Makingoful Dincolo de noapte: Poveste Gotica

Posted: Mai 22, 2012 by fansf in Evenimente, Lecturi, Noutate, Pagina partenerilor, SF

Aflata pe un val mare RALUCA BACEANU este pe cale sa devina un glas puternic in literatura  sf&f de la noi.
In rindurile urmatoare vom vedea o parte din gindurile si framintarile tinerei scriitoare.

ÎNTRE VIRTUTE ŞI PĂCAT , a durat vreo doi ani pînă să reuşesc să îmi dresez impulsurile Inspiraţiei şi să o las să se coacă. Tentativele de la început aveau, mi s-a spus, o oarecare sclipire – cu toate acestea, de pe atunci ştiam că mai am mult de lucru. Împlinisem 15 ani la vremea aceea, de ajuns pentru a conştientiza că scrisul este o artă, nu doar un hobby trecător, menit strict a-mi „astîmpăra” mie anumite idei.

Am început să iau literatura fantastică în serios citindu-l pe Edgar Allan Poe. Imediat ce am parcurs poveştile sale, am realizat motivul pentru care tentativele mele de paranormal romance erau destinate să rămînă doar nişte tentative. Cînd „Moshul SF”, Ştefan Ghidoveanu, mi-a dat şansa să scriu un text pentru binecunoscutele sale 1001 de scorneli, am înţeles că venise, pentru mine, un moment de cumpănă, în care se putea naşte Viitorul. Şi chiar s-a născut; călcînd pe urmele uriaşe ale lui Victor Frankenstein, Creaţia mea s-a ivit fragedă şi încă temătoare – Pedeapsa, o povestire despre cambion, progenitura unei vrăjitoare şi a unui demon. Deşi aflată abia la începutul drumului pe care au păşit idolii mei, am simţit atunci că asta era ceea ce trebuia să fac – să scriu gotic, şi nu unul oarecare, ci unul cît mai apropiat, ca valoare şi stil, de goticul „adevărat”, de goticul clasic. Ştiu, vise, ambiţii… Dar cum am putea atinge un ideal, dacă nu am tinde spre acesta?

Am continuat cu poveşti dedicate creaturilor nopţii (intenţionez să le reunesc, în viitorul apropiat, într-un volum intitulat, deocamdată, Creaturi şi CREATURI)fiecare nouă realizare aducîndu-mă, o simţeam, tot mai aproape de ceea ce îmi doream atît de tare, şi anume de o poveste gotică care să mă reprezinte pe deplin şi care să fie atît de reuşită pe cît îmi doream să fie… Nerăbdătoare –aşa mi-e firea! –, nu am putut aştepta şi am decis să arăt lumii ce mai scriu, să încerc să văd cum rezonează publicul la noua cale pe care apucasem. Profesionistul Mircea Pricăjan mi-a primit scrierile în prestigioasa revistă Suspans, ceea ce am considerat a fi mai mult decît o încurajare – oconfirmare a faptului că făcusem o alegere bună trecînd pe acest gen, iar de aici pînă la povestea din antologie nu a mai fost decît un pas…

Ca majoritatea ideilor mele, şi aceea a prozei gotice concretizate în Fraţii de Saint-Yves a început vizual, într-o învălmăşeală de imagini aproape cinematografice. Un castel, doi fraţi iubitori de studiu şi de singurătate, peisaje deprimante văzute prin ochii unei fete care abia începe să cunoască, să înţeleagă şi să înfrunte lumea înconjurătoare, misterele acesteia, esenţa firii umane, curiozitatea ei, şi multe altele.

Substratul filosofic al textului se voia mai pregnant la început – îmi imaginasem povestea, într-o primă fază, sub forma unui studiu realist cu tente de etică teleologică, mai exact o reprezentare de eudemonism teologic. Imediat însă ce am primit invitaţia de a participa la o antologie gotică, ideea mi s-a concretizat în forma pe care o consider, acum, a fi tocmai cea mai potrivită. Am „văzut” dintr-odată toată acţiunea – într-un fel, a fost ca şi cum aş fi trăit chiar eu povestea, într-o altă viaţă.

Spun asta pentru că eroina întîmplărilor zugrăvite în Fraţii de Saint-Yves, eroină care sper să vă devină şi vouă dragă, este un personaj foarte apropiat de sufletul şi de trăirile mele. Aceia care mă cunosc vor remarca în unele gesturi ale tinerei anumite similitudini certe, iar cei care nu mă cunosc, ar putea ajunge să mă cunoască, analizînd în detaliu caracterul şi comportamentul fetei.

