Concurs NEMIRA: Vinturile de la Marble Arch II

Posted: Iulie 4, 2012 by fansf in Concurs
Etichete:, , , , ,

Connie Willis scrie atât de bine, încât până şi cei care nu sunt amatori de SF vor găsi puncte de interes în textele ei. Asta pentru că sunt incitante, spirituale şi mai ales delicios de provocatoare. Aparitia unei noi carti scrise de aceasta autoare nu poate decit sa ne bucure mai ales ca cele doua volume de povestiri au beneficiat de traducerea maiastra a talentatei traducatoare Ana Veronica Mircea, despartirea volumului de povestiri „Vinturile de la Marble Arch” in doua de catre editura a fost benefic iar asta pentru prevenirea unei carti super groase si mai greu de lecturat. Incepind de astazi editura Nemira impreuna cu blogul Fansf va propune un nou concurs care va avea ca premiu

Condeiul dezinvolt, pentru care satira şi ironia sunt blânde numai în aparenţă, te îndeamnă să întorci pagina şi să aluneci când în Cretacicul târziu, când în Londra celui de-al Doilea Război Mondial, când pur şi simplu în cosmos. Sunt  povesti magice  aici, de la “Newsletter” si “Just Like the Ones We Used to Know…” la mai vechile  ”Cash Crop” si “Daisy, in the Sun,”  pana la cele mai noi povesti ale scriitoarei cum ar fi minunata “Vânturile de Marble Arch” cea care si da titlul antologiei. Exista literalmente ceva pentru toată lumea de aici. Daca esti un fan inveterat Willis, vei fi încântat sa gasesti comori nebanuite. Dacă nu  ai citit niciodată Connie Willis, aceasta este sansa ta de a descoperi  povesti uluitoare si o scriitoare meseriasa.

Varietatea este plăcere! Asa poate fi descrisa aceasta  colecţie de povestiri marca inconfundabila Connie Willis. In volumul doi pina si cititorii cei mai pretentiosi vor gasi   de toate. Poveştile acoperă întregul spectru, de la trist la  terifiant, de la  povestirile clasice la comori literare ascunse printre – urangutanii, Egipt, râme, friptura de gasca, profesori universitari, soacre, extraterestri, coduri secrete , Mos Craciun, staţii de metrou, cintatul in cor, oficiul poştal, nunti, divorturi, moarte, şi plăgi asortate. Renumita pentru scrierile ei Connie Willis a fost numita, “cea mai   încântătoare scriitoare de science fiction în viaţă”, şi există numeroase exemple aici in aceste doua volume. Printre exemple, sunt celebrele poveşti  premiate cu Hugo şi Nebula- “Watch Fire” şi “Even The Queen” şi “The last of the Winnebagos” – împreună cu o poveste care este un omagiu sincer adus lui Jack Williamson, “Nonstop to Portales.”

Cistigatorul concursului va fi desemnat prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarea intrebare:

Ce povestiri sunt in cuprinsul volumului Vinturile de la Marble Arch 2?

Deadline-ul este duminica 15 iulie orele 24.

UP DATE: In urma tragerii la sorti cistigatorul este Hoyad.

posted by voicunike

Anunțuri
Comentarii
  1. Vero spune:

    Îmi place c-ai scris despre carte, deşi nu te-ai gândit să aminteşti şi numele traducătorului… :mrgreen:

    Apreciază

  2. michael spune:

    Nicule, cartea apare in limba engleza? Ca vaz ca titlurile povestirilor nu sint in romana…

    Apreciază

  3. hoyad spune:

    In volumul 2 al seriei „Vanturile de la Marble Arch” sunt cuprinse traducerile urmatoarelor 12 povestiri, ce in formatul original al cartii scrise de Connie Willis, erau grupate in 4 capitole (titlurile le voi trece in engleza, cartea nefiind inca scoasa de sub tiparul editurii Nemira) :
    – Royalty :”The Curse of Kings”; „Even the Queen”; „Inn”
    – Matters of Life and Death : „Samaritan”; „Cash Crop”; „Jack”; „The Last of the Winnebagos”
    – And Afterwards : „Service for the Burial of the Dead”; „The Soul Selects Her Own Society”
    – Epiphanies : „Chance”; „At the Rialto”; „Epiphany”
    P.S. In primul volum tradus la Nemira in 2011, au fost publicate primele 11 povestiri ale cartii „The Winds of Marble Arch and Other Stories”.

