Makingoful Dincolo de Noapte: Inger si Diavol

Posted: Mai 24, 2012 by fansf in Evenimente, Lecturi, Noutate, Pagina partenerilor, SF

Una din cele mai noi aparitii in peisajul sf romanesc LAURA SORIN cred ca va deveni cea mai tare debutanta anul acesta daca se tine de scris. Sa vedem ce scrie:

Acum doi ani, coborînd într-o după-amiază de vară în pasaj la Universitate, am văzut un înger fumînd. Stătea pitit după un stîlp şi trăgea din ţigară, cu capul în jos şi cu spatele la mulţime, ca unul care ştie că nu e bine ce face. Avea o cămeşoaie lungă pînă în pămînt, o perucă blondă ridicolă şi o pereche de aripioare care n-ar fi ridicat în aer nici măcar un curcan, darămite ditamai namila de bărbat. Nu ştiu la ce făcea reclamă sau pentru ce dădea pliante: la Universitate vezi tot soiul de minuni. Dacă ar fi trecut pe acolo vreun copil, i s-ar fi dus naibii toate concepţiile despre îngeri, mi-am zis eu şi mi-am promis să fac o postare pe blog. Pînă acasă, însă, m-am răzgîndit. Simţeam pe undeva pe-aici o poveste şi, ca urmare, nu voiam să dau ideea lumii întregi, ca să nu mi-o fure altcineva înainte să apuc eu să-mi dau seama unde duce. Nici nu publicasem încă vreun text, dar înţelegeam deja ce coţofană avară poate fi scriitorul, fie el şi începător, adunînd tot felul de chestii sclipitoare şi punîndu-le bine.

Aşa s-a născut prima scenă dintr-o povestire cu un înger rătăcit şi un diavol melancolic, care joacă un joc straniu într-un Bucureşti indiferent faţă de ordinea celestă. Diavolul, sau, mai precis, diavoliţa în cauză îl surprinde pe înger în oraşul ei, dedîndu-se la păcatul fumatului. Curioasă ca un demon – sau poate ca o femeie – se ia pe urmele lui şi constată că este singura care îl vede pe înger ca atare. Vocea care povesteşte este a ei şi are cinismul, uşurătatea, angoasa şi tristeţea pe care numai diavolul, privind de pe margine la carnavalul omenirii, le-ar putea avea.

Mult timp, această primă scenă a fost şi singura. Apoi m-am apucat să schiţez portretul diavoliţei şi am inventat un creaţionism sucit care, nefiind cel oficial, nu este nici opusul lui, aşa cum v-aţi aştepta. Şi tot scriam eu, şi tot tăiam, şi timpul tot duios trecea… Acuma, după cum veţi vedea în prezentarea care urmează sub acest text, eu sunt ziaristă şi, în timpul celor 12 ani de presă pe care i-am adunat pînă acum la CV, m-am ales cu o frumuseţe de deformaţie profesională care constă în faptul că nu reuşesc să termin nimic dacă nu aud ghilotina deadline-ului cum începe să huruie ameninţător deasupra capului meu. Ca urmare, probabil că aş fi lucrat şi acum la povestire, dacă nu mi-ar fi trăsnit prin cap că poate şi-ar găsi locul în antologia gotică anunţată de Oliviu Crâznic. Odată ce mi-a venit ideea, toate piesele şi-au găsit locul, toate întrebările răspunsul şi textul a fost gata. Sigur, unele lucruri au căzut la montaj, şi-aşa se face că, de exemplu, n-o să aveţi ocazia să-l cunoaşteţi pe Madian, iubitul înstrăinat dar gelos al diavoliţei, care detestă omenirea cam cum ar detesta cineva puricii rezistenţi la insecticide din blana propriului cîine. Asta e, poate cu alt prilej!

Asta este povestirea mea. Nu e prima pe care am scris-o pentru a o propune spre publicare, dar s-a nimerit să fie prima care o să apară. E poate naivă, dar e sinceră, pătimaşă, melancolică, revoltată. E atît de reprezentativă pentru cine sunt eu, încît e aproape un autodenunţ. Sper să vă placă şi promit ca pe viitor să fac şi mai bine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s