Colti ,Sange si Amendamente: Interviu cu CIPRIAN MITOCEANU

Posted: Iunie 17, 2012 by fansf in Interviu
Etichete:, , , ,

Cu o tripleta pe cinste Ciprian Mitoceanu pe care am reusit sa-l avem in carne si oase la lansarea cartilor MILLENNIUM BOOKS a binevoit sa-mi acorde un interviu pentru blogul FANSF. Iata si rezultatul:

CIPRIAN MITOCEANU s-anăscut la Suceava, în 1976. Lucrează la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca, judeţul Botoşani. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-geografie, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, promoţie 1999. Studii postuniversitare, profesor documentarist, Universitatea Bucureşti, promoţia 2007. Studii aprofundate în Istoria statelor din SE Europei, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, promoţia 2003. Sublocotenent de poliţie în rezervă. A publicat romanul „Colţii”, Tritonic, 2008. Activ, de asemenea, cu proză în revista Nautilus si Suspans. La tirgul de carte FINAL FRONTIER II a publicat romanul „Amendamentul Dawson”, martie 2012. La recent incheiatul BOOKFEST 2012 a publicat romanul „In singele tatalui” si proza scurta „Ispasirea” in cel mai inovator experiment literar si unic la noi in tara antologia Dincolo de Noapte- 12 Fete ale Goticului.

VN.Cum a început pasiunea ta pentru scris?

CM. Pasiunea mea pentru scris a început devreme, încă pe vremea când nu ştiam să scriu. Pe la grădiniţă. Bine, pe atunci habar nu aveam cum stau treburile, dar mă demoralizau cumplit poveştile care se terminau altfel decât dorea un ţânc de patru-cinci ani ca mine. Şi-mi doream, evident, să se termine altfel. Prima poveste care a scos „scriitorul” din mine a fost „Puiul” de Ioan Alexandru Brătescu Voineşti. După ce am bocit ceva ore de mila puiului de prepeliţă (vă rog, nu insistaţi pe subiect că iar îmi dau lacrimile) am tras concluzia că povestea nu e scrisă cum trebuie şi nici nu mi-a venit greu să-i dau alt final. Aşa că am pus gând rău cărţii de poveşti a mamei. Cam asta a fost scânteia.

Pe urmă, ajuns la şcoală, m-am prins repede că, dacă vreau să nu mă mai rog de mamă, tată, bunică, bunic să-mi citească poveştile, trebuie să învăţ să citesc. Şi, cu ocazia asta, am descoperit un noian de poveşti care nu se terminau bine deloc. Mai ales în cărţile de istorie. În plus, prin zonă era secetă de cărţi, spre exemplu, în cei opt ani cât am petrecut la Şcoala Generală Nr. 1 Mileanca (aşa i se spunea pe atunci) nu am găsit niciodată deschisă biblioteca din comună. Aşa că… Funcţia a creat organul. De la o vreme, sătul să citesc şi să răscitesc cărţile disponibile (recunosc, mi-e ruşine de mor, am citit de vreo cinci ori cele două volume intitulate ispititor „Îmi zugrăvesc singur casa”) şi să mă demolez psihic cu finaluri nu prea pe placul meu (are cineva curajul să-şi imagineze cum se termină „Îmi zugrăvesc singur casa”?) am decis că e cazul să-mi scriu propriile cărţi, cu intrigă, punct culminant, acţiune şi final care să nu mă mai deranjeze. Şi de pe la vreo zece, doisprezece ani, m-am apucat de… antrenamente. Pix, caiet tip registru sau studenţesc şi… Primul personaj pe care mi l-am imaginat a fost un ucigaş de rechini. Primul personaj despre care am şi scris a fost un dac pe nume Ursan.

VN. Ai publicat pentru început romanul Colţii şi acum ai recidivat cu încă două pe hârtie, îţi place să scrii?

CM. Păi nu e evident? Fără discuţie, îmi place să scriu. Este o activitate care ocupă locul doi în preferinţele mele în materie de activităţi. Despre primul loc nu pot să spun nimic că se supără soţia.

VN.De ce sf&f, dar mai ales genul horror?