    Apreciază

    • hoyad spune:

      Offtopic: Primul volum are urmatoarele titluri in romana cuprinse in 4 capitole:
      – Weather Reports: „Vanturile de la Marble Arch.” (The Winds of Marble Arch); „Luna albastruita” (Blued Moon); „Aidoma acelora pe care le-am cunoscut candva” (Just Like the Ones We Used to Know)
      – Personal Correspondence: „Daisy, in soare.” (Daisy, in the Sun); „O scrisoare de la familia Cleary.” (A Letter from the Clearys); „Scrisoare informativa.” (Newsletter)
      – Travel Guides: „Cei care pandesc focul.” (Fire Watch); „Non-stop spre Portales.” (Nonstop to Portales)
      – Parking Fines and Other Violations: Mult zgomot pentru nimic.” (Ado); „Fiicele mele iubite.” (All My Darling Daughters); „In Cretacicul târziu.” (In the Late Cretaceous)
      P.S. Thank you for copy-paste ! 🙂

      Apreciază

    • hoyad spune:

      Offtopic la offtopic: Am uitat sa postez traducerea in romana a titlurilor primului volum:
      – Weather Reports: ”Buletine meteorologice”
      – Personal Correspondence: ”Corespondenta personala”
      – Travel Guides: ”Ghizi de calatorie”
      – Parking Fines and Other Violations: ”Amenzi pentru parcare si alte contraventii”
      Acum ca ati aflat totul despre aceste 2 carti scrise de Connie Willis, eu va recomand sa le cititi !
      P.S. Eu am citit primul volum si am ramas incantat de povestiri.

      Apreciază

  4. Puiu Silvia spune:

    In volumul 2 al seriei “Vanturile de la Marble Arch” sunt cuprinse traducerile urmatoarelor 12 povestiri, ce in formatul original al cartii scrise de Connie Willis, erau grupate in 4 capitole (titlurile le voi trece in engleza, cartea nefiind inca scoasa de sub tiparul editurii Nemira) :
    – Royalty :”The Curse of Kings”; “Even the Queen”; “Inn”
    – Matters of Life and Death : “Samaritan”; “Cash Crop”; “Jack”; “The Last of the Winnebagos”
    – And Afterwards : “Service for the Burial of the Dead”; “The Soul Selects Her Own Society”
    – Epiphanies : “Chance”; “At the Rialto”; “Epiphany”
    P.S. In primul volum tradus la Nemira in 2011, au fost publicate primele 11 povestiri ale cartii “The Winds of Marble Arch and Other Stories”.

    Apreciază

  5. Badea Laurentiu Mihai spune:

  6. Shrike spune:

    e la moda copy/paste… 🙂

    Apreciază

  7. Razvan Nistor spune:

    Daca in volumul I au aparut primele patru grupe de povesti, in volumul II au mai ramas tot patru grupe:
    Royalty: The Curse of Kings, Even the Queen, Inn
    Matters of Life and Death: Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos
    And Afterwards: Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society…
    Epiphanies: Chance, At the Rialto, Epiphany
    Unele editii mai contin doua povestiri: Capra Corn, Substitution Trick; depinde de cei de la Nemira daca vor aparea si acestea doua sau nu.

    Apreciază

    • hoyad spune:

      Cartea originala are anumite editii „Limited/Lettered Editions” care colecteaza aceste 2 povestiri („Capra Corn” si „SubstitutionTrick”) si in plus o lista (un eseu denumit „Bibliography”) a tuturor povestirilor scurte sau a povestirilor asa zise „confessions”. Nu cred ca Nemira va scoate volumul 2 avand aceste „suplimente”, desi m-as bucura daca ar fi tradus o asemena editie.

      Apreciază

  8. sandybook spune:

    In volumul II al seriei “Vanturile de la Marble Arch” sunt cuprinse traducerile urmatoarelor 12 povestiri:
    – The Curse of Kings, Even the Queen, Inn – in cap. Royalty
    – Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos – in cap. Matters of Life and Death
    – Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society… – in cap. And Afterwards
    – Chance, At the Rialto, Epiphany – in cap. Epiphanies
    S-ar putea sa fie si povestirile Capra Corn si Substitution Trick, dar depinde de cei de la Nemira.