Cît despre personajul principal masculin din povestea mea, şi el este inspirat de o persoană reală. Poate suna pueril, poate suna evident – unii cititori se vor întreba de ce ar alege un scriitor să înfăţişeze o persoană deja existentă. Ar putea chiar gîndi că scrierea de sub ochii lor reprezintă un simplu act de mimesis. Dar nu este deloc aşa. Catharsisul porneşte şi el din mimesis. Ceea ce transformă catharsisul în artă pură, este tocmai acel „declic” care îl desprinde din mimesis. Mai mult, arta dintr-o poveste ce are rădăcini în realitate este definită nu numai de întorsătura situaţiei sau de meşteşugul scriitorului, ci şi de acele Idei, acel „ceva” constituind „suişul sufletului către locul inteligibilului”, după cum spunea Platon. Ideea, în ultimă instanţă, face (sper eu…) din povestea pe care am scris-o aici o manifestare de catharsis – deoarece Binele şi Răul sînt ilustrate într-o manieră dacă nu inedită, cel puţin surprinzătoare pentru o societate desacralizată. Astfel şi cele două personaje principale se desacralizează involuntar, într-o încercare de a dobîndi şi de a îmbrăţişa cunoaşterea.

Am dorit să ştiu, eu, tînăra scriitoare, ce este Răul, cum se manifestă acesta. Am citit filosofie şi teologie pentru a găsi răspunsul. Am plecat dezamăgită dinspre aceste domenii, îmbrăţişînd un alt domeniu, pentru că altfel nu aş putea să îl numesc – domeniul goticului. Aici nu te confrunţi, tu, ca cititor, cu anumite idei cunoscute şi general aplicate, ci te întîlneşti chiar cu scriitorul, cu temerile lui. Goticul este, în cele din urmă, locul unde fiecare dintre noi ajunge să înfrunte cele două „valori”, iar cel care le aduce în discuţie nu are concepţiile deja „corupte” de anumite convingeri; dacă în scrierile lui Augustin poţi găsi întrebări, în gotic poţi găsi, de cele mai multe ori, răspunsuri. Am căutat aşadar aici şi această temă a Răului, dar şi a fratelui său, Binele, pentru a le putea înţelege. Să existe Rău absolut? Ori Bine absolut? Dacă da, de ce acesta din urmă nu se manifestă, iar dacă nu, cît Rău ar putea să se găsească într-un Bine… şi oare nu ar transforma aceasta Binele în ceva iremediabil alterat? Întrebări peste întrebări şi răspunsuri peste răspunsuri – dar, nici chiar printre răspunsurile oferite de gotic, nu am găsit în această chestiune unul mulţumitor pe deplin.

În ignoranţa mea pur omenească, mi-am propus atunci să îmi creez o viziune proprie, personală, despre natura şi mijloacele prin care acţionează Răul, şi să răspund, în acelaşi timp, la o întrebare care mă macină de cînd am început să gîndesc: dacă şi Răul şi Binele există, de ce apare Binele mai mereu înfrînt? Şi unde l-am putea găsi pe acesta, dacă l-am căuta cu adevărat?

Astfel, am dorit să evit clişee de tipul „liber arbitru”, „soartă”, „determinism” (care sînt întotdeauna legate de Bine şi de Rău, într-o măsură mai mare sau mai mică). Sînt de părere că nu există om care să nu îşi fi pus întrebări privind propria existenţă. Aşa că am încercat, în stilul meu tipic, să răspund acestor întrebări, urmînd calea indicată de gotic, totodată încercînd să transmit un mesaj pe care vi-l las cu drag, vouă, cititorilor, spre desluşire. Şi, de ce nu, poate veţi găsi mai multe sensuri acestei poveşti, cum şi eu am găsit îndată ce am citit şi recitit textul aşternut pe hîrtie, de parcă, inconştient, aş fi descoperit astfel răspuns pînă şi pentru întrebările pe care încă nu mi le pusesem.

Îmi doresc ca Fraţii de Saint-Yves să reprezinte pentru cititor ceea ce reprezintă pentru mine – mai mult decît o poveste gotică, şi anume chiar Povestea Gotică cu litere mari, acea Poveste Gotică în care fiecare dintre noi îşi găseşte rostul, îşi înţelege propriile resorturi ascunse; acea Poveste care la fiecare recitire mai lasă să îi scape cîte o semnificaţie surprinzătoare, şi sub a cărei influenţă cititorul rămîne suficient de multă vreme pentru a vorbi şi altora despre ea, ori pentru a şi-o aminti în variate momente de-a lungul vieţii. Ştiu, îmi doresc foarte mult – dar am pus atîta suflet în această poveste, am încercat atît de tare să le ofer cititorilor ceea ce eu căutam (şi ceea ce, vreau să cred, căutau şi ei…), încît nu pot să nu îmi doresc aceasta. Mai ales că, atunci cînd scriu, îmi simt întotdeauna cititorii alături.

Pentru a conchide, sper să vă bucuraţi de povestea pe care m-am străduit să v-o ofer, o poveste menită a ne face pe toţi să nu ne mai simţim atît de neputincioşi în faţa vieţii, în faţa Răului latent din orice fiinţă din jurul nostru, dar şi din noi.

O introspecţie gotică şi o explorare a sinelui, Fraţii de Saint-Yves vă va purta spre adevăr, spre cunoaştere…

Nu ratati lansarea antologiei si posibilitatea de a ii fura un autograf Ralucai.

posted by voicunike

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s