CM.Să spunem că de vină e întâmplarea?! Nu pot spune că aparţin în totalitate genului horror. Am scris şi thriller, am în sertar şi ceva romane poliţiste, doar că nu mi-am arătat (încă) această faţă. Horror-ul este un teritoriu în care mă simt ca acasă şi pe care, deocamdată, nu mă simt ispitit să-l părăsesc. Hotărâtor a fost, poate, faptul că, atunci când m-am apucat serios de scris, tocmai începusem să descopăr genul. Mi-a plăcut şi… Povestea merge mai departe. Şi relaţia cu horror-ul.

VN. Cum a fost la debut? Dar la târgul de carte Bookfest unde ai lansat două cărţi şi o părticică din antologia Dincolo de noapte? Ai avut emoţii?

CM.Debutul a fost surprinzător de simplu chiar şi pentru mine. Practic, debutul a demolat pentru mine o mulţime dintre legendele care se ţes în jurul debutului, cum că trebuie să ai pile pentru a debuta, că trebuie să ai rude, spate, că trebuie să cumperi tot tirajul şi câte şi mai câte.

Ca senzaţie, debutul a fost ceva… nepreţuit. Cartea s-a lansat acum patru ani,la Bookfest, ocazie cu care v-am cunoscut pe voi, pe Bebe, Nicu şi Horia. Pe Mike îl ştiam de ceva mai multă vreme. Puţin năucitoare senzaţia, era o suprafaţă enormă acoperită de cărţi. Mă simţeam mai mic decât o furnică lângă un muşuroi. Mic şi neînsemnat. Dar s-au vândut cărţi, am dat autografe. Mi-a venit inima la loc…

La târgul de carte de anul acesta deja a fost mult mai bine. Mai cunoşteam lumea, mă simţeam şi eu cunoscut. O mulţime de prieteni, mai multe autografe…

Emoţii am avut şi, dacă mi se va mai oferi ocazia, voi mai avea. Dar sunt plăcute, numai bune de pus la inimă. Le-aş repeta oricând cu cea mai mare plăcere. Şi puţină frică. Mamă frate, dacă nu le place cartea? Ce mă fac dacă o văd în anticariat?

VN. Dacă ar fi să ţii un discurs de mulţumire, către cine s-ar îndrepta mulţumirile tale?

CM.Aici, pe pământ? Şi doar ca scriitor? OK, am înţeles…

Păi, în primul rând, mulţumirile mele se îndreaptă către cititori, acei minunaţi oameni fără de care subsemnatul nu ar fi decât avarul depozitar al unor maldăre de hârtii scrise pentru doar pentru a gâdila un orgoliu nejustificat. Către voi, dragi cititori, se îndreaptă toate mulţumirile mele. Vă mulţumesc că existaţi şi că, din noianul de oferte editoriale, m-aţi ales pe mine. Dacă v-am dezamăgit, vă cer iertare. Dacă v-a plăcut, mulţumesc încă o dată.

Un alt rând de mulţumiri se îndreaptă către editorii mei. Le mulţumesc pentru că au avut încredere şi, mai ales, au investit în mine.

Le mulţumesc redactorilor prin mâinile cărora au trecut cărţile mele. Au ştiut să-mi arate unde am greşit şi, mai ales, să-mi arate cum să-mi îndrept greşelile.

Şi mulţumesc întregii lumi pentru că există. Aşa, cel puţin, n-o să am conştiinţa încărcată de faptul de a fi uitat pe cineva.

VN. Am fost efectiv impresionat de romanul Amendamentul Dawson, care este povestea din spatele poveştii?

CM.Povestea din spatele poveştii poate fi citită pe mitoceanu.com, la secţiunea The making of.  Sau pe Galileo. Pentru FanSf o să adaug în plus, câteva detalii.

În principiu, Amendamentul Dawson se bazează pe „Legea e lege”, la fel ca şi restul romanelor din seria Dawson. Chiar dacă e un politician veros, Dawson ăsta mi-e simpatic. După cum s-a văzut, omul a respectat legea în litera ei, chiar dacă este un preţ de plătit pentru asta. Are ceva din strategul atenian Pericle, un personaj pe care l-am admirat, respectat şi deplâns.

Omul, ca fiinţă socială, trestie cugetătoare, cetăţean sau cum i-o mai spune,  este de acord cu existenţa legii, cu condiţia ca restul semenilor săi să fie închişi în ţarcul legislativ iar el personal să fie lăsat pe dinafară. Fiecare se simte îndreptăţit să fenteze legea atunci când îl avantajează şi să pună mâna pe piatră atunci când altul o încalcă. Nu prea e cazul lui Dawson. Şi marea întrebare care ne frământă pe toţi este „Cât de departe trebuie mers cu respectarea legii?” Întrebarea asta o să agite apele şi la trilogia „În sângele tatălui”. Şi nu prea e de bine.