    Apreciază

  9. barabas spune:

    12 povestiri: The Curse of Kings, Even the Queen, Inn, Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos, Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society, Chance, At the Rialto, Epiphany

    Apreciază

  10. d.orin spune:

    Al doilea volum al colectiei “Vanturile de la Marble Arch” cuprinde traducerile urmatoarelor 12 povestiri:
    – Categoria Royalty: The Curse of Kings, Even the Queen, Inn
    – categoria Matters of Life and Death: Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos
    – categoria And Afterwards: Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society…
    – categoria Epiphanies: Chance, At the Rialto, Epiphany

    – posibil sa cuprinda si Capra Corn si Substitution Trick.

    Apreciază

  11. Xelomon spune:

    Hai sa raspund si eu… poate o castig si pe asta 😀
    Al doilea volum al colectiei “Vanturile de la Marble Arch” cuprinde traducerile urmatoarelor 12 povestiri:
    – Categoria Royalty: The Curse of Kings, Even the Queen, Inn
    – categoria Matters of Life and Death: Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos
    – categoria And Afterwards: Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society…
    – categoria Epiphanies: Chance, At the Rialto, Epiphany
    – posibil sa cuprinda si Capra Corn si Substitution Trick.

    Apreciază

  12. milesteg spune:

    R: 4 capitole cu 12 povestiri: The Curse of Kings, Even the Queen, Inn, Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos, Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society, Chance, At the Rialto, Epiphany

    Apreciază

  13. Nicu spune:

    12 povestiri:
    – The Curse of Kings, Even the Queen, Inn – in cap. Royalty
    – Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos – in cap. Matters of Life and Death
    – Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society… – in cap. And Afterwards
    – Chance, At the Rialto, Epiphany – in cap. Epiphanies
    – Capra Corn si Substitution Trick

    Apreciază

  14. 12 povestiri:

  15. AlexB spune:

    12 povestiri:

    1. The Curse of Kings,
    2. Even the Queen,
    3.Inn,
    4.Samaritan,
    5.Cash Crop,
    6.Jack,
    7.The Last of the Winnebagos,
    8.Service for the Burial of the Dead,
    9.The Soul Selects Her Own Society,
    10.Chance,
    11.At the Rialto,
    12.Epiphany

    Apreciază

  16. qwerty spune:

    12 povestiri grupate in 4 sectiuni:
    Royalty: The Curse of Kings, Even the Queen, Inn,
    Matters of Life and Death: Samaritan, Cash Crop, Jack, The Last of the Winnebagos
    And Afterwards: Service for the Burial of the Dead, The Soul Selects Her Own Society…
    Epiphanies: Chance, At the Rialto, Epiphany
    Nota: unele editii limitate includ si povestirile Capra Corn si Substitution Trick

    Apreciază

  17. hellena spune:

    Sunt 12 povestiri: ”The Curse of Kings”; “Even the Queen”; “Inn”; “Samaritan”; “Cash Crop”; “Jack”; “The Last of the Winnebagos”; “Service for the Burial of the Dead”; “The Soul Selects Her Own Society”; “Chance”; “At the Rialto”; “Epiphany”

    Apreciază

  18. georgeta spune:

    Volumul 2 va cuprinde urmatoarele 12 povestiri din cartea originala:
    – The Curse of Kings; Even the Queen; Inn; Samaritan; Cash Crop; Jack; The Last of the Winnebagos; Service for the Burial of the Dead; The Soul Selects Her Own Society; Chance; At the Rialto; Epiphany.

    Apreciază

  19. horade spune:

    Multumesc pentru premiu !

    Apreciază

  20. hoyad spune:

    A aparut cartea la Nemira, acum cred ca pot sa primesc codul ei prin mail.

    Apreciază

  21. hoyad spune:

    Nu am insistat pe perioada lipsei din tara a blogger-ilor, dar cum sau cand pot sa intru in posesia cartii sau al codului Nemira ?
    Spuneti-mi ce sa fac. Va multumesc anticipat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s