii: exemplarele vândute din cărțile mele.
VN.Daca ar fi sa tii un discurs de multumire ca la premiile Hugo catre cine s-ar indrepta multumirile tale?
GL. Hai, că asta e prea de tot.
VN.Cum sunt relatile tale cu autorii romani? Dar straini?
GL. Nu sunt relații prea grozave. Pe vremea revistei SF am cerut în repetate rânduri texte dar am primit materiale modeste, care, prin contrast cu traducerile cumpărate de la străini, ar fi părut caraghioase făcând deservicii deopotrivă revistei cât și autorilor.
VN.Cum vei lupta pentru promovarea tinerilor scriitori romani de sf&f?
GL. Fiecare trebuie să lupte pentru el, nu poate pasa asta altcuiva. Cu toate astea, mă bate gândul să încerc pe viitor o tabără SF cu premii și ce mai trebuie. Sper doar să nu fiu prea bătrân pentru asta. Aici, desigur, o să am nevoie de sprijin.
VN.In incheiere un mic discurs pentru cititori si pentru fanul tau numarul 1.
GL. Mi-aș dori din suflet să fie mai mulți ca voi. E suficient de scurt?
A relatat din fata tastaturii fanul de serviciu Voicu Nicu aka voicunike.
Iar ca bonus aveti spre lectura o mica poveste scrisa de intervievatul nostru de astazi
GEORGE LAZAR

 
COMUNICAŢII
Adaptare după schiţa „Oare ce vor să ne spună”
De Tristan Bernard (1897)
 
Lansarea unui satelit pentru studiul particulelor rapide, supraluminice, a fost un eveniment ce a trecut neobservat, scăpând până şi rubricilor de actualităţi cosmice ale ziarelor ocupate de subiecte cu adevărat interesante cum ar fi debarcarea pe Marte sau întemeierea primelor colonii umane pe Lună. În fapt, despre lansare aveau cunoştinţă doar cercetătorii unui observator astronomic obscur ce finanţase proiectul şi doi-trei funcţionari superiori ai serviciului de telecomunicaţii care, plictisiţi de insistenţele celor dintâi, acceptaseră să le amestece minuscului vehicul cosmic într-un transport al navetei lor spaţiale, pe undeva, socotindu-se şi ei interesaţi de asemenea gen de cercetări.
Peste două zile, satelitul monopolizase rubricile de specialitate ale cotidianleor şi devenise atât de celebru, încât se vorbea de el pretutindeni. Captase, în domeniul particulelor rapide, prima emisiune de origine extraterestră. Continua să recepţioneze încă semnale – cel puţin aşa erau convertite pentru urechile terestre – evoluţia sa fiind urmărită pe întregul mapamond. Agenţiile spaţiale desfăşurau şedinţe fulger, iar la o săptămână de la eveniment, cerul se umplu cu sateliţi din ce în ce mai puternici şi mai sensibili ascultători ai mesajului, pentru că – se stabilise în mod cert – era un mesaj.
Au fost abandonate toate celelalte programe spaţiale, prilej cu care cosmonauţii debarcaţi pe Marte, plini de resemnare, s-au transformat în Robinsoni cosmici şi, în timp ce-şi amenajau locul de exil, au decoperit vestigiile unei vechi civilizaţii. Dar cine mai avea timp pentru ei !?! Coloniştii selenari, ceva mai norocoşi, au trecut şi ei la captarea semnalelor, dat fiind poziţia lor cosmică privilegiată.
Se desfăşura o adevărată competiţie pentru descifrarea mesajului extraterestru şi fiecare dorea să fie primul. Dar, după un timp, fără ca interesul pentru strania emisiune să fi scăzut, au fost nevoiţi cu toţii să-şi recunoască neputinţa. Grupul de semnale, sau mesajul, sau o parte a sa, a fost dat publicităţii şi s-a cerut miliardelor de kinţi terestre să afle o rezolvare.
Nu s-a găsit.
Inevitabil, au hotărât să le răspundă. Fiind vorba de o civilizaţie care îşi permitea să folosească un asemenea mod de comunicare, era foarte probabil să-şi amintească de rudimentarul limbaj binar, valabil oriunde în Univers.
Aproape un an au durat pregătirile. Tehnologii apărute peste noapte au conturat emiţătorul pe care l-au instalat pe Lună. Aceasta a fost părăsită de colonişti, drept care i-a fost înlăturar şi stratul atmosferic ce o înconjura, strat pentru care se lucrase din greu de câteva decenii. „Pentru a nu tulbura emisia” s-a spus şi s-a înţeles. Energiile Terrei luară calea Cosmosului, deschizând canalul necesar transmisiei căte steaua Sirius, identificată ca fiind locul de unde veneau semnalele. Acestea, în afara unor scurte şi regulate pauze nu au încetat nici o clipă să sosească; înregistrate, constituiră un material ce ar fi umplut lesne un zgârie-nori de dimensiuni nu prea modeste.
Întrucât timpul de emisie era de numai două secunde, pământenii nu ştiau ce să transmită mai întâi. O nouă anchetă publică aduse răspunsul care porni imediat în Cosmos a convertit în cod binar.
„Ce doriţi să comunicaţi?”
Emisiunea de pe Sirius încetă brusc. Când reîncepu, Terra recepţionă un scurt mesaj, în acelaşi cod, lăsând uimire peste miliarde de oameni. Răspunsul de pe Sirius era sec:
„Nimic.”
Pământenii munciră alte câteva luni şi, acumulând suficientă energie, transmiseră:
„Atunci de ce ne emiteţi semnale?”
După scurtă vreme, eterul particulelor rapide se umplu de zgomotul mesajului răspuns:

„Scuzaţi, comunicam cu centaurienii, nu cu voi.”
Anunțuri
Comentarii
  1. George Lazăr e bestial. Din întâlnirile pe care le-am avut cu el, recunosc aş dori să devin un profesionist ca el…

    Apreciază

  2. Dan spune:

    S-a nascut in 1963 si in anul 1971 a terminat facultatea? Un fapt demn de Cartea recordurilor!!!

    Apreciază

  3. […] alt interviu este realizat de Nicu Voicu pentru FanSF. Cel intervievat este George […]

    Apreciază

  4. puiu radu spune:

    O mandrie a botosanenilor c-un asemenea scriitor talentat ! Din pacate , prea putini romani isi apleaca ochii asupra paginilor de carte contemporana !.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s