VN. Ce te inspiră? Cum îţi alegi modul de a scrie poveşti? Ce te motivează să scrii? Cum îţi alegi personajele?

CM.Vorba poetului, tot ce mişcă în ţara asta… mă inspiră. Inspiraţia este pretutindeni. Poate, vorba lui Terry Pratchett, citat din  a sa Lume Disc, inspiraţia se prezintă sub forma unor corpusculi care plutesc liber prin aer şi interacţionează cu ce dispuşi să o dezvolte. Să spunem că sunt destul de receptiv la genul ăsta de corpusculi.

Şi, în plus, mă inspir din ceea ce se întâmplă. În jurul meu, mai departe de jurul meu, foarte departe de jurul meu. A, da, şi mai sunt şi coşmarurile. Din când în când am vise care se dovedesc surprinzător de potrivite pentru a fi folosite drept piatră de temelie pentru o carte sau o povestire. Nu sunt propriu-zis coşmaruri; un fel de filme pe care le derulează subconştientul şi în somn îmi spun adesea „Frate, ce idee bună”. Şi trebuie să mă trezesc pentru a nota, altfel, până dimineaţă, ideea se risipeşte, pleacă să caute minţi mai receptive.

Şi, în general, nu mă apuc să scriu decât dacă simt că pot duce treaba la capăt. Cel mai adesea nu se întâmplă. În general, dacă durează mai mult de zece zile pentru a termina o povestire, deja trag pe linie moartă. Şi se întâmplă mai mereu. Dar în unele situaţii găsesc puterea de a reveni şi de a duce povestea până la ultimul punct. Şi, dacă naraţiunea nu curge sau se poticneşte, o las baltă. Dacă ajung în acel punct în care scriu forţat, atunci îmi dau seama că ceva nu e bine. Şi dacă nu e bine… E mai bine s-o las pe mai târziu. Poate se rezolvă de la sine; uneori chiar  asta se şi întâmplă.

VN.Care este ultima carte citita?Dar prima carte sf citita?

CM.Ultima carte citită este „Templierii — istoria călugărilor soldaţi” de Arnaud dela Croix.O carte de istorie, foarte interesantă (şi profesorul din mine citeşte). Ultima carte de gen este Imagini mişcătoare, de Terry Pratchett. O părticică din Lumea Disc, se înţelege. O să scriu despre ea zilele acestea. Cât priveşte prima carte Sf, „Insula cu elice, Jules Verne”.

VN. Care au fost cartile care te-au indemnat spre sf&f dar si care te-au format ca scriitor?

CM.Cărţile lui Jules Verne. Pentru mine, multă vreme bătrânul Jules a fost singurul scriitor de Sf. Apoi am aflat că există şi alţii. Şi aici amintesc de Mark Twain,  Isaac Asimov, H. G. Wells, Arthur C. Clarke, Frank Herbert, William Gibson şi lista ar putea continua. Dar aş adăuga şi filmele. „Războiul stelelor”, „Star Trek” şi chiar şi filmele cu Piedone „Un şerif extraterestru”, „Toate mi se întâmplă numai mie”. Sau „Jandarmul şi extratereştrii” cu Louis de Funes. Ţin minte că l-am văzut de vreo şapte ori. Şi „Anticipaţia”, desigur.

VN. Te-ai implicat foarte mult on-line în tot ce mişcă în literatura sf&f şi genurile conexe, cum de ai atâta timp şi pentru PC dar şi pentru cărţi?

CM. Să înţeleg ceva invidie de aici? Nu, nu eşti genul, doar uluit, OK, am priceput. Scuze pentru bănuială…

Să spunem că reuşesc să îmi fac timp. Am eliminat multe dintre activităţile care-mi consumau inutil timpul şi pe cele care mi-l consumau cu puţin folos. Bunăoară, de ceva vreme, nu mai dorm decât patru ore pe noapte, de la două la şase. Un program criminal dar nu imposibil. Îi fac faţă. Încă. În plus, citesc foarte repede, între 80 şi 100 de pagini pe oră. Practic, aici se comprimă timpul. Şi încerc să storc fiecare picătură de eficienţă din timpul pe care îl am la dispoziţie. Mereu am cu mine o carte. Citesc aşteptând microbuzul, la coadă la facturi, în microbuz, când îmi aştept Juniorul la grădiniţă. Cât despre calculator… Ce e ăla joc pe calculator? Cineva spunea că ai trecut de treizeci de ani atunci când 90% din timpul petrecut la calculator e muncă efectivă. Ei bine, am trecut de treizeci de ani. Bine de tot. Şi am renunţat la unele pasiuni pentru a mă dedica altora.

VN. Ce planuri de viitor ai?

CM.Să scriu. Şi să public, dar partea cu publicatul nu depinde de mine… Aşa, ca om, dacă se poate, să mă retrag la ţară, dacă se poate la Mileanca.În general, oraşul mă oboseşte, mă dă peste cap. Şi, din fericire pentru mine, există oraşe şi mai nasoale decât Botoşani.

VN. Cum se împacă meseria ta cu scrisul?

CM.Se împacă, nu au altă soluţie. Adevărul e că fiecare s-ar descurca mai bine fără cealaltă. Dar, din păcate, nu m-aş descurca eu. Prin urmare, să zicem că am parte de o simbioză tacită. Scriitorul şi profesorul încearcă să se deranjeze reciproc cât mai puţin şi să nu amestece pasiunea cu meseria. Până acum au reuşit. Doar că scriitorul nutreşte în secret speranţa că va deveni profesionist. Profesorul este deja profesionist (nu că ar avea altă soluţie).

Lăsând gluma şi expresiile alambicate la o parte (nu ştiu cine, ce, cum o să înţeleagă partea de mai sus, mie mi-e frică să recitesc că mă ia tremuriciul) e destul de greu să lucrezi dimineaţa ca profesor iar seara să dedici ceva timp şi scrisului. Practic, se solicită aceiaşi muşchi, cei ai minţii, şi adesea fac ceva febră musculară. Dar deocamdată profesorul are întâietate. Scriitorul aşteaptă răbdător să devină primul. Nu ştiu de ce, dar desluşesc un zâmbet răutăcios pe faţa lui. Şi parcă are ceva ascuţit în mână…

VN. Ce pasiuni ai? Care este cea mai mare dorinţă a ta?

CM.Păi, cum spuneam, am renunţat la unele pasiuni pentru a mă dedica altora, în speţă scrisului şi cititului. Prin urmare, de opt ani nu am mai urmărit un meci de fotbal. Bine, la asta a contribuit şi prestaţia echipei „Dinamo” al cărei fan eram. Şi mutra aia a lui Andone. Dacă vrea cineva să-şi scoată fotbalul din cap, să se uite la Andone cum încearcă să justifice o prestaţie de tot râsul (puteam să scriu altceva, dar din respect pentru FanSf am folosit un cuvânt mai acceptabil, deşi cu toţii avem… ei, hai, mai bine lasă). Şi nu-mi pare rău. Dorm mai liniştit indiferent dacă bate sau nu Dinamo. Mai ales când nu bate.

Am renunţat şi la wrestling pe motiv că-mi mânca timpul (chiar şi la Formula 1 am renunţat din aceeaşi cauză), deşi într-o vreme eram cel mai în temă din comună în privinţa sportului trucat. Televizorul nu e prietenul meu şi dacă nu ar fi canalele de desene animate l-aş da pe scări afară. În rest, mai fac sport, mai dau cu undiţa la peşte, conduc utilaje grele când am ocazia. Mi-ar plăcea să am o fermă, cu animale, tractoare, copaci şi tot ce trebuie, dar atunci ar trebui să-i dau preaviz scriitorului sau profesorului.

Cea mai mare dorinţă a mea, ca scriitor, este fireşte, să devin scriitor profesionist. Şi, dacă nu e prea mult, să public ceva şi în afară. Încă mai e mult până acolo şi, dacă tragem cu ochiul peste ocean, vedem că cei mai mulţi dintre scriitorii de acolo, au joburi de rezervă. Scriitorii profesionişti în adevăratul sens al cuvântului sunt puţini, dar asta nu e o piedică în calea dorinţei.

VN. Ce părere ai despre editurile din România ca scriitor?

CM. Ţinând cont că nu am avut de-a face decât cu două edituri până acum, Tritonic şi Millennium Books,  cred că ar fi tendenţios din partea mea să susţin că aş avea o părere despre editurile din România. Mai degrabă păreri despre Tritonic şi Millennium. Să spunem că părerile mele sunt diametral opuse. La polul pozitiv (ca la magneţi, nu?) Millennium.

VN. Cum ai putea descrie relaţia ta cu editorii Michael Haulica si Horia Nicola Ursu?

CM. Într-un cuvânt: Excelentă.

Dacă e să mai dezvolt… Michael Hăulică a fost primul editor căruia i-am trimis romanele mele şi, de acolo, au ajuns şi la Horia.Sunt profesionişti, oameni care ştiu ce vor şi, mai ales, de la cine vor. Pot scoate ce e mai bun dintr-un autor.

VN. Cum te vezi peste cinci ani? Câte cărţi vrei să publici?

CM.Peste cinci ani mă văd cu cinci ani mai bătrân. Poate cu patru şi jumătate. Şi profesionist, dacă se poate, dacă nu… Ei bine, asta nu mă va opri să scriu.

Câte cărţi vreau să public? Câte se va putea, plus minus vreo cinci şase, dacă nu cumva şi cu virgulă. Măcar o sută.

VN. Daca ar fi sa fii altcineva ce roman ti-ai dori sa fie scris de tine, sau povestire?

CM. Să fiu altcineva? Păi nu e destul că sunt Mitoceanu şi încă şi Ciprian? Nu prea mi-am pus problema asta, că aş vrea să fiu în locul altui scriitor. Dar, pentru că mi-ai aruncat mănuşa… Parcă aş vrea să fiu Terry Pratchett. Zilele astea, că altfel. Umorul şi dezinvoltura cu care scrie m-au acaparat cu totul. Mai ales că ne şi potrivim, cumva. Acum ceva timp am început să scriu „În voia sorţii”, un roman fantastic. Şi, când am început să citesc despre Lumea  Disc am descoperit prea mult Pratchett în scrierea lui Mitoceanu. Deocamdată am abandonat „În voia sorţii”, n-aş vrea să se spună că este o pastişă după Pratchett. Aşa că e de înţeles de ce vreau să scriu aşa cum scriu eu…

VN. La finalul interviului un discurs pentru cititori si fani dar si pentru fanul tau numarul 1.

CM. Un discurs?! Cred că e prea mult spus. Discurs sună cam ameninţător, mai ales zilele acestea. Mai degrabă aş face o urare. Pentru cititorii mei, pentru cei care-şi rup din timpul lor pentru a-mi citi cărţile. Să-mi trăiţi, dragilor, şi să vă bucuraţi de cărţi şi de viaţă. Sănătate în primul rând şi biblioteci cât mai vesele şi mai pline. Vă mulţumesc că existaţi şi mi-aţi acordat şi mie din timpul dumneavoastră!

A relatat intr-un tirziu de seara de duminica nu sambata asa cum v-am obisnuit, din fata tastaturii fanul de serviciu Voicu Nicu aka voicunike.

posted by voicunike

Anunțuri
Comentarii
  1. :)) Parcă mi-l amintesc pe Ciprian pe care l-am îndrăgit când l-am văzut face 2 face! Omul e belea (pentru cei care nu sunt de prin zona noastră, belea e un compliment…)

    Apreciază

  2. bogdan spune:

    fain interviul și inspirată ideea cu seria asta… o zi faină, voicunike!

    Apreciază

  3. […] June 19th, 2012 § 0 comments Prin amabilitatea lui Voicunike (pentru cine (încă) nu-l cunoaşte, cel mai mare fan SF, în fotografia alăturată) de la FanSF, care a binevoit să-mi trimită un set de întrebări, am acordat zilele acestea un interviu. Interviu cu mine, cine doreşte să afle mai multe, poate arunca o privire aici. […]

    Apreciază

  4. ciprian spune:

    Multumesc Nicu, Multumesc FanSF
    @ George, sper ca nu te referi la neispiratul context al expresiei ,,a dat de belea,,
    O zi buna la toata lumea

    Apreciază

  5. […] interviuri cu Ciprian Mitoceanu, Gary Gibson si Kristin Cashore FacebookLike this:LikeBe the first to like this. Categories: […]

    Apreciază

  6. […] Prin amabilitatea lui Voicunike (pentru cine (încă) nu-l cunoaşte, cel mai mare fan SF, în fotografia alăturată) de la FanSF, care a binevoit să-mi trimită un set de întrebări, am acordat zilele acestea un interviu. Interviu cu mine, cine doreşte să afle mai multe, poate arunca o privire aici. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s